Decizia nr. 303/2008

Articolul II

alin. (2) din Legea nr. 56/2007

stabilește că: "Toate situațiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta lege."

- Art. 55 alin. (1), (2), (3) și (5) teza a II-a din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , astfel cum a fost modificat și completat prin

art. I. pct. 42 din Legea nr. 56/2007

și prin

art. 6 pct. II subpunctele 22-24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007, are următorul cuprins: "(1) Străinului intrat în România în scopul desfășurării de activități comerciale i se poate prelungi dreptul de ședere temporară, în următoarele condiții:

a) are avizul Agenției Române pentru Investiții Străine;

b) deține legal spațiul pentru sediul social;

c) este acționar sau asociat al societății comerciale, cu atribuții de conducere sau de administrare;

d) deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 700 euro lunar, dacă este acționar, și 500 euro lunar, dacă este asociat.

(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplinește următoarele condiții:

a) activitatea societății comerciale se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri;

b) obiectul activității desfășurate este cel inițial ori o continuare sau un rezultat al acestuia;

c) deține legal spațiul pentru sediul social;

d) este acționar sau asociat al societății comerciale, cu atribuții de conducere sau de administrare;

e) investiția este concretizată fie în aport de capital sau tehnologie în valoare de 70.000 euro, în cazul acționarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, fie, alternativ, în crearea a cel puțin 15 locuri de muncă, în cazul acționarului, și 10, în cazul asociatului. În cazul creării de locuri de muncă, acestea trebuie să fie încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă de muncă, în condițiile legii;

f) deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 700 euro lunar, dacă este acționar, și 500 euro lunar, dacă este asociat, obținute din activitatea desfășurată pe teritoriul României.

(3) Dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele documente:

a) planul de afaceri avizat de Agenția Română pentru Investiții Străine;

b) documentele care atestă că activitatea se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri;

c) certificatul constatator, din care să rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul social și obiectul principal de activitate al societății comerciale, mențiunile efectuate la comunicarea instanțelor de judecată, durata de funcționare a societății comerciale;

d) înscrierile de mențiuni prevăzute de lege, corespunzătoare modificărilor intervenite cu privire la actul constitutiv al societății comerciale;

e) certificatul cuprinzând principalii indicatori economico-financiari, emis de instituția competentă, care să cuprindă, conform bilanțului anual, date referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi;

f) adeverință eliberată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte numărul persoanelor angajate sau contractele de muncă înregistrate la această instituție. [...]

(5) Dreptul de ședere temporară în acest scop se prelungește succesiv pentru perioade de un an, iar în cazul străinilor care fac dovada că au efectuat investiții de minimum 500.000 de euro sau că au creat peste 50 de locuri de muncă cu normă întreagă, dreptul de ședere se prelungește pe perioade de 3 ani."

Autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care statuează principiul neretroactivității legii și ale art. 21 alin. (3), precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Autoarea excepției apreciază că dispozițiile

art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. (1), (2), (3) și (5) teza a II-a din aceeași ordonanță, conțin norme cu caracter retroactiv, prin aceea că "noile condiții, mai restrictive" cuprinse în actul normativ criticat urmează a se aplică situațiilor aflate "în curs de rezolvare", fără a se preciza în ce fază - administrativă sau judiciară - se află cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară în România. Este posibil, astfel, ca petentul să nu mai îndeplinească noile cerințe necesare acordării dreptului solicitat, chiar dacă la momentul formulării cererii acestea erau îndeplinite, ceea ce echivalează, în opinia sa, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil "în însăși substanța sa".

Curtea observă, mai întâi, că este nereală afirmația autoarei excepție, potrivit căreia noile condiții de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României "sunt mult mai restrictive".

Printr-o simplă analiză comparativă a conținutului normativ al

art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , în redactarea pe care acesta o avea înainte de modificările și completările aduse prin

Legea nr. 56/2007

și cea pe care o are în prezent, ca urmare a acestor modificări și completări, se poate observa că noua reglementare nu schimbă cu nimic cerințele impuse străinului care solicită prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României în scopul desfășurării de activități comerciale. Aparentele diferențe provin exclusiv din reformulări sau detalieri, care însă în niciun caz nu "vizează însăși substanța dreptului dedus judecății", așa cum susține autoarea excepției.

Nici chiar despre dispozițiile alin. (5) al

art. 55, care a fost nou introdus prin Legea nr. 56/2007 , nu se poate reține că ar implica vreo restricție pentru solicitant prin impunerea unei condiții mai aspre. Acest din urmă text prevede doar necesitatea prelungirii succesive a dreptului de ședere temporară, cu frecvențe diferite în funcție de valoarea investiției sau de numărul de locuri de muncă create. Astfel, cei care au o investiție cu o valoare mai mare sau au creat mai multe locuri de muncă beneficiază de o perioadă de prelungire mai lungă în timp, după care trebuie să ceară o nouă prelungire a dreptului de ședere, așa cum și cei ale căror investiții sunt mai mici, dar se încadrează totuși în plafonul impus în art. 55 alin. (2) lit. e) în forma modificată (care este identic cu cel care trebuia atins și potrivit vechii reglementări), pot beneficia de prelungirea dreptului de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale, doar că anual trebuie să reînnoiască cererea de prelungire, aceasta urmând să fie admisă dacă, desigur, solicitantul îndeplinește condițiile cerute.

Așadar, Curtea constată că aplicarea imediată, prin efectul

art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 , a noii reglementări cuprinse în

art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu contravine principiului neretroactivității legii. Textul de lege criticat nu dispune pentru trecut, ci numai cu privire la acte întocmite după intrarea în vigoare a normelor incidente în materie, în deplină concordanță cu art. 15 alin. (2) din Constituție. Ca atare, nu se poate reține nici pretinsa contradicție cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte referitoare la dreptul la un proces echitabil.

De altfel, Curtea a mai examinat, parțial, constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza de față, iar prin

Decizia nr. 945 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, a reținut că prevederile art. 55 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. b) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România sunt constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) și (5) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Lai Hanqin în Dosarul nr. 5.074/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008.