Decizia nr. 49/1993
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 și ale art. 234 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
Miklos Fazakas - judecător
Ion Filipescu - judecător
Alexandru Grigorie - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent.
Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 și ale art. 234 din Codul penal, invocată de Axente Vasile și Popov Chirila în dosarul nr. 3736/1991 al Judecătoriei Tulcea.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 iunie 1993, în lipsa reclamanților Axente Vasile și Popov Chirila și a părții civile Societatea Comercială "Piscicolă" - S.A. Sulina, care, deși legal citați, nu s-au prezentat, concluziile procurorului fiind consemnate pe larg în încheierea din aceeași dată, pronunțarea amânându-se la 14 iulie 1993 și apoi la 29 septembrie 1993.
Procurorul a susținut, în esenta, ca soluționarea excepției nu este de competența Curții Constituționale întrucît, pe de o parte, potrivit art. 150 și art. 151 din Constituție, Consiliul Legislativ este singurul în măsura sa examineze conformitatea legislației anterioare cu noua Constituție și să facă Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare, iar, pe de altă parte, fiind vorba de o problemă de interpretare a legii, competența aparține instanțelor judecătorești.
Pe fond, a apreciat ca excepția nu este intemeiata întrucît reglementarea prin art. 135 din Constituție a doua tipuri fundamentale de proprietate - publică și privată - nu exclude proprietatea de grup, recunoscută și prevăzută expres în art. 145 din Codul penal, astfel ca sustragerile sub orice formă din regiile autonome, societățile comerciale cu capital integral sau parțial de stat, instituții, cooperatie, precum și din oricare organizație care desfășoară o activitate utila din punct de vedere social, urmează să fie sancționate, în continuare, potrivit titlului IV din Codul penal.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 583/P/1992 al Procuraturii locale Tulcea au fost trimiși în judecata Axente Vasile pentru săvârșirea infracțiunii de furt în paguba avutului obștesc - art. 224 din Codul penal - și Popov Chirila pentru comiterea infracțiunii de tainuire în paguba avutului obștesc - art. 234 din Codul penal.
În fața Judecătoriei Tulcea, la termenul de 8 ianuarie 1993, apărătorii inculpaților au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 și ale art. 234 din Codul penal, susținând că nu mai exista temei legal pentru a se sanctiona diferențiat sustragerile în raport cu tipul de proprietate și a se asimila societățile comerciale cu capital de stat cu avutul obștesc, notiune cuprinsă în cap. IV din Codul penal, data fiind prevederea constituțională potrivit căreia proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular [art. 41 alin. (2)].
Judecătoria Tulcea, prin Încheierea din 8 ianuarie 1993, a sesizat Curtea Constituțională exprimindu-și opinia în sensul că excepția este intemeiata. În susținerea opiniei se retine ca dispozițiile art. 224 și ale art. 234 din Codul penal au devenit desuete, ele contravenind prevederilor Constituției care consacra doua forme de proprietate - publică și privată - , notiuni juridice ce diferă în conținutul lor de proprietatea personală și avutul obștesc prevăzute de Codul penal. Avutul obștesc nu mai exista din punct de vedere juridic și nu poate fi substituit prin noțiunea de proprietate publică, mai ales ca o parte din ceea ce era inclus în avutul obștesc trece în sectorul privat care, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituție, este ocrotit în mod egal de lege, indiferent de titular.
În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate au fost solicitate, potrivit legii, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere cu privire la neconstituționalitatea art. 224 și a art. 234 din Codul penal, susține ca excepția invocată "nu este intemeiata din cel puțin două motive: unul de principiu și altul de fond", argumentând, în esenta, următoarele: cu privire la motivul de principiu - excepția trebuie examinata cu precădere din punct de vedere procedural, pentru a vedea dacă aceasta este o problemă de ordin constituțional sau o chestiune de interpretare juridică. Despre neconstituționalitatea dispozițiilor care incrimineaza și sancționează infracțiunile contra avutului obștesc se poate discuta numai dacă acestea au fost elaborate după adoptarea Constituției sau dacă raporturile juridice s-au născut după această dată în temeiul unor reglementări legale anterioare, în vigoare. În sprijinul acestei opinii sunt invocate prevederile art. 144 lit. c) și ale art. 150 alin. (2) din Constituție, precum și al
art. 23-26 din Legea nr. 47/1992 .
Referitor la motivul de fond, apreciază ca excepția este neîntemeiată deoarece, deși Constituția recunoaște cele doua forme fundamentale de proprietate - privată și publică - , nu exclude ca anumite categorii juridice, cum este cea de avut obștesc sa ramina operationale, în măsura în care nu s-au conturat încă suficient granitele dintre cele doua forme de proprietate. Interesul obștesc, în sens de interes general, este implicat nu numai în conceptul de proprietate publică, ci și în cazul proprietății unor persoane juridice, constituită cu bunurile statului sau ale unui colectiv de persoane, cum este cazul cooperativelor de consum și credit ( art. 1 din Decretul-lege nr. 67/1990 ) sau al cooperativelor meșteșugărești, inclusiv de invalizi ( art. 2 din Decretul-lege nr. 66/1990 ). Prin aceasta, nu afirma însă ca în cazul cooperativelor este vorba de o proprietate cooperatista în sensul vechi, ci ea poate fi considerată chiar de tip privat. Într-un anumit sens se poate vorbi de o detașare a conceptului de avut obștesc față de tipul de proprietate.
În concluzie, socotește ca "atât noțiunea de avut obștesc folosită de art. 145 din Codul penal, cît și categoria juridică de avut obștesc nu sunt contrare Constituției, aceasta din urma categorie având o sfera mai larga decît conceptul de avut public în care se identifica doar bunurile proprietate publică".
Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctul lor de vedere.
Curtea constata ca este competența să soluționeze excepția chiar dacă este vorba de o lege adoptată anterior Constituției, întrucît sunt în discuție raporturi juridice de drept substanțial stabilite după intrarea în vigoare a acesteia. De menționat ca în aceasta situație trebuie făcut în prealabil un examen al conformitatii legii atacate cu prevederile Constituției, pentru ca numai astfel se poate stabili dacă legea a fost sau nu abrogată implicit.
De altfel, potrivit dispozițiilor
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională este singura în drept sa hotărască, desigur în condițiile legii, asupra competentei sale conform art. 144 din Constituție iar, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași lege, competența Curții nu poate fi contestată de nici o autoritate.
Cu privire la problema de fond, și anume dacă prevederile art. 224 și ale art. 234 din Codul penal au fost sau nu implicit abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, se rețin următoarele:
Conceptul de avut obștesc urmează a fi raportat la formele proprietății consacrate și reglementate de Constituție, pentru a constata dacă între acestea exista ori nu concordanta și deci, dacă poate fi sau nu vorba de abrogarea totală sau parțială a textelor din Codul penal care folosesc termenul de avut obștesc.
În sensul art. 145 din Codul penal care se referă la "organizațiile de stat, organizațiile obștești sau orice organizații care desfășoară o activitate utila din punct de vedere social și care funcționează potrivit legii", termenul de avut obștesc a fost interpretat în practica judiciară anterioară extensiv, incluzind proprietatea de stat, cooperatista și a altor organizații obștești, care s-au bucurat de un regim juridic de favoare, în comparatie cu proprietatea care constituie avutul personal.
*) Rămasă definitivă prin Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 8 martie 1994.
Victor Dan Zlatescu - președinte
Articolul 135
alin. (1) din Constituție prevede că statul ocrotește proprietatea, iar prin art. 41 alin. (1) se garantează dreptul de proprietate privată.
Proprietatea este publică sau privată, prevede art. 135 alin. (2) din Constituție, iar potrivit art. 135 alin. (3) din Constituție, proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, adică județelor, municipiilor, orașelor ori comunelor.
Pe cale de consecința, dat fiind că nu se defineste proprietatea privată, rezultă ca proprietatea care nu este publică este privată.
Este de reținut, de asemenea, ca bunurile care sunt proprietate publică nu au toate același regim juridic. Într-adevăr, unele bunuri sunt enumerate expres de art. 135 alin. (4) din Constituție, iar altele sunt "stabilite de lege", ca, de exemplu,
Legea fondului funciar nr. 18/1991
și
privind frontiera de stat a României.
Aceste "alte legi" folosesc doua metode de a determina bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății publice:
Unele enumera bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății publice, cum face
art. 5 din Legea nr. 18/1991 , cu privire la terenuri, precum și
art. 4 lit. a) alin. (2) din Legea nr. 56/1992
care se referă la fâșia de protecție a frontierei de stat și art. 74 privind imobilele în care funcționează punctele pentru trecerea frontierei rutiere, iar altele precizează criteriul cu ajutorul căruia se poate determina dacă bunul este obiect exclusiv al proprietății publice. Astfel,
art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991
se referă la terenurile "care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public", iar art. 4 ultimul alineat din aceeași lege se referă la terenurile "afectate unei utilități publice".
Prin urmare, natura bunurilor ori afectarea lor unei utilități publice constituie criterii pentru determinarea bunurilor obiect exclusiv al proprie- tatii publice.
În felul acesta, legiuitorul are posibilitatea de a extinde ori de a restringe sfera bunurilor care sunt obiectul exclusiv al proprietății publice, fie prin enumerarea bunurilor, fie prin stabilirea destinației lor "unei utilități publice".
De asemenea, organul de stat competent sa stabilească destinația concretă a unor bunuri, deci un alt organ decît cel legislativ, are posibilitatea sa determine cuprinderea bunurilor respective în categoria celor care formează obiectul exclusiv al proprietății publice.
Bunurile care sunt obiectul exclusiv al proprietății publice fac parte din "domeniul public" după cum prevede, de exemplu,
art. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991
ori art. 4 lit. a) și
art. 74 din Legea nr. 56/1992 .
Dat fiind ca unele bunuri sunt obiectul exclusiv al proprietății publice, rezultă ca ele sunt inalienabile și imprescriptibile atât extinctiv, cît și achizitiv, potrivit art. 1844 din Codul civil. În acest sens, art. 135 alin. (5) din Constituție dispune ca bunurile proprietate publică sunt inalienabile și ca ele, în condițiile legii, pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.
Potrivit Constituției, toate bunurile, cu excepția celor prevăzute de art. 135 alin. (4), pot fi obiect al proprietății publice sau al proprietății private.
Bunurile care nu sunt obiectul exclusiv al proprietății publice sunt alienabile și prescriptibile și, în consecința, bunurile care fac parte din patrimoniul regiilor autonome ori al societăților comerciale cu capital de stat, în măsura în care nu se încadrează în categoria de mai sus, fiind date în administrare, concesionate ori închiriate acestora, aparțin proprietății private.
De altfel, potrivit art. 5 și
art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat sunt proprietare asupra bunurilor care fac parte din patrimoniul lor, afară dacă - după cum s-a arătat - au intrat în acest patrimoniu cu un alt titlu juridic.
În cazul societăților comerciale cu capital de stat, aparțin statului ori unităților administrativ-teritoriale acțiunile sau părțile sociale, dar bunurile acestor societăți constituie proprietatea lor după cum prevede
În aceste condiții, bunurile proprietatea regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital de stat nu constituie obiectul exclusiv al proprietății publice.
Tot astfel, bunurile ce aparțin organizațiilor cooperatiste ori altor "organizații obștești" sunt proprietate privată.
Potrivit art. 41 alin. (2) din Constituție, proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Rezultă ca statul sau unitățile administrativ-teritoriale nu pot beneficia, cît privește bunurile ce nu formează obiectul exclusiv al proprietății publice, de o apărare juridică diferita de cea a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat.
Ca atare, termenul de avut obștesc, care el însuși a devenit necorespunzător, nu mai poate cuprinde decît bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice. Pe cale de consecința, textele din Codul penal care folosesc termenul de avut obștesc sunt abrogate parțial, raminind a fi aplicate numai bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice și aceasta numai de la data punerii în aplicare a Constituției, astfel cum rezultă din art. 150 alin. (1).
În raport cu cele arătate, revine instanțelor de drept comun să facă o corecta aplicare a legii, încadrând faptele fie potrivit textelor care se referă la infracțiunile contra bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice, fie potrivit celor care se referă la bunurile care fac obiectul proprietății private.
Ca urmare, excepția ridicată de Axente Vasile și Popov Chirila va fi admisă, constatindu-se ca art. 224 și art. 234 din Codul penal au fost abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, ele urmînd a fi aplicate numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, care formează obiectul exclusiv al proprietății publice.
Adoptarea acestei soluții se impune având în vedere și Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993 prin care s-a statuat ca, față de prevederile art. 41 și art. 135 din Constituție, termenul de avut obștesc se referă și se aplică numai bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice, interpretare care, potrivit art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, este obligatorie pentru toate completele de judecată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 alin. (1) lit. c) și
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepția ridicată de Axente Vasile și Popov Chirila cu care Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea din 8 ianuarie 1993 a Judecătoriei Tulcea.
Constata ca dispozițiile art. 224 și ale art. 234 din Codul penal au fost abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acestea urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 29 septembrie 1993.
PREȘEDINTE, Victor Dan Zlatescu Magistrat-asistent, Constantin Burada
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.