Decizia nr. 45/1994
privind constituționalitatea Regulamentului Camerei Deputaților
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 206/2018 3 aprilie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Parlamentului R…
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 68/1992 15 iulie 1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
Curtea Constituțională a fost sesizată de către președintele Camerei Deputaților, prin adresa nr. 8 din 1 martie 1994, ca, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. b) din Constituție și ale
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra constituționalității Regulamentului Camerei Deputaților, aprobat prin
Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994.
Deoarece sesizarea a fost formulată chiar de către președintele Camerei Deputaților, nu s-a mai cerut și un punct de vedere,
art. 21 din Legea nr. 47/1992
neprevăzând aceasta obligație într-o atare situație.
Având în vedere dispozițiile art. 144 lit. b) din Constituție, precum și ale art. 2, art. 3, art. 12 și
art. 21 din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională constata ca este competența sa verifice constituționalitatea Regulamentului Camerei Deputaților.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
ținând seama de prevederile Constituției, ale
și ale Regulamentului Camerei Deputaților, precum și de raportul judecătorului-raportor, retine următoarele:
Pentru examinarea conformitatii prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților cu prevederile Constituției se impune, mai întâi, precizarea naturii juridice și a locului acestui regulament în sistemul actelor normative și desigur a sferei normelor juridice pe care, potrivit Constituției, regulamentul o poate acoperi.
Parlamentul României poate adopta, potrivit Constituției, următoarele categorii de acte juridice : legi constituționale, legi organice, legi ordinare [art. 72 alin. (1)]; regulamentul ședințelor comune [art. 62 alin. (1)]; moțiunea de cenzura (art. 112). Fiecare camera a Parlamentului poate adopta următoarele acte juridice: regulamentul propriu de organizare și funcționare [art. 61 alin. (1)]; hotărâri [art. 64 și art. 74 alin. (2)]; moțiuni [art. 64 și art. 111 alin (2)].
Din examinarea acestor dispoziții constituționale, precum și a celor care prevăd procedura de legiferare (art. 72-78) rezultă ca Regulamentul Camerei Deputaților, prin conținutul și procedura de adoptare, nu se încadrează în categoria legilor. Aceasta pentru ca, spre deosebire de lege, regulamentul poate reglementa numai organizarea interna și funcționarea Camerei, este votat numai de către a Camera și nu este supus promulgării. Este adevărat ca art. 74 din Constituție stabilește ca hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă, ca și legile organice, cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, dar acest lucru nu este îndestulător pentru a da regulamentului o alta natura juridică decît aceea de hotărâre.
Majoritatea absolută impusa de Constituție pentru adoptarea unei asemenea hotărâri urmărește să asigure o exprimare cît mai larga a voinței deputaților în prevederile regulamentare, - lucru firesc într-un sistem parlamentar democratic care implica, prin definiție, o majoritate și o opoziție parlamentară. Iata de ce Regulamentul Camerei Deputaților este o hotărâre și urmează a fi supus regimului constituțional al acestei categorii de acte juridice.
Cît privește sfera normelor juridice care, potrivit Constituției României, este de nivelul Regulamentului Camerei Deputaților, trebuie stabilită prin identificarea efectelor juridice rezultind din sistematizarea dispozițiilor constituționale privind Parlamentul, precum și prin interpretarea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 66 - 71 din legea fundamentală.
Reglementările constituționale privind Parlamentul României au următoarea structura: Organizare și funcționare (secțiunea 1); Statutul deputaților și al senatorilor (secțiunea a 2-a); Legiferarea (secțiunea a 3-a).
Aceasta structurare tehnica juridică nu rămâne fără importante consecințe juridice cît privește conținutul normativ al Regulamentului Camerei Deputaților. Ea explica și motiveaza unele constatări ale Curții privind constituționalitatea prevederilor regulamentare.
Din aceasta structurare a dispozițiilor constituționale, precum și din interpretarea art. 61 alin (1), art. 66-71 și art. 74 alin. (1) din Constituție rezultă următoarele constatări:
1. Prevederile Regulamentului Camerei Deputaților sunt constituționale în măsura în care privesc numai organizarea interna și funcționarea Camerei Deputaților.
2. Aceste prevederi sunt constituționale numai în măsura în care nu reglementează materii care, potrivit dispozițiilor constituționale, trebuie reglementate prin alte acte juridice.
3. În legătură cu statutul deputaților, urmează a se observa ca prin Constituție acesta este reglementat distinct de organizarea interna, de unde rezultă indubitabil ca regulamentul nu poate depăși limitele organizării proprii. Este fără indoiala ca, în general, un regulament de organizare și funcționare a unei structuri, inclusiv statale, poate conține și reguli de statut al membrilor ce compun structura respectiva. În situația în care însă legea dispune ca acest lucru nu este posibil, regulamentul nu poate cuprinde asemenea norme. Putem constata ca asemenea limitări sunt prevăzute explicit prin Constituție, ele rezultind din structura dispozițiilor privind Parlamentul României, precum și din conținutul textelor constituționale ale: art. 68 potrivit căruia alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică; art. 71 potrivit căruia cuantumul indemnizației și celelalte drepturi se stabilesc prin lege. Desigur, exista și dispoziții constituționale care stabilesc chiar ele probleme de statut al deputaților.
Ca atare, față de aceste dispoziții de o claritate incontestabila, rezultă intenția Constituției de a scoate anumite prevederi din sfera de reglementare a regulamentului.
Mai mult, aceste dispoziții constituționale urmăresc sa realizeze o simetrie între reglementările cuprinse în regulamentele celor două Camere parlamentare, din moment ce ele au aceeași legitimitate, cu mici deosebiri, aceleași împuterniciri și, desigur, deputații și senatorii au același statut.
4. Din moment ce Regulamentul Camerei Deputaților este o hotărâre care reglementează organizarea interna și proprie a Camerei, prevederile sale nu pot stabili drepturi și obligații decît pentru deputați, precum și pentru autoritățile, demnitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera. Ca atare, prin Regulamentul Camerei Deputaților nu se pot stabili drepturi și mai ales obligații în sarcina unor subiecte de drept din afară Camerei Deputaților, subiecte de drept care nu se încadrează în cele circumstantiate mai înainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, în accepțiunea de acte juridice ale parlamentului.
5. Regulamentul Camerei Deputaților fiind un act juridic inferior Constituției și legilor nu poate cuprinde reguli de fond ce sunt de domeniul acestora, dar poate cuprinde reguli de procedura pentru realizarea acestor reglementări.
Aceste reguli trebuie să permită doar valorificarea dispozițiilor constituționale și legale, neputindu-le afecta în ceea ce privește domeniul de reglementare și conținutul.
6. Unele articole din Regulamentul Camerei Deputaților reproduc fidel articole din Constituție, procedeu utilizat frecvent în legislația românească. Evident, în asemenea situații, constituționalitatea acestor prevederi este în afară discuției.
Fața de precizările de principiu făcute mai înainte, următoarele prevederi ale Regulamentului Camerei Deputaților urmează a fi considerate neconstituționale:
Articolul 7
, potrivit căruia invalidarea alegerii se poate propune numai pentru frauda electorală. Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, prin art. 25 lit. f), da dreptul Biroului Electoral Central sa anuleze alegerile dintr-o circumscripție electorală în cazul în care votarea și stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natura sa modifice atribuirea mandatelor. Ca atare, frauda electorală este un motiv de anulare a alegerilor. Validarea alegerii, o spune, deși indirect, chiar art. 6 din Regulamentul Camerei Deputaților, implica verificarea legalității alegerii deputaților, ceea ce înseamnă, evident, mai mult decît verificarea fraudei electorale. Ca atare, invalidarea nu se poate limita numai la frauda electorală, ci și la neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile constituționale și legale privind alegerea deputaților, cum ar fi condițiile pentru a candida, soluționarea contestațiilor de către birourile electorale și justiție, respectarea prevederilor legale referitoare la atribuirea mandatelor etc. Acesta este sensul validării prevăzute în art. 67 alin. (1) din Constituție, iar art. 7 din regulament restringe acest sens.
Articolul 18
, privind părăsirea unui grup parlamentar și interdicția trecerii în altul, vine în contradictie cu art. 61 alin. (3), precum și cu art. 66 din Constituție, ca fiind o ingradire a mandatului reprezentativ. De altfel, în legătură cu aceasta problema, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 44/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, iar conform art. 145 alin. (2) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.
Articolul 20
, Formularea alin. 1, care stabilește alegerea Biroului permanent, creează aparenta a doua structuri distincte, și anume: președintele Camerei Deputaților și Biroul permanent. Or, art. 61 alin. (2) din Constituție este în sensul că Biroul permanent al Camerei Deputaților cuprinde președintele și ceilalți membri. De altfel, dacă s-ar fi reluat formularea din titlul secțiunii, o asemenea neconformitate ar fi fost evitata. De asemenea, adaosul din alin. 3, pe cît posibil, este în conflict cu art. 61 alin (5) din Constituție care este categoric. Textul este deci neconstitutional deoarece adauga la Constituție.
Articolul 23
alin 2, privind stabilirea numărului de locuri în Biroul permanent prin folosirea cuvintului 'unor', creează impresia și posibilitatea excluderii altor grupuri parlamentare, venind astfel în conflict cu dispozițiile art. 61 alin. (5) din Constituție care impune respectarea configurației politice a Camerei, fără rezerve.
Articolul 48
alin. 2, privind dreptul comisiei de a decide ca anumite lucrări să se desfășoare fără prezenta unor reprezentanți ai Guvernului, contravine art. 110 alin. (2) din Constituție, mai ales ca unii miniștri pot fi și deputați. Potrivit art. 110 alin. (2), membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului, iar prin Parlament urmează a se înțelege toate structurile sale, nu numai Camerele. Ca atare, este o exagerare evidenta și contrară Constituției ca un ministru să fie primit la activitatea unei comisii doar la chemarea acesteia. De altfel, accesul membrilor Guvernului la lucrările Parlamentului este o consecința a votului de încredere acordat Guvernului și, ca atare, acest acces trebuie să fie liber și asigurat.
Articolul 71
, prevazind dreptul comisiei de ancheta de a cita orice persoană, contravine mai multor dispoziții constituționale. Ancheta parlamentară este un mijloc de realizare a controlului parlamentar, iar acest control este circumstantiat cît privește subiectele supuse controlului prin art. 110 din Constituție. Desigur și alte dispoziții constituționale stabilesc un drept de control, dar cu nuantari și precizări precum art. 31 alin. (5), potrivit căruia controlul parlamentar asupra serviciilor publice de radio și televiziune se reglementează prin lege organică. Anumiti demnitari și funcționari publici nu pot fi însă controlati prin comisiile de ancheta deoarece Constituția, stabilind raporturile juridice dintre autoritățile publice, instituie reguli distincte.
Astfel, Președintele României poate fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare, în condițiile art. 84 alin. (3) din Constituție, numai de către Camera Deputaților și Senat, în ședința comuna, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor. De asemenea, el poate fi suspendat din funcție, în condițiile art. 95 din Constituție, de Camera Deputaților și Senat, în ședința comuna, cu votul majorității deputaților și senatorilor, iar eventualele explicații privind faptele ce i se imputa pot fi date Parlamentului și nu unei comisii.
Totodată, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii (art. 123 alin. (2) din Constituție), iar rolul de consiliu de disciplina pentru ei îl are numai Consiliul Superior al Magistraturii [art. 133 alin. (2) coroborat cu art. 124 alin. (1) din Constituție]. Orice dispoziție regulamentara care ar implica posibilitatea citarii unui judecător în fața unei comisii parlamentare de ancheta încalcă evident dispozițiile constituționale care stabilesc, chiar dacă implicit, separația puterilor în stat, și, desigur independenta judecătorilor și supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetățean în fața unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice alta calitate, contravine dispozițiilor constituționale privind libertățile cetățenești și justiția. Desigur, nimic nu împiedica comisiile parlamentare sa invite anumite persoane pentru a da relații în legătură cu obiectul anchetei.
De altfel, 'art. 68' al Regulamentului Camerei Deputaților delimiteaza sfera controlului și o coroborare a art. 71, care prevede atribuțiile comisiei de ancheta, cu acest articol ar fi evitat depășirea competentelor. În legătură cu acest text este aplicabilă constatarea facuta la pct. 4 din considerentele prezentei decizii.
În fine, cît privește 'art. 71 alineatul penultim', el contravine art. 108 din Constituție care da numai Camerei Deputaților dreptul de a cere urmărirea penală a ministrilor. De aceea nu se justifica trimiterea la o alta autoritate.
Articolul 84
alin. 1, omite nejustificat enumerarea la subiectele inițiativei legislative a "cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot" [art. 146 alin. (1) din Constituție]. În structura Constituției, inițiativa legislativă trebuie să se refere la categoriile de legi astfel cum sunt prevăzute ele de către art. 72 din Constituție. Or, legile constituționale sunt una dintre aceste categorii, lucru confirmat și de regulament prin art. 107. Este deci o omisiune care este parțial reparată prin art. 113 alin. 1 din regulament. De altfel, în structura regulamentului, despre legile constituționale se vorbește numai la procedura de vot. În funcție de reconsiderarea acestui text, trebuie completate corespunzător și celelalte prevederi ale secțiunii, implicit cele de la mediere, cu luarea în considerație și a art. 147 alin. (2) din Constituție.
Articolul 113
alin. 5, care prevede majoritățile necesare adoptării actelor, prin exprimarea "celelalte hotărâri" restringe sfera actelor pe care le poate adopta Camera Deputaților. De aceea, constituțional, ea trebuie înlocuită cu exprimarea 'celelalte acte'.
Articolul 114
, care da rol decisiv votului președintelui Camerei în caz de paritate de voturi, contravine dispozițiilor constituționale privind majoritățile cerute pentru adoptarea actelor, dispoziții ce nu fac asemenea delimitari (vezi art. 74 din Constituție). Singura soluție constituțională rezultind din poziția juridică egala la vot a tuturor deputaților este, în situația paritatii de voturi, repetarea votului.
Articolul 118
, privind dezbaterea obiectiei de neconstituționalitate, detaliază, la nivelul deciziei parlamentare, prevederile constituționale privind controlul constituționalității. Din modul cum sunt redactate prevederile acestui articol nu rezultă diferența constituțională în ceea ce privește efectele deciziilor Curții Constituționale pronunțate în controlul prealabil al legilor și în controlul constituționalității regulamentelor, care este un control posterior sau sanctionator.
Rezultă ca, și în cazul unei decizii de neconstituționalitate a unor prevederi neregulamentare, decizia Curții Constituționale poate fi înlăturată prin votul Camerei.
Ca atare, acest articol contravine art. 145 alin. (1) din Constituție care prevede posibilitatea inlaturarii obiectiei de neconstituționalitate numai pentru legi. În cazul Regulamentului Camerei Deputaților,
art. 22 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale obliga Camera sa reexamineze dispozițiile, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituției.
Articolul 124
alin. 4, privind mijloacele de informare în masa, contravine dispozițiilor constituționale privind libertatea de exprimare și dreptul la informare (art. 30 și art. 31). În litera și spiritul Constituției, comentarea în presa tine de libertatea de exprimare și de dreptul la informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice. Denaturarea informațiilor, abaterile, încălcarea regulilor se înscriu în sfera larga a delictelor de presa, iar acestea, potrivit art. 30 alineatul final din Constituție, se stabilesc prin lege care, desigur, numai ea poate stabili și sancțiunile.
Articolul 128
alin. 2 partea finala, care da dreptul președintelui Camerei de a decide dacă verificarea cvorumului legal este necesară, înlocuiește aprecierea (votul) Camerei într-o problemă importanța și delicata, contravenind art. 64 din Constituție.
Articolul 148
alineatul final, privind răspunsurile la întrebări, contravine dispozițiilor art. 112 alin. (1) din Constituție care nu limitează sursele (cauzele, motivele) motiunii de cenzura.
Articolul 156
alin. 2, circumscriind interpelarea numai la adresa Guvernului, contravine, dispozițiilor art. 111 alin. (1) din Constituție care obliga și pe membrii Guvernului sa răspundă la interpelări.
Articolul 162
alin. 2 și 3, privind dreptul deputaților de a cere informații și date, contravine dispozițiilor art. 110 din Constituție care permit solicitarea de informații și documente doar de către Camere sau de către comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora, iar solicitarea acestora este legată de informarea Parlamentului. Apoi, din formularea larga ar rezultă posibilitatea intervenției deputatului în sfera puterii judecătorești. Un asemenea lucru este neconstitutional și cu consecințe imprevizibile.
Articolul 168
alin. 2. Definitia data imunitatii parlamentare este inutila și, desigur, neconstitutionala deoarece art. 69 și 70 din Constituție îi delimiteaza sfera. Modul de redactare a alin. 2 este neconstitutional fiindca ambiguitatea sa poate primi interpretări care depășesc aceasta sfera.
Articolul 171
alin. 2, stabilind infracțiuni și pedepse, contravine dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție potrivit cărora infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se stabilesc prin lege organică, precum și ale art. 23 alin. (9) din Constituție potrivit cărora nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decît în condițiile și în temeiul legii.
Articolul 171
alin. 1,3 și 4, privind protecția juridică, contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție, creind privilegii unor categorii de cetățeni, precum și ale art. 72 alin. (3) din Constituție.
Articolul 175
, privind definirea funcțiilor publice de autoritate, contravine dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se stabilește numai prin lege organică, iar nominalizarea funcțiilor publice de autoritate este o problemă de statut al funcționarilor, deci de lege, mai ales ca determinarea acestor funcții trebuie să fie aceeași și pentru Senat.
Articolul 178
Prin aplicarea acestui text, vag redactat, se pot crea situații contrare Constituției, atât timp cît nu precizează ce fel de funcții conferite de state străine pot ocupa deputații români. Apoi, aceasta este o problemă de statut al parlamentarului.
Articolul 192
, partea finala este neconstitutional pentru ca impune obligații consiliilor locale și județene. Un asemenea lucru îl poate face numai legea, iar dispoziția regulamentara încalcă art. 119 din Constituție privind principiul autonomiei locale.
Articolul 192
, art. 193 și art. 194, privind unele drepturi, sunt neconstituționale deoarece stabilesc probleme ce țin de statutul deputaților.
Articolul 195
alin. 2 partea finala și alin. 3, privind absentele, contravin regulilor privind cvorumul legal și majoritatilor impuse de Constituție pentru adoptarea actelor Parlamentului, stabilite prin art. 64 și art. 74. Faptul ca deputatul nu este considerat absent tine de disciplina în Camera, dar regulamentul nu poate evita respectarea exigențelor constituționale privind majoritatea.
Articolul 196
, privind concediile, este neconstitutional deoarece stabilește probleme ce țin de statutul deputaților, fiind vorba de drepturi ale parlamentarilor.
Articolul 208
, interzicind asocierea personalului încadrat în serviciile Camerei Deputaților în partide politice și dreptul la greva, este neconstitutional. El încalcă dispozițiile art. 37 alin. (3) din Constituie potrivit cărora categoriile de funcționari care nu se pot asocia în partide politice se stabilesc prin lege, precum și dispozițiile art. 40 alin. (2) din Constituție potrivit cărora tot legea stabilește limitele exercitării dreptului la greva. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. b) din Constituție și ale
art. 13 alin. (1) lit. A. b) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca art. 7, art. 18, art. 20 alin. 1 și alin. 3, art. 23 alin. 2, art. 48 alin. 2, art. 71, art. 84 alin. 1, în sensul omiterii inițiativei de revizuire a Constituției, art. 113 alin. 5, art. 114, art. 118, art. 124 alin. 4, art. 128 alin. 2 partea finala, art. 148 alineatul final, art. 156 alin. 2, art. 162 alin. 2 și alin. 3, art. 168 alin. 2, art. 171, art. 175, art. 178, art. 192, art. 193, art. 194, art. 195 alin. 2 partea finala și alin. 3, art. 196 și art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților sunt neconstituționale.
2. Prezenta decizie se comunică Camerei Deputaților și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.