Decizia nr. 56/1994

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent.

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de Ministerul Public și Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului Iași împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 5 ianuarie 1994.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 10 mai 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și a inculpatului Diri Ahmad, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 18 mai 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Tribunalul Iași, prin Încheierea din 15 iulie 1993, pronunțată în dosarul nr. 1166/1993, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. 3 din Codul penal, invocată de inculpatii Abdul Khalil Samir, Nouras Bitter, Hij Ioan și Diri Ahmad.

Prin Decizia nr. 2 din 5 ianuarie 1994, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat ca:

- noțiunea de avut obștesc prevăzută de art. 229 din Codul penal se referă numai la bunurile care sunt obiectul exclusiv al proprietății publice, reglementată de art. 135 alin. (4) din Constituție;

- statul sau autoritățile publice locale nu au decît un drept de creanta asupra impozitelor și taxelor neîncasate încă, astfel ca acestea nu pot forma obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public și Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului Iași.

În recursul Ministerului Public se arata, în esenta, că nu era de competența Curții Constituționale să constate ca noțiunea de avut obștesc prevăzută de art. 229 din Codul penal se referă numai la bunurile care sunt obiectul exclusiv al proprietății publice, reglementată de art. 135 alin. (4) din Constituție. De asemenea, se considera ca, pronunțăndu-se asupra inexistentei obiectului material al infracțiunii, Curtea s-a substituit instanței de judecată.

În recursul Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului Iași se arata ca resursele bugetului public național constituie proprietate publică, criticându-se constatarea din dispozitivul deciziei recurate în sensul că impozitele și taxele neîncasate reprezintă drepturi de creanta care nu fac obiectul proprietății publice.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susținute în ședința publică din 10 mai 1994, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, precum și cele ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:

Completul de fond a statuat, prin decizia atacată, ca "noțiunea de avut obștesc prevăzută de art. 229 din Codul penal se referă numai la bunurile care sunt obiect al proprietății publice".

Astfel, deși se întemeiază pe Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993, asa cum rezultă din considerente, soluția data se indeparteaza de la aceste prevederi, deoarece nu constata consecințele juridice ale situației de neconstituționalitate a unei legi preconstitutionale, prevăzute de art. 150 alin. (1) din Constituție, asa cum au fost ele stabilite prin decizia plenului sus-menționată. Potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993, dispozițiile din Codul penal referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc sunt abrogate, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, în măsura în care nu privesc bunuri proprietate publică. Renunțând la constatarea abrogării, completul nu numai ca s-a abătut de la prevederile Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993, dar a și încălcat consecința constituțională prevăzută de art. 150 alin. (1) din Constituție pentru legile anterioare Constituției, contrare prevederilor sale, precum și obligația de a constata dacă o lege este sau nu în vigoare, ca o condiție prealabilă și indispensabila aplicării ei.

Prin aceasta modalitate de soluționare a excepției se șterge orice deosebire între legile preconstitutionale și cele adoptate sub regimul Constituției, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituție și, totodată, depășește limitele actului de sesizare care, potrivit Încheierii din 15 iulie 1993 a Tribunalului Iași, privea exclusiv art. 229 alin. 3 din Codul penal.

Completul de fond a constatat ca statul sau autoritățile locale nu au decît un drept de creanta asupra impozitelor și taxelor neîncasate încă, astfel ca acestea nu pot forma obiectul exclusiv al proprietății publice.

Aceasta constatare excede excepția care, asa cum s-a arătat, s-a referit exclusiv la art. 229 din Codul penal.

De asemenea, aceasta constatare are semnificatia unei interpretări, dar care nu se referă la constituționalitatea unui anumit text de lege, ci la calificarea pe care instanța de judecată este ținuta sa o facă unei anumite situații. Sub acest aspect, decizia pronunțată excede competența Curții Constituționale prevăzută de art. 144 lit. c) din Constituție, deoarece Curtea Constituțională nu se poate substitui instanței de judecată în calificarea situației de fapt și nici Curții Supreme de Justiție când se pronunța într-un recurs în interesul legii.

De altfel, decizia atacată este în contradictie și cu Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993, în care Curtea Constituțională a statuat ca resursele bugetului constituie proprietate publică. Acest precedent este obligatoriu cît timp nu a fost infirmat potrivit procedurii prevăzute de art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.

În consecința, recursurile declarate împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 2/1994 sunt fondate, ele urmînd a fi admise pentru motivele arătate.

În temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, al art. 1, art. 3, art. 13 alin.(1) lit. A. c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Ministerul Public și Direcția finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului Iași și modifica Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 5 ianuarie 1994, în următorul sens:

Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Abdul Khalil Samir, Nouras Bitter, Hij Ioan și Diri Ahmad în dosarul nr. 1166/1993 al Tribunalului Iași și constata ca dispozițiile art. 229 din Codul penal sunt abrogate parțial, conform art. 150 alin. (1) din Constituție, și, în consecința, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 mai 1994.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.