Decizia nr. 2/1994

Pe rol solutionarea contestației în anulare formulata de procurorul general al Parchetului General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție împotriva

Deciziei nr. 1 din 7 septembrie 1993

privind dispozitiile Codului penal referitoare la avutul obstesc în contextul prevederilor constitutionale despre proprietate, pronunțată de Plenul Curtii Constitutionale.

Parchetul General este reprezentat prin domnul procuror Alexandru Grigorie.

Magistratul-asistent referă asupra obiectului cauzei.

Președintele Curtii Constitutionale pune în discutia reprezentantului Parchetului General admisibilitatea contestației în anulare.

Având cuvantul, reprezentantul Parchetului General sustine ca sunt intrunite cerințele prevăzute de art. 317 alin. 1 din Codul de procedură civila, deoarece Ministerul Public nu a fost citat la dezbaterile ce au prilejuit pronuntarea deciziei atacate, desi, potrivit prevederilor

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , judecarea excepțiilor de neconstitutionalitate are loc cu citarea obligatorie a acestuia. Invedereaza, de asemenea, ca au fost incalcate și prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul de organizare și functionare a Curtii Constitutionale. În concluzie, solicita admiterea contestației în anulare. Pe fond reia motivele susținute în toate recursurile declarate de Ministerul Public împotriva deciziilor Curtii prin care s-au admis excepțiile de neconstitutionalitate cu privire la diferitele dispozitii din Codul penal privind avutul obstesc, acestea referindu-se, în esenta, la necompetenta Curtii Constitutionale de a se pronunță asupra constitutionalitatii unor dispozitii legale anterioare Constituției din anul 1991 și la faptul ca dispozitiile Codului penal la care ne-am referit nu sunt contrare Constituției și nici nu au fost abrogate, deoarece ele nu neaga existenta celor două tipuri de proprietate - publică și privată.

PLENUL CURTII CONSTITUTIONALE

examinind contestația în anulare formulata și vazind dispozitiile art. 144 și 145 din Constitutie, ale

art. 24 și 25 din Legea nr. 47/1992 , ale art. 317 alin. 1 din Codul de procedură civila, precum și cele ale art. 18 alin. (2), art. 19 alin. (3) și art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare și functionare a Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:

Potrivit

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , judecata excepției de neconstitutionalitate are loc pe baza raportului prezentat de judecatorul raportor, a incheierii prin care a fost sesizata Curtea Constituțională, a punctelor de vedere prezentate de Camerele Parlamentului și de Guvern, a probelor administrate, a sustinerilor părților, cu citarea acestora și a Ministerului Public. De asemenea, citarea Ministerului Public este obligatorie, potrivit

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , la solutionarea contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic. Pe de altă parte, în art. 18 alin. (2) din Regulamentul de organizare și functionare a Curtii Constitutionale se precizeaza ca în cazurile în care, potrivit

Legii nr. 47/1992 , participarea Ministerului Public este obligatorie, acestuia i se comunică actul de sesizare, o dată cu citatia. În sfirsit, art. 19 alin. (3) din regulament dispune ca la sedintele în plen participa, în cazurile prevăzute de lege, și reprezentantul Ministerului Public. Acest din urma text se afla situat în secțiunea a 3-a, intitulata "Activitatea în timpul sedintelor de dezbateri" și deci are în vedere ipotezele în care atribuțiile jurisdictionale ale Curtii Constitutionale, prevăzute de art. 144 din Constitutie, sunt de competența plenului acesteia, iar citarea Ministerului Public este obligatorie, cum ar fi solutionarea contestatiilor privind constitutionalitatea unui partid politic sau a contestatiilor ori cererilor formulate în legătură cu alegerile prezidentiale [ art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992

și

art. 85 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 ].

După cum se poate constata, în toate aceste cazuri în care legea prevede obligativitatea citarii Ministerului Public este vorba de activitatea jurisdictionala desfășurată de Curtea Constituțională, fie în plen, fie în complete de 3 sau 5 judecatori, ca în cazul rezolvarii excepțiilor de neconstitutionalitate. Chiar și în aceste cazuri, însă, sunt stabilite reguli derogatorii de la dreptul comun în privinta exercitarii cailor de atac. Astfel, decizia pronunțată ca urmare a solutionarii în fond a excepției de neconstitutionalitate poate fi atacata de părți numai cu recurs, potrivit

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , asa incit, față de aceasta prevedere expresa și neechivoca, Curtea, prin Decizia nr. 61 din 19 octombrie 1993, a statuat în sensul că deciziile sale definitive pronuntate asupra excepțiilor de neconstitutionalitate nu mai pot fi atacate prin nici o cale extraordinara de atac, fie ca ar fi vorba de contestație în anulare, revizuire, recurs în interesul legii sau recurs în anulare. De asemenea,

art. 30 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

stabileste ca decizia Curtii pronunțată de plen în urma solutionarii contestației care are ca obiect constitutionalitatea unui partid politic nu este supusă nici unei cai de atac. În sfirsit,

art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 , ale cărui dispozitii au fost declarate constitutionale prin Decizia nr. 3 din 30 iunie 1992, și care, potrivit

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , este aplicabil și în materia alegerilor prezidentiale, dispune ca împotriva hotărârilor definitive pronuntate potrivit dispozițiilor sale nu exista cale de atac, excluzând deci caile extraordinare de atac. În toate aceste situații, care se referă la activitatea jurisdictionala a Curtii Constitutionale, contestația în anulare este exclusa.

Dacă în cazul activității jurisdictionale a Curtii deciziile sale nu pot fi atacate pe calea contestației în anulare, cu atit mai mult aceasta cale de atac nu este admisibila în cauza de fața, în care

Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 7 septembrie 1993

nu este rezultatul unei activități jurisdictionale, ci consecința unei proceduri prevăzute de art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare și functionare a Curtii Constitutionale în scopul de a asigura o practica unitara. Intr-adevar, textul prevede că în cazul în care completul de 3 judecatori sau de 5 judecatori doreste să se indeparteze de interpretarea juridica continuta intr-o decizie a plenului sau intr-o decizie definitivă a unui complet, se va adresa plenului, acordind termen în cauza pe care o dezbate. Interpretarea data de plen cu votul majorității judecatorilor este obligatorie pentru completul de judecată. Rezultă, cu evidenta, din dispoziția regulamentului ca la aceasta activitate participa numai judecatorii Curtii Constitutionale, mai intii cei din completul de judecată care sesizeaza plenul, iar apoi toți cei 9 judecatori. Procurorul nu face parte din completul de judecată și nici din Plenul Curtii Constitutionale, astfel incit nu trebuie consultat când completul decide sa sesizeze plenul și nici nu trebuie citat la sedinta de plen în care se analizeaza aceasta sesizare. Ministerul Public are calitatea de parte în contenciosul constituțional numai în cazurile prevăzute de lege. De aceea participarea procurorului la solutionarea excepțiilor de neconstitutionalitate se poate manifesta exclusiv în condițiile prevăzute de

Legea nr. 47/1992 : citarea la solutionarea în fond a excepției și punerea de concluzii; exercitarea recursului; citarea la solutionarea recursului declarat de oricare dintre părți și punerea de concluzii.

În legătură cu cauza de fața, se constată că prin Incheierea din 14 iulie 1993, pronunțată în dosarul nr. 11 C/1993, completul de 5 judecatori care solutiona recursul Ministerului Public împotriva

Deciziei nr. 32/1993

a sesizat Plenul Curtii Constitutionale, deoarece dorea să se indeparteze de interpretarea juridica cuprinsa în Decizia nr. 38 din 7 iulie 1993, pronunțată, de asemenea, în recurs și care era definitivă. Plenul Curtii Constitutionale a dat, cu majoritate de voturi, o interpretare obligatorie pentru completele de judecată prin

Decizia nr. 1 din 7 septembrie 1993 . Aceasta activitate s-a desfășurat deci cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare și functionare a Curtii Constitutionale, care a și fost invocat ca temei juridic în motivarea

Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1993 . Este adevarat ca Ministerul Public nu a fost citat la sedinta de plen în care s-a analizat sesizarea completului de 5 judecatori, dar după cum s-a aratat, față de dispozitiile legale, citarea sa nu era necesară. Ministerul Public a fost însă citat și a pus concluzii la solutionarea tuturor excepțiilor de neconstitutionalitate și a tuturor recursurilor declarate împotriva deciziilor pronuntate în fond, astfel cum prevad

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

și art. 18 alin. (2) din regulamentul Curtii.

Cel de-al treilea text invocat în susținerea contestației în anulare, anume art. 19 alin. (3) din Regulamentul de organizare și functionare a Curtii Constitutionale, nu are relevanta în cauza, deoarece el se referă la situațiile în care, potrivit legii, Ministerul Public este citat pentru a pune concluzii în procesele de constituționalitate sau de contencios electoral ce sunt rezolvate de Curtea Constituțională în plen.

Pentru motivele aratate,

PLENUL CURTII CONSTITUTIONALE

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibila contestația în anulare introdusa de procurorul general al Parchetului General de pe linga Curtea Suprema de Justiție împotriva

Deciziei nr. 1 din 7 septembrie 1993

privind dispozitiile Codului penal referitoare la avutul obstesc în contextul prevederilor constitutionale despre proprietate, pronunțată de Plenul Curtii Constitutionale.

2. Decizia se comunică Parchetului General de pe linga Curtea Suprema de Justiție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 3 martie 1994 și la ea au participat Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecatori.