Decizia nr. 56/1996

Ioan Muraru - președinte

Costică Bulai - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Victor Dan Zlătescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de Rusu Gh. Nicolae și Donosă Țugui Vasile împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 114 din 14 noiembrie 1995

și de Jitaru Maria, Crețu Angelica, Crețu Neculai, Crețu Daniela, Crețu Ionel și Crețu Angelica, minor, părți reprezentate prin avocat, împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 3 din 10 ianuarie 1996 .

Dezbaterile au avut loc în ședința din 30 aprilie 1996, în prezența procurorului și a părților: Rusu Nicolae, Crețu Angelica, Sarion Adela, Crețu Angelica, minor, Jitaru Maria, Retea Petrică și Augustin Ianos Retea și în lipsa Primăriei Comunei Sascut, Societății Agricole "Agroschin" Sascut, autorității tutelare de pe lângă Consiliul Local al Comunei Traian, lui Donosă Țugui Vasile, Ursache Ion, Crețu Neculai, Crețu Daniela, Crețu Ionel, Simon Ludovic, Simon Petre, Cojanu Valeria, Voiculescu Elisabeta și Ștefan Ianoș Retea, cu toți procedura fiind legal îndeplinită. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14 mai 1996.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 114 din 14 noiembrie 1995 , Curtea Constituțională, conexând Dosarul nr. 114C/1995 la Dosarul nr. 100C/1995, a respins ca vădit nefondate excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă.

Prin

Decizia Curții Constituționale nr. 3 din 10 ianuarie 1996

s-a decis conexarea Dosarului nr. 142C/1995 la Dosarul nr. 138C/1995 și respingerea ca vădit nefondate a excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă.

În considerentele

deciziilor nr. 114 din 14 noiembrie 1995

și nr. 3 din 10 ianuarie 1996 s-a reținut că în Constituție nu sunt cuprinse prevederi privind obligativitatea exercitării recursului la Curtea Supremă de Justiție, ca ultimă cale de atac.

Împotriva

Deciziei nr. 114 din 14 noiembrie 1995

au declarat recurs, în termen legal, Rusu Gh. Nicolae și Donosă Țugui Vasile, iar împotriva

Deciziei nr. 3 din 10 ianuarie 1996

au declarat recurs, în termen legal, Jitaru Maria, Crețu Angelica, Crețu Neculai, Crețu Daniela, Crețu Ionel și Crețu Angelica, minor, prin reprezentantul lor.

Motivele de recurs invocate împotriva celor două decizii ale Curții sunt identice, și anume:

- discordanța dintre dispozițiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă și cele ale art. 20 și 41 alin. (1) din Constituție;

- actualele instanțe de recurs au și atribuții de instanțe de fond, prin "uzurparea suveranității instanțelor de fond și de apel", pronunțând hotărâri irevocabile;

- necesitatea solicitării de puncte de vedere Ministerului Justiției, Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Curții Supreme de Justiție;

- este și rămâne o anomalie ca, în cazurile în care actualele instanțe încalcă prevederile art. 20 și 41 din Constituție, precum și pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, să se recurgă la un recurs individual, în lipsa unui recurs efectiv intern;

- fără a fi necesară modificarea dispozițiilor art. 20, ale art. 41 alin. (1) și ale art. 125 alin. (1) din Constituție, de lege lata, în materia proprietății, justiția se realizează de către curțile de apel și celelalte instanțe;

- în aplicarea unitară a legii, actualul sistem generează dificultăți insurmontabile; erorile în aplicarea legii sunt de neînlăturat, ceea ce contravine principiului înfăptuirii unitare a justiției și prevederilor art. 1 alin. (1) din Constituție.

În scopul soluționării recursurilor, Curtea Constituțională, având obligația, stabilită în

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , ca în cazul recursului să se pronunțe și asupra excepției de neconstituționalitate, aplicând prevederile art. 24 alin. (3) din aceeași lege, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Dând curs solicitării Curții, Guvernul, în punctul de vedere exprimat, apreciază deciziile atacate cu recurs ca fiind temeinice și legale și excepțiile de neconstituționalitate ca vădit nefondate.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

Deoarece, așa cum s-a arătat, recursurile declarate sunt identice, pentru mai buna administrare a justiției și pentru a se pronunța o singură decizie, în ședința publică din 26 martie 1996 s-a dispus conexarea dosarelor în care s-au declarat recursuri.

CURTEA,

având în vedere deciziile atacate, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă raportate la dispozițiile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Motivele de recurs referitoare la încălcarea, prin art. 1-4 din Codul de procedură civilă, a dispozițiilor art. 20 și ale art. 41 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", nu sunt întemeiate și urmează a fi respinse.