Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 285/2005

referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală și ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului: 7 iunie 2005
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 696 din 2 august 2005
Citează: 7 acte
Structură: 1 articol · 20.366 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Legea nr. 304/2004 28 iunie 2004 (prevederi anume) privind organizarea judiciară

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală și ale

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, precum și ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepții ridicate de Victor Atanasie Stănculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Șuteu în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția penală.

La apelul nominal răspund Victor Atanasie Stănculescu, personal, Mihai Chițac, personal și asistat de avocat Dan Ioan, cu delegație la dosar, precum și Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic Dan Cimpoeru, cu delegație depusă în ședință, lipsă fiind autoarea excepției Mihaela Suzane Ferkel Șuteu, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției Victor Atanasie Stănculescu solicită admiterea acesteia astfel cum a fost precizată în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și astfel cum reiese din concluziile scrise depuse la dosar la termenul anterior.

Mihai Chițac susține admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^1 din Codul de procedură penală și ale

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, apreciind că un general ar trebui să aibă dreptul la toate gradele de jurisdicție, așa cum orice cetățean are acest drept.

Avocatul Dan Ioan, pentru Mihai Chițac, solicită Curții Constituționale admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^1 din Codul de procedură penală și ale

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, apreciind că aceste dispoziții contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție. Astfel, consideră că generalii ar trebui judecați de aceleași instanțe ca și orice cetățean, nefiind normal ca în cazul lor atât fondul, cât și recursul să se judece de aceeași instanță de judecată - Înalta Curte de Casație și Justiție.

Consilierul juridic Dan Cimpoeru, pentru Ministerul Apărării Naționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală și ale

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, întrucât existența unui singur grad de jurisdicție, adică recursul, în anumite cazuri prevăzute de lege (cum este și cel din prezenta cauză) nu contravine unicității și imparțialității justiției, fiind în concordanță și cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit acestor prevederi internaționale, în materie penală, există derogare de la regula celor trei grade de jurisdicție, atunci când fondul este judecat de instanța supremă națională. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, apreciază că și aceasta este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală și

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, precum și a dispozițiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, invocând prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și deciziile nr. 175/1999, nr. 99/2000, nr. 31/2004 și nr. 103/2005 ale Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 5.001/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 din Codul de procedură penală și ale

art. 22 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, precum și ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepții ridicate de Victor Atanasie Stănculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Șuteu, prin mandatar Marius Remus Mioc, în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 din Codul de procedură penală și ale

art. 22 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, Victor Atanasie Stănculescu susține că dispozițiile art. 385^1 din Codul de procedură penală și ale

art. 22 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, potrivit cărora completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt neconstituționale, întrucât creează o discriminare inadmisibilă, inculpații judecați în cauza de față fiind privați de calea ordinară a apelului, cale de care, însă, poate beneficia fiecare cetățean.

În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Mihaela Suzane Ferkel Șuteu, prin mandatar Marius Remus Mioc, susține că aceste dispoziții contravin dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituție, precum și principiului egalității în drepturi a cetățenilor. Astfel, arată că această limitare a dreptului la apărare afectează în special cetățenii cu venituri reduse, care nu dispun de posibilități materiale de a-și angaja avocați, și că această măsură, a interzicerii unor mandatari fără studii juridice să pună concluzii, a fost luată în interesul avocaților și al "claselor sociale înstărite".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin Constituției, întrucât stabilirea căilor de atac este un drept ce aparține exclusiv legiuitorului și se aplică deopotrivă tuturor celor ce se adresează justiției, fără a se produce vreo încălcare sau limitare a dreptului la o judecată dreaptă și echitabilă.

În ceea ce privește dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, opinează în sensul că acestea nu contravin dreptului la apărare, întrucât dreptul de a reprezenta și asista persoane fizice și juridice în fața tuturor instanțelor se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, potrivit dispozițiilor din

Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Referitor la dispozițiile art. 385^1 din Codul de procedură penală și ale

art. 22 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, arată că, în reglementarea procedurii penale, legiuitorul a optat, în principiu, pentru instituirea a două căi de atac ordinare - apelul și recursul, iar, în mod excepțional și în considerarea unor situații deosebite, a fost reglementată exercitarea unei singure căi de atac, și anume recursul. Opțiunea legislativă în stabilirea căilor de atac nu creează nici un privilegiu ori vreo discriminare între cetățeni, întrucât "se întemeiază pe natura infracțiunilor care constituie obiectul procesului penal, iar drepturile procesuale ale părților sunt respectate, în mod egal, pentru ambele situații", menționând în acest sens dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd dreptul la dublu grad de jurisdicție în materie penală. Apreciază astfel că derogarea de la regula celor trei grade de jurisdicție nu contravine principiului egalității în fața legii, întrucât, așa cum a statuat constant și Curtea Constituțională, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, nefiind contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atâta timp cât se asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

În ceea ce privește dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, arată că acestea reprezintă norme de procedură care stabilesc condițiile de exercitare a mandatului de reprezentare în instanță și limitele în care acesta poate fi exercitat și, ca atare, aceste norme dau expresie opțiunii legiuitorului în cadrul competenței ce-i este rezervată prin art. 126 alin. (2) Constituție. De asemenea, apreciază că nu se creează un tratament inegal între părțile procesului civil, textul aplicându-se tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale. Totodată, arată că dispozițiile criticate nu restrâng nici exercițiul dreptului la apărare, invocând în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 31/2004 .

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la dispozițiile art. 381^1 din Codul de procedură penală, constată că dispozițiile menționate nu se regăsesc în Codul de procedură penală și, ca atare, se exclude exercitarea controlului de constituționalitate, întrucât Curtea Constituțională, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , nu se poate pronunța decât asupra unor dispoziții legale în vigoare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, apreciază că limitele și condițiile mandatului de reprezentare, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, menționând în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 54/2003 și nr. 31/2004.

Referitor la

art. 22 din Legea nr. 304/2004 , apreciază că instituirea unor reguli speciale referitoare la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este contrară dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, atâta timp cât ele asigură egalitatea cetățenilor în utilizarea lor. Totodată, arată că noțiunea de proces echitabil nu implică imperios existența mai multor grade de jurisdicție, invocând în acest sens și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, menționând deciziile nr. 16/1999 și nr. 33/1999.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Cu privire la obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Victor Atanasie Stănculescu, Curtea observă că, deși Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 381^1 din Codul de procedură penală, în realitate este vorba despre o eroare materială, autorul excepției referindu-se la prevederile art. 385^1 din Codul de procedură penală, care enumeră hotărârile supuse recursului.

Totodată, din susținerile autorului excepției de neconstituționalitate rezultă că acesta se referă numai la prevederile potrivit cărora Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele judecate în primă instanță de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul fiind singura cale de atac.

Ca atare, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Victor Atanasie Stănculescu îl constituie dispozițiile art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală (dispoziții modificate prin

art. I pct. 193 din Legea nr. 281/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003) și cele

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iulie 2004, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală: "Pot fi atacate cu recurs: [...] d) sentințele pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție [...].";

Articolul 22

alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară: "Completul de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție."

De asemenea, obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Mihaela Suzane Ferkel Șuteu îl constituie dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. I.4 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, potrivit cărora: "Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea."

Autorul excepției Victor Atanasie Stănculescu susține că prevederile legale criticate contravin următoarelor dispoziții constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți."

Autoarea excepției Mihaela Suzane Ferkel Șuteu susține că prevederile legale criticate contravin următoarelor dispoziții constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

I. Analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală și ale

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, Curtea observă că aceste dispoziții sunt norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege. În consecință, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia recursurile împotriva sentințelor pronunțate de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție se judecă de Completul de 9 judecători al aceleiași instanțe, fără a se încălca și celelalte dispoziții constituționale.

Prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului. S-a mai reținut că legiuitorul nu poate exclude nici o categorie sau grup social de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit, însă legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

Referitor la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

De asemenea, Curtea constată că nici reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că "orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară", iar "exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege". În paragraful 2 al aceluiași articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin excepție, și a unui singur grad de jurisdicție în cazul infracțiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție.

Pentru aceleași considerente, Curtea constată că nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției nu este întemeiată.

II. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că referitor la aceste dispoziții procedurale s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, cum ar fi, de exemplu,

Decizia nr. 31 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2004. Astfel, Curtea a statuat că restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri și să propună probe în tot cursul procesului, precum și dreptul de a depune concluzii scrise.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei sus-menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât dispoziția legală criticată se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică prevăzută de ipoteza normei legale, fără a se institui anumite privilegii sau discriminări.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală și ale

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, precum și ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepții ridicate de Victor Atanasie Stănculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curții Supreme de Justiție Secția penală, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Șuteu în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioan Marilena Chiorean

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.