Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 349/1994

pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea, utilizarea și controlul utilizării subvențiilor de la bugetul de stat, destinate acoperirii a 70% din dobinda aferentă creditelor bancare pe termen mediu acordate producătorilor agricoli pentru achiziționarea de tractoare, combine, mașini și utilaje agricole

prezumat în vigoare republicat 1 act modificator

Data actului
24 iunie 1994
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 260 din 15 septembrie 1994 (republicare)
Modificări
1 act modificator, prima la 12 august 1994, ultima la 12 august 1994
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Ediții
inițial 5 iulie 1994 · republicat 15 septembrie 1994
Structură
1 articol, 2 anexe · 7.087 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 542/1994 12 august 1994 pentru modificarea și completarea hotărîrilor Guvernului nr. 267/1994 și nr. 349/1994

Ce face acest act

Are ca temei 2

  • Legea nr. 83/1993 30 noiembrie 1993 (prevederi anume) privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli
  • HG nr. 267/1994 10 iunie 1994 privind subvenționarea în proporție de 70% a dobinzii aferente creditelor bancare acordate…

Hotărârea Guvernului nr. 349/1994

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 iulie 1994.

În temeiul art. 7 și al

art. 15 alin. 2 din Legea nr. 83/1993 ,

Guvernul României hotărăște:

*) Republicată în temeiul

art. III din Hotărârea Guvernului nr. 542/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 26 august 1994.

Articol unic

Se aprobă Normele metodologice cu privire la acordarea, utilizarea și controlul utilizării subvențiilor de la bugetul de stat, destinate acoperirii a 70% din dobinda aferentă creditelor bancare pe termen mediu acordate producătorilor agricoli pentru achiziționarea de tractoare, combine, mașini și utilaje agricole.

Normele metodologice sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

Anexa NORME METODOLOGICE

cu privire la acordarea, utilizarea și controlul utilizării subvențiilor de la bugetul de stat, destinate acoperirii a 70% din dobinda aferentă creditelor bancare pe termen mediu acordate producătorilor agricoli pentru achiziționarea de tractoare, combine, mașini și utilaje agricole.

1. Potrivit prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 267/1994

**) se subvenționează de la bugetul de stat 70% din dobinda anuală calculată de băncile comerciale la creditele pe termen mediu contractate de producătorii agricoli pentru achiziționarea de tractoare, combine, mașini și utilaje agricole din producție interna, de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Prin mașini și utilaje agricole se înțelege: mașini și utilaje de prelucrat solul, de semanat și recoltat, pentru administrarea ingrasamintelor chimice și organice, pentru întreținerea culturilor și pentru tratamente fitosanitare.

2. Subvențiile se acordă beneficiarilor de credite, producători agricoli cu personalitate juridică, cu capital privat sau majoritar privat, asociațiilor agricole cu personalitate juridică, cu capital privat, societăților comerciale prestatoare de servicii pentru agricultura, cu capital privat, precum și producătorilor agricoli individuali, dacă sunt proprietari și deținători legali de terenuri agricole situate în extravilanul localităților.

3. Băncile comerciale pot acorda credite bancare în limita plafoanelor convenite și comunicate de acestea și de Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu respectarea normelor de creditare ale fiecărei bănci comerciale.

Beneficiarii de credite prezintă băncilor comerciale documentația solicitată de acestea, cu precizarea ca cererea de credite să fie avizată de Direcția generală pentru agricultura și alimentație judeteana, privind încadrarea în prevederile

Legii nr. 83/1993 , ale

Hotărârii Guvernului nr. 267/1994

și ale prezentelor norme.

4. Creditele bancare sunt acordate de băncile comerciale la cererea producătorilor agricoli, cu respectarea normelor de creditare proprii ale băncilor comerciale.

5. Subvențiile aferente dobinzii calculate la creditele bancare nerambursate la scadenta, în cursul anului, se vor acorda după achitarea ratelor restante la nivelul dobinzii stabilite pentru creditele curente.

Dobinda aferentă creditelor bancare scadente în cursul anului și nerambursate până la finele fiecărui an se suporta integral de producătorii agricoli. Același regim se aplică și dobinzii aferente creditelor bancare nerambursate în cadrul termenului prevăzut în contractul de credit și în prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 267/1994 .

6. Producătorii agricoli au obligația sa organizeze și sa conducă o evidenta separată a creditelor bancare cu dobinda subventionata, acordate în baza

Hotărârii Guvernului nr. 267/1994 .

7. Lunar se va întocmi și se va depune la Direcția generală pentru agricultura și alimentație judeteana decontul justificativ, model cuprins în anexa la prezentele norme, avizat de banca comercială creditoare.

Pentru dobinzile aferente perioadei de grație de până la 1 ianuarie 1995, deconturile justificative se vor întocmi distinct, se vor prezenta și se vor deconta în trimestrul I/1995.

Producătorii agricoli și băncile comerciale creditoare răspund, potrivit legii, de realitatea și legalitatea datelor înscrise în deconturile justificative.

8. Direcția generală pentru agricultura și alimentație judeteana verifica realitatea și legalitatea subvențiilor solicitate prin deconturile justificative, efectuind controale la producătorii agricoli.

9. Direcțiile generale pentru agricultura și alimentație județene vor transmite lunar la Ministerul Agriculturii și Alimentației deconturile justificative în doua exemplare, întocmite de beneficiarii creditelor, verificate și avizate.

10. Ministerul Agriculturii și Alimentației analizează deconturile primite de la direcțiile generale pentru agricultura și alimentație județene și solicita Ministerului Finanțelor subvențiile rezultate prin deschiderea creditelor bugetare prevăzute la cap. 76 "Agricultura, silvicultura, ape și mediu înconjurător". Cererile de credite bugetare vor fi însoțite de un exemplar din deconturile justificative.

11. Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin organele de control proprii, va verifica permanent modul de stabilire și de acordare a subvențiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea a 70% din dobinda calculată la creditele bancare pe termen mediu, precum și modul de organizare și de ținere a evidentelor la direcțiile generale pentru agricultura și alimentație județene.

12. Sumele transmise de Ministerul Agriculturii și Alimentației în contul direcțiilor generale pentru agricultura și alimentație județene cu titlu de subvenții de la bugetul de stat vor fi virate de acestea, direct beneficiarilor, pe baza decontului justificativ.

În acest sens, Ministerul Agriculturii și Alimentației transmite sumele aprobate pe fiecare producător agricol.

13. Direcțiile generale pentru agricultura și alimentație județene răspund, potrivit legii, de utilizarea, păstrarea și gestionarea sumelor primite de la bugetul de stat, precum și a documentațiilor care au stat la baza acordării subvențiilor de la bugetul de stat.

14. Achitarea subvențiilor de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea pe documentele de acordare de date sau situații nereale, atrage obligația beneficiarului de restituire a sumelor, precum și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.

15. Persoanele cărora le revin obligații de serviciu în legătură cu acordarea subvențiilor răspund disciplinar, material, civil sau penal, după caz, potrivit legii.

Anexa la normele metodologice

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.