Decizia nr. 257/2001
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Marin Lutu și Romelia Rus în Dosarul nr. 1.512/2000 al Tribunalului București, Secția a II-a penală.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 12 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 1.512/2000, Tribunalul București, Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Marin Lutu și Romelia Rus.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arata ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) și l) din Constituție, referitoare la reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici și a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială, sustinandu-se ca, față de aceasta diferentiere stabilită de Constituție între statutul juridic al funcționarilor publici reglementat prin
și regimul general privind raporturile de muncă, este evident ca dispozițiile art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal, care anulează distincția facuta de Legea fundamentală, sunt neconstituționale.
Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, instanța arata ca aceasta este intemeiata. Se arata ca art. 147 alin. 2 din Codul penal asimilează funcția pe care o îndeplinește un funcționar public cu funcția pe care o desfășoară un salariat, indiferent cine este angajatorul. Aceasta dispoziție, afirma instanța, încalcă prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) și l) din Constituție, care se referă la reglementarea separată a statutului funcționarilor publici și a regimului general al raporturilor de muncă, sindicate și protecția socială, care se referă la ceilalți salariați. Funcționarul public este purtător al autorității publice, investit cu prerogative de putere publică, pe când salariatul este un executant al unor activități corespunzătoare profilului și specializării sale, în contextul specialitatii capacității de folosință a persoanei juridice. Se mai arata ca art. 61 alin. 1 din Codul muncii se referă la un statut al personalului din administrația de stat, ceea ce marcheaza deosebirea de regim dintre personalul din administrația de stat și alte categorii de personal. În alin. 2 al aceluiași articol din Codul muncii se făcea referire la statutul personalului din aparatul de stat, statut care nu a fost adoptat până în 1989. Abia
reglementează organizarea funcției publice și Statutul funcționarilor publici. Instanța conchide ca "asimilarea" funcționarului cu funcționarul public excede cadrului dispozițiilor constituționale, incalcandu-se prevederile din Constituție menționate, respectiv ale art. 72 alin. (3) lit. i) și l).
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, arata ca prin dispozițiile Constituției nu se defineste nici noțiunea de funcționar public, nici aceea de funcționar. Definirea și reglementarea statutului acestor categorii de salariați sunt de domeniul legii. Înțelesul acestor notiuni este stabilit în
art. 147 din Codul penal și în Legea nr. 188/1999
care reglementează Statutul funcționarilor publici. Deosebirile dintre aceste doua reglementări nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legilor, ceea ce excede competentei Curții Constituționale. Potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
"[...] Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". De asemenea, se mai arata în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, constituționalitatea unei dispoziții legale nu poate fi examinata prin raportare la o alta dispoziție legală, ci doar printr-o raportare la o norma constituțională.
Cu privire la dispozițiile art. 258 din Codul penal, prin care faptele prevăzute în art. 246-250 din Codul penal se pedepsesc și în cazurile în care autorul nu are calitatea de funcționar public, ci este un alt funcționar, făcându-se distincție doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile, se arata ca intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului stabilirea cerinței de subiect activ calificat, în cazul anumitor infracțiuni. Noțiunea generală de funcționar nu este de nivel constituțional, iar reglementările privitoare la funcționari, inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de funcționari, sunt de nivelul legii.
În concluzie, în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca dispozițiile art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal sunt constituționale și se propune respingerea excepției de neconstituționalitate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca prin numeroase decizii Curtea Constituțională a statuat ca reglementările referitoare la notiunile de funcționar public și funcționar, inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de persoanele care au aceasta calitate, sunt de nivelul legii. De asemenea, se arata ca în art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție se face referire numai la noțiunea de funcționari publici, nu și la aceea de funcționar, situație în care, pe cale de consecința, conceptul de funcționar, nefiind de nivel constituțional, este de domeniul legii. De aceea afirmatiile privitoare la neconstituționalitatea noțiunilor de funcționar public și funcționar sunt neintemeiate, deoarece ele nu încalcă nici o prevedere a Constituției. Ele sunt definite în art. 147 din Codul penal, nu în Constituție. În consecința, reglementarea răspunderii penale pentru infracțiunile de serviciu atât pentru funcționarii publici, cat și pentru ceilalți funcționari nu poate fi considerată neconstitutionala, câtă vreme cele doua notiuni sunt de nivelul legii. Dispozițiile art. 147, care le definesc, nu încalcă prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, deoarece Codul penal este o lege organică.
Cu privire la criticile aduse de autorii excepției, în sensul existenței unei neconcordante între
art. 147 din Codul penal și dispozițiile Legii nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, se arata ca aceasta nu este o problemă de ordin constituțional, ci una de interpretare a legii.
Președintele Senatului n-a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților și cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul acesteia și din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal. Aceste dispoziții au următorul conținut:
Articolul 147
alin. 2: "Prin «funcționar» se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat."
Articolul 258
: "Dispozițiile art. 246-250 privitoare la funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."
Autorii excepției susțin ca aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) și l) din Constituție, care sunt următoarele: "Prin lege organică se reglementează: [...]
i) statutul funcționarilor publici;
[...]
l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu aduc atingere nici unei dispoziții și nici unui principiu din Constituție, ci se întemeiază pe acestea. Dacă, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, reglementarea statutului funcționarilor publici se face prin lege organică, deci de către legiuitor, cu atât mai mult reglementarea statutului juridic al celorlalți funcționari este de atributul legiuitorului. Întrucât Constituția nu defineste notiunile de funcționar public și de funcționar, rămâne în sarcina exclusiva a legiuitorului să le definească. Este ceea ce Codul penal, care este o lege organică, face prin dispozițiile art. 147, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție, în sensul cărora infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. Tot de competența exclusiva a legiuitorului tine și stabilirea infracțiunilor săvârșite de către funcționari sau funcționari publici, asa cum este cazul infracțiunilor de serviciu. Faptul ca legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art. 258 din Codul penal ca infracțiunile de serviciu prevăzute în art. 246-250 din Codul penal pot fi săvârșite și de funcționari fără atribuții publice, cu precizarea ca pentru aceștia maximul pedepsei se reduce cu o treime, nu înseamnă asimilarea funcționarilor cu funcționarii publici, asa cum susțin autorii excepției, ci exprima voința legiuitorului de a sanctiona și încălcarea de către funcționari a îndatoririlor de serviciu, chiar dacă faptele săvârșite de aceștia prezintă un grad de pericol social generic mai redus decât al faptelor comise de funcționarii publici.
În practica sa jurisdicțională Curtea Constituțională a avut de soluționat numeroase excepții de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 147 și 258 din Codul penal, respectiv notiunile de funcționar public și funcționar și infracțiunile la care subiectul activ nemijlocit (autorul) are aceasta calitate. Deși multe dintre excepții se refereau la textele art. 147 și 258 în redactarea anterioară modificării Codului penal prin
Legea nr. 140/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, diferita de cea în vigoare, din deciziile Curții se desprinde soluția de principiu în soluționarea acestor excepții, bazată pe teza ca notiunile de funcționar public și funcționar sunt de nivelul legii și deci intră în competența exclusiva a legiuitorului atât definirea acestor notiuni, cat și stabilirea răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite de persoanele cu aceasta calitate. În consecința, excepțiile de neconstituționalitate având acest obiect au fost respinse ca fiind neintemeiate. Astfel, în Decizia Curții Constituționale nr. 35 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă ca urmare a
Deciziei nr. 108 din 8 noiembrie 1994 , ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 7 decembrie 1994, s-a arătat ca "reglementările referitoare la noțiunea de funcționar, inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de aceștia, sunt de nivelul legii. De aceea susținerile privind neconstituționalitatea notiunii de funcționar sunt neintemeiate, întrucât aceasta nu încalcă o prevedere expresă a Constituției". În același sens s-a exprimat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 152 din 10 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 14 august 2001.
Considerentele care au stat la baza soluțiilor anterioare privind aceste dispoziții legale sunt valabile și în prezenta cauza, neexistand motive sau elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții. Asa fiind, critica referitoare la dispozițiile art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 1, 2, 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Marin Lutu și Romelia Rus în Dosarul nr. 1.512/2000 al Tribunalului București, Secția a II-a penală.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Cristina Radu Întrucât magistratul-asistent Cristina Radu se afla în imposibilitate de a semna, deoarece a fost numita în funcția de procuror, în locul sau semnează, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă, Magistrat-asistent șef, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.