Decizia nr. 152/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 și art. 224 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Marta Toader și Oprea Voinea în Dosarul nr. 1.184/2000 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca asupra constituționalității dispozițiilor criticate Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 210/2000 și prin Decizia nr. 192/2000, respingând excepțiile ridicate. În consecința, se solicita respingerea excepției, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 7 august 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.184/2000, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 și art. 224 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Marta Toader și Oprea Voinea într-o cauza penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca dispozițiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 și art. 224 din Codul de procedură penală nu asigura persoanelor cercetate, în faza efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, exercitarea dreptului la apărare, incalcandu-se astfel art. 24 alin. (1) și art. 20 din Constituție, precum și prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, se arata ca prevederile art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal contravin art. 72 alin. (3) lit. i) din Legea fundamentală. În motivarea acestor sustineri se arata ca "în faza actelor premergătoare se pot administra orice mijloace de proba în secret, fără ca acuzatul sa ia la cunoștința oficial despre faptele ce i se imputa", precum și ca în aceeași faza "persoanei cercetate, împotriva căreia se administrează probe în acuzare, nu-i este garantat dreptul la apărare, întrucât formal nu are calitatea de invinuit și nici de inculpat".

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile art. 6 alin. 1 și ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală în corelatie cu cele ale art. 224 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care, în cadrul actelor premergătoare, persoanelor cu privire la care se efectuează aceste acte nu le este garantat dreptul la apărare. Aceasta pentru ca alin. (1) al art. 24 din Constituție nu cuprinde distincții referitoare la existenta vreunui proces sau la vreo calitate procesuala a persoanei. Aceasta din urma ipoteza formează obiectul de reglementare al alin. (2) din articolul precizat, care cuprinde însă accepțiunea restrânsă a dreptului la apărare (circumscris la existenta unui "proces" și la calitatea de "parte" a persoanei). În opinia instanței art. 224 din Codul de procedură penală contravine prevederilor constituționale și reglementărilor internaționale invocate, în măsura în care actele premergătoare efectuate "în vederea începerii urmăririi penale" devin componente, sub aspect probator, ale procesului penal (mai precis ale fazei de urmărire penală) și au fost nesocotite dispozițiile constituționale privind garantarea dreptului la apărare. Prin urmare, conchide instanța, "accepțiunea constituțională a art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală nu poate fi decât aceea potrivit căreia procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba în procesul penal doar în măsura în care a fost garantat dreptul la apărare, în sensul larg al sintagmei, care include și posibilitatea folosirii avocatului".

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal instanța arata ca <<Legea fundamentală reglementează prin lege organică "statutul funcționarilor publici" [art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție] și "regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială" [art. 72 alin. (3) lit. e) din Constituție]. Normele juridice ale art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal nu anulează aceasta distincție. La rândul lor, ele sunt cuprinse într-o lege organică - Codul penal în acord cu art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție>>. În concluzie apreciază excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând ca "art. 24 din Constituție, astfel cum este formulat, exprima conținutul dreptului la apărare, în cele doua acceptiuni ale sale: dreptul la apărare care cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apara împotriva acuzatiilor ce i se aduc și posibilitatea folosirii unui avocat. Atât art. 6 alin. 1, cat și art. 172 nu fac altceva decât sa transpuna în Codul de procedură penală garanțiile constituționale menționate mai sus, prin acordarea posibilității părților de a avea garantat, pe tot parcursul procesului penal, dreptul de apărare și de a beneficia, în cursul urmăririi penale, de un avocat. În ceea ce privește art. 224 din Codul de procedură penală, simpla instituire a posibilității efectuării, în vederea începerii urmăririi penale, a unor acte premergătoare nu este de natura a aduce atingere dreptului la apărare, atâta timp cat acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal - actele premergătoare efectuandu-se în vederea începerii urmăririi penale, deci înaintea începerii procesului penal".

Prin urmare, arata Guvernul, art. 6 alin. 1, art. 172 și art. 224 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 24 din Constituție.

În ceea ce privește concordanta cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se arata ca "art. 6 pct. 3 lit. a)-d) acorda dreptul oricărui acuzat de a fi informat, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa". Astfel, considera Guvernul, noțiunea de "acuzație" trebuie definită conform convenției mai mult în sens material decât formal și se referă la "existenta unei notificări din partea autorităților cu privire la impunerea săvârșirii unei infracțiuni". În acest sens este suficienta luarea unor măsuri care să presupună existenta unei astfel de imputari și care să antreneze consecințe importante cu privire la situația persoanei suspectate (cazurile Deweer împotriva Belgiei, 1980, Foti și alții împotriva Italiei, 1982).

Ceea ce este important pentru existenta unei "acuzatii", se arata în continuare, este momentul în care autoritatea competentă exprima în mod neechivoc opinia ca persoana vizata este autorul faptei în cauza. Determinarea acestui moment este importanța atât pentru calcularea "termenului rezonabil" în care trebuie soluționată o cauza, cat și pentru determinarea timpului necesar unei persoane acuzate de a-i pregati apărarea. Prin urmare, arata Guvernul, art. 6 alin. 1, art. 172 și art. 224 din Codul de procedură penală nu încalcă art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, pe cale de consecința, nici art. 20 alin. (1) din Constituție.

Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 147 alin. (1) și art. 258 din Codul penal se arata ca reglementările art. 246-250 din Codul penal referitoare la "funcționari publici" se aplică și celorlalți funcționari. În acest sens face referire la practica Curții Constituționale care, prin numeroase decizii, dintre care se menționează Decizia nr. 35/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 108/1994, Decizia nr. 130/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 28/1995, și Decizia nr. 81/1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 76/1997, a statuat ca reglementările referitoare la notiunile de "funcționar public" și "funcționar", inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de aceștia, sunt de nivelul legii.

În subsidiar, raspunzandu-se criticilor aduse de autorul excepției, se arata ca atât Codul penal, cat și

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanta care se susține ca ar exista între

art. 147 din Codul penal și dispozițiile din Legea nr. 188/1999

nu ridica o problemă de ordin constituțional, ci o problemă de interpretare juridică.

În concluzie, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 raportat la art. 258 din Codul penal este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit.c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal, al căror conținut este următorul:

- Art. 6 alin. 1 din Codul de procedură penală: "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal.";

- Art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa aparatorului nu împiedica efectuarea actului de urmărire penală, dacă exista dovada ca apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului.";

- Art. 224 din Codul de procedură penală: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale.

Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba.";

- Art. 147 alin. 2 din Codul penal: "Prin <<funcționar>> se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";

- Art. 258 din Codul penal: Dispozițiile art. 246-250 privitoare la funcționarii publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."

Textele constituționale care se susține ca ar fi incalcate sunt cele cuprinse în art. 20, art. 24 alin. (1) și în art. 72 alin. (3) lit. i) și l):

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 72 alin. (3): "Prin lege organică se reglementează:[...]

i) statutul funcționarilor publici; [...]

l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială;".

Totodată se arata ca sunt incalcate și dispozițiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii [...]".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca, în esenta, autorii excepției de neconstituționalitate critica dispozițiile art. 6 alin. 1 și ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât acestea limitează exercițiul dreptului la apărare al învinuitului și al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu și în faza premergătoare procesului, deși, în temeiul art. 224 din același cod, organul de urmărire penală efectuează numeroase acte de cercetare anterior declanșării procesului penal. Se susține ca organul de urmărire penală nu este obligat sa încunoștințeze persoana cercetata în legătură cu actele premergătoare și nici să asigure acesteia exercitarea dreptului la apărare și asistarea aparatorului la efectuarea acestor acte. În consecința, se apreciază ca aceste texte din Codul de procedură penală contravin art. 24 alin. (1) din Constituție și art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește dispozițiile art. 147 alin. 2 și art. 258 din Codul penal autorii excepției considera ca aceste dispoziții sunt neconstituționale, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție, regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială se stabilește tot prin lege organică. Or, susțin aceștia, față de aceasta diferentiere stabilită de Constituție în regimul juridic al "Funcționarilor publici" și în regimul general privind raporturile de muncă, este evident ca dispozițiile art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal, care anulează distincția facuta de Legea fundamentală, sunt neconstituționale.

I. În legătură cu susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 6 alin. 1, cat și cele ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională constata ca, dimpotriva, aceste dispoziții transpun în norme procedurale, pentru inculpat, invinuit și celelalte părți ale procesului penal, pe tot parcursul acestuia, principiul constituțional al dreptului la apărare, precum și dreptul acestora de a fi asistați de apărător.

Curtea constata, de asemenea, ca, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală, "Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cat și în cursul judecații, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege". Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componenta a procesului penal și, într-adevăr, pentru aceasta faza nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală, actele premergătoare se efectuează "în vederea începerii urmăririi penale".

Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b1)". Începerea urmăririi penale se dispune în personam numai dacă exista în același timp suficiente date și cu privire la persoana autorului infracțiunii.

Totodată alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba". Rezultă deci ca în aceasta faza, cu excepția procesului-verbal menționat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care să constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală și care să vizeze o anumită persoana, banuita ca fiind autorul infracțiunii. Asadar, sub acest aspect excepția este neîntemeiată.

II. Curtea Constituțională constata ca este neîntemeiată și cea de-a doua critica de neconstituționalitate, referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând aceasta critica, Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează "drepturile acuzatului". În sensul acestui articol noțiunea de "acuzat" privește persoana căreia i se imputa, formal și explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârșirea unei infracțiuni. Asa cum s-a arătat și anterior, potrivit regulilor procedurii penale române, asemenea acte se efectuează doar în cursul procesului penal, în condițiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție.

Fața de cele arătate Curtea retine ca textele de lege criticate nu contravin art. 24 din Legea fundamentală nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție, excepția de neconstituționalitate urmând să fie respinsă și sub acest aspect.

De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 și art. 224 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001. Prin aceasta decizie Curtea a respins, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 și art. 224 din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 24 din Constituție, precum și la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Atât considerentele, cat și soluția din decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de fața. Asa fiind, întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta, Curtea Constituțională urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală.

III. De asemenea, Curtea observa ca și cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal s-a mai pronunțat. Astfel, prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2001, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 1 și 2 și ale art. 258 din Codul penal. În considerentele acestei decizii Curtea a reținut ca: "Prin art. 258 din Codul penal se prevede incriminarea faptelor prevăzute de art. 246-250 și în cazurile în care autorul nu are calitatea de <<funcționar public>>, ci este un alt <<funcționar>>, făcând distincție doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile. Stabilirea condițiilor pentru îndeplinirea cerinței de subiect activ calificat în cazul anumitor infracțiuni intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Curtea Constituțională, în jurisprudenta sa, a reținut în mod constant ca noțiunea generală de <<funcționar>> nu este de nivel constituțional, iar reglementările referitoare la <<funcționar>>, inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de funcționari, sunt de nivelul legii. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 76 din 22 aprilie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 septembrie 1997. De altfel, prin Decizia nr. 178 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 147 alături de cele ale art. 145, 248 și 248^1 din Codul penal."

Considerentele care au stat la baza soluțiilor anterioare, privind aceste dispoziții legale, sunt valabile și în prezenta cauza, neexistand motive sau elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții. Asa fiind, urmează să fie respinsă și critica referitoare la dispozițiile art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 224 din Codul de procedură penală,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Marta Toader și Oprea Voinea în Dosarul nr. 1.184/2000 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2001.