Decizia nr. 76/1997

Ioan Muraru - președinte

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Tantas Mihai împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 81 din 15 iulie 1996 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15 aprilie 1997, concluziile părților fiind consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22 aprilie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 258 alin. 1 și 2 din Codul penal, invocată de Tantas Mihai în Dosarul nr. 1.142/1995 al Tribunalului Maramures. Pentru a pronunța aceasta decizie, s-a reținut ca, prin art. 258 alin. 1 din Codul penal, dispozițiile referitoare la noțiunea de funcționar au fost extinse și la cea de alți salariați din cadrul organizațiilor prevăzute la art. 145 din Codul penal, iar prin alin. 2 al aceluiași articol, dispozițiile art. 254, 256 și 257 din Codul penal au fost extinse și la salariații societăților comerciale cu capital privat, la administratorii și la cenzorii acestora; în legătură cu notiunile de funcționar și alți salariați, s-a reținut ca acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar Curtea a statuat în mod constant ca reglementările referitoare la aceste notiuni, inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de funcționari, sunt de nivelul legii, astfel încât ele nu pot fi neconstituționale, întrucât nu încalcă o prevedere expresă a Constituției; de asemenea, s-a mai reținut ca, în ceea ce privește noțiunea de funcționar, în conformitate cu art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, statutul funcționarului public se reglementează prin lege organică, deci conceptul de funcționar este de domeniul legii și nu al Constituției, asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 35 din 27 aprilie 1994, definitivă.

Împotriva acestei decizii, Tantas Mihai a declarat recurs, invocand următoarele motive:

- soluția s-a întemeiat numai pe punctul de vedere al Guvernului, întrucât cele două Camere ale Parlamentului nu le-au comunicat;

- completul de fond a avut în vedere "analogii, extinderi, cutume sau practici judiciare", deși, în speta, nu erau aplicabile, deoarece la elaborarea Codului penal nu existau societăți private;

- în decizie se face referire la statutul funcționarului public și nu la cel al funcționarului unei societăți private, făcându-se abstractie ca și în considerente se recunoaște ca însuși conceptul de funcționar public este în afară Constituției, deci neconstitutional;

- un funcționar al unei societăți comerciale cu capital privat nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 258 alin. 1 și 2 din Codul penal, raportate la dispozițiile Constituției, și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Prima critica, referitoare la lipsa opiniei celor două Camere ale Parlamentului, nu este fondată, pentru ca aceasta nu este de natura sa atragă după sine netemeinicia deciziei. Curtea Constituțională este obligată să solicite, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere al celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului, autorități care nu au obligația de a le comunică, textul citat având caracter supletiv. Dacă, în cauza, numai Guvernul și-a comunicat opinia, acest lucru nu înseamnă ca decizia pronunțată are ca unic temei acest document, lipsa punctelor de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului neavând nici o consecința asupra soluției.

Al doilea motiv de recurs, prin care se susține ca la pronunțarea soluției s-au avut în vedere dispozițiile vechiului Cod penal, deși la data elaborării lui nu existau societăți comerciale cu capital privat, este, de asemenea, neîntemeiat. Într-adevăr, prevederile art. 258 alin. 1 și 2 din Codul penal au fost modificate de Parlament prin Legea nr. 65 din 8 iulie 1992, în vederea combaterii corupției în orice domeniu s-ar manifesta aceasta, astfel cum în mod întemeiat s-a reținut prin decizia atacată, noile prevederi statornicind ca: "Dispozițiile art. 254, 256 și 257 privitoare la funcționari se aplică și salariaților din cadrul societăților comerciale cu capital privat, precum și administratorilor și cenzorilor acestora". Ulterior, prin Legea nr. 140/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, Codul penal a fost din nou modificat, prevăzându-se ca dispozițiile art. 246-250, care incrimineaza abuzul și neglijența în serviciu, săvârșite de funcționarii publici, se aplică și celorlalți funcționari.

Nici susținerea potrivit căreia în decizie se face referire la statutul funcționarului public și nu la cel al funcționarului unei societăți private, ca în cazul sau, nu poate fi primită. Completul de fond a constatat ca, în legătură cu notiunile de funcționar și alți salariați, folosite în conținutul unor dispoziții ale legii penale, prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 108 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 7 decembrie 1994, și prin Decizia nr. 38 din 27 aprilie 1994, definitivă prin Decizia nr. 11 din 25 ianuarie 1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 februarie 1995, Curtea Constituțională a statuat ca reglementările referitoare la aceste notiuni sunt de nivelul legii și nu de nivel constituțional. S-a reținut astfel ca, potrivit art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică, situație în care, pe cale de consecința, conceptul general de funcționar nu poate fi de nivel constituțional. Întrucât, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, și deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curții, în mod întemeiat, la judecata în fond, excepția a fost respinsă ca vadit nefondata.

De asemenea, nici ultimul motiv de recurs, potrivit căruia un funcționar al unei societăți comerciale cu capital privat nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită, nu este fondat. Se constata ca, în realitate, recurentul nu contesta constituționalitatea art. 254 din Codul penal privind infracțiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecata, ci se referă exclusiv la aprecierea calității de funcționar. În aceasta situație, se retine că nu se invoca o problemă de ordin constituțional, ci una de interpretare și de aplicare a legii, care este de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.

Fața de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c), ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Tantas Mihai împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 81 din 15 iulie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 1997.