HG nr. 765/1994
privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv minier, țiței și gaze naturale
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- HG nr. 1049/1995 22 decembrie 1995 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 765/1994 privind stabilirea cot…
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1990 7 august 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comercia…
- Legea nr. 15/1994 24 martie 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale
În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și al Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale,
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă cotele de cheltuieli prevăzute în anexa nr. 1, necesare completării surselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții din sectorul extractiv, pentru asigurarea realizării, dezvoltării și modernizării producției de substanțe minerale utile din sectorul extractiv minier, țiței și gaze naturale.
Articolul 2
Cotele de cheltuieli prevăzute la art. 1 sunt cuprinse în prețurile cu ridicată ale produselor specifice din sectorul extractiv și se adauga la costul produselor livrate consumatorilor din economie.
Articolul 3
Cotele de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției sunt stabilite diferențiat pe unitatea fizica de produs și se recalculează corespunzător la stabilirea unor noi prețuri cu ridicată în cadrul acțiunilor de negociere.
Articolul 4
Sumele calculate pe baza cotelor de cheltuieli aprobate prin prezenta hotărâre se colectează la nivelul regiilor autonome și al societăților comerciale, pe măsura valorificării și încasării producției. Fondurile astfel constituite se vor utiliza pentru finanțarea categoriilor de lucrări prevăzute în anexa nr. 2, asigurindu-se cu prioritate sumele necesare executării lucrărilor de cercetare geologica pentru descoperirea de noi rezerve în vederea dezvoltării producției, precum și pentru rambursarea ratelor scadente de la obiectivele a căror finanțare s-a asigurat prin credite externe.
Articolul 5
Gestionarea fondurilor pentru realizarea, dezvoltarea și modernizarea producției se face de către regiile autonome și societățile comerciale în baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Industriilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 6
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministrul industriilor, Dumitru Popescu Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Anexa 1 LISTA
cotelor de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției din sectorul extractiv cuprinse în prețurile cu ridicată
Produsul Lei/U.M.
----------- ------------
- Lignit extras 204 lei/t
- Cărbune brut extras 190 lei/t
- Huila bruta extrasa 155 lei/t
- Antracit extras 90 lei/t
- Minereu cuprifer extras 1.600 lei/t
- Minereu cuprifer sarac extras 150 lei/t
- Minereu complex extras 1.600 lei/t
- Minereuri auro-argintifere extrase 840 lei/t
- Minereuri de fier brut și mangan extrase 2.600 lei/t
- Minereu de aluminiu extras 3.250 lei/t
- Minereu de uraniu extras 2.000 lei/t
- Substanțe nemetalifere, sare și roci utile 6% din prețul cu ridicată
- Țiței extras 50.477 lei/t
- Gaz metan extras 7.360 lei/1.000 mc.
Anexa 2 LISTA
categoriilor de lucrări ce se finanțează din fondurile constituite prin aplicarea cotelor de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției cuprinse în prețurile cu ridicată
Sectorul minier
- Cărbuni (antracit, huila, cărbune brun, lignit)
- Minereuri auro-argintifere, feroase, neferoase, de aluminiu. radioactive și de elemente rare și disperse, substanțe nemetalifere, sare și roci utile
a) studii geologice tehnico-economice în vederea reevaluarii potențialului de rezerve valorificabile ale perimetrelor în exploatare;
b) cercetări geologice și tehnologice pentru stabilirea posibilităților de acces și de exploatare a zăcămintelor aflate în condiții geominiere și hidrogeologice grele;
c) cercetări geologice cu foraje și lucrări miniere pentru descifrarea tectonicii de detaliu sau a modului de dezvoltare a straturilor de cărbuni și a zonelor mineralizate ce urmează să fie programate la exploatare, în măsura necesară proiectării și desfășurării în condiții corespunzătoare a lucrărilor de deschidere, pregătire și explorare.
Sectorul de extracție țiței și gaze naturale
- Lucrări de cercetare geologica:
a) lucrări seismice, foraje cu sonde de deschidere și sonde de explorare preliminară și de detaliu, pe uscat și pe mare;
b) lucrări de foraj de exploatare pe uscat;
c) lucrări de foraj de cercetare geologica și exploatare pentru zacamintele de pe platoul continental românesc al Marii Negre.
În categoriile de lucrări de mai sus se includ și taxele pentru terenuri, despăgubiri, drumuri, conducte, linii electrice, probe de producție, echipamente, instalații tehnologice, conducte magistrale, separatoare gaze, stații de compresoare, instalații de tratare și de depozitare, ateliere, dotări cu instalații și echipamente, scule, redari terenuri în circuitul agricol și silvic etc.
- Dezvoltarea capacităților de inmagazinare gaze, modernizarea și dezvoltarea sistemului de transport și distribuție gaze
- Lucrări pentru protecția mediului înconjurător
- Cheltuieli pentru studii, proiecte etc.
- Retehnologizarea și modernizarea instalațiilor și echipamentelor din dotare.
------------------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.