Decizia nr. 97/1994

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Ioan Muraru - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 18 mai 1994.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au fost lipsa.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a recursului și de casare a deciziei atacate, dezvoltind oral motivele de recurs formulate în scris.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

În dosarul nr. 2638/1992 al Judecătoriei Tulcea, inculpata Necsuliu Cornelia a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din Codul penal, susținând ca, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituție, acestea sunt abrogate parțial.

Prin Decizia nr. 50 din 18 mai 1994, Curtea Constituțională a respins ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpata Necsuliu Cornelia, întrucît prin Decizia nr. 11 din 8 martie 1994, definitivă, s-a constatat ca art. 248 din Codul penal a fost abrogat parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, acesta urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din legea fundamentală, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocind următoarele motive:

- Curtea trebuia să constate ca sesizarea sa de către instanța de judecată este nejustificată și, drept urmare, sa respingă excepția ca vadit nefondata, fără citarea părților, în condițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Neprocedind în acest mod, Curtea a reținut și s-a pronunțat asupra unei probleme la care se pronunțase anterior instanța de judecată, ceea ce înseamnă o substituire nepermisă în activitatea acesteia

- soluția "lipsei de obiect" se întemeiază pe caracterul obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 11/1994, care, interpretată astfel, închide calea sesizării Curții cu orice alta excepție de neconstituționalitate având art. 248 din Codul penal chiar atunci când infracțiunea privește un bun public nominalizat de art. 135 alin. (4) din Constituție.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozițiile legii atacate ca neconstituționale raportate la prevederile Constituției, precum și cele ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Primul motiv de recurs referitor la exprimarea opiniei instanței în acord cu punctul de vedere al părții care a invocat excepția în sensul neconstitutionalitatii art. 248 din Codul penal și deci al abrogării lui nu este întemeiat, deoarece, deși instanța a opinat pentru neconstituționalitatea art. 248 din Codul penal, nu a constatat abrogarea în dispozitivul încheierii și, mai mult, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției. Rezultă ca, fiind legal investită, Curtea întemeiat a procedat la soluționarea excepției.

În ce privește critica referitoare la posibilitatea respingerii excepției ca "vadit nefondata", nici aceasta obiectiune nu poate fi reținută, întrucît, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, soluția respingerii fără citarea părților pe acest temei este condiționată de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecată în aprecierea excepției. Aceasta regula este nu numai de fond, în sensul că excepția în mod vadit este neîntemeiată, ci și de procedura, astfel încât, dacă aceste doua aspecte nu coincid, evident art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nu se poate aplica.

Cel de-al doilea motiv de recurs, privind soluția "lipsei de obiect" intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 11 din 8 martie 1994, este neîntemeiat și urmează a fi respins, întrucît nu tine seama de specificul jurisdicției constituționale. Astfel excepția de neconstituționalitate poate fi admisă sau respinsă prin decizie definitivă.

În caz de admitere a excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale produce efectele prevăzute de art. 145 alin. (2) din Constituție și de art. 26 din Legea nr. 47/1992. Astfel fiind, textul declarat ca neconstitutional sau textul anterior Constituției constatat ca abrogat - deoarece, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, este contrar acesteia - nu mai poate fi aplicat, este scos din legislație. Orice alta excepție care ar avea ca obiect textul declarat ca neconstitutional sau constatat ca abrogat urmează să fie respinsă ca lipsită de obiect, dacă soluționarea excepției s-a făcut cu citarea părților, ori ca vadit nefondata în cazul în care, pentru același motiv de fond, excepția a fost, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezolvată fără citarea părților. Asa fiind, referirea la deciziile definitive anterioare nu înseamnă o lipsa de motivare în drept, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a dispozițiilor constituționale și legale.

Recursul invoca și faptul ca, respingând excepția de neconstituționalitate ca lipsită de obiect, se încheie calea sesizării Curții, chiar și atunci când excepția privește un bun public, nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituție. Argumentul nu poate fi primit deoarece Curtea statuează numai asupra problemelor de drept. Constatind, în drept, ca art. 248 din Codul penal, ca orice alt text în legătură cu avutul obștesc, este abrogat parțial și ca urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, rămâne ca fiecare instanța judecătorească sa stabilească dacă este vorba sau nu de astfel de bunuri și sa decidă dacă textele referitoare la infracțiunile privind avutul obștesc sunt sau nu aplicabile.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 18 mai 1994, pronunțată în Dosarul nr. 15C/1993.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 1994.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.