Decizia nr. 50/1994
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 alin. 1 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
abroga-mentiune 1
- Decizia nr. 11/1994 8 martie 1994 (prevederi anume) referitoare la pronunțarea asupra recursului formulat de Ministerul Public împotriva Deciz…
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
--------------------
Mihai Constantinescu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Florentina Geangu - magistrat-asistent.
Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 alin. 1 din Codul penal, invocată de inculpata Necsuliu Cornelia în Dosarul nr. 2638/1992 al Judecătoriei Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsa.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul procurorului, care pune concluzii de respingere a excepției ca vadit nefondata, motivat de faptul ca instanța a considerat în opinia exprimată - potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 - ca excepția invocată este intemeiata, situație în care sesizarea Curții Constituționale este nejustificată.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
deliberind asupra excepției de neconstituționalitate invocată, retine următoarele:
La termenul de judecată din 27 ianuarie 1993, în fața judecătoriei Tulcea, inculpata Necsuliu Cornelia a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 alin. 1 din Codul penal, susținând ca prevederile acestui articol contravin art. 135 alin. (2) și (4) din Constituție, fiind abrogate prin dispozițiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentală.
Exprimindu-și opinia, Judecătoria Tulcea considera ca excepția este intemeiata, deoarece în prezent termenul avut obștesc privește numai bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice, asa cum sunt nominalizate în art. 135 alin. (4) din Constituție. Totodată, apreciază ca infracțiunile contra avutului obștesc sunt abrogate parțial în raport cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere primit de la Guvern se contesta competența Curții Constituționale în soluționarea excepției invocate, considerind ca aceasta nu este o problemă de ordin constituțional, ci o chestiune de interpretare juridică de competența instanțelor judecătorești. Pe fond, se susține ca atât noțiunea de obștesc folosită în art. 145 din Codul penal, cît și categoria juridică de avut obștesc nu sunt contrare Constituției, aceasta din urma având o sfera mai larga decît conceptul de avut public, în care se identifica doar bunurile proprietății publice.
Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctul lor de vedere.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 3 și 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională constata ca este competența să se pronunțe asupra excepției invocate. Faptul ca Judecătoria Tulcea, în opinia exprimată, a considerat ca prevederile art. 248 din Codul penal sunt neconstituționale și, în consecința, abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, nu este de natura sa atragă necompetentă Curții Constituționale, de vreme ce instanța nu a statuat aceasta prin dispozitivul Încheierii din 27 ianuarie 1993, ci a sesizat Curtea. În consecința, sub acest aspect, Judecătoria Tulcea s-a desesizat de soluționarea excepției, iar singura în drept să se pronunțe asupra acesteia este Curtea Constituțională care, prin deciziile sale obligatorii, asigura o practica unitară în domeniul controlului constituționalității legilor.
Cît privește problema de fond - neconstituționalitatea prevederilor art. 248 din Codul penal - ipoteza avută în vedere la invocarea excepției este referitoare la paguba cauzată avutului obștesc. Asupra acestui text de lege Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 11/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 23 mai 1994, constatind ca dispozițiile art. 248 din Codul penal referitoare la paguba avutului obștesc sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.
Întrucît art. 248 din Codul penal a fost declarat parțial abrogat, iar, potrivit art. 145 din Constituție, Decizia nr. 11/1994, fiind definitivă, este obligatorie, rezultă ca scopul urmărit prin excepția ridicată a fost realizat, astfel încât aceasta excepție urmează a fi respinsă ca nemaiavând nici interes și nici obiect.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A c) și art. 25 din Legea nr. 47/1992.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constata ca, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 11 din 8 martie 1994, dispozițiile art. 248 din Codul penal referitoare la paguba avutului obștesc sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice și, prin urmare,
Respinge ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 248 alin. 1 din Codul penal, invocată de Necsuliu Cornelia în Dosarul nr. 2638/1992 al Judecătoriei Tulcea.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 mai 1994.
*) A se vedea Decizia nr. 97 din 21 octombrie 1994, publicată în continuare.
Victor Dan Zlatescu - președinte
PREȘEDINTE, Victor Dan Zlatescu Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.