Decizia nr. 91/1994

Antonie Iorgovan - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Constantin Burada - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, constata următoarele :

Prin Încheierea nr. 1 din 30 iunie 1994 a Colegiului jurisdicțional Salaj al Curții de Conturi, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate invocată de piritii Crisan Alexandru și Culda Maria în Dosarul nr. 16/1994.

Prin excepție, piritii susțin ca prevederile art. 1 alin. (1) ale art. 73 și ale art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, precum și cele ale art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sunt neconstituționale. În acest sens, apreciază ca art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar, este contrar art. 139 alin. (1) și art. 21 din Constituție. De asemenea, considera neconstitutional art. 73 din Legea nr. 94/1992, care prevede obligația colegiului jurisdicțional de a lua măsuri asiguratorii în vederea repararii prejudiciului rezultat din actul de investire, în lipsa unui titlu executoriu definitiv, deoarece în acest mod se ingradeste dreptul de proprietate. Dispozițiile art. 77 alin. (2), în temeiul cărora colegiul jurisdicțional, în urma admiterii sesizării, obliga persoanele răspunzătoare la plata despăgubirilor civile și la dobinda practicată de Banca Naționala a României la data pronunțării hotărârii, se susține ca încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art. 16 din Constituție, întrucît stabilește o sarcina mult mai grea pentru persoanele supuse controlului Curții de Conturi, față de răspunderea celorlalți cetățeni ai tarii. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 și art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sunt considerate, de asemenea, neconstituționale, contravenind art. 53 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale.

Colegiul jurisdicțional Salaj, exprimindu-și opinia în încheierea de sesizare, în temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, considera ca excepțiile invocate sunt neintemeiate. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi este organ suprem atât în domeniul financiar, cît și în domeniul jurisdicțional, dispoziții care nu contravin art. 139 alin. (1) din Constituție. Prevederile art. 73 din Legea nr. 94/1992 se apreciază că nu sunt neconstituționale întrucît ele nu ingradesc dreptul de proprietate al cetățenilor, ci constituie un mijloc prin care societatea se apara împotriva autorilor faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii, iar procedura de instituire a măsurilor asiguratorii este cenzurata de instanța o dată cu pronunțarea hotărârii. Dispoziția cuprinsă în art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 se considera că nu creează o situație mai grea celor obligați, întrucît nu indica care din dobinda practicată de Banca Naționala a României va fi aplicată, instanța fiind aceea care o va aprecia, în vederea asigurării unei juste reparari a pagubei, în raport cu rata inflației.

Referitor la dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 și Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societățile comerciale și regiile autonome, potrivit cărora salariile realizate prin cumul de funcții, precum și veniturile realizate în afară funcției de baza se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 100%, vizind numai salariații care cumulează funcții în instituții publice, se opineaza ca sunt neconstituționale, întrucît încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor - art. 16 alin. (1) din Constituție -, precum și prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție referitoare la așezarea justa a sarcinilor fiscale. În schimb, colegiul jurisdicțional considera ca prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sunt constituționale, întrucît au în vedere un criteriu unic de impozitare a veniturilor din salarii pentru munca prestată în afară funcției de baza - un impozit majorat cu 30% - indiferent de locul de muncă și fără vreo diferentiere pe categorii sociale. Totodată, se apreciază ca sunt respectate și prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție, deoarece, dacă impozitul s-ar aplica asupra salariilor cumulate, s-ar putea ajunge, în unele situații, la suportarea unor impozite mai mari.

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca noțiunea de organ suprem, cu referire la activitatea jurisdicțională a Curții de Conturi, prevăzută în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, este neconstitutionala, deoarece aceasta activitate, fiind a unui organ administrativ, este supusă controlului jurisdicțional al instanței de contencios administrativ. Cu privire la art. 73 din Legea nr. 94/1992, se arata ca, prin dispozițiile respective, nu se ingradeste dreptul de proprietate al cetățenilor, ci, din contra, măsurile asiguratorii sunt menite sa garanteze recuperarea daunelor suferite de instituții, regii autonome sau societăți comerciale. În legătură, cu prevederile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, se considera ca acestea nu contravin nici unui text constituțional, deoarece se referă la dobinda practicată de Banca Naționala a României la data pronunțării hotărârii, care vizează recuperarea integrală a prejudiciului, inclusiv beneficiul nerealizat, având în vedere rata inflației. Referitor la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, se considera ca dispozițiile respective nu încalcă prevederile constituționale, deoarece art. 53 alin. (2) din Constituție, care consacra principiul potrivit căruia sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale, permite organelor legislative sa fixeze impozitele în raport cu profesiunea sau îndeletnicirea anumitor categorii de cetățeni, tocmai spre a stabili în mod just impozitele pe care aceștia urmează să le suporte. De asemenea, Guvernul apreciază ca art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat prin Legea nr. 35/1993, nu contravine prevederilor art. 16 și art. 53 alin. (2) din Constituție, deoarece prin dispozițiile sale se asigura tratarea în mod egal a cetățenilor, fără discriminare, respectându-se, totodată, cerința aplicării juste a impozitelor.

Cele două Camere ale Parlamentului nu și-au comunicat punctele lor de vedere.

Fața de cele arătate,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere excepția de neconstituționalitate invocată, opinia Colegiului jurisdicțional Salaj al Curții de Conturi asupra acestei excepții, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, precum și prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 73 și ale art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, ale art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine

următoarele :

Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, aceasta facindu-se cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992.

Prima dispoziție a carei constituționalitate a fost contestată este acea a art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, considerindu-se ca încalcă prevederile art. 139 alin. (1) și ale art. 21 din Constituție, întrucît proclama ca jurisdicția Curții de Conturi este suprema, ceea ce exclude competența instanțelor judecătorești. Caracterul neconstitutional al notiunii organ-suprem din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 a fost constatat prin Decizia Curții Constituționale nr. 64 din 2 iunie 1994, rămasă definitivă și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 177 din 12 iulie 1994. De aceea, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și practicii constante a Curții, în sensul că excepția de neconstituționalitate admisă nu poate fi reiterata, rezultă ca excepția invocată în cauza de fața este fără obiect.

Referitor la al doilea motiv de neconstituționalitate, privind art. 73 din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi este obligat sa ia, prin încheiere, măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului rezultat din actul de investire, se susține ca textul de lege ar fi neconstitutional, întrucît ar încalcă regimul dreptului de proprietate, neexistand un titlu executoriu.

Este de menționat însă ca, potrivit art. 41 din Constituție, legiuitorul este abilitat sa stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De aceea, instituirea obligației colegiului jurisdicțional de a lua o măsura asiguratorie, în considerarea pretenției ce face obiectul litigiului, nu este neconstitutionala, cît timp această măsură are un caracter provizoriu, neputind fi executată decît în temeiul unei hotărâri definitive, și este destinată sa-l împiedice pe pârât să-și micșoreze patrimoniul în dăuna creditorului.

De asemenea, nici cel de-al treilea motiv de neconstituționalitate, referitor la art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, nu poate fi acceptat. În justificarea excepției se apreciază ca fiind neconstitutionala obligativitatea, în caz de admitere a acțiunii, a plății dobinzii practicate de Banca Naționala a României, la data pronunțării hotărârii, întrucît în domeniul raporturilor de muncă se urmărește numai paguba efectivă, nu și beneficiul nerealizat care, în domeniul raporturilor comerciale, trebuie dovedit. În consecința, se susține ca a fost încălcat principiul egalității cetățenilor în fața legii.

Curtea apreciază ca fiind nefundamentata critica adusă textului de lege, în funcție de specificul determinării despăgubirii în cadrul raporturilor de muncă. În domeniul muncii exista riscul întreprinzătorului, care justifica soluția derogatorie de la principiile generale ale răspunderii civile. De aceea aceasta soluție nu poate fi extrapolata și în ce privește răspunderea civilă, angajata în fața Curții de Conturi. Principiul egalității nu impune stabilirea unei măsuri unice în situații diferite, ci, dimpotriva, un tratament diferențiat pentru fiecare dintre aceste situații. Fiind destinată să asigure repararea integrală a pagubei, dobinda nu poate fi neconstitutionala, deoarece, în caz contrar, ar insemna ca pagubitul sa suporte, fără justificare, o parte din prejudiciu, ceea ce constituie o încălcare a dreptului sau de proprietate.

În legătură cu dobinda concret aplicabilă, aceasta este o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce constituie exclusiv un atribut al instanței de judecată, nu de constituționalitate.

Referitor la contestarea constituționalității art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, se menționează că, prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, definitivă prin nerecurare. Curtea Constituțională a constatat ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 sunt neconstituționale.

De aceea, din acest punct de vedere, excepția de neconstituționalitate invocată este lipsită de obiect.

Un ultim aspect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat prin Legea nr. 35/1993. Piritii susțin ca dispozițiile sale sunt neconstituționale, reluând un considerent din Decizia Curții Constituționale nr. 3/1994, potrivit căruia fiscalitate trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabila, echitabila și sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Dacă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 făcea o discriminare între diferite categorii de salariați cumularzi, ceea ce insemna o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat, inlatura aceasta inegalitate și discriminare, fiind în concordanta cu prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale", în temeiul căruia cu cît veniturile totale ale unei persoane sunt mai mari, cu atât aportul sau fiscal crește.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E :

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată de Crisan Alexandru și Culda Maria în Dosarul nr. 16/1994 al Colegiului jurisdicțional Salaj al Curții de Conturi.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința din 12 octombrie 1994.