Decizia nr. 121/1994

Vasile Gionea - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România și Panaitescu Edmond împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 13 iunie 1994.

La apelul nominal se prezintă Florenta Gogaia, pentru Liga Democratica pentru Dreptate din România, și George Antonescu, pentru Panaitescu Edmond.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă ca recursul este declarat în termen și motivat.

Dosarul fiind în stare de judecată, președintele completului acorda cuvintul recurentilor.

Florenta Gogaia, pentru Liga Democratica pentru Dreptate din România, solicita admiterea recursului și modificarea deciziei pentru motivele invocate în cererea de recurs.

George Antonescu se raliaza concluziilor puse de reprezentanta Ligii Democratice pentru Dreptate din România.

Procurorul solicita respingerea recursului, considerind că nu exista motive care să ducă la nulitatea deciziei.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată cu recurs, motivele invocate, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 67 din 13 iunie 1994, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii nr. 29/1990, ridicată de Panaitescu Edmond și Liga Democratica pentru Dreptate din România în Dosarul nr. 1441/1993 al Curții Supreme de Justiție, Secția de contencios administrativ.

În motivarea deciziei s-au reținut, în esenta, următoarele : stabilirea, prin Legea nr. 29/1990, a numai doua grade de jurisdicție, fond și recurs, este în concordanta cu art. 128 din Constituție ; neconstituționalitatea excepției prevăzute de art. 4 din Legea nr. 29/1990, referitoare la art. 3 din aceeași lege, a fost soluționată definitiv de Curtea Constituțională care, prin Decizia Plenului nr. 34/1993, a constatat ca aceasta excepție este abrogată potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție ; împrejurarea ca reglementarea contenciosului administrativ nu s-a făcut printr-o lege organică nu încalcă dispozițiile art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituție, deoarece, la data adoptării ei, pe plan constituțional, nu exista distincția dintre legea organică și legea ordinară, iar Legea nr. 59/1993, prin care s-a modificat Legea nr. 29/1990, a fost adoptată ca lege organică.

Prin recursul declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România și Panaitescu Edmond, se critica aceasta soluție, invocindu-se următoarele motive - nulitatea de drept a Deciziei Curții Constituționale nr. 67/1994 și a Încheierii din 1 iunie 1994, deoarece Curtea ar fi în incompatibilitate de a soluționa litigiul, fiind incompetenta material, întrucît litigiul pune în discuție vinovăția unor persoane ce ocupa funcții de autoritate (Președintele României, președinții Camerelor Parlamentului, procurorul general, primul-ministru etc.); legea a fost incalcata datorită nemotivarii respingerii cererii de cercetare la fața locului, necitarii Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului, nesemnarii deciziei de către toți judecătorii, necomunicarii acțiunii și excepției ridicate părților interesate;

- omisiuni esențiale, întrucît nu s-ar fi ținut seama de raportul întocmit de judecătorul-raportor și, în modalitatea actuala, Legea nr. 29/1990 nu se poate numi lege, iar aceasta, după modificare, nu a fost republicată, având ca efect ca secțiile de contencios administrativ funcționează în afară legii;

- nu s-a stabilit dacă faptele caracterizate de recurenti ca abuzuri ori corupție sunt de competența instanțelor penale sau a celor de contencios administrativ; de asemenea, nu este stabilit "ce urmare au cauzele" în care instanțele, sesizate potrivit Legii nr. 1/1967, au constatat infracțiuni și nu exista nici o preocupare pentru punerea unei stavile la ceea ce recurentii desemnează ca fiind "crima de stat organizată".

S-a mai susținut ca, ținând seama de natura faptelor săvârșite și de calitatea persoanelor invinuite, competența materială aparține Curții Supreme de Justiție, mentionindu-se și ceea ce aceasta trebuie să facă pentru început, și anume sa oblige Parlamentul sa elaboreze o lege organică a contenciosului administrativ și să constate nulitatea de drept a Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, sa oblige "aparatul de stat" să respecte legea și sa ia măsuri pentru soluționarea cauzei penale ce interesează pe Panaitescu Edmond.

De asemenea, recurentii solicita să se dispună citarea și a Camerelor Parlamentului și a Guvernului, iar citarea să se facă cu copia acțiunii și a excepțiilor, precum și a documentației privind etapele infracțiunii, Curtea să se pronunțe asupra capetelor de cerere ridicate și să-și decline competența în favoarea Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție.

Recursul nu este întemeiat.

Susținerea facuta, în sensul că decizia atacată este nulă de drept, deoarece, în speta, se pune în discuție vinovăția unor persoane ce ocupa funcții de autoritate în stat și, deci, competența materială aparținând Curții Supreme de Justiție, nu poate fi primită. Într-adevăr, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale, potrivit art. 144 din Constituție, iar, în cauza de fața, Curtea a fost sesizată, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, de către Curtea Suprema de Justiție, Secția de contencios administrativ, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, ridicată de recurenti în Dosarul nr. 1441/1993 al instanței respective. Cererea de declinare în favoarea Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție contravine prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, iar motivele invocate nu au nici o legătură cu litigiul ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, fiind, de principiu, ca în cadrul contenciosului constituțional se analizează legitimitatea constituțională a unui text de lege, și nu invinuirile aduse unor persoane. De asemenea, susținerea cu privire la nulitatea Încheierii din 1 iunie 1994, întrucît prima instanța nu a motivat respingerea cererii de cercetare la fața locului, nu este intemeiata, deoarece, astfel cum rezultă din încheierea respectiva, recurentii nu au formulat o asemenea cerere. Nici criticile legate de citarea și comunicarea actelor dosarului Camerelor Parlamentului și Guvernului nu sunt fondate, acestea fiind formulate cu ignorarea specificului procedurii contenciosului constituțional. Totodată, împrejurarea ca decizia Curții Constituționale nu este semnată de toți membrii completului de judecată nu poate duce la admiterea recursului, deoarece, potrivit art. 32 alin. 3 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, deciziile "se certifica de președintele Curții sau al completului și de magistratul-asistent care a participat la dezbateri" și numai minuta deciziei se semnează de toți judecătorii. Nu corespunde realității nici susținerea facuta de recurenti în sensul că instanța a omis sa țină seama de raportul întocmit de judecătorul-raportor, din considerentele deciziei rezultind ca au fost analizate toate aspectele ridicate prin excepție și tratate în respectivul raport. În legătură cu Legea nr. 29/1990, în mod întemeiat s-a motivat în decizia recurată ca, fiind anterioară Constituției, distincția dintre legea organică și cea ordinară nu îi este aplicabilă, asa încât susținerea recurentilor ca aceasta reglementare nu ar mai putea fi considerată lege este nefondata, mai ales ca toate legile adoptate de Parlamentul anterior au fost votate cu majoritatea prevăzută de actuala Constituție pentru legile organice.

Cu privire la celelalte "critici"invocate de recurenti - Curtea Suprema de Justiție sa oblige Parlamentul de a elabora o lege organică a contenciosului administrativ și să constate nulitatea de drept a Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, sa oblige "aparatul de stat" să respecte legea și sa ia măsuri pentru soluționarea cauzei penale ce interesează pe Panaitescu Edmond - se constată că acestea nu se referă la decizia pronunțată, ci reprezintă cereri ale recurentilor ce exced competența Curții Constituționale, soluționarea lor fiind legată de prerogativele altor autorități publice.

De altfel, trebuie menționat ca prin motivele de recurs nu se critica decizia în ce privește respingerea excepției de neconstituționalitate ridicată, astfel încât, sub acest aspect, recursul este lipsit de obiect.

Examinînd și din oficiu decizia recurată, se constată că nu sunt motive care să justifice modificarea ei și, ca atare, recursul urmează a fi respins. Vazind și prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România și Panaitescu Edmond împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 13 iunie 1994.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 1994.