Decizia nr. 134/1994
privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Decretului nr. 134/1949 privind naționalizarea unităților sanitare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Decretul nr. 134/1949 2 aprilie 1949 pentru naționalizarea unităților sanitare ca: farmaciile urbane resedinte și neresedinte d…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
-----------
Miklos Fazakas - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
privind naționalizarea unităților sanitare, invocată de reclamanții Szobovici Edgar și Szobovici Ervin în Dosarul nr. 9249/1993 al Judecătoriei Timișoara.
Președintele declară ședința deschisă.
Magistratul-asistent face apelul părților.
La apelul nominal se constată că părțile sunt lipsă. Procedura este îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, judecătorul-raportor prezintă, pe scurt, raportul întocmit.
Având cuvântul, procurorul pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată.
Președintele completului de judecată declară dezbaterile încheiate.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Timișoara, pe rolul căreia se află Dosarul nr. 9249/1993 spre soluționare, prin Încheierea nr. 8216 din 21 iunie 1994, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
privind naționalizarea unităților sanitare, invocată de reclamanții Szobovici Edgar și Szobovici Ervin.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, reclamanții susțin că imobilul situat în Timișoara, Piața Petru Maior nr. 2, proprietatea lui Csermac Ludovic, este ocupat, fără nici un titlu, de pârâta Societatea Comercială "Arcatim" - S.A. În imobil își desfășoară activitatea Farmacia nr. 6, subunitate a pârâtei.
Din procesul-verbal nr. 1 din 9 aprilie 1949 reiese că localul fostei farmacii Csermac Ludovic și anexele aferente au fost proprietatea lui Csermac Ludovic din Timișoara, Piața Petru Maior nr. 2, fiind naționalizat în baza
Decretului nr. 40/1949 , trecând astfel în proprietatea statului și în administrarea directă a Ministerului Sănătății.
Potrivit dispozițiilor
art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , exprimându-și opinia, instanța apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, suspendând judecarea cauzei până la soluționarea excepției.
În vederea soluționării excepției, au fost solicitate, în baza
art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Camera Deputaților și Senatul nu și-au exprimat punctele lor de vedere.
În punctul de vedere exprimat de Guvern se apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată trebuie respinsă, fiind vorba de un act normativ adoptat anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauză, dispozițiile
Decretului nr. 134/1949 , dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale
art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Materia care formează obiectul acestei excepții a fost supusă deja atenției Curții Constituționale, fiind atacat, între altele,
privind naționalizarea unor imobile, iar prin
Decizia Curții Constituționale nr. 3 din 2 februarie 1993 , rămasă definitivă ca urmare a
Deciziei nr. 21 din 20 aprilie 1993 , Curtea a respins excepția de neconstituționalitate.
Motivele care fundamentează
Decizia nr. 3 din 2 februarie 1993
subzistă și în dosarul cauzei, deși se invocă neconstituționalitatea
Decretului nr. 134/1949 , deoarece nu există nici un element nou care să le infirme și deci să facă necesară reconsiderarea lor. Aceste motive urmează a fi reținute și față de
Într-adevăr, naționalizarea este o măsură neconstituțională, singura posibilitate de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri proprietate privată fiind exproprierea în condițiile art. 41 alin. (3) și (5) din Constituție, precum și confiscarea în condițiile alin. (8) al aceluiași articol.
Supremația dispozițiilor constituționale referitoare la regimul juridic al proprietății private, ca de altfel supremația legii fundamentale, prevăzută de art. 51 din Constituție, se aplică însă exclusiv legilor și altor reglementări adoptate sub imperiul Constituției actuale. Pe baza acestui criteriu, al supremației legii fundamentale, nu se poate constata violarea de către o lege anterioară Constituției din 1991 a unor reguli instituite de aceasta, întrucât ele nu existau la data când acea lege a fost adoptată.
Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legea anterioară contrară Constituției nu mai este în vigoare, ceea ce exclude "de plano" posibilitatea ca ea să încalce supremația normei constituționale.
Abrogarea implicită a unei legi, potrivit acțiunii în timp a legilor, nu anulează efectele produse de aceasta înainte de abrogare. Repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează printr-o lege care, până în prezent, nu a apărut.
Față de cele de mai sus, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată și, în consecință, urmează a fi respinsă.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 15 alin. (2), art. 144 lit. c) și art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al
art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a
privind naționalizarea unităților sanitare, invocată de Szobovici Edgar și Szobovici Ervin în Dosarul nr. 9249/1993 al Judecătoriei Timișoara.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 1994.
*) Definitivă prin nerecurare.
Florin Bucur Vasilescu - președinte
PREȘEDINTE, conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.