Decizia nr. 132/1994

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 și 32 din Decretul nr. 221/1960 și ale art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocată de Boca Irina în Dosarul nr. 839/1994 al Tribunalului Sibiu.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 2 noiembrie 1994 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, pronunțarea fiind amînată pentru 9 noiembrie 1994, iar apoi pentru 23 noiembrie 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului constata următoarele:

Prin Încheierea din 2 iunie 1994 Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 31 și 32 din Decretul nr. 221/1960 și a art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocată de Boca Irina în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 839/1994, aflat, în apel, pe rolul acestei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca, deși Constituția păstrează distincția dintre proprietatea publică și cea privată, în ceea ce privește ocrotirea ei nu se mai face nici o distincție, astfel încât, deși Decretul nr. 221/1960 nu a fost abrogat în mod expres, dispozițiile sale referitoare la procedura de executare silită imobiliară au devenit caduce cel puțin în privinta creanțelor "organizațiilor" ce au încetat să fie organizații socialiste, devenind societăți comerciale care au primit statutul de unități economice private. Se apreciază ca, în aceste condiții, executarea silită imobiliară pentru creanțele societăților comerciale, inclusiv pentru cele ale C.E.C., care are statutul de societate comercială și banca de credit pentru populație, trebuie să se realizeze potrivit prevederilor Codului de procedura civilă.

Sucursala C.E.C. - Sibiu, intimata în apelul declarat de Boca Irina, a apreciat în fața Tribunalului Sibiu ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece C.E.C. nu este o societate comercială cu capital privat, ci, potrivit dispozițiilor art. 3 din Statutul C.E.C., aprobat prin Decretul nr. 371/1958, este o instituție centrala de stat cu personalitate juridică, care are planuri proprii de venituri și cheltuieli, astfel încât procedura recuperării creanțelor de stat (foste organizații socialiste) este cea stabilită de Decretul nr. 221/1960 și de H.C.M. nr. 792/1960.

Prin încheierea de sesizare, Tribunalul Sibiu opineaza ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece executarea silită, reglementată de Codul de procedură civilă, nu a dobândit acel caracter suplu care să permită executarea cît mai rapida a debitorului, or, în cazul creanțelor statului sau ale oricărei unități de stat, împotriva persoanelor fizice și juridice au fost edificate acte normative, între care și Decretul nr. 221/1960 și H.C.M. nr. 792/1960, prin care a fost perfectionat sistemul de executare silită. Procedura executionala specială reglementată de textele atacate este incidența în raport cu calitatea părților, dar și cu natura creanței pentru care se declanseaza executarea silită. Prin aceasta procedura specială nu se încalcă dispozițiile art. 135 din Constituție, deoarece ea nu impieteaza asupra fondului dreptului rezultat dintr-un titlu executoriu. Pe de altă parte, se retine ca legislatiile anterioare chiar și anului 1945 au recunoscut prioritatea creanțelor statului și ale unităților de stat, justificind proceduri care asigura, cu celeritate, executarea silită a debitorilor cu referire la acele creanțe.

În condițiile în care Tribunalul Sibiu a considerat ca dispozițiile atacate nu sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, suntem în fața unui text de lege în vigoare și, ca atare, invocarea excepției de neconstituționalitate este justificată, iar Curtea Constituțională este competența să se pronunțe asupra ei.

În vederea soluționării excepției, s-au solicitat, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului iar, în conformitate cu art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a fost cerută și opinia Ministerului Finanțelor.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, în prezent, Legea nr. 15/1990 și Legea nr. 31/1990, cu modificările ce le-au fost aduse între timp, reglementează organizarea, ca unități economice, a regiilor autonome și a societăților comerciale. Din principiu, este prevăzut ca ambele categorii de unități sunt proprietare ale bunurilor din patrimoniul lor (art. 5 și art. 20 din Legea nr. 15/1990). În temeiul art. 135 alin. (5) din Constituție, regiile autonome pot primi în administrare bunuri proprietate publică. Fiind declarate inalienabile prin textul constituțional menționat, aceste bunuri nu pot fi supuse urmăririi și asupra lor nu pot fi constituite garanții. În cazul angajării răspunderii contractuale sau delictuale a regiei autonome, creditorii pot cere executarea silită numai asupra bunurilor din proprietatea regiei (art. 4 și art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1993 privind unele măsuri pentru restructurarea activității regiilor autonome).

Sub rezerva celor arătate în legătură cu bunurile proprietate publică, Guvernul retine ca regiile autonome și societățile comerciale au, de regula, bunuri în proprietate și, pe aceasta baza, au independenta economică și răspundere patrimonială proprie. Ca atare, potrivit principiului egalității în fața legii, consacrat de Constituție, se apreciază că nu este de conceput sa participe la viața juridică actuala decît beneficiind de aceleași drepturi și obligații prevăzute de lege pentru oricare alt subiect de drept civil și deci regulile generale ce guvernează astăzi raporturile juridice privind executarea silită dintre actualele unități economice ori dintre acestea și persoanele fizice nu pot fi decît cele ale dreptului comun, indiferent ca în aceste raporturi sunt sau nu părți interesate și regii autonome ori societăți comerciale cu sau fără capital de stat.

În consecința, Guvernul apreciază că nu numai textele atacate, ci toate dispozițiile din Decretul nr. 221/1960 și din H.C.M. nr. 792/1960, referitoare la executarea silită a creanțelor fostelor organizații socialiste, pot fi considerate abrogate conform art. 150 alin. (1) din Constituție și ca, în cauza, nu se pune problema rezolvarii unei excepții de neconstituționalitate. În opinia sa dispozițiile Decretului nr. 221/1960 și ale H.C.M. nr. 792/1960 rămân aplicabile numai cu privire la executarea silită a plății impozitelor, a taxelor neachitate în termen, precum și cu privire la executarea confiscării.

Ministerul Finanțelor apreciază, în esenta, ca o parte dintre dispozițiile Decretului nr. 221/1960 și ale H.C.M. nr. 792/1960 nu mai sunt adecvate și se impune realizarea unei concepții unitare și uniforme pentru stabilirea și urmărirea creanțelor statului și ale instituțiilor publice.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare și actele dosarului în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale Guvernului și Ministerului Finanțelor, raportul prezentat de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, precum și dispozițiile legale atacate și concordanta lor cu prevederile Constituției, retine următoarele:

Decretul nr. 221/1960 are ca obiect , potrivit art. 1, reglementarea urmăririi silite a bunurilor și veniturilor persoanelor fizice pentru realizarea impozitelor și taxelor neachitate în termen, a creanțelor bănești ale organizațiilor socialiste constatate prin titluri executorii, aducerii la îndeplinire a măsurilor privind executarea confiscării, precum și a unor măsuri asiguratorii. În art. 53 din Decretul nr. 221/1960 se precizează ca dispozițiile sale privitoare la executarea silită a impozitelor și taxelor se aplică și primelor pentru asigurările prin efectul legii. De asemenea, art. 55 din decret stabilește ca dispozițiile privitoare la persoanele fizice se aplică și persoanelor juridice, altele decît organizațiile socialiste.

Este incontestabil ca în condițiile actuale nu mai exista organizații socialiste. Pe de altă parte, unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfasurau activitatea, au fost organizate, potrivit Legii nr. 15/1990, ca regii autonome sau societăți comerciale, bunurile aflate în patrimoniul lor constituind proprietatea regiei sau a societății, dacă nu au fost dobîndite cu alt titlu (art. 5 alin. 1 și art. 20 alin. 2). În cazul acestora, fiind vorba de proprietate privată, chiar dacă statul este acționar unic sau majoritar, dispozițiile Decretului nr. 221/1960 nu mai sunt incidente și se impune aplicarea normelor de drept comun. Aceasta soluție rezultă și din art. 51 alin. 1 al Legii nr. 15/1990, care prevede că litigiile de orice fel în care sunt implicate regii autonome sau societăți comerciale cu capital de stat sunt de competența instanțelor judecătorești de drept comun. Este adevărat ca textul nu se referă în mod expres la executarea silită, dar este știut ca una dintre fazele litigiului, a procesului civil este executarea și ea poate exista chiar dacă nu este precedată de faza judecații, în cazul în care se pune în executare un alt titlu executoriu decît hotărârea judecătorească.

Este însă de observat ca noțiunea de organizații socialiste nu coincidea cu noțiunea de unități economice de stat, astfel încât excluderea regiilor autonome și a societăților comerciale din sfera creditorilor care puteau apela la procedura specială reglementată de Decretul nr. 221/1960 nu epuizează toate categoriile de creditori care se incadrau în noțiunea de organizații socialiste. Curtea Constituțională nu este însă indreptatita să facă un inventar al unităților creditoare care ar mai putea recurge în prezent la dispozițiile Decretului nr. 221/1960 sau al celor care sunt excluse de la aceasta procedura specială, deoarece ea este ținuta să se pronunțe numai asupra excepției cu care a fost sesizată, iar, potrivit art. 150 alin. (2) din legea fundamentală, Consiliul Legislativ are îndatorirea de a examina conformitatea legislației cu Constituția și de a face Parlamentului sau, după caz, Guvernului propuneri corespunzătoare.

În cadrul excepției de fața, Curtea Constituțională este chemată sa stabilească dacă dispozițiile Decretului nr. 221/1960, pe baza cărora s-a întemeiat Sucursala C.E.C. - Sibiu pentru realizarea creanței sale, sunt sau nu conforme art. 41 și art. 135 din Constituție, în raport cu susținerea apelantei Boca Irina, potrivit cărora C.E.C. ar fi societate comercială și banca de credit pentru populație, deci unitate economică privată.

Constituția stabilește în art. 41 alin. (1) ca dreptul de proprietate este garantat, iar în alin. (2) ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. De asemenea, art. 135 din legea fundamentală prevede în alin. (1) ca statul ocrotește proprietatea, iar în alin. (6) ca proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă. Garantarea dreptului de proprietate implica însă, potrivit art. 41 alin. (6) din Constituție, și respectarea de către proprietar a obligațiilor ce îi revin în aceasta calitate și deci instituirea unei proceduri de executare silită, pentru ipoteza în care nu-și îndeplinește de buna voie obligațiile, nu poate fi privită ca neconstitutionala. În legătură cu faptul dacă trebuie să se urmeze aceeași procedura de executare în toate cazurile, este de reținut ca art. 41 alin. (2) din Constituție are în vedere ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular și deci se referă la ocrotirea în mod egal a proprietății aparținând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, precum și la ocrotirea bunurilor ce formează obiectul proprietății private a statului. Ca atare, art. 41 alin. (2) din Constituție nu pune semnul egalității între proprietatea privată și proprietatea publică în ce privește protecția juridică. În consecința, instituirea de către legiuitor a unei proceduri de executare diferita de cea de drept comun, dacă se referă la alte situații decît cele avute în vedere de art. 41 alin. (2), nu poate fi considerată contrară Constituției. În acest sens Plenul Curții Constituționale s-a mai pronunțat, constatind, prin Decizia nr. 25 din 5 mai 1993, ca dispozițiile cuprinse în art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 sunt constituționale. În aceeași măsura trebuie privită și existenta Decretului nr. 221/1960, care se mai justifica în unele situații, urmînd ca, desigur, în aplicarea lui, să se ia în considerare modificările impuse de adoptarea Constituției din 1991.

Cu referire la speta de fără, este de observat ca C.E.C., instituție ce a fost înființată în urma cu 130 de ani, este organizată astăzi prin Decretul nr. 371/1958, care a aprobat și statutul sau. Potrivit pct. 3 din statut, "Casa de Economii și Consemnațiuni este o instituție centrala de stat, cu personalitate juridică, are planuri proprii de venituri și cheltuieli și funcționează sub conducerea generală a Ministerului Finanțelor", iar la pct. 8 din statut se stabilește ca ea folosește sigiliul cu stema tarii. Din dispozițiile Decretului nr. 371/1958 (art. 2 și 8) și ale Statutului C.E.C. (pct. 4, 5, 6 și 20) rezultă sa sumele de bani depuse la C.E.C. sunt garantate de stat, scutite de impozite ori taxe și, ca regula, confidențiale și insesizabile. Din scopul Casei de Economii și Consemnațiuni, înscris în art. 1 din Decretul nr. 371/1958, ca și dispozițiile legale mai sus citate, reiese ca ea are configurația unei instituții de stat, deci de interes public. Nici o dispoziție legală nu poate fi invocată în sprijinul tezei susținute de partea care a ridicat excepția de neconstituționalitate, în sensul ce C.E.C. ar fi o societate comercială, o unitate economică privată. Asemănător Statutului C.E.C. este și cel al Băncii Naționale a României, care este calificată de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 34/1991 ca organ al statului, cu personalitate juridică.

Asa fiind, față de posibilitatea instituirii unei proceduri executionale diferite de cea de drept comun, în măsura în care nu se încalcă dispozițiile Constituției, precum și față de caracterul instituției în discuție - Casa de Economii și Consemnațiuni -, excepția de neconstituționalitate invocată în cauza de fața urmează a fi respinsă.

Fața de împrejurarea ca în fața Curții Constituționale se examinează numai constituționalitatea dispozițiilor legale atacate, instanța de judecată, în fața căreia s-a invocat excepția, va trebui sa verifice în ce măsura la speta s-a făcut o aplicare corecta și completa a acestor dispoziții, care să asigure protecția drepturilor tuturor părților în cauza.

Având în vedere considerentele expuse și vazind și dispozițiile art. 41, art. 135, art. 144 lit. c) și art. 150 din Constituție, precum și cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 și art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 31 și art. 32 din Decretul nr. 221/1960 și ale art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocată de Boca Irina, domiciliata în Medias, str, Milcov nr. 13, bl. 81, sc. B, et. 2, ap. 20, județul Sibiu, în Dosarul nr. 839/1994 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.