Decizia nr. 127/1994

Ion Filipescu - președinte

Miklos Fazakas - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului formulat de Episcopia Română Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 27 aprilie 1993.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 2 noiembrie 1994, în prezenta recurentei Episcopia Română Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, a intimatelor Episcopia Română Unita cu Roma (greco-catolica) din Lugoj și Parohia Ortodoxa Română "Schimbarea la fața" și în lipsa intimatei Protopopiatul Roman Ortodox Deta, legal citata, și au fost consemnate în Încheierea din 2 noiembrie 1994, când Curtea Constituțională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru 16 noiembrie 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd actele și lucrările dosarului, retine:

Prin Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 ridicate de către Episcopia Română Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7967/1992 al Judecătoriei Cluj-Napoca și de către Episcopia Română Unita cu Roma (greco-catolica) din Lugoj în Dosarul nr. 64C/1993 al Tribunalului Județean Timiș.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, Episcopia Română Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca a formulat recurs, prin care solicită admiterea acestuia și a excepției de neconstituționalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, pentru motivele care, în esenta, sunt următoarele:

- decizia Curții Constituționale este nelegală și netemeinica, deoarece, nemotivat și contrar prevederilor art. 164 din Codul de procedură civilă, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2C/1993 și nr. 17C/1993;

- prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 stabilesc o modalitate de dobândire a proprietății și, deci, nu sunt aplicabile Episcopiei Române Unite cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, care are calitatea de proprietar asupra lacasului de cult din Cluj-Napoca, conform extrasului din Cartea funciară și, ca atare, nu este pertinent cauzei principiul neretroactivitatii legii civile;

- statul nu poate garanta deținerea abuzivă de către pirita Parohia Ortodoxa Română "Schimbarea la fața" a proprietății care-i aparține în mod legal;

- Decretul-lege nr. 9/1989 prin care s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 are un caracter pur declarativ, cita vreme noul stat de drept, născut din Revoluția din decembrie 1989, nu ia măsuri pentru repararea abuzurilor de putere săvârșite de regimul represiv;

- transferarea - potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 - dreptului de a stabili statutul lacasurilor de cult unei comisii formate din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase reprezintă o jurisdicție atribuită insesi părților direct interesate care, în caz de neconciliere, nu au nici măcar dreptul de a se adresa justiției. Se încalcă astfel prevederile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție.

În scopul soluționării recursului, Curtea Constituțională, având obligația stabilită prin art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ca în cazul recursului să se pronunțe și asupra excepției de neconstituționalitate, aplicind prevederile art. 24 alin. (3) din aceeași lege, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Dind curs solicitării Curții Constituționale, Guvernul, în punctul sau de vedere exprimat, apreciază ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. c) și art. 150 din Constituție, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și art. 23-26 din Legea nr. 47/1992, precum și potrivit practicii constante a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu poate fi invocată, competența să soluționeze cauza fiind instanța de judecată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze sub aspectul constituționalității numai legile și ordonanțele adoptate ulterior intrării în vigoare a Constituției.

Cu adresa nr. 15 B/489 din 7 august 1993, Guvernul a transmis și punctul de vedere al Secretariatului de Stat pentru Culte referitor la neconstituționalitatea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, potrivit căruia modalitatea de restituire a bunurilor, instituită prin aceasta reglementare, răspunde situației practice create între cele doua culte în perioada de după anul 1948 și, de altfel, prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu ingradesc dreptul părților de a se adresa justiției pentru înlăturarea consecințelor măsurilor nelegale ce ar putea fi luate de comisia mixtă, constituită în temeiul articolului criticat ca neconstitutional. Lipsa de eficienta practica a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, invocată de recurenta datorită inexistentei unor norme procedurale care să clarifice modul de constituire a comisiilor mixte, este irelevanta, întrucît aceste lipsuri procedurale pot fi acoperite prin înțelegere între conducerile celor două culte. Nu se poate susține ca Decretul-lege nr. 126/1990 are un caracter pur declarativ, de vreme ce prin prevederile art. 3 ale acestui act normativ se creează cadrul legal de restituire a bunurilor. În completarea acestei adrese, Secretariatul de Stat pentru Culte, la data de 4 noiembrie 1993, cu nr. 6589, precizează ca, în baza informațiilor pe care le deține, nu a luat fiinta comisia mixtă a reprezentanților clericali ai cultului greco-catolic și ai cultului ortodox, prevăzută de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. Situația lacasurilor de cult ce au aparținut Episcopiei Române Unite cu Roma din Cluj-Napoca și Lugoj, la data respectiva, era următoarea: în Cluj-Napoca toate lacasurile au rămas în posesia Bisericii Ortodoxe Române, iar în Lugoj, fosta Catedrala episcopala a fost retrocedata de Înalt Preasfintia Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, în ianuarie 1990.

Cu referire la inițiativa legislativă privind reglementarea situației juridice a lacasurilor de cult ale Bisericii Române Unite cu Roma, Secretariatului de Stat pentru Culte, prin adresa către Guvern nr. 13 din 5 februarie 1993, depusa la dosarul Curții Constituționale la data de 2 noiembrie 1994, apreciază ca statul de drept, prin legea sa fundamentală, nu are temeiul legal de a prelua sau dirija patrimoniul unui cult, deoarece, potrivit art. 29 alin. 5 din Constituție "Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucura de sprijinul acestuia...".

În temeiul art. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională, cu adresa nr. 2C/1993, a solicitat Preafericitului Patriarh Teoctist - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române situația, pe localități, a bisericilor restituite greco-catolicilor.

Din situația prezentată de Patriarhia Română - Cancelaria Sfintului Sinod -, cu adresa nr. 156C/30 septembrie 1993, rezultă: "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, cedate prin înțelegere bisericii catolice orientale de rit bizantin": 10; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, care au fost luate de biserica catolica orientala de rit bizantin, prin forta sau presiune": 50; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, care au fost obținute de biserica catolica orientala de rit bizantin prin hotărâre judecătorească": 2; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, unde se slujește alternativ de către cele doua culte": 11.

La dosar a mai fost depus, cu nr. 113 din 30 iunie 1993, punctul de vedere al Patriarhiei Române privind propunerea legislativă pentru reglementarea situației juridice a lacasurilor de cult ale Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolica) și avizul nr. XXII/216 din 22 martie 1993 al Comisiei juridice a Senatului, referitor la aceasta inițiativa legislativă.

Patriarhia Română, cu adresa nr. 118 din 15 iulie 1993, transmite Documentul de la Balamand - "Uniatismul, metoda de unire din trecut și căutarea actuala a deplinei comuniuni", aprobat în unanimitate de participanții la a VII-a sesiune plenara a Comisiei mixte internaționale pentru dialog teologic între Biserica ortodoxa și Biserica româno-catolica, Balamand, Liban, 17-24 iunie 1993. Potrivit acestui document, se susține în adresa menționată, rezultă acordul celor două biserici asupra unor probleme prioritare, printre care și cea privind rezolvarea prin dialog, prin intermediul unor comisii mixte catolice și ortodoxe, a eventualelor diferende confesionale sau patrimoniale, pentru prevenirea oricăror violențe, inclusiv ocuparea de biserici ortodoxe, prin forta.

La dosar a fost depusa și adresa nr. 409-35 din 28 iunie 1993, prin care, în nume personal și în numele episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolica), domnul George Gutiu - episcop administrator apostolic, solicita ca, în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, să fie avute în vedere art. 20 și 21 din Constituție. Adresa menționată este însoțită de "Memoriu privind problemele patrimoniale ale Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolica)" și "Memoriul credinciosilor Bisericii Române Unite Greco-catolica".

La termenul de judecată din 2 noiembrie 1994, recurenta a depus concluzii scrise, prin care susține ca decizia recurată contravine și următoarelor articole din Constituție: art. 1 alin. (3), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 41, art. 54, art. 72 alin. (3) lit. (k) și art. 125. Totodată sunt reiterate și motivele de recurs.

Episcopia Română Unita cu Roma din Cluj-Napoca, cu adresa nr. 884 din 7 noiembrie 1994, a depus la dosar "Precizări" în completarea susținerilor orale și scrise, cu mențiunea ca își însușește pe deplin susținerile procurorului. În esenta, în precizări se susține ca înscrierea în Cartea funciară are caracter constitutiv de drept de proprietate asupra lacasului de cult în litigiu. Prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, considerate de Judecătoria Cluj-Napoca și Curtea Constituțională incidente cauzei, sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1, art. 11, art. 16, art. 20 și art. 41. Preluarea forțată a patrimoniului Bisericii Unite cu Roma de către stat este o manifestare tipica de confiscare, legitimitatea unei asemenea măsuri fiind afectată și în raport cu prevederile art. 1851 din Codul civil.

Intimata Parohia Ortodoxa Română "Schimbarea la fața" Cluj-Napoca, prin adresa depusa la Dosarul nr. 8002, la data de 15 noiembrie 1994, susține ca prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu contravin dispozițiilor art. 1, art. 20, art. 29 alin. (1), (3), (4) și (5) din Constituție și deci se justifica menținerea sa în vigoare. Se mai susține, de asemenea, ca soluționarea corecta a restituirii lacasurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma nu se poate realiza în cadrul limitat al dreptului de proprietate consacrat de dreptul civil. Teza constatării dreptului, în baza titlului de proprietate existent, în speta a înscrisurilor din Cartea funciară, nu poate fi acceptată în mod constant și în totalitatea ei, dat fiind caracterul special al proprietăților în discuție, lacasul de cult și casa parohiala aferentă fiind prin natura lor bunuri sacre, proprietate obsteasca, aparținând comunității de credinciosi, ca bunuri aflate la dispoziția și în uzul public al comunității respective.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierile de sesizare, decizia atacată și motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților și concluziile procurorului, dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 raportate la prevederile constituționale ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine:

Primul motiv de recurs care vizează încălcarea prevederilor art. 164 din Codul de procedură civilă privind conexarea urmează a fi înlăturat ca nefondat. În cele doua dosare ale Curții Constituționale, conexate - nr. 2C/1993 și nr. 17C/1993 - excepția de neconstituționalitate privea aceleași dispoziții legale, și anume: art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, motivarile formulate în susținerea contrarietatii cu Constituția fiind în principiu asemănătoare. Părți în litigiile celor două dosare sunt structuri ale cultului greco-catolic și cultului ortodox, calitatea de reclamant având-o în ambele dosare structura ce reprezintă cultul greco-catolic. Deoarece pe fond se impunea aceeași situație, pentru mai buna administrare a justiției și evitarea adoptării de decizii cu același conținut, măsura conexarii, dispusă de instanța de fond, este intemeiata. Pe de altă parte, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea statuează numai asupra problemelor de drept și, deci, soluționarea situației de fapt, respectiv calificarea caracterului acțiunii introductive a recurentei, este de competența exclusiva a instanței judecătorești.

În ce privește motivul de recurs, în sensul că prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu sunt aplicabile Episcopiei Române Unite cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, ce are calitatea de proprietar asupra lacasului de cult din Cluj-Napoca, se retine contradictia care exista între aceasta sustinere, pe de o parte, și cererea formulată prin recurs de a se admite excepția de neconstituționalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, pe de altă parte. Dacă acest text de lege nu este aplicabil recurentei, atunci de ce se mai solicita declararea lui ca fiind neconstitutional? Dacă însă se solicita declararea textului menționat ca fiind neconstitutional, înseamnă ca recurenta are interesul de a nu i se aplică acest text. În același sens este și susținerea recurentei în fața completului de trei judecători ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reprezintă o jurisdicție sui generis, străină principiilor de drept, pentru a se demonstra neconstituționalitatea acestuia. Prin urmare, se retine ca, în cauza, se urmărește de către recurenta să se declare ca neconstitutional art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. De asemenea, se retine ca, în cauza, este pertinent principiul neretroactivitatii legii civile, deoarece trebuie determinat domeniul de aplicare în timp a Decretului nr. 358/1948 și a Decretului-lege nr. 126/1990 care reglementează diferite aspecte privind raportul juridic în legătură cu care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, ambele acte normative fiind anterioare Constituției.

Este de principiu ca dreptul de proprietate, constituit potrivit legii anterioare, nu poate fi desființat de legea posterioară, deoarece ar insemna aplicarea retroactivă a legii noi. Desigur, legea noua poate să reconstituie dreptul anterior, dar cu efecte numai ex nunc, dreptul reconstituit fiind un drept nou care rezultă din actul de reconstituire.

În cauza, dreptul de proprietate s-a născut potrivit Decretului nr. 358/1948, iar Decretul-lege nr. 126/1990 reglementează numai modul de reconstituire a dreptului de proprietate care a aparținut, inițial, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolica). În mod asemănător, Legea nr. 18/1991 a reglementat reconstituirea dreptului de proprietate al taranilor asupra terenului.

Reconstituirea dreptului de proprietate s-a reglementat diferit, în raport cu felul bunurilor, obiect al dreptului de proprietate. Astfel, ca urmare a abrogării exprese a Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989, Biserica Română Unita cu Roma (greco-catolica) este recunoscută oficial. Potrivit art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, bunurile preluate de stat prin efectul actului normativ abrogat și aflate la acea data în patrimoniul statului se restituie Bisericii greco-catolice. S-au exceptat mosiile. Concretizarea prevederii legale menționate s-a făcut prin Hotărârea Guvernului nr. 466 din 19 august 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 14 septembrie 1992, privind aprobarea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bunurilor proprietate a statului, foste proprietăți ale Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolica) și predarea acestora către aceasta. Hotărârea menționată aproba lista bunurilor ce se predau din proprietatea statului în proprietatea Bisericii Române Unite cu Roma, pe bază de protocol între actualii deținători și reprezentanții Bisericii greco-catolice. Rezultă ca, pentru bunurile precizate, care nu erau destinate uzului public al credinciosilor, reconstituirea dreptului de proprietate al Bisericii Române Unite cu Roma s-a făcut prin restituirea lor.

Pentru lacasurile de cult și casele parohiale, ca accesoriu al lacasurilor de cult, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut printr-o alta modalitate, și anume, după desființarea reglementării din anul 1948, s-au prevăzut: a) decizia unei comisii mixte, formată din reprezentanții clericali ai cultului care a deținut aceste bunuri după 1948; b) opțiunile credinciosilor din comunitatile pentru uzul cărora aceste bunuri sunt destinate. În acest sens, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prevede: "situația juridică a lacasurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolica) și au fost preluate de Biserica Ortodoxa Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credinciosilor din comunitatile care dețin aceste bunuri". Prin urmare, Decretul-lege nr. 126/1990 reglementează reconstituirea dreptului de proprietate ce apartinuse, inițial, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolica) prin modalitățile menționate, fără a avea efect retroactiv, fiind în sensul art. 15 alin. (2) din Constituție, care prevede că legea dispune numai pentru viitor. Pentru lacasurile de cult și casele parohiale, reconstituirea dreptului de proprietate se poate face numai cu respectarea principiului libertății cultelor religioase.

Se retine deci ca Decretul-lege nr. 9/1989, care a abrogat Decretul nr. 358/1948, precum și Decretul-lege nr. 126/1990 au fost adoptate pentru a inlatura urmările actului normativ discriminator din anul 1948.

Fața de cele arătate, rezultă ca mențiunile din Cartea funciară privind bunurile ce au aparținut, inițial, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolica) nu pot avea o semnificație juridică privind titularul dreptului de proprietate, independent de actele normative menționate, respectiv Decretul nr. 358/1948, Decretul-lege nr. 9/1989 și Decretul-lege nr. 126/1990, care au reglementat preluarea bunurilor în proprietatea statului și, ulterior, reconstituirea dreptului de proprietate, deci schimbarea titularilor dreptului de proprietate prin efectul legii, iar nu al actului juridic al părților, act de drept civil, care să fi intervenit în condițiile legii. De aceea nu se poate primi susținerea recurentei ca are calitatea de proprietar asupra bunurilor menționate potrivit extrasului din Cartea funciară, deoarece dobindirea dreptului de proprietate s-a făcut, direct, în temeiul legii, și apoi reconstituirea dreptului de proprietate se face, de asemenea, în temeiul legii, înregistrările în Cartea funciară neputind fi decît conforme legii (actelor normative menționate), fără a o putea desfiinta sau modifica, prioritate având legea (actele normative menționate) în raport cu Cartea funciară și nu invers. Dovada în acest sens sunt chiar susținerile recurentei, fie ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu-i este aplicabil, fie în sensul că acest text este neconstitutional, deci nu ar trebui aplicat. Dar aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990 presupune ca s-a aplicat Decretul nr. 358/1948, ale cărui efecte se inlatura în acest fel. În consecința, acțiunea în revendicare privind bunurile menționate sau orice alt mijloc juridic de apărare a acestora, folosite de recurenta sau de altcineva, nu ar putea fi soluționate numai pe baza înregistrărilor din Cartea funciară, fără a tine seama de actele normative arătate, care au semnificatia juridică precizată, în ce privește titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor în litigiu. Prin urmare, soluționarea problemei titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor sau stabilirea situației juridice a acestora nu s-ar putea face cu nesocotirea actelor normative arătate, deci fără aplicarea lor.

Având în vedere cele arătate, nu pot fi primite susținerile recurentei, fie în sensul că Decretul-lege nr. 126/1990 are numai un caracter declarativ, nu și reparator, fie în sensul că statul nu poate garanta deținerea abuzivă de către pirita Parohia Ortodoxa Română "Schimbarea la fața" a proprietății ce i-a aparținut, de vreme ce ratiunea Decretului-lege nr. 126/1990 a urmărit tocmai înlăturarea efectelor actului discriminatoriu din anul 1948. Modalitatea în care se face aceasta inlaturare nu contravine Constituției, asa cum s-a arătat, deoarece se tine seama nu numai de principiul libertății cultelor prevăzut de art. 29 alin. (3) din Constituție, ci și de art. 1 din Constituție care precizează ca statul român este un "stat ... democratic ...". Din precizarea pe care o face ultima parte a art. 3 al Decretului-lege nr. 126/1990 "ținând seama de dorința credinciosilor din comunitatile care dețin aceste bunuri" rezultă clar aplicarea principiului majorității pe care îl presupune democrația, deoarece instituie criteriul opțiunii majorității enoriasilor pentru determinarea folosinței religioase a lacasurilor de cult și a caselor parohiale.

Din datele oficiale privind Recensământul populației din 7 iunie 1992 rezultă ca în județul Cluj sunt 70,1% credinciosi ortodocsi și 5,1% credinciosi greco-catolici, iar în municipiul Cluj-Napoca sunt 65,91% credinciosi ortodocsi și 6,64% credinciosi greco-catolici. Din același recensamint rezultă ca în județul Timiș sunt 78,2% credinciosi ortodocsi și 1,2% credinciosi greco-catolici, iar în municipiul Lugoj sunt 75,91% credinciosi ortodocsi și 1,79% credinciosi greco-catolici. Într-un stat de drept, măsura abuzivă săvârșită în anul 1948 privind lacasurile de cult nu poate fi înlăturată printr-o alta măsura care nu ar tine seama de opțiunea majorității credinciosilor la data adoptării acesteia. Potrivit art. 54 din Constituție, cetățenii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți. Pe de altă parte, din art. 29 din Constituție rezultă ca nimeni nu poate fi constrîns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasă, contrară convingerilor sale, ca libertatea conștiinței este garantată și ca ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc, precum și ca cultele religioase sunt libere, iar în relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă, cultele religioase fiind autonome față de stat și se bucura de sprijinul acestuia.

Pentru aceste motive, statul nu a putut sa stabilească o asemenea situație juridică a lacasurilor de cult și a caselor parohiale, care să însemne o presiune inadmisibila asupra majorității credinciosilor în ceea ce privește cultul pe care să-l exercite.

Soluția pe care art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 o prevede pentru determinarea situației juridice a lacasurilor de cult și a caselor parohiale este similară cu recomandarea din art. 31 din Documentul de la Balamand, elaborat de Comisia mixtă internationala pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxa și Biserica Româno-Catolica, la a VII-a sesiune plenara, 17-24 iunie 1993, Liban. În recomandarea menționată, art. 31 cere credinciosilor "sa rezolve diferendele dintre ei prin dialog fratesc, evitând astfel de a incredinta intervenției autorităților civile soluționarea practica a problemelor care se puneau între biserici sau comunități locale. Aceasta are importanța în special pentru intrarea în posesiune sau restituirea bunurilor bisericesti. Aceasta nu trebuie să se bazeze numai pe situații din trecut sau să se sprijine numai pe principii juridice generale, ci trebuie să țină seama de complexitatea realitatilor pastorale prezentate și de situațiile locale".

De asemenea, se retine ca exista concordanta între dreptul intern și dreptul internațional în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor, deoarece art. 21 din Constituție prevede că dispozițiile sale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă exista neconcordanta între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. În acest sens, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este în acord cu normele internaționale care prevăd principiul libertății cultelor și cel al tolerantei între culte. De asemenea, textul tine seama de standardele internaționale în materie, după cum rezultă din Documentul de la Balamand.