Decizia nr. 25/1995

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Cosma Nicolae și Cosma Maria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 4 din 12 ianuarie 1995 .

La apelul nominal părțile au fost lipsa.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea recursului, aratind ca decizia atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor constituționale și legale privind competența Curții Constituționale și, totodată, ca decizia atacată este în concordanta cu practica Curții.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Decizia nr. 4 din 12 ianuarie 1995, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de Cosma Nicolae și Cosma Maria în Dosarul nr. 9.203/1993 al Judecătoriei Brașov, constatind ca dispozițiile art. 3 și ale art. 6 din Legea nr. 5/1973 sunt constituționale.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut ca, anterior, prin Decizia nr. 40/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 noiembrie 1993, s-a considerat ca Legea nr. 5/1973 este în vigoare. Normarea spațiului locativ a fost păstrată "pentru ca în domeniul locuințelor, realitatile juridice se mențin și, ca atare, fondul de locuințe trebuie în continuare administrat potrivit unor criterii legale care să răspundă unor exigente economice, sociale și umane".

S-a reținut, totodată, ca lege fundamentală nu desființează regulile clasice privind încheierea, executarea și încetarea contractelor de închiriere. În consecința, s-a constatat ca dispozițiile art. 3 și ale art. 6 din Legea nr. 5/1973 concorda cu litera și spiritul Constituției.

Împotriva acestei decizii, Cosma Nicolae și Cosma Maria au declarat recurs susținând, în esenta, următoarele:

- art. 3 și art. 6 din Legea nr. 5/1973 contravin prevederilor art. 41 și 43 din Constituție, întrucît Societatea Comercială "Fabrica de Zahăr Bod - S.A.", reclamanta în cauza și proprietara locuinței în discuție, ca societate comercială este subiect de drept privat;

- aceleași texte de lege restrâng dreptul de proprietate, impiedicind proprietarul sa mențină locuinta peste 10 mp;

- articolele invocate din Legea nr. 5/1973 reprezintă o limitare a dreptului de proprietate, contrară prevederilor art. 49 din Constituție, și nu au semnificatia unor măsuri de apărare a sănătății publice a celor ce n-au locuinta, proporționalizarea spațiului locativ neputindu-se retine în condițiile în care exista suficiente spații disponibile, care sunt de închiriat;

- aceleași articole sunt contrare și art. 43 din Constituție, care obliga statul să asigure cetățenilor un trai decent, ceea ce nu înseamnă împărțirea în mod egal a avutiei naționale între cetățeni;

- reglementările din art. 3 și din art. 6 ale Legii nr. 5/1973, care erau în concordanta cu Constituția din 1965, nu mai pot fi invocate sub imperiul noii Constituții, care pornește de la principiile economiei de piața, astfel ca legea nu mai poate fi opusă voinței părților din contract.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale raportate la prevederile Constituției, precum și prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate.

Constituția garantează, în art. 41 alin. (1), dreptul de proprietate, iar art. 135 alineatul ultim prevede că proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă. Garanția constituțională a proprietății nu înseamnă, însă, ca exercițiul acestui drept poate fi discretionar. Tocmai de aceea art. 41 din legea fundamentală prevede că atât conținutul, cît și limitele dreptului de proprietate sunt determinate prin lege.

În materia imobilelor de locuit, Legea nr. 5/1973 stabilește anumite limite pentru exercițiul dreptului de proprietate, ceea ce corespunde principiului general al art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia România este un stat de drept, democratic și social.

Astfel cum în mod judicios a reținut hotărârea atacată, fondul de locuințe trebuie administrat, în continuare, potrivit unor criterii legale care să corespundă exigențelor economice, sociale și umane actuale. De aceea, chiriașii care nu au devenit proprietari prin cumpărarea locuințelor, precum și proprietarii sunt ținuți să respecte prevederile legale în vigoare privind raporturile dintre proprietari și chiriași, inclusiv în ce privește normarea spațiului locativ.

Curtea constata ca stabilirea unei norme locative nu aduce atingere existenței atributelor dreptului de proprietate: - folosință, culegerea fructelor și dispoziția - contrar celor susținute în motivele de recurs. Articolul 49 din Constituție stabilește ca exercițiul unor drepturi poate fi restrîns numai prin lege și numai atunci când aceasta se impune, printre altele, pentru a ocroti drepturile și libertățile cetățenilor, cu condiția ca restrîngerea să fie proporțională cu situația care a determinat-o și sa nu aducă atingere existenței dreptului însuși.

Normarea spațiului locativ, fiind dispusă prin lege, în scopul ocrotirii persoanelor care nu dispun de locuințe, fără a aduce atingere dreptului de proprietate, este conformă acestor dispoziții constituționale.

Nici invocarea art. 43 din Constituție, care se referă la asigurarea unui nivel de trai decent, nu este concludenta. Desigur, posibilitatea de a deține un spațiu locativ îndestulător, nenormat, este un deziderat, care însă, în condițiile actuale ale perioadei de tranzitie, nu corespunde realității sociale, normarea fiind de natura să asigure un nivel de trai decent persoanelor care nu dispun încă de locuințe.

Fața de cele arătate și având în vedere dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Cosma Nicolae și Cosma Maria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 4 din 12 ianuarie 1995 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 martie 1995.

Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.