Decizia nr. 341/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993

privind constituirea Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 69/1996 , excepție ridicată de Societatea Agroindustriala "Delta Invest" - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 4.514/CA/2000 al Curții de Apel Constanta - Secția de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2001 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 21 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 4.514/CA/2000, Curtea de Apel Constanta - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993

privind constituirea Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 69/1996 , excepție ridicată de Societatea Agroindustriala "Delta Invest" - S.R.L. din Tulcea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca, în baza prevederilor

art. 35 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale (numerotare anterioară republicarii legii, în prezent art. 65), suprafața Amenajării stufopiscicole Obretin, cu infrastructura existenta, a intrat în proprietatea sa, reprezentând aport în natura la patrimoniul societății cu aprobarea legală a fostului Fond al Proprietății de Stat. Potrivit reglementărilor inițiale ale

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 , din sfera domeniului public de interes național au fost scoase, prin exceptare, terenurile aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice. În urma modificării aduse prin

Legea nr. 69/1996

dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993

sunt exceptate de a fi incluse în domeniul public de interes național doar terenurile din proprietatea privată a persoanelor fizice, nu și cele din proprietatea persoanelor juridice. Se considera, în consecința, ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular, precum și prevederilor alin. (3) al aceluiași articol, referitoare la expropriere.

Curtea de Apel Constanta - Secția de contencios administrativ, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt determinante în soluționarea litigiului, deoarece acestea stabilesc beneficiarii ocrotirii dreptului de proprietate, încălcarea sau neincalcarea acestui drept fiind o problemă asupra căreia se va pronunța instanța de fond. Astfel, se considera necesar ca asupra constituționalității textului de lege criticat să se pronunțe Curtea Constituțională. În opinia instanței "se poate retine ca prevederile art. 10 alin. 2 lit. a) și b) sunt neconstituționale cat timp prin ele se încalcă principiul egalității ocrotirii proprietății private, indiferent de titular, deoarece în cadrul excepțiilor menționate nu mai sunt incluse și terenurile care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate privată al persoanelor juridice".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata, deoarece stabilirea prin

Legea nr. 69/1996

a bunurilor "- suprafețe terestre și acvatice, inclusiv terenuri aflate permanent sub ape - care fac obiectul exclusiv al proprietății publice de interes național sau județean" s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (4) și (5) din Constituție. De altfel, în același punct de vedere se mai susține netemeinicia excepției de neconstituționalitate pe considerentul ca pentru întreaga suprafața a Amenajării stufopiscicole Obretin și a infrastructurii existente, Societatea Agroindustriala "Delta Invest" - S.R.L. a avut doar un drept de administrare, iar nu un drept de proprietate, fapt ce rezultă din chiar susținerile autorului excepției. Se considera ca asupra acestui aspect urmează să se pronunțe instanța judecătorească, în baza probelor ce vor fi administrate în dosar.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile părților prezente, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constitut ie, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993

privind constituirea Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 7 decembrie 1993, astfel cum au fost modificate și completate prin

Legea nr. 69/1996

pentru modificarea și completarea articolului 10 din

Legea nr. 82/1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 17 iulie 1996, dispoziții care au următorul conținut: "Sunt exceptate de la prevederile alin. 1:

a) terenurile din perimetrul rezervatiei care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice;

b) terenurile din perimetrul rezervatiei care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate publică sau privată al unităților administrativ-teritoriale și sunt în administrarea autorităților publice locale sau județene;

c) terenurile din perimetrul rezervatiei ocupate de amenajările agricole și piscicole cuprinse în anexa nr. 2, care constituie domeniul public de interes județean și sunt în administrarea Consiliului Județean Tulcea, unitate a administrației publice locale."

Conținutul alin. 1 al

art. 10 din Legea nr. 82/1993 , la care face trimitere textul criticat, este următorul: "Suprafețele terestre și acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape, existente în perimetrul Rezervatiei Biosferei «Delta Dunării», delimitat potrivit art. 1, împreună cu resursele naturale pe care le generează, constituie patrimoniu natural, domeniu public de interes național, aflat în administrarea Administrației Rezervatiei Biosferei «Delta Dunării»."

În redactarea inițială a

Legii nr. 82/1993

textul art. 10 alin. 2 avea următorul conținut: "Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 terenurile care se afla în perimetrul rezervatiei și care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice și juridice sau aparțin domeniului public ori privat local sau județean."

Prevederile constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt cele ale art. 41 alin. (2) și (3), potrivit cărora:

"(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire."

Dispozițiile legale supuse examinării Curții se referă la înlăturarea exceptarii, prin formularea actuala a prevederilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 , a terenurilor obiect al dreptului de proprietate a persoanelor juridice din suprafețele terestre și acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape, existente în perimetrul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", care constituie patrimoniul natural, domeniul public de interes național, aflat în administrarea acestei rezervații.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca dispozițiile

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 , astfel cum acestea au fost modificate prin

Legea nr. 69/1996 , clarifica situația terenurilor, suprafețe terestre și acvatice, inclusiv a terenurilor aflate permanent sub ape, existente în perimetrul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", stabilind ca acestea constituie patrimoniu natural, domeniu public de interes național, aflat în administrarea acesteia, cu unele excepții. În aceste condiții este esențial de stabilit titlul cu care autorul excepției deține suprafețele Amenajării stufopiscicole Obretin și infrastructura existenta. Sub acest aspect este de observat ca, deși

Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, a prevăzut la art. 20 alin. 2 ca "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", iar, ulterior,

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, a reglementat prin art. 65 alin. (1) ca, "în lipsa de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului", aceste dispoziții legale nu pot fi desprinse, în ceea ce privește situația suprafețelor terestre și acvatice, inclusiv a terenurilor aflate permanent sub ape, de reglementările speciale intervenite, începând cu anul 1990, pentru clarificarea complexei probleme a situației juridice a acestor terenuri. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat, în mod constant, cu privire la soluționarea unor excepții de neconstituționalitate privind unele dispoziții cuprinse în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 198/1999

privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de ape (de exemplu, deciziile: nr. 206 din 17 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 13 decembrie 2000; nr. 249 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 26 februarie 2001; nr. 130 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 30 iunie 2001). În considerentele acestor decizii Curtea Constituțională a reținut, în esenta, ca din analiza actelor normative care, succesiv, au cuprins reglementări privind situația juridică a terenurilor agricole și a celor aflate sub luciu de apa rezultă ca aceste categorii de terenuri nu au fost niciodată incluse în mod legal în capitalul social al societăților comerciale agricole. Conform celor stabilite de Curte, chiar dacă

Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, a prevăzut ca "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", aceasta dispoziție legală nu poate fi disociata, în ceea ce privește situația terenurilor agricole și a celor aflate sub luciu de apa, de reglementările speciale intervenite după 1989 pentru clarificarea situației juridice a terenurilor. În acest sens, prin

Legea nr. 9 din 31 iulie 1990

privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 1 august 1990, s-a stabilit ca "Până la adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar se interzice înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor agricole de orice fel, situate înăuntrul sau în afară localităților". De altfel, asa cum se retine în jurisprudenta Curții, întreaga legislație ulterioară cu privire la terenurile agricole și la cele aflate sub luciu de apa a avut în vedere ca aceste categorii de terenuri aflate în exploatarea societăților comerciale agricole nu erau în proprietatea acestor societăți și nu indreptatea includerea acestor terenuri în capitalul lor social.

Curtea retine, în consecința, ca, mutatis mutandis, aceste considerente sunt valabile și în cauza de fața.

De altfel, însuși autorul excepției arata, în memoriul prin care a ridicat excepția, ca, potrivit Actului adițional nr. 1 din 6 decembrie 1993, capitalul social raportat în natura de asociatul fondator român consta din: "dreptul de proprietate asupra imobilelor, construcțiilor și bunurilor mijloace fixe și de inventar cuprinse în raportul de expertiza cap. I-IX, precum și dreptul de administrare pentru întreaga suprafața a Amenajării stufopiscicole Obretin cu infrastructura existenta" (art. 2 din Protocol). Prin urmare, nu se poate retine ca textul criticat încalcă dreptul de proprietate al autorului excepției, care, în realitate, nu a avut ab initio un drept de proprietate asupra terenurilor respective, ci numai un drept de administrare.

Încercarea autorului excepției de a face să se înțeleagă ca prin efectul

art. 10 din Legea nr. 82/1993 , în formularea inițială, dreptul sau de administrare asupra suprafețelor cuprinse în amenajarea piscicolă s-ar fi transformat în drept de proprietate este de neadmis, întrucât textul legii respective nu conține prevederi în acest sens. Textul respectiv privește doar situațiile existente, atunci când se referă la persoanele fizice sau juridice care detineau cu titlu de proprietate terenuri pe teritoriul rezervatiei.

Curtea retine, de altfel, ca

Legea nr. 82/1993

este ulterioară adoptării Constituției, iar potrivit art. 135 alin. (4) din Constituție "bogățiile de orice natura ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice". În aplicarea acestor dispoziții constituționale legiuitorul a prevăzut prin

Legea nr. 69/1996

suprafețele terestre și acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape, care intră în componenta Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării". Regimul juridic al bunurilor proprietate publică este stabilit de dispozițiile cuprinse în art. 135 alin. (5) din Constituție, conform cărora "bunurile proprietate publică sunt inalienabile", precum și de dispozițiile prevăzute în

Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În consecința, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, cu majoritate de voturi, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993

privind constituirea Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 69/1996 , excepție ridicată de Societatea Agroindustriala "Delta Invest" - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 4.514/CA/2000 al Curții de Apel Constanta - Secția de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 decembrie 2001.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

*

OPINIE SEPARATĂ

Consider ca soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993

privind constituirea Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", adoptată cu votul majorității membrilor Curții Constituționale, este gresita, întrucât dispozițiile legale criticate contravin, în mod flagrant, prevederilor art. 41 alin. (2) teza întâi, referitoare la ocrotirea proprietății private "în mod egal de lege, indiferent de titular".

Legea nr. 82/1993

a prevăzut la alin. 1 al art. 10 ca "Suprafețele terestre și acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape, existente în perimetrul Rezervatiei Biosferei «Delta Dunării», delimitat potrivit art. 1, împreună cu resursele naturale pe care le generează, constituie patrimoniu natural, domeniu public de interes național...". Acest text s-a menținut și după modificările și completările ulterioare ale

Legii nr. 82/1993

prin

Legea nr. 69/1996 ,

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 112/2000

și prin

Legea nr. 454/2001 .

Inițial în alin. 2 al

art. 10 din Legea nr. 82/1993

s-a prevăzut ca "Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 terenurile care se afla în perimetrul rezervatiei și care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice și juridice sau aparțin domeniului public ori privat local sau județean".

După modificările și completările succesive, în prezent textul alin. 2 al art. 10 are următoarea redactare: "Sunt exceptate de la prevederile alin. 1:

a) terenurile din perimetrul rezervatiei care, potrivit legii, sunt proprietate privată a persoanelor fizice;

b) terenurile din perimetrul rezervatiei, care, potrivit legii, sunt proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale;

c) terenurile din perimetrul rezervatiei, ocupate de amenajările agricole și piscicole, cuprinse în anexa nr. 2, care constituie domeniu public de interes județean și care sunt în administrarea Consiliului Județean Tulcea."

Se impune observatia, înainte de toate, ca existenta ori inexistenta dreptului de proprietate al societății comerciale, autor al excepției de neconstituționalitate, întinderea acestui drept, legalitatea și valabilitatea titlului de proprietate asupra terenului din litigiu constituie probleme de fapt a căror stabilire, pe baza unui probatoriu pertinent, intră în competența exclusiva a instanțelor judecătorești. Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra acestor probleme de fapt. În schimb, ea, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicată, trebuie să se pronunțe asupra intelesului contrar Constituției al normei legale examinate. Or, acceptând, chiar și numai ipotetic, ca asupra unor terenuri din perimetrul rezervatiei ar putea avea drept de proprietate privată și o persoană juridică (alta decât unitățile administrativ-teritoriale), pare evident ca neocrotirea acestei proprietăți de lege în mod egal cu proprietatea privată a altor titulari - persoane fizice sau unități administrativ-teritoriale - este contrară Constituției.

Nu pot accepta argumentul invocat în susținerea constituționalității textului de lege examinat, potrivit căreia asupra terenurilor din perimetrul rezervatiei nu poate exista drept de proprietate privată, întrucât însăși Constituția încadrează întregul perimetru al rezervatiei în domeniul public. Observ, pe de altă parte, că nu toate terenurile și resursele naturale din perimetrul rezervatiei fac obiectul, potrivit prevederilor art. 135 alin. (4) din Constituție, exclusiv al proprietății publice, legea fiind cea care le încadrează în acest domeniu, iar pe de altă parte, însăși legea prevede existenta proprietății private a unor titulari, exceptând-o din domeniul public.

Nu este pertinent, în opinia mea, nici argumentul ca societățile comerciale cu capital privat nu puteau dobândi drept de proprietate asupra unor terenuri din perimetrul rezervatiei. Susținerea ca un asemenea drept de proprietate s-a putut dobândi doar în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 15/1990

privind organizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, lege preconstitutionala, care nu putea trece în proprietatea societăților comerciale întregul patrimoniu al fostelor unități economice de stat, este gresita. Societățile comerciale puteau dobândi dreptul de proprietate și cu alt titlu, iar legalitatea și valabilitatea titlurilor respective constituie probleme de fapt ce trebuie examinate de instanțele judecătorești. Este și mai important faptul ca chiar și

Legea nr. 82/1993 , adoptată după intrarea în vigoare a Constituției, a recunoscut dreptul de proprietate privată a persoanelor juridice, fără nici o deosebire, asupra unor terenuri din perimetrul rezervatiei. Suprimarea, printr-o modificare ulterioară, a unui drept de proprietate privată recunoscut de lege nu poate fi privită decât ca o expropriere, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Constituție. Neexceptarea de la includerea în domeniul public a terenurilor din perimetrul rezervatiei care sunt proprietatea privată a persoanelor juridice (altele decât unitățile administrativ-teritoriale) nu poate fi tratata ca o omisiune legislativă. Având în vedere ca până la un timp legea a prevăzut printre terenurile exceptate și cele din proprietatea privată a persoanelor juridice, iar apoi a restrâns sfera terenurilor exceptate, este evident ca legiuitorul, în mod voit, a instituit un tratament juridic, sub aspectul ocrotirii proprietății private, diferențiat în raport cu titularul acestei proprietăți.

Dispoziția legală examinata, datorită modului diferențiat al reglementării ocrotirii proprietății private, diferentiere facuta în funcție de titularul proprietății, contravine prevederilor art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin

Legea nr. 30/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, potrivit cărora "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Conform dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Constituție, aceste reglementări fac parte din dreptul intern.