Decizia nr. 139/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Șerban Bengescu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Nastase în Dosarul nr. 215/2002 al Judecătoriei Focsani.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca asupra constituționalității dispozițiilor art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 41/2002 și prin Decizia nr. 708/1997, statuand ca aceste dispoziții sunt constituționale. Se mai arata ca, deși textul art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală a fost modificat prin
Legea nr. 169 din 10 aprilie 2002 , modificarea survenită nu este de natura a schimba soluția legislativă supusă criticii de neconstituționalitate și, în concluzie, se solicita respingerea excepției, întrucât aceste dispoziții nu contravin prevederilor art. 23 alin. (7) din Constituție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 6 februarie 2002 Judecătoria Focsani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Nastase în Dosarul nr. 215/2002 al acelei instanțe.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul sau susține ca dispozițiile art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, privitoare la condițiile liberării provizorii pe cauțiune, sunt neconstituționale, deoarece prevăd ca aceasta liberare nu se acordă celor care au săvârșit infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani, cum era cazul în speta, contravenind, astfel, dispozițiilor art. 23 alin. (7) din Constituție, potrivit cărora persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, fără sa prevadă vreo condiție.
Judecătoria Focsani apreciază ca dispozițiile art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Dispozițiile art. 23 alin. (7) din Constituție prevăd dreptul persoanei arestate de a cere punerea sa în libertate provizorie pe cauțiune, dar numai în condițiile legii. Se invedereaza ca este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile în care poate opera liberarea provizorie pe cauțiune.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.
Președintele Camerei Deputaților arata ca dispozițiile art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd că nu se poate acorda liberarea provizorie pe cauțiune, printre altele, persoanelor inculpate pentru infracțiuni grave, la care maximul special al pedepsei depășește 7 ani de închisoare, nu contravin prevederilor art. 23 alin. (7) din Constituție, întrucât textul legal, apreciat ca fiind neconstitutional, recunoaște, în realitate, dreptul oricărei persoane care îndeplinește condițiile fixate de legiuitor de a cere liberarea provizorie pe cauțiune, potrivit prevederilor constituționale. Se mai arata ca stabilirea condițiilor în care pot fi luate măsurile procesuale, inclusiv liberarea provizorie, este de competența legiuitorului. Acesta poate opta pentru restrangerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, conform dispozițiilor art. 49 din Constituție, dar numai prin lege, în speta prin Codul de procedură penală.
Guvernul apreciază ca dispozițiile art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituționale, întrucât măsura liberării provizorii pe cauțiune reprezintă un mijloc aflat la indemana organelor judiciare de a pune în libertate o persoană arestata preventiv, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și dacă organele judiciare apreciază ca scopul și desfășurarea procesului penal nu sunt periclitate prin lăsarea acestei persoane în libertate. De asemenea, se mai arata ca liberarea provizorie pe cauțiune reprezintă o vocație a persoanei arestate, iar nu un drept. Art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală acorda organelor judiciare posibilitatea de a aprecia asupra oportunității luării măsurii liberării provizorii în condițiile determinate de lege.
Președintele Senatului nu a trimis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă în cazul săvârșirii infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani ori când inculpatul este recidivist, ori exista date care justifica temerea ca inculpatul va săvârși o alta infracțiune sau va incerca sa zadarniceasca aflarea adevărului prin influentarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de proba, sau prin alte asemenea fapte."
Prin
Legea nr. 169 din 10 aprilie 2002
privind modificarea și completarea Codului penal, a Codului de procedura penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 18 aprilie 2002, textul art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală a fost modificat și are următoarea redactare: "Liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă în cazul săvârșirii infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani ori când inculpatul este recidivist, ori din datele existente rezultă ca acesta va săvârși o alta infracțiune sau va incerca sa zadarniceasca aflarea adevărului prin influentarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte."
Cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a unei dispoziții legale modificate ulterior ridicării excepției, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, Curtea a statuat ca "În cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunța asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării". În cazul de fața modificarea limitei maxime a pedepsei cu închisoarea până la care inculpatul poate cere liberarea provizorie pe cauțiune, de la 7 ani la 12 ani, nu este de natura sa schimbe soluția legislativă din legea procesual penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra constituționalității textului de lege criticat în noua sa redactare.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală stabilesc condiții pentru liberarea provizorie pe cauțiune, deși art. 23 alin. (7) din Constituție, potrivit căruia "Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune", nu prevede nici o condiție restrictiva pentru luarea acestei măsuri procesuale.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata ca prevederile art. 160^4 din Codul de procedură penală nu contravin art. 23 alin. (7) din Constituție. Curtea retine ca dispozițiile constituționale invocate prevăd dreptul inculpatului de a cere luarea uneia dintre măsurile privind liberarea provizorie - sub control judiciar sau pe cauțiune -, dar numai în condițiile legii, potrivit regulilor de procedura penală. Legiuitorul are competența exclusiva de a stabili condițiile ce trebuie respectate de persoana arestata preventiv pentru a beneficia de liberarea provizorie, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 125 alin. (3), conform cărora: "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", și ale art. 49 alin. (1), care prevăd ca exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, printre altele, pentru desfășurarea instrucției penale. Prin urmare, reglementand măsura liberării provizorii pe cauțiune, legiuitorul a apreciat ca, în anumite situații, nu se poate dispune o astfel de măsura procesuala, tocmai pentru a se asigura buna desfășurare a instrucției penale și realizarea scopului procesului penal.
De altfel prevederile art. 160^4 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție, și, prin Decizia nr. 708 din 19 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 25 martie 1998, Curtea a statuat ca prevederile art. 160^4 din Codul de procedură penală sunt constituționale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Nastase în Dosarul nr. 215/2002 al Judecătoriei Focsani.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.