Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 206/2002

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat

prezumat în vigoare republicat

Data actului
9 iulie 2002
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 575 din 5 august 2002 (republicare)
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 8.730 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Respinge 1

  • Decizia nr. 70/2001 27 februarie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 3 teza fina…

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 85/1992 22 iulie 1992 (prevederi anume) privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statulu…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992

privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, excepție ridicată de Neculai Pasan în Dosarul nr. 2.437/2001 al Tribunalului Constanta - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, ca inadmisibila, arătând ca asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 70/2001, declarand textul neconstitutional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 16 octombrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 2.437/2001, Tribunalul Constanta - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992

privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, excepție ridicată de Neculai Pasan într-o cauza civilă având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a unei locuințe, încheiat de autorul excepției cu Societatea Comercială "CHIMPEX" - S.A. din Constanta.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992 , republicată, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 41 alin. (2) din Constituție.

Instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților arata ca excepția este inadmisibila, întrucât asupra constituționalității dispozițiilor

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 70 din 27 februarie 2001, constatând ca dispoziția "Sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi și nici nu se actualizează" este neconstitutionala.

Guvernul arata ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila, întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioară neconstituționalitatea dispoziției legale criticate.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Critica de neconstituționalitate are ca obiect prevederile

art. 19 din Legea nr. 85/1992

privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998. Prin art. 19 din această lege sunt sancționate cu nulitate absolută contractele de vânzare-cumpărare de locuințe sau de spații cu alta destinație, încheiate cu încălcarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale

Legii nr. 85/1992 . În alin. 3 al aceluiași articol se reglementează sesizarea instanțelor judecătorești pentru constatarea nulității, precum și restabilirea situației anterioare prin restituirea prețului de vânzare, dar cu reținerea chiriei aferente perioadei de la contractare și până la restituire. În sfârșit, teza finala a acestui alineat prevede că "Sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi și nici nu se actualizează".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca asupra constituționalității dispozițiilor

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 70 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001, constatând ca prevederea potrivit căreia "Sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi și nici nu se actualizează" este neconstitutionala. În considerentele acestei decizii Curtea a reținut ca desființarea unui contract de vânzare-cumpărare prin constatarea nulității absolute a acestuia impune restabilirea situației existente la data încheierii contractului și aplicarea principiului restitutio în integrum. Aceasta presupune ca fiecărei părți a contractului sa i se restituie integral și la valoarea reală tot ceea ce a prestat în temeiul contractului desființat. Alin. 3 al

art. 19 din Legea nr. 85/1992 , republicată, respecta acest principiu numai în privinta drepturilor societății comerciale vanzatoare, care reprimeste atât locuinta, cat și beneficiul nerealizat în perioada în care locuinta a fost folosită de cumpărător, și anume sub forma chiriei; pe de altă parte, cumpărătorul reprimeste numai suma de bani efectiv plătită cu titlu de preț, din care se retine chiria aferentă, fără a avea dreptul la actualizarea prețului, în sensul de a se tine seama de deprecierea produsă ca urmare a inflației a valorii reale a sumei de bani remise de el la încheierea contractului și nici dreptul la acordarea, sub forma dobânzii, a beneficiului nerealizat în decursul perioadei în care nu a folosit acești bani. Rezultă deci ca vânzătorul se bucura de protecția deplina a proprietății sale, pe când cumpărătorul suferă o semnificativă pierdere patrimonială. Curtea a mai observat ca, prin ipoteza, calitatea de vânzător revine întotdeauna unei societăți comerciale cu capital integral de stat, iar cea de cumpărător uneia sau mai multor persoane fizice. În aceste condiții Curtea a reținut ca teza finala a

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/1992 , republicată, îi favorizează pe titularii proprietății private de stat în raport cu titularii proprietății private particulare și prin aceasta încalcă prevederile art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, conform cărora "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".

Întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioară neconstituționalitatea dispoziției legale criticate, aceasta, în temeiul

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu mai poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, iar potrivit dispozițiilor alin. (6) din același articol, dacă se ridica o astfel de excepție, instanța judecătorească trebuie să o respingă, pentru acest temei, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992

privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, excepție ridicată de Neculai Pasan în Dosarul nr. 2.437/2001 al Tribunalului Constanta - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 iulie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.