Decizia nr. 425/2003

Costică Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Colegiul Medicilor din România în Dosarul nr. 675/2003 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde consilier juridic Elena Daniela Dicianu pentru autorul excepției și consilier juridic Oana Mocanu pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, apreciindu-se că la data adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002

nu există o situație excepțională pentru emiterea unui act normativ general privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Guvernul trebuia să facă proba cazului excepțional prin raportare la situația reală.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de neconstituționalitate, și anume nerespectarea condițiilor de formă a ordonanțelor, se arată că ordonanța de urgență criticată este semnată de patru secretari de stat, care nu au calitatea de miniștri, astfel cum prevede Legea fundamentală.

Reprezentantul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate consideră că soluționarea dosarului pe fond nu depinde de prevederile întregii ordonanțe de urgență, ci doar de

art. 10 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002 , solicitându-se respingerea excepției ca fiind inadmisibilă, referitor la dispozițiile neincidente în cauză.

Cu privire la motivele de neconstituționalitate invocate în susținerea excepției, se apreciază că acestea sunt nefondate, urmând ca excepția să fie respinsă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată. Se susține că motivele de neconstituționalitate invocate în cauză sunt neîntemeiate. În acest sens, se face referire la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la adoptarea ordonanțelor de urgență. În legătură cu invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 2, 58, 101, 103, 105, 106 și 107, în susținerea excepției se apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 iunie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 675/2003, Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Colegiul Medicilor din România.

În motivarea excepției, autorul acesteia susține, în esență, că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

eludează competența legislativă a Parlamentului "prin exercitarea abuzivă și contrar condițiilor constituționale a exercitării prerogativelor delegării legislative de către Guvernul României" și "nu îndeplinește condițiile constituționale de formă prevăzute pentru emiterea ordonanțelor".

Se consideră că prin adoptarea ordonanței de urgență au fost încălcate dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3), care consacră "statul de drept", ale art. 2 alin. (1), care stabilesc că "suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum", ale art. 51, care consacră supremația Constituției și obligativitatea respectării sale, ale art. 58 alin. (1), conform cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", ale art. 107 alin. (3), care stabilesc că "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta", precum și ale art. 114 alin. (4), potrivit cărora, "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență".

În legătură cu încălcarea condițiilor de formă prevăzute de Constituție pentru emiterea ordonanțelor, se invocă, pe lângă art. 1 alin. (3), și art. 51 din Constituție, și încălcarea dispozițiilor art. 101 alin. (3), care prevăd că "Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică", ale art. 103 alin. (2), potrivit cărora "Guvernul în întregul său și fiecare membru în parte își exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului", ale art. 107 alin. (4), conform cărora "Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate". Se invocă, de asemenea, încălcarea dispozițiilor art. 105, care prevăd că "Funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege", ca și ale dispozițiilor art. 106 alin. (2) și (3), potrivit cărora "(2) Dacă primul-ministru se află într-una din situațiile prevăzute de articolul 105 sau este în imposibilitate de a-și exercită atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă primul-ministru își reia activitatea în Guvern.

În legătură cu încălcarea condițiilor de formă prevăzute de Constituție pentru emiterea ordonanțelor, se invocă, pe lângă art. 1 alin. (3), și art. 51 din Constituție, și încălcarea dispozițiilor art. 101 alin. (3), care prevăd că "Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică", ale art. 103 alin. (2), potrivit cărora "Guvernul în întregul său și fiecare membru în parte își exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului", ale art. 107 alin. (4), conform cărora "Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate". Se invocă, de asemenea, încălcarea dispozițiilor art. 105, care prevăd că "Funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege", ca și ale dispozițiilor art. 106 alin. (2) și (3), potrivit cărora "(2) Dacă primul-ministru se află într-una din situațiile prevăzute de articolul 105 sau este în imposibilitate de a-și exercită atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă primul-ministru își reia activitatea în Guvern.

(3) Prevederile alineatului (2) se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile."

Conform susținerii autorului excepției, emiterea ordonanței de urgență criticate nu se justifică prin existența unui caz excepțional, iar pe de altă parte, acest act normativ nu a fost contrasemnat de miniștrii care aveau misiunea să-l ducă la îndeplinire, ci de 4 secretari de stat, în locul acestora. Astfel, principiul fundamental care se aplică este: delegata potestas non delegatur.

Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ consideră că " Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

este neconstituțională în raport cu prevederile art. 58 alin. (1) și ale art. 114 alin. (4) din Constituție, în măsura în care Guvernul nu dovedește caracterul excepțional al împrejurărilor care au determinat emiterea ordonanței de urgență". Referitor la faptul că unii dintre contrasemnatarii ordonanței de urgență nu au calitatea de miniștri, ci sunt secretari de stat la ministerele respective, Curtea de Apel București reține că aceasta nu atrage neconstituționalitatea actului normativ. În argumentarea instanței de judecată, "potrivit art. 72 alin. (3) lit. d) din Constituție, organizarea Guvernului se stabilește prin lege organică. Această lege organică este

Legea nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, care în art. 48 prevede că secretarii de stat exercită atribuțiile delegate de ministru. În temeiul acestui text, ministrul poate delega către secretarul de stat exercitarea unor atribuții, printre care și contrasemnarea unei ordonanțe de urgență".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se susține că "în nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002 , recurgerea la procedura de legiferare prevăzută la art. 114 alin. (4) din Constituție este motivată prin <<necesitatea stringentă de a reglementa toate aspectele care privesc sistemul asigurărilor sociale de sănătate>>, în primul rând sub aspectul stabilirii clare a <<responsabilităților, atribuțiilor și obligațiilor care revin partenerilor din sistemul sanitar>>, asigurării unei conduceri democratice a sistemului, precum și instituirii unor măsuri care să conducă la gestionarea mai eficientă a Fondului de asigurări de sănătate". Guvernul mai arată că "reglementarea în regim de urgență a acestor măsuri este absolut necesară, pe fondul manifestării unor grave disfuncționalități în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu consecințe nefaste asupra stării de sănătate a unui segment larg de populație". Astfel, Guvernul arată că în cauză sunt întrunite "condițiile pentru emiterea unei ordonanțe de urgență", nefiind deci încălcate dispozițiile art. 1 alin. (3), ale art. 2, 51 și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Constituție.

Referitor la invocarea nerespectării condițiilor de formă pentru emiterea ordonanței de urgență, Guvernul arată că "atribuțiile miniștrilor, indiferent că sunt de natură constituțională sau legală, pot fi delegate în cazul în care aceștia se află în împrejurări obiective, care generează o imposibilitate temporară de exercitare a atribuțiilor". O altfel de abordare a acestei situații, consideră Guvernul, "ar fi de natură să conducă la un adevărat blocaj decizional și chiar instituțional, cu consecințe negative asupra îndeplinirii rolului Guvernului, stabilit prin Constituție, de a asigură realizarea politicii interne și externe a țării". În opinia Guvernului, "imposibilitatea temporară de exercitare a atribuțiilor, în care se găsește la un moment dat un ministru aflat, de exemplu, în misiune oficială în țară sau străinătate, nu poate constitui un caz de încetare a mandatului de membru al Guvernului, după cum eronat susține autorul excepției, nefiind incidente în această situație dispozițiile art. 105 și art. 106 alin. (3) din Constituție".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150 din 31 octombrie 2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificările ulterioare.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate următoarele texte prevăzute de Constituție, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003: art. 1 alin. (3) privind statul de drept ca principiu de guvernare; art. 51 privind respectarea Constituției și a legilor [devenit art. 1 alin. (5), după revizuirea și republicarea Constituției României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003]; art. 2 alin. (1) privind suveranitatea; art. 58 alin. (1) privind rolul Parlamentului [devenit art. 61 alin. (1)]; art. 101 alin. (3) privind alcătuirea Guvernului [devenit art. 102 alin. (3)]; art. 103 alin. (2) privind data începerii mandatului Guvernului și a membrilor săi [devenit art. 104 alin. (2)]; art. 105 privind încetarea funcției de membru al Guvernului [devenit art. 106]; art. 106 alin. (2) și (3) privind asigurarea interimatului funcției de prim-ministru și al celei de ministru [devenit art. 107 alin. (3) și (4)]; art. 107 alin. (3) privind ordonanțele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare [devenit art. 108 alin. (3)]; art. 107 alin. (4) privind semnarea și contrasemnarea actelor Guvernului [devenit art. 108 alin. (4)]; și art. 114 alin. (4) privind condițiile în care sunt emise ordonanțele de urgență [devenit art. 115 alin. (4), (5) și (6)].

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Primul motiv al criticii de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002

se bazează, în esență, pe susținerea că nu se justifică emiterea acesteia, întrucât nu exista un caz excepțional, așa cum prevedea art. 114 alin. (4) din Constituție.

Analizând această susținere în lumina textului constituțional în vigoare la data adoptării ordonanței de urgență, invocat de autorul excepției, Curtea reține că, așa cum rezultă din punctul de vedere al Guvernului asupra excepției, amplu argumentat și cu trimiteri la conținutul Notei de fundamentare care a însoțit

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002 , dubla condiție a existenței cazului excepțional și a urgenței apare ca fiind motivată de către Guvern, fiind îndeplinite cerințele constituționale prevăzute de art. 114 alin. (4) pentru adoptarea ordonanței de urgență criticate. În esență, Guvernul a avut în vedere că reglementarea era "absolut necesară pe fondul manifestării unor grave disfuncționalități în sistemul de asigurări sociale de sănătate", precum și pentru "gestionarea mai eficientă a Fondului de asigurări de sănătate".

În legătură cu existența "cazului excepțional" de care depinde legitimitatea constituțională a ordonanței de urgență, jurisprudența Curții Constituționale a stabilit că acesta se justifică "pe necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". (A se vedea în acest sens Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, și Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998.)

Curtea observă totodată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile constituționale ale art. 2, art. 58 alin. (1) [devenit art. 61 alin. (1)] și ale art. 107 alin. (3) [devenit art. 108 alin. (3)], invocate în legătură cu afirmația că nu au fost respectate condițiile constituționale ale emiterii ordonanțelor de urgență ale Guvernului, textele respective neavând legătură cu reglementarea constituțională a delegării legislative prin posibilitatea acordată Guvernului de a emite ordonanțe de urgență.

Curtea nu poate reține nici motivul de neconstituționalitate întemeiat pe faptul că ordonanța de urgență a fost contrasemnată, în cazul a patru ministere, având obligația punerii ei în executare, nu de miniștri, ci de secretari de stat. Conform dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. d) [devenit art. 73 alin. (3) lit. e)] și art. 116 alin. (1) [devenit art. 117 alin. (1)], Guvernul se organizează prin lege organică, iar ministerele "se înființează, se organizează și funcționează potrivit

legii". În baza acestor texte constituționale a fost adoptată Legea nr. 90 din 26 martie 2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. Conform dispozițiilor art. 48 din lege, "secretarii de stat exercită atribuțiile delegate de către ministru".

În cauză nu este aplicabil principiul delegata potestas non delegatur invocat de autorul excepției, întrucât secretarul de stat exercită, în cazul dat, o atribuție constituțională ce aparține ministrului, iar nu o atribuție ce i-ar fi fost delegată acestuia. Această atribuție nu poate fi confundată cu însăși delegarea legislativă prevăzută de Constituție, în temeiul căreia Guvernul poate emite ordonanțe de urgență, cu respectarea anumitor condiții.

În conformitate cu dispozițiile legale menționate, Curtea reține că un secretar de stat care a participat la ședința Guvernului, înlocuindu-l pe titularul ministerului aflat temporar într-o altă misiune în țară sau în străinătate, poate contrasemna ordonanța sau hotărârea emisă de Guvern, în locul ministrului, în îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 108 alin. (4) din Constituție, republicată. Evident, în aceste cazuri nu se pune problema asigurării interimatului funcției de ministru, reglementată de art. 106 alin. (3) din Constituție [devenit art. 107 alin. (3)], așa cum susține autorul excepției. Această situație nu intervine decât în condițiile în care funcția de membru al Guvernului încetează, conform art. 105 din Constituție [devenit art. 106], în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Ca urmare, în situația la care se referă critica de neconstituționalitate, Curtea constată că celelalte dispoziții constituționale invocate de autorul excepției, și anume art. 101 alin. (3) [devenit art. 102 alin. (3)], art. 103 alin. (2) [devenit art. 104 alin. (2)], art. 105 [devenit art. 106] și art. 106 alin. (2) și (3) [devenit art. 107 alin. (3) și (4)], nu sunt incidente în cauză.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Colegiul Medicilor din România în Dosarul nr. 675/2003 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 noiembrie 2003.