Decizia nr. 83/1998

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 22 din 26 mai 1997

pentru modificarea și completarea

Legii administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, ridicată de Diaconu Emilian în Dosarul nr. 2.724/1997 al Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 1998 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 19 mai 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ, prin Încheierea din 24 noiembrie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.724/1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 22/1997

pentru modificarea și completarea

Legii administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, invocată de Diaconu Emilian într-o cauza civilă ce are ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Județean Vrancea nr. 38 din 12 septembrie 1997, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de vicepreședinte al acestui consiliu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale atacate contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. o) și ale art. 114 alin. (1) și (4) din Constituție.

Exprimindu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca "ordonanța de urgență este neconstitutionala", deoarece, potrivit art. 72 din Constituție, reglementarea pe care o instituie este de domeniul legii organice, iar, conform prevederilor constituționale ale art. 144 alin. (1), Guvernul poate fi abilitat prin lege sa emita ordonanțe numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În punctul sau de vedere Guvernul apreciază ca "excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 22/1997

este neîntemeiată", deoarece ordonanțele de urgenta, constituind o excepție de la regula instituită la art. 114 alin. (1) din Constituție, pot fi emise în orice domeniu, asa încât "restrictia referitoare la domeniile rezervate legilor organice nu operează".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 47/1992, s-au cerut relații Consiliului Legislativ în legătură cu avizarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 . În răspunsul primit se arata, ca, inițial, Guvernul elaborase un proiect de lege care, ulterior, a fost transformat în ordonanța de urgență.

În cadrul dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 1998, reprezentantul Ministerului Public, având în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 65/1995 și nr. 34/1998 și considerând ca dispozițiile atacate contravin art. 114 alin. (4) din Constituție, a pus concluzii de admitere a excepției invocate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, răspunsul comunicat de Consiliul Legislativ, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 , raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Motivele de neconstituționalitate invocate privesc încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora ordonanța de urgență se poate emite numai în cazuri excepționale, precum și a prevederilor alin. (1) al acestui articol, potrivit cărora este interzisă abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în domeniile legilor organice, prevedere pe care autorul excepției o considera aplicabilă și în ceea ce privește ordonanțele de urgenta. Interesul urmărit prin excepția ridicată este infirmarea constituționalității prevederilor alin. (4^1), introdus prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 22/1997

la

art. 67 din Legea nr. 69/1991 , republicată. Motivele de neconstituționalitate invocate privesc însă ordonanța în ansamblul sau, astfel încât nu pot fi disociate spre a ne referi numai la prevederile sus-menționate, direct aplicabile procesului.

Primul motiv de neconstituționalitate invocat, legal de încălcarea condiției constituționale prevăzute la art. 114 alin. (4), ca ordonanța de urgență să fie emisă numai în cazuri excepționale, este întemeiat. Nici existenta unei situații excepționale, nici necesitatea instituirii de urgenta a măsurilor prevăzute în ordonanța nu pot fi reținute.

Asa cum rezultă din relațiile comunicate de Consiliul Legislativ, inițial, pentru reglementarea aspectelor prevăzute în ordonanța de urgență Guvernul elaborase un proiect de lege. În expunerea de motive la acest proiect se face referire exclusiv la necesitatea îmbunătățirii cadrului legislativ privind autonomia locală, în concordanta cu "actualul program de guvernare", și pentru eliminarea unor imperfectiuni și neclaritati, precum și completarea unor insuficiente, fără nici o mențiune cu privire la existenta unor situații ce ar impune adoptarea de urgenta a acestei reglementări. De aceea nici nu s-a solicitat dezbaterea proiectului în procedura de urgenta. Proiectul de lege a fost avizat de Consiliul Legislativ la data de 10 mai 1997. Peste 9 zile, proiectul de lege, transformat într-un proiect de ordonanța de urgență, s-a trimis la avizare și, ulterior, ordonanța de urgență a fost adoptată de Guvern. Conținutul ordonanței de urgenta, cu excepția unor aspecte de amănunt, este același cu al proiectului de lege anterior, iar nota de fundamentare are același cuprins cu cel al expunerii de motive precedente, fără a se invoca, cel puțin, existenta unei situații excepționale care ar fi justificat urgenta adoptării reglementării respective pe calea ordonanței de urgenta.

Rezultă, din cele arătate, ca scopul urmărit de Guvern a fost acela de a institui o nou reglementare, direct aplicabilă, procedeu prin care însă s-a încălcat competența constituțională a Parlamentului, prevăzută la art. 58 din Constituție, în calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii.

Astfel cum s-a arata prin Decizia Curții Constituționale nr. 65/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, cazul excepțional, de care depinde legitimitatea constituțională a ordonanței de urgenta, se justifica "pe necesitatea și urgenta reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Nici în expunerea de motive la proiectul de lege inițial, nici în mota de fundamentare a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 22/1997

și nici în justificările prezentate de reprezentantul Guvernului la dezbaterile care au avut loc în ședința Senatului din 17 martie 1998, ca și în celelalte luari de cuvânt din aceasta ședința, asa cum rezultă din stenografia publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 47 din 8 aprilie 1998, nu s-a făcut referire la existenta unor împrejurări care să justifice cazul excepțional și urgenta reglementării situației. Cazul excepțional are un caracter obiectiv, în sensul că existenta sa nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgenta. De aceea, în nici un fel nu constituie un caz excepțional schimbarea de către Guvern a opțiunii sale cu privire la actul legislativ folosit. Ordonanța de urgenta nu constituie o alternativa aflată la discretia Guvernului, prin care acesta și-ar putea încalcă obligația sa constituțională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului sau de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relațiilor ce constituie obiectul acestei reglementări.

De altfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 34/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, se arata ca "modificarea sau unificarea legislației într-un domeniu sau altul nu justifica, prin ea însăși emiterea unei ordonanțe de urgență". Or, scopul urmărit de adoptarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 22/1997

a fost perfecționarea legislației, asa cum rezultă atât din expunerea de motive la proiectul de lege inițial, cat și din nota de fundamentare a ordonanței de urgenta și din dezbaterile care au avut loc la Senat.

Asa cum se arata în stenograma ședinței Senatului din 17 martie 1998,

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 22/1997

a fost respinsă la votul final, pe ansamblul reglementării, după ce fuseseră adoptate, în parte, prevederile articolelor. Semnificatia acestui vot privește deci necesitatea ordonanței de urgenta în întregime, ceea ce exclude, de plano, existenta unui caz excepțional care ar fi impus adoptarea ei. De altfel însăși întârzierea cu aproape un an a discutarii în Parlament a ordonanței de urgenta infirma urgenta reglementării instituite de ordonanța, iar în punctul de vedere al Guvernului nu se face nici o referire la acest aspect.

În concluzie, intenția inițială a Guvernului a fost promovarea unui proiect de lege, pentru ca, în fapt, condițiile ce caracterizează cazul excepțional, de care depinde legitimitatea constituționalității ordonanței de urgenta a Guvernului erau întrunite, o modificare legislativă nefiind de natura sa justifice emiterea unei asemenea ordonanțe. Schimbarea ulterioară a acestei orientări, prin emiterea noii reglementări preconizate, sub forma unei ordonanțe de urgență, este, de aceea, neconstitutionala.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de neconstituționalitate, legat de reglementarea prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 22/1997

a unui domeniu rezervat

legii organice, este incontestabil ca Legea nr. 69/1991 , întrucât privește administrația publică locală, constituie, potrivit art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, o lege organică. Prin Decizia nr. 34/1998, sus-menționată, Curtea Constituțională a statuat ca interdicția reglementării prin ordonanța în domenii rezervate legii organice nu este aplicabilă ordonanței de urgenta a Guvernului. Cu majoritate de voturi, Curtea constata că nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea acestei practici.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1, al art. 2, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Diaconu Emilian din Dosarul nr. 2.724/1997 al Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ și constata ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 22/1997

pentru modificarea și completarea

Legii administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, sunt neconstituționale.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 mai 1998.