Decizia nr. 173/2002
referitoare la constituționalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , precum și modificarea și completarea Legii nr. 18/1991
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Respins prin 1
- Decizia nr. 50/2003 6 februarie 2003 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1^1) din Le…
Ce face acest act
Aprobă 1
- Decizia nr. 83/1998 19 mai 1998 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a Guvernul…
Curtea Constituțională a fost sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, la data de 22 mai 2002, de 55 de deputați, în vederea declanșării controlului de constituționalitate asupra Legii pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
privind modificarea și completarea
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , precum și modificarea și completarea
Legii nr. 18/1991 , republicată.
Potrivit tabelului cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituționalitate, cei 55 de deputați sunt următorii: Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu Tariceanu, Dan Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Ștefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alecu Sandu, Alexandru Sassu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader și Adriean Videanu.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 2.186 din 22 mai 2002, formând obiectul Dosarului nr. 255A/2002.
Prin aceasta sesizare se solicita Curții Constituționale să constate ca dispozițiile Legii pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
privind modificarea și completarea
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , precum și modificarea și completarea
Legii nr. 18/1991 , republicată, sunt neconstituționale pentru următoarele motive:
I. Dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
modifica o lege organică, ceea ce contravine art. 114 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia: "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Guvernul nu își poate aroga aceasta prerogativa atâta timp cat nu a existat urgenta sau caz excepțional. În acest sens se arata ca ordonanța de urgență a fost dezbatuta în anul 2002. Regulamentul de aplicare a fost adoptat de Guvern în data de 17 decembrie 2001. Ordonanța nu a avut nici o aplicare în teritoriu. Asa fiind, nu este posibil ca Guvernul sa reglementeze la nivel de lege și tot el sa reglementeze modul de aplicare a textului.
II. "Potrivit
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , art. I punctul 7, alin. (1^1), modificat prin Legea de aprobare a ordonanței de urgenta a Guvernului, art. I, punctul 3, prin
art. 6 al Legii nr. 1/2000 , în noua formulare, se introduce o discriminare între reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere și, respectiv, cele agricole", în sensul că "la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole se admite proba cu martori, în timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere această probă este respinsă". Se considera ca prin aceasta reglementare s-au creat regimuri juridice distincte și discriminatorii, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, dat fiind ca în ambele cazuri este vorba de aceeași situație juridică. De aceea distincția dintre cele doua tipuri de terenuri este pur tehnica, fără relevanta pe plan juridic. Mai mult decât atât, dispozițiile legate criticate infrang prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece "eliminarea probei cu martori, în condițiile în care exproprierea din anii comunismului s-a făcut în maniera violenta și lipsită de respect față de orice forme juridice", pune cetățeanul în imposibilitatea de a beneficia de accesul liber la justiție, iar aceasta piedica în calea recuperării drepturilor în justiție nu poate fi acceptată.
III. "Potrivit
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , art. I pct. 42, aprobat și parțial modificat prin Legea de aprobare a ordonanței de urgenta", se instituie prin lege "o serie de limitări ale dreptului de dispoziție, prin acte între vii și mortis causa asupra dreptului de proprietate redobândit potrivit prevederilor legii", după cum urmează:
1. Prin
art. I pct. 42 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
se introduce la
art. 28 din Legea nr. 1/2000
alin. (6), conform căruia "în cazul dizolvării formei asociative suprafețele de teren forestier respective revin în proprietatea statului și în folosință consiliului local respectiv". Aceasta prevedere încalcă dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative respective (composesorate, obsti etc.), drept care este recunoscut și reconstituit în urma naționalizarii abuzive realizate de regimul comunist, iar nu "constituit prin gratia legiuitorului de azi, și de aceea acest legislator nu are dreptul de a restrânge atributele acestui drept de proprietate". Se susține ca este vorba de o expropriere care încalcă prevederile art. 41 alin. (3) din Constituția României, lipsind elementul de utilitate publică, precum și orice formă de justa și prealabilă despăgubire. Se considera, de asemenea, ca dispoziția criticata contravine și prevederilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, referitoare la garantarea dreptului de proprietate și ocrotirea proprietății private, precum și celor ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
2. Prin dispozițiile
art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 , introdus prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , care condiționeaza transmiterea mortis causa a dreptului de proprietate de existenta moștenitorilor legali, se încalcă art. 42 din Constituție, care garantează dreptul la moștenire. De asemenea, se încalcă prevederile art. 41 din Constituție, întrucât se ingradeste dreptul de dispoziție al proprietarului în cazul actelor mortis causa.
3. Prin Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
se introduce în
alin. (8) al art. 28, care prevede că "membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-părți unor persoane din afară acestora". Se considera ca astfel se încalcă art. 41 alin. (1) din Constituție, prin "restrangerea abuzivă a dreptului de dispoziție al proprietarului, de această dată în cazul actelor între vii".
IV. Se considera ca pct. 1 al
art. I din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prin renunțarea la dispoziția imperativa "a vechiului amplasament", contravine art. 41 alin. (1) din Constituție și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceasta deoarece "nici o ratiune nu exista pentru a împiedica restituirea terenului funciar atunci când acesta exista. Interpretarea textelor garantand dreptul de proprietate se face prin prisma Rezoluției 1.123 din aprilie 1997 a Consiliului Europei". Se susține, de asemenea, ca se pot acorda despăgubiri numai în lipsa bunului, când acesta și-a schimbat destinația.
V.
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
are caracter retroactiv, deoarece până la apariția ordonanței comisiile de fond funciar au aprobat cererile proprietarilor în proporție de 90% și o parte din aceștia au fost puși deja în posesie. Întrucât dreptul de proprietate s-a născut prin aprobarea cererilor de către comisiile județene de punere în posesie, revenirea asupra aprobărilor emise ar perturba grav relațiile de proprietate.
VI. Dispozițiile legale criticate, care fac trimiterea la despăgubiri, contravin prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituție, deoarece nu se indica sursa de finanțare, iar starea economiei face imposibila plata despăgubirilor.
VII. Pct. 2 al
art. I din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
infrange principiul liberului acces la justiție. Terenurile forestiere, care au fost ocupate de stat fără nici o lege, deci fără titlu, în absenta unei legi de trecere în proprietatea statului, "nu pot fi nici înscrisuri emise după 1945 care să urmeze preluarea terenurilor forestiere. Înscrisurile datand anterior războiului nu sunt recunoscute de comisiile locale".
VIII. Pct. 6 al art. I din ordonanța menționată încalcă dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție, căci, "deși statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv", nici o dispoziție legală nu prevede obligarea sa "la plata despăgubirilor pentru viile, livezile, acumularile de ape, prin investițiile proprietarului".
IX. Pct. 11 "încalcă dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate în formele existente la data preluării bunului. Reglementarea unor condiții diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decât cele care existau în 1945, blocheaza practic posibilitatea retrocedarii".
X. Se apreciază ca dispozițiile art. I pct. 13 alin. (2^4) din legea criticata pentru neconstituționalitate sunt confuze. "Nu pot fi atribuite terenuri din proprietatea unor comune altor comune. Nu este o lege de improprietarire. Textul va genera conflicte sociale. Dacă statul dorește să facă improprietariri, o poate face din terenurile proprii..."
XI. Autorii considera ca trecerea în proprietatea publică a unor terenuri prin legea de retrocedare, iar nu prin expropriere contravine art. 41 din Constituție.
XII. În fine, se susține ca dispozițiile legii criticate infrang principiul egalității între cetățeni, consfintit la art. 4 din Constituție, acestea fiind redactate "în spiritul luptei de clasa".
În concluzie, autorii sesizării solicita să se constate neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
privind modificarea și completarea
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , precum și modificarea și completarea
Legii nr. 18/1991 , republicată, pentru încălcarea prevederilor art. 139 alin. (4) din Constituție.
În conformitate cu dispozițiile
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al președintelui Senatului se arata, în esenta, următoarele:
I. Cu privire la susținerea ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Constituție:
Autorii sesizării confunda regimul constituțional al ordonanțelor Guvernului, reglementat prin dispozițiile art. 114 din Legea fundamentală, fără sa țină seama de faptul ca, "pentru ordonanța de urgență, nu se distinge carei categorii de lege - ordinară sau organică - aparține reglementarea"; cazurile excepționale au în vedere relațiile sociale importante care, de regula, aparțin domeniului legii organice, iar în speta urgenta consta în "necesitatea de a stavili de îndată unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate și completate prin dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 ".
II. Cu privire la critica ce vizează dispozițiile alin. (1^1) al
art. 6 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
(art. I pct. 3), se arata ca administrarea de probe este admisă de lege în raport cu obiectul probator și cu cel dovedit, iar "cetățenii" nu sunt mijloace de proba. În conceptia legii proba cu înscrisuri este obligatorie, pentru ca exista o evidenta "a suprafețelor forestiere, cadastrale ale acestora, la toate unitățile și unde exista acte preconcepute, nu se admite proba cu martori, altfel, perturbarea ar fi foarte grava - asa cum a rezultat din precedenta reglementare care admitea orice mijloc de dovada". Se mai arata ca, de altfel, admisibilitatea unei probe tine de legiferare, iar nu de neconstituționalitate.
III. Cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la neconstituționalitatea limitării dreptului de dispoziție prin acte între vii și mortis causa:
Se considera ca susținerile autorilor sesizării sunt neintemeiate, deoarece limitele dreptului de dispoziție, impuse prin lege, sunt date de ratiuni istorice, având în vedere ca fostele forme de coproprietate asupra terenurilor forestiere, care își au sorgintea în epoca feudala, "erau depășite, anacronice și necompatibile cu modurile moderne de sustinere a activității forestiere", motive pentru care astfel de terenuri nu au făcut obiectul reglementării prin
Legea nr. 18/1991 . Inițial aceste forme de proprietate au avut ca scop ocrotirea intereselor generale și curente ale populației din zona, folosință fiind perpetuata prin obiceiul locului, și, prin urmare, se impune să fie reconstituita tot folosință. În aceasta lumina, susținerile autorilor sesizării sunt "antieconomice și perturbatoare a fondului național unic și de domeniul public al pădurilor".
IV. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind modificarea conceptiei vechiului amplasament, se apreciază ca sesizarea nu are în vedere realizarea unor investiții importante și variate, cum ar fi sistematizari, amenajări, plantații.
V. Cu privire la criticile referitoare la caracterul retroactiv al dispozițiilor criticate:
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
nu are caracter retroactiv, deoarece aceasta "pe fondul reglementării ei este sub condiție - și anume sub condiția aprobării de către Parlament - care o poate respinge sau aproba cu sau fără modificări. Condiția - ca modalitate a actului juridic - se poate realiza fie extinctiv, fie confirmativ, cu efectele corespunzătoare".
VI. Referitor la critica privind acordarea de despăgubiri:
Neindicarea sursei de finanțare pentru despăgubiri nu constituie un motiv de neconstituționalitate, deoarece "modalitățile de rezolvare, fie în natura, fie în echivalent, se stabilesc prin lege și se executa conform normelor de executare".
Criticile formulate prin sesizare la pct. VII, VIII, IX, X, XI și XII:
Se considera ca toate aceste sustineri reprezintă doar nemultumiri cu privire la modul de legiferare, ceea ce, desigur, nu înseamnă neconstituționalitate.
În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se susțin, în esenta, următoarele:
I. Referitor la aprecierea autorilor sesizării, în sensul că
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
încalcă dispozițiile art. 114 alin. (1) din Constituție, deoarece modifica o lege organică:
Prin art. 114 alin. (4) teza întâi din Constituție legiuitorul constituant care "a abilitat Guvernul sa emita ordonanțe de urgență" nu a definit sintagma <<caz excepțional>> aplicabilă acestei situații, însă Parlamentul și Curtea Constituțională au competența legală sa precizeze cu privire la existenta situației excepționale care a determinat Guvernul sa adopte o ordonanța de urgență. Prin urmare, Parlamentul poate respinge ordonanța de urgență emisă cu nerespectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție și, mai mult, poate, după caz, sa reglementeze prin lege acel domeniu. Se arata ca, în privinta
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , cele două Camere ale Parlamentului au adoptat Legea pentru aprobarea acestei ordonanțe.
Cu privire la domeniul de reglementare al ordonanțelor de urgenta se arata ca, potrivit practicii Curții Constituționale, "acestea pot reglementa în domeniul legilor organice, dat fiind cazul excepțional care le justifica, spre deosebire de ordonanțele simple, emise în temeiul unei legi de abilitare, cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (1)-(3) din legea fundamentală". Necesitatea modificării urgente a unor prevederi ale
a fost impusa de acordurile încheiate de Uniunea Europeană cu statul român, prin care acesta din urma și-a asumat obligația de a finaliza, până la sfârșitul anului în curs, procesul de restituire a proprietăților agricole și forestiere. Modificările introduse în
au vizat în principal:
- reglementarea situației juridice a terenurilor pe care se afla bazine piscicole, precum și a terenurilor amenajate ca sere sau plantații de hamei în funcțiune, pentru care restituirea se face pe un alt amplasament sau, în condițiile legii, se acordă despăgubiri;
- măsuri pentru protejarea terenurilor agricole care existau în anul 1945, precum și a celor rezultate ulterior din lucrări de îmbunătățiri funciare;
- reglementarea modalităților de constituire a formelor asociative pentru terenurile forestiere;
- înscrierea unor prevederi referitoare la cazurile în care terenul de pe vechiul amplasament solicitat are o alta destinație decât cea prevăzută în actele de proprietate.
Referitor la critica potrivit căreia "nu este posibil ca Guvernul sa reglementeze la nivel de lege și tot el sa reglementeze modul de aplicare a textului", se arata ca Guvernul poate adopta hotărâri sau ordonanțe potrivit art. 107 alin. (1) din Constituție. Guvernul are competența legislativă numai în temeiul unei legi speciale de abilitare (cu respectarea limitelor și a condițiilor prevăzute de aceasta) sau în situații excepționale, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituție.
În ceea ce privește hotărârile, acestea se emit pentru organizarea executării legilor, în conformitate cu alin. (2) al art. 107 din Legea fundamentală. Potrivit doctrinei de specialitate, hotărârea reprezintă actul prin care Guvernul își exercită competența constituțională prevăzută la art. 101 alin. (1) din Constituție privind conducerea generală a administrației publice și intervine în orice domeniu, ramura sau sector de activitate, deoarece Guvernul are o competența materială generală.
II. Cu privire la critica ce vizează dispozițiile alin. (1^1) al
art. 6 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
(art. I pct. 3):
Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor alin. (1^1) al art. 6, se apreciază ca acestea nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, care garantează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Prin conținutul lor prevederile acestui articol trebuie interpretate în strânsă legătură cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Constituție, care determina criteriile nediscriminarii. "Principiul egalității în drepturi, pe de o parte, înseamnă reglementare unitară și tratament nediscriminatoriu pentru situații identice, iar, pe de altă parte, presupune un drept la diferentiere."
Se considera ca dispoziția legală criticata nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție, care consacra accesul liber la justiție. În concordanta cu dispozițiile acestui articol, oricare persoana poate inainta autorităților judecătorești cereri pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, procedura de judecată se stabilește prin lege. Ca urmare, admiterea exclusiva a probelor cu înscrisuri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, ca o excepție de la regula administrării probelor în dreptul civil, constituie un aspect procedural, care nu împiedica accesul liber la justiție și nici nu ingradeste exercitarea acestui drept.
III. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a
art. 28 alin. (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 , modificat prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
(art. I pct. 42), în raport cu prevederile art. 41 alin. (1)-(3) din Constituție:
Critica este nefondata deoarece, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar potrivit dispozițiilor alin. (6) al aceluiași articol, dreptul de proprietate obliga proprietarul la respectarea sarcinilor care îi revin, potrivit legii.
Se considera ca, din interpretarea sistematica a prevederilor art. 26 și ale art. 28 alin. (1) din actul normativ contestat, în vederea administrării și exploatării terenurilor cu vegetație forestieră care au făcut parte din forme asociative de proprietate (de tipul composesorate, obsti de moșneni în devălmășie, obsti razesesti nedivizate, păduri graniceresti, păduri comunale provenite din păduri graniceresti) restituite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, aceștia se vor constitui în asociații autorizate. O asemenea reglementare corespunde situației juridice anterioare desproprietaririi.
Referitor la susținerea potrivit căreia "alin. (8) al art. 28... restrânge abuziv dreptul de dispoziție al proprietarului", se apreciază ca, în realitate, acest atribut al dreptului de proprietate exista, ținând seama ca proprietarul, care este membru al unei asociații constituite în vederea administrării și exploatării terenurilor cu vegetație forestieră, poate să înstrăineze cota sa parte fie către asociație, fie către membrii acesteia. Printre cele mai importante obligații constituționale ale statului, prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. b) și e), se numara cele de a proteja interesul public național și de a reface și ocroti mediul înconjurător, precum și de a menține echilibrul ecologic. Având în vedere aceste argumente, legiuitorul, în scopul satisfacerii interesului public general, a reglementat condiții speciale privind transmiterea cotelor-părți ale proprietarilor de terenuri cu vegetație forestieră, precum și condiții cu privire la terenurile cu vegetație forestieră aferente formelor asociative care se dizolva.
Se mai arata ca, potrivit prevederilor art. 1 paragraful 1 teza întâi din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, statele pot adopta acele legi pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general, astfel încât dispozițiile legale criticate nu contravin acestor norme internaționale.
IV. Privitor la critica dispozițiilor
art. I pct. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prin care s-a modificat alin. (1) al
art. 2 din Legea nr. 1/2000 , se arata ca, având în vedere conținutul acestui alineat, interpretat sistematic cu celelalte prevederi ale legii, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia "abdicarea de la dispoziția imperativa a <<vechiului amplasament>> încalcă dreptul de proprietate". Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente constituie unul dintre principiile de baza ale legii. "Astfel, redarea terenurilor agricole sau forestiere, cu respectarea configurației și a amplasamentului fiecăruia, constituie regula în aceasta materie. Prin excepție, acolo unde acest lucru nu este posibil, se recurge la soluții subsidiare, precum acordarea de teren pe alte amplasamente sau, după caz, de despăgubiri bănești, model utilizat și în alte state și recomandat de forurile Uniunii Europene."
Astfel, textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituție și nici prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, întrucât nu conține dispoziții care să aducă atingere dreptului de proprietate.
V. Cu privire la critica de neconstituționalitate bazată pe caracterul retroactiv al legii, se apreciază ca dispozițiile legale criticate nu imprima un caracter retroactiv acestor reglementări, în sensul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Este de observat ca cele mai multe modificări au caracterul unei interpretări general-obligatorii, modificări aduse pentru a stavili conflictele de interpretare produse sau posibile, iar completările urmăresc acoperirea unor situații nereglementate legal și sunt aplicabile numai pentru viitor.
VI. Cu privire la critica referitoare la acordarea de despăgubiri, se arata ca din analiza criticii formulate rezultă ca autorii sesizării nu indica textul de lege care ar contraveni dispozițiilor art. 137 alin. (5) din Constituție și, de altfel, nici nu motiveaza susținerea, ceea ce este contrar prevederilor
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Totuși, luând în considerare ca în lege a fost prevăzută, ca excepție, acordarea de despăgubiri acolo unde nu va fi posibila reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, președintele Camerei Deputaților a considerat ca este cazul sa răspundă pe fond și acestei obiecții. Potrivit alin. (5) al art. 137 din legea fundamentală, "Nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare". În acest sens, prin
art. 40 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificată și completată, a fost abilitat Guvernul, responsabil cu administrarea resurselor financiare ale statului, sa stabilească, prin hotărâre, sursele financiare și modalitățile de plată către foștii proprietari, motiv pentru care acest punct din sesizarea de neconstituționalitate nu este întemeiat.
VII. În ceea ce privește critica vizând dispozițiile cuprinse la pct. 2 al
art. I din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se susține ca modificările aduse de acest text nu prezintă nici o relevanta juridică față de principiul constituțional al accesului liber la justiție, nefiind concludent în soluționarea obiectiei.
VIII. Cu referire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 6 al
art. I din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se susține ca dispozițiile
art. 19 din Legea nr. 1/2000 , modificate prin art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prevăd recuperarea de la noii proprietari a contravalorii investițiilor functionale neamortizate integral, dacă acestora li s-au retrocedat terenuri cu asemenea investiții. Aceasta dispoziție nu contravine principiului constituțional al protecției proprietății private, deoarece din interpretarea sistematica a dispozițiilor art. 41 alin. (1) teza a doua, corelate cu prevederile art. 41 alin. (2) teza întâi și ale alin. (6) din Legea fundamentală, rezultă ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, ca limitele și conținutul dreptului de proprietate obliga la respectarea sarcinilor care, potrivit legii, revin proprietarului. Examinând dispozițiile
art. 19 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum au fost modificate prin menționată ordonanța de urgență a Guvernului, rezultă ca achitarea contravalorii investițiilor se face dacă sunt îndeplinite doua condiții cumulative: existenta unei investiții functionale și neamortizarea investiției. Statul, care are obligația de a respecta îndatoririle înscrise în art. 134 alin. (2) din Constituție, a urmărit crearea unor situații juridice echitabile, nediscriminatorii, care, pe de o parte, sa nu conducă la imbogatirea fără just temei a proprietarilor repuși în drept și, pe de altă parte, să asigure amortizarea investiției functionale efectuate.
IX. Referitor la critica formulată la pct. 11 se arata ca din analiza dispozițiilor pct. 11 al
art. I din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
rezultă ca în cadrul acestuia se modifica alin. (1) al
art. 26 din Legea nr. 1/2000 , în sensul eliberării către fostele forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră a unui singur titlu de proprietate. Aceste dispoziții nu sunt contrare prevederilor art. 41 din Constituție, dar nici nu sunt concludente în soluționarea sesizării.
X. Cu privire la critica de neconstituționalitate formulată la pct X președintele Camerei Deputaților considera ca autorii acesteia nu invoca textele constituționale incalcate, ceea ce contravine prevederilor
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Potrivit dispozițiilor acestui articol, orice sesizare trebuie motivată. Având în vedere caracterul imperativ al textului, încălcarea prevederilor sale are drept consecința imposibilitatea exercitării controlului de constituționalitate. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții Constituționale, după cum rezultă din Decizia nr. 392/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.
În punctul de vedere al Guvernului se susțin, în esenta, următoarele:
I. Cu privire la susținerea ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor
art. 114 alin. (1) din Constituție, se arata ca modificarea Legii nr. 1/2000 , lege organică, printr-o ordonanța de urgență nu contravine prevederilor constituționale ale art. 114 alin. (1), întrucât aceasta restrictie de reglementare se referă doar la "ordonanțele simple", or, obiectul criticii de neconstituționalitate îl formează o ordonanța de urgență. În acest sens este invocată și jurisprudenta Curții Constituționale. În ceea ce privește cazul excepțional care a motivat adoptarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se apreciază ca acesta se justifica prin necesitatea adoptării unor soluții legislative noi, care să asigure urgentarea procesului de reconstituire și de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, început cu peste 10 ani în urma, a cunoscut numeroase distorsiuni și întârzieri ce au dovedit caracterul incomplet și inadecvat realitatilor economico-sociale al reglementării din acest domeniu.
II. Cu privire la critica de neconstituționalitate ce vizează dispozițiile alin. (1^1) al
art. 6 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
(art. I pct. 3), se susține ca aceste dispoziții nu stabilesc privilegii sau discriminări pe criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituție și, prin urmare, nu sunt contrare principiului egalității în drepturi. "Acest principiu constituțional nu exclude posibilitatea ca legiuitorul sa adopte soluții diferite pentru situații distincte, în măsura în care aceste prevederi sunt aplicabile, fără discriminare, tuturor subiectelor de drept în aceeași situație." În acest sens este invocată și jurisprudenta Curții Constituționale.
III. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 28 alin. (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 , modificat prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
(art. I pct. 42), se apreciază ca
art. 28 alin. (6), (7) și (8) din Legea nr. 1/2000 , asa cum a fost modificat prin
art. I pct. 42 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , și art. I pct. 15 din legea pentru aprobarea acesteia nu încalcă dreptul de proprietate și nici dreptul la moștenire. Se susține ca la evaluarea situației formelor asociative la care se referă
trebuie să se țină seama de statutul lor special, pentru ca terenurile deținute în proprietatea indiviză a colectivităților locale erau exploatate de aceștia cu respectarea unor drepturi și obligații specifice. În prezent dreptul de proprietate al membrilor acestor forme asociative, astfel cum a fost reconstituit, exista numai în conținutul și limitele stabilite de acest act normativ, în acord cu dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție. Astfel
art. 27 din Legea nr. 1/2000 , în forma sa inițială, releva intenția legiuitorului de a retroceda terenurile membrilor fostelor asociații sau moștenitorilor acestora, cu respectarea drepturilor și obligațiilor pe care aceștia le aveau și înainte de exproprierea terenurilor. În plus, potrivit art. 28 alin. (1) din aceeași lege, tot în forma inițială, persoanele îndreptățite urmau să se constituie, în baza aceleiași legi, în formele asociative inițiale. În acest sens se face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 237/1999.
Este nefondata și critica privind inadmisibilitatea indiviziunii forțate și perpetue, deoarece ar reprezenta o ingradire nejustificată a dreptului de proprietate sau a celui de moștenire, întrucât este vorba doar de o alta modalitate de exercitare a lor, dat fiind caracterul special al formei de proprietate la care se referă textul.
Se mai arata ca persoanele care dobândesc, prin reconstituire sau constituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor nu pot invoca garantarea constituțională a acestui drept câtă vreme ei nu sunt titulari ai dreptului și deci nu poate fi vorba de o expropriere care să încalce dispozițiile art. 41 alin. (3) din Constituție. În acest sens este invocată și jurisprudenta Curții Constituționale.
IV. Privitor la critica dispozițiilor
art. I pct. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
se arata ca susținerea autorilor sesizării este nefondata, deoarece din conținutul textului criticat rezultă faptul ca regula o reprezintă reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, doar în cazul în care terenurile nu sunt libere se recurge la celelalte mijloace puse la dispoziție de lege. Pe de altă parte, persoana care solicită reconstituirea dreptului de proprietate nu are calitatea de titular al acestui drept în momentul depunerii cererii de reconstituire și, pe cale de consecința, nu pot fi invocate dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății câtă vreme calitatea de proprietar nu exista, aceasta urmând să se nasca ulterior, după aplicarea legii.
V. În ceea ce privește critica referitoare la caracterul retroactiv al
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se considera ca dispozițiile cuprinse în acest act normativ nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, deoarece acestea urmează să se aplice unor raporturi juridice care se afla în desfășurare.
VI. Referitor la critica privind acordarea de despăgubiri, critica, raportată la dispozițiile art. 137 alin. (5) din Constituție, prin aceea că nu se indica sursa de finanțare, este nefondata, deoarece la
art. 40 din Legea nr. 1/2000 , modificat prin
art. I pct. 49 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se prevede faptul ca prin hotărâre a Guvernului se vor stabili sursele financiare și modalitățile de plată către foștii proprietari.
VII. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor
art. I pct. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se considera că nu poate fi stabilită nici o legătură între prevederile cuprinse la articolul criticat și cele ale art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, critica fiind, sub acest aspect, nefondata.
Cu privire la pct. VIII, IX, X și XI din sesizare, se apreciază ca aceste sustineri sunt confuz redactate, nerezultand cu claritate în ce fel sunt incalcate prevederile Constituției, controlul de constituționalitate neputând fi, astfel, exercitat.
În final Guvernul considera ca dispozițiile art. I pct. 7 din ordonanța de urgență, modificate prin art. I pct. 3 din Legea de aprobare, nu încalcă art. 4 din Constituție, întrucât prin aceste dispoziții nu se stabilesc privilegii sau discriminări ale cetățenilor pe criteriile prevăzute în aceste prevederi constituționale.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile Legii pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
privind modificarea și completarea
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , precum și modificarea și completarea
Legii nr. 18/1991 , republicată, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile din
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată și este competența să se pronunțe asupra sesizării de neconstituționalitate.
Potrivit dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale
art. 2, 12 și 17 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională exercita controlul de constituționalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres și limitativ determinate, printre care figurează și un număr de cel puțin 50 de deputați.
Prin sesizare sunt vizate trei categorii de aspecte, după cum urmează:
I. Încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute la art. 114 alin. (1) din Constituție, referitoare la delegarea legislativă, prin adoptarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
privind modificarea și completarea
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale Legi nr. 169/1997, precum și modificarea și completarea
Legii nr. 18/1991 , republicată.
II. Neconstituționalitatea unor dispoziții originare ale
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
sau a unor modificări și completări ale acesteia, cuprinse în Legea de aprobare a ordonanței.
III. Formulari generale, prin care, de exemplu, se enunta doar ca Legea de aprobare a
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
este contrară dispozițiilor art. 139 alin. (4) din Constituție.
Examinând aceste categorii de critici, Curtea constata:
I. Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Constituție prin adoptarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , care reglementează în domeniul rezervat legilor organice:
Analizând dispozițiile art. 114 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", Curtea observa ca adoptarea de către Guvern a ordonanțelor de urgenta nu este reglementată de aceste dispoziții, ci de cele ale alin. (4) al aceluiași articol. Asadar interdicția constituțională prevăzută la alin. (1) al art. 114 din Constituție nu se aplică și ordonanțelor de urgenta. Prevederile alin. (4) al art. 114 din Constituție nu instituie restrictii cu privire la domeniile în care pot fi emise ordonanțe de urgență.
Autorii sesizării susțin, de asemenea, ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
este neconstitutionala, întrucât la data adoptării sale nu au existat cazul excepțional și urgenta, elemente necesare pentru emiterea unei ordonanțe de urgență. În sprijinul acestei afirmații se aduc și unele argumente cu caracter politic, exprimand, tot astfel, unele temeri sau rezerve privind consecințele situației semnalate. Asa, de pilda, se afirma ca scopul ordonanței a fost acela de "a bloca retrocedarea proprietății funciare", ca "ordonanța nu a avut nici o aplicare în teritoriu" și, în fine, ca, "dacă legea este promulgată, Regulamentul va trebui modificat din nou. Retrocedarea va fi mult intarziata cu consecințe grave asupra fondului forestier".
În conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție, "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu".
Potrivit acestor dispoziții constituționale ordonanța de urgență trebuie să îndeplinească, cumulativ, doua condiții, și anume să fie emisă în cazuri excepționale, iar măsurile adoptate să prezinte caracter de urgenta. Conținutul notiunii de caz excepțional nu este precizat expres de Constituție, însă în jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant ca "Prin cazuri excepționale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituție, se înțelege acele situații care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecința, dacă legiuitorul nu a instituit o norma specifică unei circumstanțe excepționale, ar fi contrar insesi voinței acestuia, ca regulile existente să fie aplicate cazurilor excepționale la care se referă art. 114 alin. (4) din Constituție. Având în vedere acestea, interesul public lezat de caracterul anormal și excesiv al cazurilor excepționale justifica intervenția Guvernului pe calea ordonanței de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție. De aceea, o astfel de măsura se poate fundamenta numai pe necesitatea și urgenta reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public" (Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995). Tot astfel Curtea Constituțională a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepțional, în sensul că existenta sa "nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apărarea unui interes public, pe calea ordonanței de urgenta", ci depinde de existenta unor împrejurări care să justifice cazul excepțional, iar urgenta reglementării trebuie să rezulte din Nota de fundamentare a ordonanței de urgenta sau din justificările prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgenta (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).
Consecventa jurisprudenței sale, Curtea, examinând Nota de fundamentare a
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , constata ca Guvernul a avut în vedere faptul ca în procesul de aplicare a
"s-au constatat deficiente și disfunctionalitati care s-au reflectat în realizarile obținute" și ca se impune "urgentarea realizării măsurilor privind retrocedarea terenurilor agricole și a celor forestiere persoanelor fizice și persoanelor juridice îndreptățite". Asa cum rezultă din stenograma dezbaterilor asupra proiectului Legii pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , în Plenul Camerei Deputaților (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 30 din 16 martie 2002), unii dintre deputații care au participat la dezbaterea și adoptarea Legii pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
s-au referit la faptul ca aceasta ordonanța a avut menirea "sa deblocheze" aplicarea
Legii nr. 1/2000 , corectand sau completand în acest scop unele prevederi ale acestei legi.
În punctul de vedere transmis Curții Constituționale președintele Senatului considera ca urgenta care a determinat emiterea ordonanței consta în "necesitatea de a stavili de îndată unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate și completate prin
Ordonanța de urgenta nr. 102/2001 ".
În aceeași ordine de idei, în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata următoarele: "Potrivit acordurilor încheiate cu Uniunea Europeană, statul român și-a asumat obligația de a finaliza, până la sfârșitul anului în curs, procesul de restituire a proprietăților agricole și forestiere. Având în vedere acest aspect și materialul documentar care a stat la baza emiterii
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , rezultă necesitatea modificării, fără întârziere, a acelor prevederi ale
care au condus la o aplicare neunitara a reglementărilor conținute".
În fine, Guvernul, referindu-se la același aspect, arata ca, "În ceea ce privește cazul excepțional care a impus emiterea
Ordonanței de urgenta nr. 102/2001 ", acesta consta "în necesitatea adoptării unor soluții legislative noi, care să asigure urgentarea procesului de reconstituire și de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, început cu peste 10 ani în urma, a cunoscut numeroase distorsiuni și întârzieri ce au dovedit caracterul incomplet și inadecvat realitatilor economico-sociale al reglementărilor din acest domeniu".
Având în vedere toate aceste argumente, Curtea Constituțională constata ca împrejurările concrete avute în vedere de initiatorul
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
reprezentau un "caz excepțional", care impunea măsuri cu caracter de urgenta, în scopul finalizarii procesului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere. Curtea Constituțională observa, de asemenea, ca aprecierea interesului public nu trebuie facuta în raport cu data dezbaterii în Parlament a proiectului legii de aprobare a ordonanței de urgenta, ci cu data emiterii acesteia.
Astfel fiind, Curtea constata ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție.
II. Cu privire la critica de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , Curtea retine următoarele:
1. Referitor la constituționalitatea art. I pct. 3 din Legea de aprobare a
Articolul I
pct. 3 din lege prevede "La articolul I punctul 7, alineatul (1^1) al articolului 6 (din
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 ) va avea următorul cuprins:
<<(1^1) La reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, carte funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa agricolă de producție, registrul agricol, evidentele cooperativei agricole de producție, ale amenajamentelor silvice și pastorale, precum și alte înscrisuri, cu data certa din perioada respectiva.>>"
Autorii sesizării critica noua forma a alin. (1^1) al articolului 6 din
Legea nr. 1/2000 , redata mai sus, care a introdus prevederea ca la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri, cu data certa, din perioada respectiva, considerând ca prin aceasta prevedere "se introduce o discriminare între reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere și, respectiv, cele agricole", în sensul că, în timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole se admite proba cu martori, în cazul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere această probă este respinsă. În opinia autorilor sesizării aceasta dispoziție legală încalcă atât prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, cat și pe cele ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție.
Examinând aceasta critica, Curtea constata ca reglementarea sistemului probator, inclusiv ierarhizarea probelor și raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului.
Pe de altă parte, Curtea nu poate retine nici infrangerea principiului constituțional al egalității cetățenilor. Cele doua ipoteze ale reconstituirii dreptului de proprietate nu vizează situații identice, deoarece exista numeroase și importante diferențe între regimul juridic al terenurilor agricole și al celor forestiere (de exemplu: modul în care au intrat în patrimoniul statului sau, după caz, în proprietatea fostelor cooperative agricole de producție, persoanele cărora le-au putut aparține anterior și, ca urmare, cu privire la beneficiarii reconstituirii, particularitățile economice și sociale ale terenurilor etc.). Astfel terenurile agricole au intrat, cu sau fără titlu, în proprietatea statului sau a cooperativelor de producție, iar ulterior, în decursul timpului, unele dintre acestea au făcut obiectul unor schimburi impuse de acte de comasare, au fost transmise în administrarea unor unități de stat sau în folosință unor organizații obștești ori a unor unități cooperatiste; o parte dintre aceste terenuri și-au schimbat de-a lungul timpului categoria de folosință, de exemplu: prin includerea în perimetrul construibil al localităților și atribuirea lor pentru construcții civile sau industriale; altele au făcut obiectul unor importante investiții etc. Aceasta stare de fapt, existenta la momentul adoptării
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , a impus ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate să se prevadă printre mijloacele de proba și proba cu martori, tocmai în scopul identificarii suprafețelor de teren și a foștilor proprietari. Or, dispoziția criticata vizează o alta situație, aceea a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.
Curtea Constituțională a stabilit, de altfel, printr-o jurisprudenta constanta, ca legiuitorul este îndreptățit sa adopte soluții diferite pentru situații ce se deosebesc între ele, în măsura în care prevederile legale se aplică, fără nici o discriminare, tuturor celor aflați în aceeași situație. Astfel, prin Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, s-a statuat ca: "principiul egalității în drepturi a cetățenilor implica un tratament egal pentru situații identice sau similare și nicidecum același tratament pentru situații diferite. Uniformitatea este, de aceea, contrară egalității în drepturi, care implica dreptul la diferentiere pentru situații care, prin natura lor nu sunt identice."
2. Referitor la constituționalitatea
art. I pct. 42 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prin care la
art. 28 din Legea nr. 1/2000
s-au introdus noile alineate criticate, (6) și (7), precum și la constituționalitatea art. I pct. 15 din legea criticata, prin care s-a modificat
art. I pct. 42 alin. (8) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , punct prin care s-a introdus noul alin. (8) la
art. 28 din Legea nr. 1/2000 .
Prevederile criticate au următorul cuprins: <<La articolul 28, ... se introduc alineatele (6)-(9), astfel:
"(6) În cazul dizolvării formei asociative suprafețele de teren forestier respective revin în proprietatea statului și în folosință consiliului local respectiv.
(7) În situația în care nu vor exista moștenitori legali ai membrilor formelor asociative înființate în conformitate cu prevederile prezentei legi cotele aferente acestora trec în proprietatea statului și în folosință consiliului local respectiv.
(8) Membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-părți unor persoane din afară acestora.
(9) [...]">>
Cu privire la alin. (6) al art. 28 din lege autorii sesizării susțin ca, prevăzând revenirea terenurilor forestiere în proprietatea statului sau în cea a consiliului local, în cazul dizolvării aceste dispoziții încalcă dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative. În opinia autorilor sesizării dreptul de proprietate nu este constituit prin "gratia legiuitorului de azi", ci el este "recunoscut și reconstituit în urma naționalizarii abuzive realizate de regimul comunist". De aceea revenirea terenurilor în proprietatea statului în aceasta maniera, este asimilată cu o expropriere ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 41 alin. (3) din Constituție (utilitatea publică, justa și prealabilă despăgubire), incalcand totodată și art. 41 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate. Aceasta reglementare încalcă, de asemenea, și prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la protecția proprietății.
Referitor la prevederile alin. (7) al art. 28 din lege, se susține ca acestea încalcă atât dispozițiile art. 42 din Constituție, care garantează dreptul la moștenire, cat și pe cele ale art. 41, întrucât ingradeste dreptul de dispoziție.
Dispozițiile alin. (8) al aceluiași articol, în opinia autorilor sesizării, reprezintă "o încălcare a art. 41 alin. (1) din Constituție, prin restrangerea abuzivă a dreptului de dispoziție al proprietarului, de această dată în cazul actelor între vii".
În examinarea constituționalității acestor texte de lege Curtea pornește de la caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit în favoarea unor forme asociative care nu mai exista de foarte multă vreme în sistemul juridic al tarii noastre.
Independent de chestiunile de oportunitate ce au determinat alegerea de către legiuitor a unei forme neobisnuite de reglementare, prin readucerea în viața socială a unor forme stravechi de organizare, nu poate fi contestată legitimitatea voinței acestuia și nici constituționalitatea regimului juridic astfel amenajat. Este cazul unei forme de proprietate ce renaste, prin reconstituirea sa preexistenta, cu modalitățile legale mai sus arătate, modalități care, dacă n-ar fi vorba despre o organizare tradiționala (care și-a dovedit viabilitatea în decursul istoriei), singulara și excepționala, ar putea suscita dubii de constituționalitate.
Din faptul ca aceasta forma arhaica este o modalitate sui generis de proprietate rezultă și ca, în ipoteza în care Curtea Constituțională ar considera ca "modalitățile" amintite ar trebui reamenajate, Curtea nu ar avea alta soluție decât sa aducă în circuitul civil general terenurile restituite în cadrul formelor asociative, rupand indiviziunea și caracterul ei perpetuu, spre a institui pentru suprafețele respective un regim juridic ce nu a existat în trecut, devenind astfel legislator pozitiv. Admiterea înlocuirii unui membru al asociației, ca efect al voinței proprietarului unei cote-părți, voința exprimată prin act între vii ori prin testament, ar avea același efect: desființarea proprietății indivize, forțate și perpetue, o proprietate care nu cuprinde, în sine, nimic neconstitutional. În același sens a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 237 din 27 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000: "Proprietatea comuna, sub toate formele pe care sistemul juridic românesc le cunoaște, inclusiv atunci când îmbracă forma <<indiviziunii forțate și perpetue>> la care se referă legea supusă controlului de constituționalitate, nu este o formă de proprietate al carei exercițiu ar fi supus unor îngrădiri. Indiviziunea, ca forma a proprietății comune, are în vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu conținutul acestuia, și anume prerogativele pe care le conferă. Atunci când exista diferențe între formele de proprietate comuna ori între acestea și proprietatea exclusiva, în ceea ce privește exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferențe corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputând fi considerate ca îngrădiri ale exercițiului dreptului de proprietate, în sensul la care se referă art. 49 din Constituție, potrivit căruia o restrangere poate fi facuta numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
A admite ca indiviziunea forțată și perpetua - de pilda cea asupra părților comune ale unei construcții de locuit, cuprinzând apartamente aflate în proprietatea unor persoane diferite - este inadmisibila, deoarece reprezintă o ingradire perpetua și nejustificată a exercițiului dreptului de proprietate, înseamnă a nu tine seama de existenta, în practica, a numeroase ipoteze în care o asemenea forma de proprietate comuna corespunde naturii bunului și, cateodata, unei declarații a legii."
Regimul juridic al coproprietatii forțate și perpetue presupune numai o alta modalitate de exercitare a dreptului de proprietate sau a celui de moștenire.
În conceptia legiuitorului reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafețelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de către stat, în proprietatea comuna a formelor asociative enumerate nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea, prerogativele și, în general, regimul juridic avute din epoca respectiva. Aceasta conceptie apare în chip evident dacă ne raportam la forma originara a
art. 27 din Legea nr. 1/2000 , text potrivit căruia "Exploatarea terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislația statului român în perioada anilor 1921-1940".
În aceste condiții regimul juridic al proprietății privind terenurile forestiere restituite foștilor proprietari, în cadrul formelor asociative menționate, este determinat de legiuitor, în mod special, în considerarea particularitatilor economice și sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului.
În alți termeni, dreptul de proprietate renaste în favoarea foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora, în condițiile imperativ stabilite de legiuitor, fără ca regimul astfel reglementat sa reprezinte o abatere de la principiile constituționale privind ocrotirea proprietății private. Aceste particularități cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgând din faptul ca acest drept poarta asupra unei proprietăți aflate într-o perpetua indiviziune forțată; bunurile respective sunt administrate și exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situației existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.
La fel ca în cazul oricăror restituiri de bunuri, foștii proprietari urmează, de regula, să fie despăgubiți integral, dar nu se poate admite ca ei sa dobândească mai multe drepturi decât cele pe care le-au avut anterior.
În cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, către persoanele îndreptățite, membre ale formelor asociative amintite, regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, următoarele particularități:
- suprafețele forestiere se restituie celor îndreptățiți, în proprietate comuna, în cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28 din legea criticata, în vederea administrării și exploatării terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial și își desfășoară activitatea cu sprijinul și sub controlul organizațiilor din sistemul silvic;
- înstrăinarea de către titulari a cotei-părți din proprietate nu se poate face către persoane din afară acesteia. Transmiterea mortis causa a acestei cote-părți poate fi facuta numai prin moștenire legală;
- în cazul în care încetează existenta asociației, terenurile respective revin în proprietatea statului și în folosință consiliului local.
Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comuna în indiviziune forțată și perpetua, sub condiția exploatării terenurilor forestiere în forme asociative - subiecte de drept colective - și cu respectarea regimului silvic. Limitele și conținutul acestui drept au fost stabilite în acord cu dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: "Dreptul de proprietate, precum și creanțele statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." Astfel, aceste reglementări nu contravin principiului ocrotirii egale a proprietății private, indiferent de titular, consacrat la art. 41 alin. (2) din Constituție.
În ceea ce privește susținerile autorilor sesizării, referitoare la limitele dreptului statului de a stabili regimul juridic al dreptului de proprietate reconstituit în favoarea foștilor proprietari, ele urmează, de asemenea, să fie respinse. Într-adevăr, în legătură cu acest aspect Curtea s-a mai pronunțat, statuand următoarele: "Chiar dacă naționalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat naștere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzătoare prevederilor Constituției, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementărilor legale anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, independent de modificările aduse regimului juridic al proprietății. Asa fiind, [...] dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naște în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea și ocrotirea proprietății, potrivit art. 41 din Constituție, se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate" (Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998).
Este, de asemenea, neîntemeiată critica potrivit căreia revenirea terenurilor în proprietatea statului, în cazul dizolvării, ar echivala cu o expropriere facuta prin încălcarea prevederilor Constituției. În realitate, dreptul asupra terenurilor la care se referă reglementarea fiind condiționat de existenta formelor asociative, încetarea acestora nu poate avea alt efect decât acela prevăzut de lege.
Curtea constata ca este nefondata și critica privind violarea art. 42 din Constituție referitor la garantarea dreptului la moștenire, deoarece legea este aceea care stabilește formele de moștenire, iar în speta reglementarea dreptului la moștenire este facuta în considerarea regimului juridic special al acestei forme asociative.
3. Referitor la constituționalitatea pct. 1 al
art. I din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 :
Autorii sesizării considera ca aceste dispoziții, potrivit cărora "În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face de regula pe vechile amplasamente, dacă acestea sunt libere", sunt neconstituționale, deoarece contravin art. 41 alin. (1) din Constituție și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea retine însă ca dispozițiile criticate prevăd, ca principiu general, criteriul de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în toate cazurile în care aplicarea acestuia este posibila. Prin urmare, este nefondata susținerea ca actul normativ criticat "a abdicat de la dispoziția imperativa a <<vechiului amplasament>>".
4. Referitor la critica privind caracterul retroactiv al ordonanței de urgenta supuse controlului de constituționalitate, Curtea constata ca autorii sesizării nu au indicat care anume dintre dispozițiile criticate retroactiveaza, ci se referă doar la faptul ca dreptul de proprietate s-a născut prin aprobarea cererii de către comisia judeteana de punere în posesie, iar revenirea asupra acestor aprobări ar fi sa perturbe grav relațiile de proprietate. Or, aceasta simpla afirmatie nu îngăduie verificarea criticii de neconstituționalitate. Chiar examinând textul ordonanței, Curtea constata că nu rezultă ca aceasta are caracter retroactiv. Dimpotriva, aplicarea retroactivă este exclusa, potrivit art. 6 1 din ordonanța de urgență criticata, asa cum a fost modificat prin legea de aprobare, articol care are următoarea redactare: "(1) În situația în care anumite suprafețe sunt revendicate de 2 solicitanți, dintre care unul este proprietarul deposedat prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945-1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost improprietarita cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat în orice mod de cooperativa sau de stat, se va restitui în natura ambilor solicitanți, în limita resurselor de teren existente.
(2) În cazul în care resursele sunt insuficiente se va atribui în natura teren primului proprietar, iar cel de-al doilea va fi despăgubit în condițiile legii.
(3) În cazul lipsei resurselor se acordă despăgubiri, potrivit legii, ambilor proprietari.
(4) Aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) nu poate afecta drepturile dobândite în condițiile art. 2 alin. (2)."
În alte cazuri, în care ar fi vorba despre o revenire asupra unor situații juridice deja consolidate, textele au în vedere reglementări existente în Legea fondului funciar la data când acele situații s-au produs; este, de pilda, cazul prevederilor
art. I pct. 15 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , căruia îi corespund prevederile
art. 34 alin. 2 și 3 din Legea nr. 18/1991 , în forma primara a legii, și ale
art. 35 alin. 2 și 3 din lege, după modificarea adusă prin Legea nr. 169/1997 . Pentru celelalte prevederi ale ordonanței de urgenta nimic nu indreptateste, în lipsa unor prevederi exprese și explicite, ideea ca aplicarea lor ar urma să se facă retroactiv. Aceasta înseamnă ca modificările și completările aduse
prin ordonanța de urgență menționată urmau - ori urmează încă - să se aplice numai din momentul intrării în vigoare a ordonanței, pentru actele ori operațiile anterioare funcționând principiul tempus regit actum.
5. Referitor la reglementarea acordării despăgubirilor, care încalcă dispozițiile art. 137 alin. (5) din Constituție, întrucât "nu se indica sursa de finanțare", iar starea economiei face imposibila plata despăgubirilor", Curtea retine ca neindicarea surselor de acoperire a cheltuielilor bugetare stabilite printr-o lege, în chiar textele acelei legi, nu reprezintă nemijlocit un motiv de neconstituționalitate, deoarece în textul Constituției se vorbește numai despre stabilirea sursei de finanțare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicarii în lege a sursei respective; pe de altă parte, o asemenea precizare exista totuși la
art. I pct. 49 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prin care în textul
art. 40 din Legea nr. 1/2000
s-a prevăzut obligația Guvernului de a stabili, prin hotărâre, sursele financiare și modalitățile de plată a despăgubirilor către foștii proprietari. Prin urmare și aceasta critica urmează să fie respinsă, fiind nefondata.
6. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse la
art. I pct. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , în raport cu art. 21 din Constituție, Curtea observa ca reglementarea indicată nu conține nici o dispoziție care să pună în discuție accesul la justiție.
La acest punct al sesizării se mai arata ca "terenurile forestiere au fost ocupate fără nici o lege, deci fără titlu", și ca o consecința a faptului ca "nefiind o lege de trecere în proprietatea statului nu pot fi nici înscrisuri emise după 1945 care să urmeze preluarea terenurilor forestiere. Înscrisurile datand anterior războiului nu sunt recunoscute de comisiile locale".
Neputând fi vorba despre pct. 2 din ordonanța, s-ar putea presupune ca sesizarea poarta asupra art. I pct. 3 din Legea pentru aprobarea ordonanței de urgenta, text care a fost deja examinat și potrivit căruia la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri.
Legea enumera exemplificativ înscrisurile ce pot servi spre a proba dreptul de proprietate, nefiind vorba printre înscrisurile enumerate de dovezi privind preluarea suprafețelor de către stat; aceasta înseamnă ca exista o larga varietate de înscrisuri pe care se poate sprijini cererea de restituire a terenurilor forestiere.
Deoarece autorii sesizării nu au precizat dispozițiile criticate și nici nu au arătat care sunt motivele de neconstituționalitate, având în vedere dispozițiile imperative ale
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în forma scrisă și motivate", critica de neconstituționalitate, sub acest aspect, este inadmisibila.
7. Referitor la critica privind dispozițiile art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 :
Critica este astfel formulată: "Punctul 6 - neconstitutional. Încalcă art. 41 alin. (2) - proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titular. Statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv. Nu exista nici un text de lege care să oblige statul la plata despăgubirilor pentru viile, livezile, acumularile de ape, prin investițiile proprietarului."
Critica de neconstituționalitate are în vedere pct. 6 al art. I din lege, deși nu exista nici o precizare în acest sens de natura sa lamureasca lucrurile. Textul criticat, și anume art. 19, prevede că "În cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se afla investiții functionale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizata se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani".
Este evident ca în formularea reprodusa textul nu este susceptibil de nici o critica de neconstituționalitate, căci nu face decât sa îl oblige pe beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate de a plati sporul de valoare datorat investițiilor făcute de stat. Iar aceasta numai în măsura în care îmbunătățirile funciare sunt utile - de ele urmând sa profite și beneficiarii restituirilor - și, tot astfel, numai în limitele cheltuielilor de investiții încă neamortizate.
De fapt, autorii sesizării nici nu par sa critice pentru neconstituționalitate acest text, deși este invocat - ca fiind violat - principiul consacrat de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, care instituie ocrotirea egala, indiferent de titular, a proprietății private. O analiza, oricât de sumară, a prevederii menționate nu poate să nu infirme ideea ca prin aceasta s-ar încalcă principiul protecției egale a proprietății private.
În realitate, autorii sesizării au în vedere ceea ce, de fapt, ar putea fi o omisiune a legii, și anume faptul ca nici un text nu obliga statul sa înapoieze fostului proprietar al terenului ce se restituie, o dată cu suprafața respectiva, și valoarea investițiilor făcute de proprietar pe terenul preluat abuziv, de care statul s-a folosit de la preluare. Un asemenea repros nu are însă nici o legătură cu constituționalitatea textului criticat și nici nu privește ocrotirea proprietății private. Căci, în conceptia constant promovata în deciziile Curții Constituționale, problema ocrotirii proprietății private nu se poate pune decât după reconstituirea dreptului de proprietate al celor îndreptățiți, de vreme ce până atunci proprietatea a aparținut statului.
8. O alta critica de neconstituționalitate privește art. I pct. 11 din Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , în sensul că "Pct. 11 încalcă dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate în formele existente la data preluării bunului. Reglementarea unor condiții diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decât cele care existau în 1945, blocheaza practic posibilitatea retrocedarii".
Textul ce face obiectul criticii art. I pct. 11 din legea pentru aprobarea ordonanței, prin care se modifica alin. (1) al
art. 26 din Legea nr. 1/2000 , este următorul: "Foștilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, composesorate, obsti de moșneni în devălmășie, obsti razesesti nedivizate, păduri graniceresti, păduri comunale provenite din păduri graniceresti și alte forme asociative asimilate acestora, precum și moștenitorilor lor, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza
art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mențiunea <<la titular>>: <<composesorat>>, <<obște de moșneni>>, <<obște de răzeși>>, <<păduri graniceresti>>, alte asociații și cu denumirea localității respective."
Curtea retine ca nici aceasta critica a sesizării nu este motivată astfel încât să se poată cunoaște ce anume au în vedere autorii săi. Din analiza textului menționat Curtea constata ca acesta răspunde pe deplin preocuparilor autorilor sesizării. Au fost instituite, într-adevăr, prin lege forme de proprietate intrate de multă vreme în domeniul istoriei, ceea ce înseamnă, bineînțeles, recunoașterea, chiar în exces, a formelor dreptului de proprietate de la data preluării bunurilor.
Nu se poate pretinde însă legiuitorului din anul 2001 sa ocroteasca până la ultimele detalii ale unor reglementări revolute - în temeiul noii Constituții a României din 1991 - forme de organizare și de proprietate care au existat în urma cu 60 de ani, sub imperiul a cu totul alte reglementări constituționale. Nici Constituția nu poate, bineînțeles, sa cuprindă prevederi retroactive.
9. O alta critica privește pct. 13 din Legea pentru aprobarea ordonanței, și anume alin. (2^4), nou-introdus la
art. 26 din Legea nr. 1/2000 , pe motiv ca acesta este confuz. Acest text are următoarea redactare: "Retrocedarea pădurilor comunale ce provin din păduri graniceresti se va realiza în cote egale către formele asociative ale foștilor graniceri și comunelor, pe raza unităților administrativ-teritoriale pe care sunt situate pădurile respective."
Curtea constata însă ca prevederea legală este clara. Textul are în vedere restituirea pe vechile amplasamente.
În ceea ce privește posibilele dificultăți în aplicarea dispozițiilor legale menționate, evocate de autorii sesizării, Curtea constata ca soluționarea unor asemenea probleme nu cade în competența acesteia, ele fiind chestiuni de aplicare și de interpretare a legii.
10. Se afirma, tot astfel, ca trecerea în proprietatea publică a unor terenuri, prin legea de retrocedare, încalcă art. 41 din Constituția României; aceasta trecere ar fi posibila, în opinia autorilor, numai prin expropriere. Și de această dată autorii au omis sa indice textul care formează obiectul criticii de neconstituționalitate.
S-ar putea ca reprosul de neconstituționalitate să aibă în vedere
art. 22^1 din Legea nr. 1/2000 , în redactarea data de art. I pct. 7 din Legea pentru aprobarea ordonanței, text potrivit căruia "Suprafețele proprietate de stat formate din terenurile realizate pe seama indiguirilor, desecarilor și altor lucrări de îmbunătățiri funciare, din terenurile fermelor de stat existente la data intrării în vigoare a
Legii nr. 187/1945
pentru înfăptuirea reformei agrare, din cele preluate de la Domeniile Coroanei sau de la Ministerul Apărării Naționale rămân în domeniul public al statului și nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate".
Textul legii nu prevede însă, contrar sustinerii autorilor sesizării, trecerea unor suprafețe de teren în proprietatea publică. Curtea retine ca dispoziția în discuție are în vedere terenuri ce aparțin în proprietate statului și care, ca atare, nu au cum să facă obiectul exproprierii. Este dreptul statului de a stabili regimul juridic al terenurilor ce îi aparțin în proprietate și, desigur, apartenența acestora la domeniul public sau la cel privat.
11. Referitor la celelalte critici de neconstituționalitate Curtea constata că nu poate retine nici o legătură cu obiectul sesizării. Ar fi greu, spre pilda, dacă nu chiar imposibil, să se stabilească vreo legătură a obiectului sesizării cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 139 alin. (4) privind statutul membrilor Curții de Conturi.
Fața de considerentele expuse Curtea urmează să constate ca dispozițiile criticate sunt constituționale.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozițiile art. 16, 21, ale art. 114 alin. (1), (4) și (5), art. 141 alin. (1), art. 137 alin. (5) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și prevederile art. 2 alin. (3), art. 12, ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) și ale
art. 20 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001
privind modificarea și completarea
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , precum și modificarea și completarea
Legii nr. 18/1991 , republicată, a fost adoptată cu respectarea procedurilor constituționale.
2. Constata ca dispozițiile din Legea pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , care au făcut obiectul sesizării, sunt constituționale.
Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă și obligatorie.
Dezbaterea a avut loc la data de 12 iunie 2002 și la ea au participat: Nicolae Popa, președinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Șerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu, Ioan Vida, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent șef, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.