Decizia nr. 122/1995

Ioan Muraru - președinte

Ioan Deleanu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Sarghiuta Dumitru și Neagu Alexandrina împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 68 din 28 iunie 1995.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 noiembrie 1995, în absenta părților și în prezenta Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru 28 noiembrie 1995.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine:

În Dosarul nr. 529/1995 al Curții de Apel Bacau, Sarghiuta Dumitru și Neagu Alexandrina au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993 . În motivarea excepției se susține, în esenta, ca în actuala redactare, dispozițiile

art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993

contravin prevederilor art. 20 și ale art. 21 din Constituție. În acest sens se arata ca, potrivit art. 21 din Constituție, nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiție, asa încât accesul la calea de atac a recursului împotriva hotărîrilor definitive nu poate fi limitat la hotărârile pronunțate doar cu un an înainte de reforma justiției.

Prin Decizia nr. 68 din 28 iunie 1995, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993 , aratindu-se, în esenta, ca, în legătură cu neconstituționalitatea acestor dispoziții, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 131 din 23 noiembrie 1994, definitivă prin nerecurare. Prin aceasta decizie s-a constatat ca prevederile sus-menționate sunt neconstituționale, în măsura în care se aplică hotărîrilor definitive pronunțate anterior datei de 26 iulie 1992, întrucît la data intrării în vigoare a

Legii nr. 59/1993

- 26 iulie 1993 - existau două categorii de hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești: anterioare datei de 26 iulie 1992, care nu mai puteau fi atacate nici pe calea recursului extraordinar, și posterioare acestei date și până la intrarea în vigoare a

Legii nr. 59/1993 , împotriva cărora se putea exercita recursul extraordinar.

Împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 68 din 28 iunie 1995, Sarghiuta Dumitru și Neagu Alexandrina au declarat recurs pentru următoarele motive: garanțiile procesuale create prin

Legea nr. 59/1993 , constind, în esenta, în reintroducerea caii de atac a apelului și reformarea caii de atac a recursului, trebuie să vizeze o repunere în termen pentru exercitarea căilor de atac față de toate hotărârile judecătorești pronunțate anterior

Legii nr. 59/1993 ; invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 131 din 23 noiembrie 1994 nu este suficienta, întrucît calea de atac a recursului nu este noua, iar pe de altă parte, o decizie anterioară, criticabila, nu poate fi ridicată la rang de principiu.

Deoarece soluționarea excepției s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părților, după declararea recursului s-au solicitat, conform art. 24 alin. (3) din aceeași lege, punctele de vedere ale Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a

art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993

este, asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 68/1995, atacată cu prezentul recurs, vadit nefondata. Admiterea excepției de neconstituționalitate și, respectiv, posibilitatea exercitării actualei cai de atac a recursului împotriva oricărei hotărâri judecătorești, rămasă definitivă în perioada regimului totalitar, asa cum se solicita prin cererea de recurs, ar insemna nerespectarea principiilor privind neretroactivitatea legilor și stabilirea raporturilor juridice civile.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile Ministerului Public, susținute în ședința din 21 noiembrie 1995, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, precum și dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:

Motivul de recurs, potrivit căruia garanțiile procesuale create prin

Legea nr. 59/1993

constau, în esenta, în reintroducerea caii de atac a apelului și reformarea caii de atac a recursului, ce vizează o repunere în termen pentru exercitarea căilor de atac față de toate hotărârile judecătorești pronunțate anterior

Legii nr. 59/1993 , este neîntemeiat și urmează a fi respins.

Calea de atac împotriva unei hotărâri judecătorești trebuie exercitată în raport cu reglementările în vigoare la data pronunțării ei, pentru îndreptarea nelegalitatii sau netemeiniciei acesteia. Numai astfel se pot asigura autoritatea hotărârii și stabilitatea raporturilor juridice.

La data intrării în vigoare a

Legii nr. 59/1993 , adică la 26 iulie 1993, existau două categorii de hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești: a) hotărâri anterioare datei de 26 iulie 1992, care nu mai puteau fi atacate nici pe calea recursului extraordinar; b) hotărâri posterioare datei de 26 iulie 1992, care, până la intrarea în vigoare a

Legii nr. 59/1993 , erau susceptibile de recurs extraordinar.

Dispozițiile

art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993

nu sunt aplicabile hotărîrilor din prima categorie, deoarece s-ar deschide în privinta acestora o noua cale de atac, inexistenta la data pronunțării lor.

Cît privește cea de-a doua categorie de hotărâri, dispozițiile

art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993

sunt aplicabile, altminteri părțile ar fi private de posibilitatea rediscutarii hotărârii, ca urmare a exercitării recursului extraordinar existent la data pronunțării acelei hotărâri. Înlăturarea recursului extraordinar ce se putea exercita la data pronunțării hotărârii, care constituie un aspect al retroactivitatii, este anihilata în cazul acestor hotărâri prin posibilitatea exercitării recursului direct de către părți.

Cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se susține ca o decizie anterioară, criticabila, a Curții Constituționale este ridicată la rang de principiu, urmează, de asemenea, a fi respins, deoarece, prin invocarea practicii Curții în decizia recurată, respectiv a Deciziei nr. 131 din 23 noiembrie 1994, s-a făcut aplicarea principiului constituțional, prevăzut de art. 145 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Curtea, din oficiu, în condițiile art. 304^1 și ale art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a examinat decizia atacată și nu a constatat existenta unor motive pentru casarea acesteia.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Sarghiuta Dumitru și Neagu Alexandrina împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 68 din 28 iunie 1995.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 28 noiembrie 1995.