Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 382/2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004 privind unele măsuri de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor petroliere, precum și instituirea drepturilor cuvenite acționarilor societăților comerciale deținute public, cu capital majoritar de stat, aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului, aprobată prin Legea nr. 166/2004

prezumat în vigoare

Data actului
30 septembrie 2004
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 987 din 27 octombrie 2004
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 17.808 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OG nr. 35/2004 29 ianuarie 2004 (prevederi anume) privind unele măsuri de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor pe…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004

privind unele măsuri de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor petroliere, precum și instituirea drepturilor cuvenite acționarilor societăților comerciale deținute public, cu capital majoritar de stat, aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Muntenia prin administratorul său de portofoliu Societatea de Administrare a Investițiilor Muntenia Invest - S.A. din București în Dosarul nr. 2.404/2004 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției de neconstituționalitate, prin consilier juridic Ruxandra Șerbănescu, lipsind partea Societatea Comercială "Conpet" - S.A. Ploiești, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea criticii de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 35/2004

prejudiciază interesele acționarilor minoritari ai societăților comerciale deținute public, cu capital majoritar de stat, în favoarea statului, care, potrivit dispozițiilor legale criticate, beneficiază de un tratament privilegiat de natură a contraveni prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 și 44.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, susținând că textele de lege criticate sunt în deplină concordanță cu principiile constituționale ale egalității în drepturi și garantării proprietății, cu atât mai mult cu cât art. 6 instituie dreptul de preferință al acționarilor Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiești de a subscrie până la cota deținută de aceștia anterior majorării capitalului social cu aportul statului, subscriere care se va realiza la valoarea nominală a acțiunilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.404/2004, Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004

privind unele măsuri de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor petroliere, precum și instituirea drepturilor cuvenite acționarilor societăților comerciale deținute public, cu capital majoritar de stat, aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Muntenia.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că majorările de capital social efectuate în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 35/2004

sunt de natură a prejudicia grav interesele acționarilor rezultați în urma procesului de privatizare, întrucât statul, în calitate de acționar majoritar sau unic, beneficiază de un tratament privilegiat, încălcându-se astfel art. 16 din Constituție, republicată. Prin textele de lege criticate, considerate a fi derogatorii de la dreptul comun în materie, statul își creează o situație favorabilă, nesocotind principiul constituțional al separației puterilor în stat și cel al supremației Constituției și a legilor.

Pe de altă parte, preluarea unui anumit patrimoniu de la o societate comercială la alta și majorarea de capital social cu aport în natură și numerar, fără prime de emisiune, fiind instituite în interesul exclusiv al acționarului majoritar - statul, trebuiau lăsate la aprecierea celorlalți acționari, cu abținerea de la vot a primului, așa cum prevede

art. 126 din Legea nr. 31/1990 , republicată. În caz contrar, prin lege ar fi trebuit să se instituie exproprierea pentru utilitate publică, cu respectarea

Legii nr. 33/1994

și a art. 44 alin. (3) din Constituție, republicată, respectiv cu dreaptă și prealabilă despăgubire, întrucât, potrivit

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

și

art. 65 din Legea nr. 31/1990 , republicată, bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia și nu pot face obiectul aportului în natură al unui singur asociat. Or, prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 35/2004

aduc atingere indirect dreptului de proprietate al acționarilor minoritari, ceea ce contravine dispozițiilor art. 44 din Constituție, republicată, referitoare la garantarea proprietății private în mod egal, indiferent de titular.

Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că majorarea capitalului social în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 35/2004

a avut loc ca urmare a fuziunii între Societatea Comercială "Petrotrans" - S.A. Ploiești și Societatea Comercială "Conpet" - S.A. Ploiești.

Or, potrivit

art. 233 din Legea nr. 31/1990 , republicată, fuziunea prin absorbție constă în absorbirea de către o societate comercială a unei alte societăți care își încetează existența. Societatea absorbantă își mărește patrimoniul cu cel al societății absorbite, ceea ce impune majorarea capitalului social, potrivit legii.

În cazul dedus controlului de constituționalitate, majorarea de capital s-a efectuat în condițiile prevăzute de

Legea nr. 31/1990 , republicată, fiind menținută structura acționariatului, prin acordarea dreptului de preferință celorlalți acționari ai Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiești de a subscrie până la cota deținută de aceștia anterior majorării capitalului social.

Așa fiind, instanța judecătorească apreciază că sunt respectate dispozițiile constituționale invocate, excepția de neconstituționalitate fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Președintele Camerei Deputaților arată că

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004

prevede expres dreptul acționarilor de a subscrie până la cota deținută de aceștia anterior majorării capitalului social. În nici un caz nu poate fi pusă în discuție exproprierea, deoarece, indiferent dacă participă sau nu la majorarea de capital, drepturile celorlalți acționari rămân intacte, având în vedere valoarea acțiunilor deținute de aceștia, iar nu cota din capitalul social reprezentată de acele acțiuni. Așa fiind, nu poate fi reținută încălcarea art. 44 din Constituție, republicată, care ocrotește și garantează proprietatea, iar prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

Guvernul apreciază că, prin critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 35/2004 , autorul excepției ignoră drepturile statului în calitatea de unic acționar sau acționar majoritar al societăților comerciale în cauză și nu ține seama de interesul general urmărit de legiuitor prin măsurile de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor petroliere. Susținerile privind neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate sunt neîntemeiate, atât art. 2, cât și art. 6 din ordonanță respectând dreptul de proprietate asupra acțiunilor deținute de acționarii minoritari în cadrul Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiești.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, republicată, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004

privind unele măsuri de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor petroliere, precum și instituirea drepturilor cuvenite acționarilor societăților comerciale deținute public, cu capital majoritar de stat, aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 31 ianuarie 2004, aprobată prin

Legea nr. 166/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 21 mai 2004, care au următorul conținut:

- Art. 2: "(1) Bunurile asupra cărora Societatea Comercială "Petrotrans" - S.A. Ploiești are drept de proprietate și care concură la desfășurarea activității de transport al produselor petroliere, motorinei și benzinei prin conducte, de transport al țițeiului și gazolinei prin vagoane-cisternă, cu toate drepturile și obligațiile aferente bunurilor, necesare desfășurării acestor activități, trec fără plată, pe bază de protocol încheiat între părți, din patrimoniul Societății Comerciale "Petrotrans" - S.A. Ploiești în patrimoniul Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiești.

(2) Bunurile proprietate publică ce fac parte din sistemul de transport prin conducte vor fi concesionate în condițiile legii.

(3) Societatea Comercială "Conpet" - S.A. Ploiești îndeplinește, în urma unificării activității, funcția de transportator unic prin conducte al țițeiului și produselor petroliere.";

- Art. 6: "Bunurile prevăzute la art. 2 alin. (1), la valoarea contabilă rămasă, reprezintă aport al statului la capitalul social al Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiești, în schimbul căruia se vor emite acțiuni care revin de drept Ministerului Economiei și Comerțului, acordându-se drept de preferință celorlalți acționari ai Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiești de a subscrie până la cota deținută de aceștia anterior majorării capitalului social cu aportul statului, subscriere care se va realiza la valoarea nominală a acțiunilor, fără prima de emisiune, prin derogare de la prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 525/2002 , cu modificările ulterioare."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi din Constituție, republicată:

- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 44 alin. (2) și (3): "(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că dispozițiile legale criticate reglementează fuziunea a două societăți comerciale, operațiune juridică prin care se realizează o concentrare a acestora, în scopul satisfacerii unor noi exigențe ale activității comerciale. Fuziunea se realizează prin absorbție și constă în aceea că o societate comercială, respectiv "Conpet" - S.A. Ploiești, înglobează un alt comerciant - Societatea Comercială "Petrotrans" - S.A. Ploiești, cu consecința că societatea absorbită își încetează existența.

Așa fiind, operațiunea de fuziune a societăților comerciale are drept rezultat, pe de o parte, constituirea unei societăți comerciale mai puternice și, pe de altă parte, încetarea existenței societății absorbite. Aceste consecințe impun respectarea unor exigențe legale prin care să fie ocrotite interesele asociaților din societățile cuprinse în operațiunea de fuziune, precum și cele ale terților care au raporturi juridice cu aceste societăți. Potrivit legii, ca efect al fuziunii, societatea care rămâne în ființă va avea drepturile și va lua asupra sa obligațiile societății care își încetează activitatea. Prin urmare, fuziunea prin absorbție are ca efect o transmisiune a drepturilor și obligațiilor societăților care își încetează existența către societatea absorbantă. Operează astfel o contopire a celor două patrimonii, cu consecința majorării corespunzătoare a celui din urmă, ceea ce impune și majorarea capitalului social al societății rezultate.

Chiar dacă bunurile menționate în art. 2 alin. (1) din ordonanță constituie proprietatea Societății Comerciale "Petrotrans" - S.A. Ploiești, această societate este deținută public, dat fiind obiectul său de activitate, respectiv transportul țițeiului și al produselor petroliere, are capital majoritar de stat și se află în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului. Prin urmare, statul este liber să opteze cu privire la modul de organizare a activității comerciale din acest domeniu și să dispună de bunurile care au constituit aportul său la capitalul social al acestei societăți comerciale și care, prin efectul absorbției, au trecut în patrimoniul Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiești, conservându-și această calitate. Majorarea capitalului social al societății absorbante, astfel rezultată, a impus emiterea de acțiuni care au revenit de drept Ministerului Economiei și Comerțului, fără a se fi afectat drepturile celorlalți acționari ai societății comerciale absorbante. Potrivit

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004 , acționarii minoritari beneficiază de un drept de preferință de a subscrie până la cota deținută de aceștia anterior majorării capitalului social cu aportul statului, subscriere care se va realiza la valoarea nominală a acțiunilor, fără prima de emisiune. Astfel, textul de lege criticat oferă o protecție specială acestor persoane și nu încalcă în nici un fel principiul garantării dreptului de proprietate consacrat prin art. 44 din Constituție, republicată.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, republicată, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Curtea reține, de asemenea, că nici critica potrivit căreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremației Constituției nu este întemeiată, în măsura în care, cu privire la acesta, nu se poate susține în mod temeinic, așa cum s-a arătat, că ar contraveni unor texte sau principii constituționale. Cât privește o eventuală încălcare a aceluiași text, ca urmare a nerespectării legii, este evident că aceasta nu poate fi săvârșită de legiuitor, inclusiv de cel delegat, care are dreptul să deroge de la o anumită reglementare legală preexistentă, ori de câte ori particularitățile domeniului pe care își propune să-l reglementeze impun soluții legislative specifice și, prin aceasta, diferite de cele ale dreptului comun.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d.) și alin. (3), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004

privind unele măsuri de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor petroliere, precum și instituirea drepturilor cuvenite acționarilor societăților comerciale deținute public, cu capital majoritar de stat, aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Muntenia prin administratorul său de portofoliu Societatea de Administrare a Investițiilor Muntenia Invest - S.A. din București în Dosarul nr. 2.404/2004 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2004.

PREȘEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.