Decizia nr. 412/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Eugeniu Trif în Dosarul nr. 41/2004 al Judecătoriei Alba Iulia.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 41/2004, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de petentul Eugeniu Trif într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva Ordonanței nr. 298/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare, prin aceea că nu permite o probațiune completă, eficientă, cel care a făcut plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată având dreptul de a depune ca probe, potrivit textului de lege criticat, numai "înscrisuri noi".

Judecătoria Alba Iulia apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată în acest sens că, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probă admise în cadrul soluționării unei plângeri împotriva rezoluției sau a ordonanței procurorului, nu este încălcat dreptul la apărare și nici accesul liber la justiție al petentului, având în vedere soluțiile care, în conformitate cu dispozițiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, pot fi date de instanță unei astfel de plângeri. Astfel, în ipoteza în care se constată că urmărirea penală nu este completă, instanța trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, procurorul fiind obligat să se conformeze dispozițiilor date de instanță, dreptul la apărare al petentului fiind în acest fel garantat. De asemenea, atunci când probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, instanța reține cauza spre rejudecare, dispozițiile privind judecata în primă instanță aplicându-se în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că petentul are posibilitatea de a solicita administrarea oricărei probe pe care o consideră necesară. Totodată se arată că plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanța analizează legalitatea și temeinicia ordonanței sau a rezoluției procurorului, așa încât este firesc ca instanța, cu ocazia soluționării acesteia, să se raporteze la "lucrările și materialul din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de către procuror și pe care se întemeiază soluția.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale, respectiv celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate de autorul excepției. Ca urmare, se consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21, întrucât acestea, reglementând plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, asigură întocmai accesul liber la justiție. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată în raport de dispozițiile art. 24 din Constituție, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul de lege supus controlului de constituționalitate acordă părților toate garanțiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal. Referitor la prevederile art. 11 și 20 din Constituție, republicată, invocate de asemenea în motivarea excepției de neconstituționalitate, se apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate."

Autorul excepției consideră că acest text legal este contrar prevederilor constituționale ale art. 11, 20, 21 și 24, care au următorul conținut:

- Art. 11 "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea prevederilor art. 7 și 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la egalitatea în fața legii, respectiv la dreptul persoanei la o satisfacție efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute acesteia prin Constituție și lege, a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și a prevederilor art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care consacră, de asemenea, garanții pentru realizarea unui proces echitabil.

Examinând textul de lege criticat prin raportare la prevederile constituționale și la reglementările internaționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că nu există nici o contradicție între acestea.

Astfel, limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, realizată prin dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a rezoluției sau a ordonanței procurorului atacate, sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice pe baza lucrărilor și a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței sau a rezoluției de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale.

Așa fiind, nu poate fi primită critica potrivit căreia dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală încalcă dreptul de acces liber la justiție, plângerea reglementată de dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală fiind, în sine, o garanție a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva rezoluției sau a ordonanței procurorului de netrimitere în judecată (cum este și regula potrivit căreia singurele probe admise sunt înscrisurile noi) este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă liberul acces la justiție, Curtea Constituțională statuând în acest sens că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege". ( Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

Curtea reține totodată că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptului la apărare, așa cum sunt acestea consfințite de prevederile constituționale și de reglementările internaționale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport de lucrările și materialul din dosarul cauzei, precum și posibilitatea prezentării unor probe suplimentare față de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi".

Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispozițiile legale supuse criticilor de neconstituționalitate rezultă și din reglementarea, prin dispozițiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, a soluțiilor ce pot fi date de instanță plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluția pronunțată, instanța de judecată apreciază și cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția organului de cercetare penală. Admițând plângerea și desființând rezoluția sau ordonanța atacată, instanța poate să dispună fie trimiterea cauzei procurorului "în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz" [art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reținerea cauzei spre judecare, "dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător". [art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală]. În ambele situații, atât dreptul la apărare, cât și dreptul la un proces echitabil al petentului sunt pe deplin asigurate, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanțiile procesuale ce caracterizează aceste drepturi, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricărui mijloc de probă prevăzut de lege. Chiar și în situația în care instanța, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, "respinge plângerea, prin sentință, menținând soluția din rezoluția sau ordonanța atacată", atât dreptul la apărare, cât și dreptul la un proces echitabil al petentului sunt garantate prin posibilitatea dată de dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală de a ataca, cu recurs, hotărârea instanței de judecată.

De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 354 din 23 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, statuând că aceste dispoziții sunt constituționale. Atât considerentele, cât și soluția pronunțată în această decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Eugeniu Trif în Dosarul nr. 41/2004 al Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2004.