Ordinul nr. 2790/2004
privind aprobarea Competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului justiției, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și directorilor unităților subordonate
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 20 din Legea nr. 293/2004
privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor,
în conformitate cu prevederile
art. 6 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 736/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul justiției emite prezentul ordin.
Articolul 1
Începând cu data de 28 septembrie 2004 se aprobă și intră în vigoare Competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului justiției, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și directorilor unităților subordonate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Aplicarea măsurilor aprobate de conducerea Ministerului Justiției în domeniul resurselor umane se va face cu respectarea strictă a competențelor stabilite prin prezentul ordin.
Articolul 3
Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
Ordinul ministrului justiției nr. 693/C/2000 .
Ministrul justiției, Cristian Diaconescu București, 8 octombrie 2004. Nr. 2.790/C.
Anexa COMPETENȚELE DE GESTIUNE
a resurselor umane ale ministrului justiției,
directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor
și directorilor unităților subordonate
Capitolul I Competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului justiției
Articolul 1
Ministrul justiției numește, eliberează, suspendă, revocă din funcție sau pune la dispoziție, în condițiile legii, personalul*) din Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate**), propus pentru funcțiile de: *) Personalul din sistemul administrației penitenciare este constituit din funcționari publici civili cu statut special și din personal încadrat pe baza contractului individual de muncă [ art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004
privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor].
**) În sensul
Legii nr. 293/2004 , Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate constituie sistemul administrației penitenciare [art. 2 alin. (1)].
a)
director general;
b)
director general adjunct;
c)
director de direcție din Administrația Națională a Penitenciarelor;
d)
director în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Articolul 2
Ministrul justiției are în competență:
a)
acordarea gradului profesional de subinspector și repartizarea la Administrația Națională a Penitenciarelor și la unitățile subordonate a absolvenților cu diplomă de licență ai Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" - Secția penitenciare sau ai altor instituții de învățământ superior, care se pregătesc pentru nevoile sistemului administrației penitenciare;
b)
încadrarea ca ofițeri a persoanelor absolvente ale unor instituții civile de învățământ superior de lungă durată, cu diplomă sau licență, în condițiile legii, și repartizarea la Administrația Națională a Penitenciarelor și la unitățile subordonate, unde vor fi numite în funcții potrivit competențelor aprobate prin prezentul ordin;
c)
încadrarea ofițerilor preluați prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acesteia, trecuți în rezervă în condițiile
privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, și repartizarea la Administrația Națională a Penitenciarelor și la unitățile subordonate, unde vor fi numiți în funcții potrivit competențelor aprobate prin prezentul ordin, cu respectarea prevederilor
art. 73 din Legea nr. 293/2004
privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor;
d)
încadrarea ca ofițeri a salariaților civili preluați prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acesteia, care au atribuții similare cu ale personalului prevăzut la lit. c), și repartizarea la Administrația Națională a Penitenciarelor și la unitățile subordonate, unde vor fi numiți în funcții potrivit competențelor aprobate prin prezentul ordin, cu respectarea prevederilor
art. 73 din Legea nr. 293/2004 ;
e)
acordarea gradului profesional următor personalului prevăzut la lit. c), cu respectarea prevederilor
art. 72 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 293/2004 ;
f)
avansarea în gradul profesional următor a ofițerilor, până la gradul profesional de inspector șef principal inclusiv, dacă au împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut, au fost apreciați în ultimii 2 ani ai stagiului minim în grad cu calificativul "Foarte bun" sau "Excepțional" și îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și avansare, precum și condițiile pentru modificarea și încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare;
g)
trecerea în corpul ofițerilor a agenților care au absolvit, cu diplomă sau licență, instituții de învățământ superior de lungă durată, cu gradul profesional corespunzător, potrivit prevederilor
art. 27 din Legea nr. 293/2004 , și repartizarea la Administrația Națională a Penitenciarelor și la unitățile subordonate, unde vor fi numiți în funcții potrivit competențelor aprobate prin prezentul ordin;
h)
avansarea ofițerilor în funcțiile de conducere din competență, în condițiile prevăzute de lege;
i)
transferarea ofițerilor din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, în interesul serviciului sau la cererea acestora, în și din afara sistemului administrației penitenciare;
j)
acordarea salariului de merit funcționarilor publici din competență;
k)
conținutul fișei de evaluare anuală a activității pentru funcționarii publici din competență;
l)
statele de funcții și structura personalului din sistemul administrației penitenciare;
m)
încetarea raporturilor de serviciu ale ofițerilor, în condițiile legii;
n)
aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la
art. 62 lit. b)-f) din Legea nr. 293/2004 , conform competențelor stabilite, cu respectarea prevederilor legii;
o)
punerea la dispoziție ori suspendarea din funcție a funcționarilor publici din competență pe timpul urmăririi penale și al judecății, respectiv pe perioada arestării preventive, cu respectarea prevederilor
p)
repunerea în drepturile anterioare, inclusiv compensarea drepturilor de care au fost privați pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, a funcționarilor publici din competență, în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal;
q)
trecerea temporară în altă muncă a funcționarului public, potrivit competențelor aprobate prin prezentul ordin, în condițiile stabilite de lege;
r)
sistemul de legitimare pentru personalul din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate;
s)
trimiterea funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate în altă țară pentru a urma o formă de pregătire sau de perfecționare profesională ori în misiune, cu respectarea prevederilor
t)
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea perioadei de stagiu, a cursurilor de specializare prevăzute la
art. 16 din Legea nr. 293/2004
și a evaluării pentru definitivarea în funcție a funcționarului public debutant;
u)
criteriile de evaluare a activității profesionale a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, elaborate de Administrația Națională a Penitenciarelor;
v)
metodologia privind avansarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, elaborată de Administrația Națională a Penitenciarelor;
w)
metodologia de organizare și desfășurare a pregătirii profesionale a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare și criteriile de evaluare a rezultatelor;
x)
atribuțiile și competențele personalului din sistemul administrației penitenciare, cu respectarea prevederilor
art. 71 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 .
Articolul 3
Ministrul justiției propune:
a)
stabilirea, prin hotărâre a Guvernului, a numărului maxim de posturi necesare sistemului administrației penitenciare;
b)
acordarea gradelor profesionale de inspector general șef, inspector general principal și inspector general;
c)
conferirea de ordine și medalii funcționarilor publici pentru activitatea desfășurată, potrivit legii.
Capitolul II Competențele de gestiune a resurselor umane ale directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor
Articolul 4
Directorul general numește, eliberează, suspendă, revocă, destituie din funcție sau pune la dispoziție, în condițiile legii, următorul personal din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate:
a)
funcționarii publici și personalul contractual din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu excepția celor din competența ministrului justiției;
b)
ofițerii din unitățile subordonate, cu excepția celor din competența ministrului justiției;
c)
absolvenții Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" - Secția penitenciare și absolvenții altor instituții de învățământ superior, care se pregătesc pentru nevoile Administrației Naționale a Penitenciarelor și ale unităților subordonate;
d)
funcționarii publici debutanți reușiți la concurs pe funcții din Administrația Națională a Penitenciarelor;
e)
funcționarii publici debutanți din Administrația Națională a Penitenciarelor, aprobați ca funcționari publici definitivi.
Articolul 5
Directorul general are în competență:
a)
avansarea ofițerilor în funcții de conducere din competență, în condițiile prevăzute de lege;
b)
transferarea agenților din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, în interesul serviciului sau la cererea acestora, în și din afara sistemului administrației penitenciare;
c)
acordarea salariului de merit funcționarilor publici și personalului contractual din competență;
d)
conținutul fișei de evaluare anuală a activității pentru funcționarii publici și personalul contractual din competență;
e)
aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la
art. 62 lit. b)-f) din Legea nr. 293/2004 , conform competențelor stabilite, cu respectarea prevederilor legii;
f)
punerea la dispoziție ori suspendarea din funcție a funcționarilor publici din competență pe timpul urmăririi penale și al judecății, respectiv pe perioada arestării preventive, cu respectarea prevederilor
g)
repunerea în drepturile anterioare, inclusiv compensarea drepturilor de salarizare de care au fost privați pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, a funcționarilor publici din competență, în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal;
h)
trecerea temporară în altă muncă a funcționarului public, potrivit competențelor aprobate prin prezentul ordin, în condițiile stabilite de lege;
i)
trecerea funcționarilor publici din competență în funcții inferioare, în condițiile prevăzute de
art. 23 din Legea nr. 293/2004 ;
j)
avansarea în gradul profesional următor a agenților, dacă au împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut și dacă au fost apreciați în ultimii 2 ani ai stagiului minim în grad cu calificativul "Foarte bun" sau "Excepțional" și îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și avansare, precum și condițiile pentru modificarea și încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare;
k)
acordarea gradului profesional următor agenților din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, preluați prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor, cu respectarea prevederilor
art. 72 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 ;
l)
încadrarea ca agenți a salariaților civili din Administrația Națională a Penitenciarelor, preluați prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor, care au atribuții similare cu ale subofițerilor preluați prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor, respectându-se prevederile
art. 73 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 ;
m)
încadrarea de agenți și de personal contractual în Administrația Națională a Penitenciarelor, în condițiile prevăzute de
Legea nr. 293/2004 , respectiv de
- Codul muncii;
n)
încetarea raporturilor de serviciu ale agenților din Administrația Națională a Penitenciarelor, în condițiile legii;
o)
încetarea raporturilor de muncă pentru personalul contractual din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu respectarea prevederilor
p)
transferarea funcționarilor publici din competență, atât ofițeri, cât și agenți, în interesul serviciului sau la cerere, în alte funcții publice din alte unități ale sistemului administrației penitenciare, cu respectarea prevederilor
q)
delegarea personalului din Administrația Națională a Penitenciarelor, în condițiile prevăzute de
Legea nr. 293/2004 , respectiv de
r)
detașarea personalului din Administrația Națională a Penitenciarelor și a ofițerilor din unitățile subordonate, în condițiile prevăzute de
Legea nr. 293/2004 , respectiv de
s)
cifrele anuale de școlarizare în instituțiile care pregătesc funcționari publici pentru sistemul administrației penitenciare;
t)
dinamica de personal din sistemul administrației penitenciare, în condițiile
art. 71 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 ;
u)
aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de
personalului contractual din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Capitolul III Competențele de gestiune a resurselor umane ale directorilor de unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor
Articolul 6
Directorul de unitate numește, eliberează, destituie, suspendă din funcție sau pune la dispoziție, în condițiile legii, următorul personal din unitate:
a)
agenții și personalul contractual din unitate;
b)
agenții debutanți reușiți la concurs pe funcții din unitate;
c)
agenții debutanți aprobați pentru definitivare.
Articolul 7
Directorul de unitate are în competență:
a)
acordarea salariului de merit funcționarilor publici și personalului contractual din competență;
b)
conținutul fișei de evaluare anuală a activității pentru funcționarii publici și personalul contractual din competență;
c)
aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la
art. 62 lit. b)-f) din Legea nr. 293/2004 , conform competențelor stabilite, cu respectarea prevederilor legii;
d)
punerea la dispoziție ori suspendarea din funcție a funcționarilor publici din competență pe timpul urmăririi penale și al judecății, respectiv pe perioada arestării preventive, cu respectarea prevederilor
e)
repunerea în drepturile anterioare, inclusiv compensarea drepturilor de care au fost privați pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, a funcționarilor publici din competență, în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal;
f)
trecerea temporară în altă muncă a funcționarului public, potrivit competențelor aprobate prin prezentul ordin, în condițiile stabilite de lege;
g)
trecerea funcționarilor publici din competență în funcții inferioare, în condițiile prevăzute de
art. 23 din Legea nr. 293/2004 ;
h)
încadrarea ca agenți a salariaților civili din unitate, preluați prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor, care au atribuții similare cu ale subofițerilor preluați prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor, respectându-se prevederile
art. 73 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 ;
i)
încadrarea de agenți și de personal contractual în unitate, în condițiile prevăzute de
Legea nr. 293/2004 , respectiv de
j)
încetarea raporturilor de serviciu ale agenților din unitate, în condițiile legii;
k)
încetarea raporturilor de muncă pentru personalul contractual din unitate, cu respectarea prevederilor
l)
delegarea personalului din unitate, în condițiile prevăzute de
Legea nr. 293/2004 , respectiv de
m)
detașarea agenților și a personalului contractual din unitate, în condițiile prevăzute de
Legea nr. 293/2004 , respectiv de
Legea nr. 53/2003 , după obținerea avizului direcției sau al serviciului de specialitate din Administrația Națională a Penitenciarelor;
n)
aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de
personalului contractual din unitate.
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.