Decizia nr. 128/1995

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor

Decretului nr. 221/1960

și ale H.C.M. nr. 792/1960, ridicate de Bogdan Gheorghe, Bogdan Maria, Barnutiu Ștefan și Barnutiu Gabriela în Dosarul nr. 1.797/C/1995 al Tribunalului Timiș și Nagy Francisc Mihai, Nagy Elisabeta, Roșu Grigore, Surugiu Gheorghe și Surugiu Paula în Dosarul nr. 2.503/C/1995 al Tribunalului Timiș.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 noiembrie 1995 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când partea prezenta - Elena Mihail - și reprezentantul Ministerului Public au pus concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 29 noiembrie 1995, iar apoi pentru 6 decembrie 1995, când a adoptat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine:

Tribunalul Timiș - Secția civilă - a sesizat, prin Încheierea din 11 iulie 1995, pronunțată în Dosarul nr. 1.797/C/1995, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Decretului nr. 221/1960

și ale H.C.M. nr. 792/1960, invocată de contestatorii Bogdan Maria, Bogdan Gheorghe, Barnutiu Ștefan și Barnutiu Gabriela. Deși cele doua acte normative sunt atacate în întregul lor, în motivarea excepției se arata ca sunt avute în vedere în special dispozițiile

art. 1, 23, 25, 31, 32, 34, 36, 42, și 55 din Decretul nr. 221/1960

și cele ale art. 1, 13, 15, 39-51 și 77 din H.C.M. nr. 792/1960. Sesizarea formează obiectul Dosarului nr. 116C/1995 al Curții Constituționale.

În susținerea excepției se invoca faptul ca dispozițiile legale atacate sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 20, art. 41 alin. (2), art. 125 alin. (3), art. 135 alin. (1) și ale art. 150 alin. (1) din Constituție:

a) art. 1 alin. (3) din Constituție prevede că România este stat de drept, democratic și social, astfel încât este neconstitutionala o reglementare anterioară care consacra o inegalitate între diferiți titulari ai dreptului de proprietate privată;

b) invocindu-se dispozițiile art. 11 alin. (2) și ale art. 20 din Constituție, se invedereaza ca actele normative atacate sunt contrare și actelor internaționale ratificate de România și care deci fac parte din dreptul intern, îndeosebi Convenției europene a drepturilor omului, care consacra dreptul la un proces echitabil, și Protocolului adițional, care consacra garantarea dreptului de proprietate. Aceste dispoziții sunt afectate în condițiile în care o procedură de executare silită este declansata fără un proces anterior în care drepturile și obligațiile părților să fie clar stabilite;

c) potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (1) și ale art. 41 alin. (2) din Constituție, statul ocrotește proprietatea, iar proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, or, prin instituirea unei proceduri de executare derogatorii față de dreptul comun, pentru anumiti titulari ai dreptului de proprietate privată, în raport cu alți titulari ai aceluiași drept, se creează o inegalitate care este neconstitutionala;

d) Constituția României dispune în art. 125 alin. (3) ca normele de competența și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, iar în art. 72 alin. (3) lit. h), ca organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești se stabilesc numai prin lege organică, astfel încât este neconstitutional ca prin hotărâre a Guvernului să se instituie norme de procedura privind executarea silită.

Fața de toate aceste argumente, redate în esenta, se solicita declararea neconstitutionalitatii dispozițiilor legale atacate și constatarea abrogării lor în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție.

Intimata, Societatea Comercială "Banc Post" - S.A., într-un memoriu separat, la care se face referire în încheierea de sesizare, apreciază, în esenta, ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, întrucît executarea silită după procedura prevăzută de

Decretul nr. 221/1960

și de H.C.M. nr. 792/1960, procedura specială, nu contravine ordinii constituționale, deoarece aceste dispoziții nu au fost abrogate expres sau tacit, iar Legea nr. 76/1992 confirma aceasta procedura. Se apreciază, de asemenea, ca revine Consiliului Legislativ să facă propuneri de imbunatatire a întregii legislații privind procedura de executare silită.

Tribunalul Timiș nu își exprima în mod clar punctul de vedere asupra excepției invocate, ci apreciază ca este necesară sesizarea Curții Constituționale.

Printr-o încheiere pronunțată la aceeași dată, 11 iulie 1995, în Dosarul nr. 2.503/C/1995, Tribunalul Timiș sesizează Curtea Constituțională cu excepție de neconstituționalitate vizind aceleași dispoziții legale, invocată de contestatorii Nagy Mihai, Nagy Elisabeta, Roșu Grigore, Surugiu Gheorghe și Surugiu Paula, sesizare ce formează obiectul Dosarului nr. 117C/1995 al Curții Constituționale.

Motivarea invocarii excepției de neconstituționalitate este identică cu cea din dosarul anterior.

Intimata, Societatea Comercială "Banc Post" - S.A. apreciază ca, față de tardivitatea contestației la executare, nu se impune trimiterea dosarului la Curtea Constituțională, care, de altfel, s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 132/1994 cu privire la aceasta excepție.

Reprezentanta adjudecatoarei, Ghilea Alina Livia, apreciază ca actele normative atacate sunt constituționale și nu se impune trimiterea dosarului la Curtea Constituțională, deoarece aceasta, prin Decizia nr. 132/1994, s-a mai pronunțat cu privire la excepție.

Tribunalul Sibiu are aceeași poziție ca și în dosarul precedent.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se retine ca prin Decizia Curții Constituționale nr. 132/1994 s-a statuat, cu valoare de principiu, ca actele normative atacate sunt în vigoare, că nu contravin Constituției și ca, în prezent, în sfera lor de aplicare este cuprinsă executarea silită de interes public, precum și ca executarea silită a titlurilor executorii ale persoanelor fizice și ale persoanelor juridice de drept privat urmează a se efectua potrivit dispozițiilor de drept comun. În concluzie, se apreciază ca în dosarele de fața nu se poate pune problema rezolvarii excepțiilor de neconstituționalitate în discuție, ci aceea a aplicării corecte a dispozițiilor legale în vigoare, ținând seama de specificul raporturilor juridice deduse judecații. Se mai precizează că nu intră în competența Curții Constituționale controlul H.C.M. nr. 792/1960.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

Deoarece cele doua excepții, provenind de la aceeași instanța, vizează aceleași dispoziții legale, prin Încheierea din 22 noiembrie 1995 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 117C/1995 la Dosarul nr. 116C/1995.

CURTEA,

examinînd încheierile de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile părții prezente și ale reprezentantului Ministerului Public, concordanta dispozițiilor legale atacate cu Constituția, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine:

Deși este vorba de acte normative anterioare Constituției, Curtea este competența să se pronunțe asupra excepțiilor, în temeiul art. 26 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 47/1992, deoarece pe baza lor s-au stabilit raporturi juridice după intrarea în vigoare a Constituției din 1991. Pe de altă parte, Tribunalul Timiș nu s-a pronunțat în baza art. 150 alin. (1) din Constituție, ci a considerat necesară sesizarea Curții Constituționale. Faptul ca se ataca și o hotărâre a Guvernului (Consiliului de Miniștri), care în mod obișnuit nu intra sub incidența controlului Curții potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, nu este de natura sa atragă necompetentă Curții, deoarece ea a fost emisă în aplicarea

Decretului nr. 221/1960 , act normativ anterior Constituției din anul 1991, cu valoare de lege și soluția pronunțată cu privire la acesta se extinde în mod automat și asupra hotărârii, chiar dacă Curtea nu se pronunța în mod expres cu privire la ea.

Pe fond, este de reținut ca prin Decizia nr. 132/1994, definitivă prin nerecurare, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 31 și

art. 32 din Decretul nr. 221/1960

și ale art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960. Pentru a pronunța aceasta soluție, Curtea a reținut, în esenta, ca art. 41 alin. (2) din Constituție nu pune semnul egalității între proprietatea privată și proprietatea publică în ceea ce privește protecția juridică, astfel încât instituirea de către legiuitor a unei proceduri de executare diferita de cea de drept comun, dacă se referă la alte situații decît cele avute în vedere de art. 41 alin. (2), nu poate fi considerată contrară Constituției. La speta, față de dispozițiile Decretului nr. 371/1958, s-a apreciat ca C.E.C. are configurația unei instituții de stat, deci de interes public, și nu de societate comercială, unitate economică privată, astfel încât, față de posibilitatea instituirii unei proceduri excepționale diferite de cea de drept comun, în măsura în care nu se încalcă dispozițiile Constituției, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă.

În considerentele deciziei s-a mai apreciat ca în cazul regiilor autonome și al societăților comerciale, fiind vorba de proprietate privată, chiar dacă statul este acționar unic sau majoritar, dispozițiile

Decretului nr. 221/1960

nu mai sunt incidente și se impune aplicarea normelor de drept comun. De asemenea, în legătură cu faptul dacă trebuie să se urmeze aceeași procedura de executare în toate cazurile, s-a reținut ca art. 41 alin. (2) din Constituție are în vedere ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular, și deci se referă la ocrotirea în mod egal a proprietății aparținând persoanelor fizice și persoanelor juridice de drept privat, precum și la ocrotirea bunurilor ce formează obiectul proprietății private a statului.

Asadar, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 132/1994 în sensul că dispozițiile

Decretului nr. 221/1960

și cele ale H.C.M. nr. 792/1960 sunt constituționale și, în consecința, nu sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, având însă în vedere caracterul instituției în discuție - Casa de Economii și Consemnațiuni. În considerentele deciziei s-a apreciat ca existenta

Decretului nr. 221/1960

se mai justifica în unele situații. De la pronunțarea deciziei nu au intervenit elemente noi care să ducă la o alta interpretare.

În cauzele de fața se pune însă problema aplicării dispozițiilor

Decretului nr. 221/1960

la raporturi excepționale civile în care una dintre părți, pretinsul creditor, este persoana juridică de drept privat, iar cealaltă parte, pretinsul debitor, este persoana fizica. Executarea silită s-a pornit în temeiul dispozițiilor

Decretului nr. 221/1960 , care în art. 1 stabilește ca prevederile sale se aplică și pentru urmărirea silită a bunurilor și veniturilor persoanelor fizice pentru realizarea creanțelor bănești ale organizațiilor socialiste constatate prin titluri executorii. Însă, cum după decembrie 1989, prin acte normative succesive, unitățile economice de stat sau cooperatiste au fost reorganizate, iar succesoarelor lor - regii autonome, societăți comerciale etc. - nu mai pot fi calificate ca organizații socialiste, dispozițiile

Decretului nr. 221/1960

referitoare la organizațiile socialiste nu-și mai pot găsi aplicare. Este o aplicare a regulii ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex.

De altfel, Constituția, cît și actele normative de după decembrie 1989, nu se mai referă la organizații socialiste. Mai mult, mentionatele dispoziții din

Decretul nr. 221/1960

sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (4) din Constituție, care stabilesc ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, și deci nu îngăduie nici diferentierea pe care

Decretul nr. 221/1960 , anterior legii fundamentale, a consacrat-o pentru organizațiile socialiste, transformate în prezent în persoane juridice de drept privat. Asa fiind, dispozițiile

Decretului nr. 221/1960

nu s-ar mai putea, desigur, aplica nici persoanelor juridice de drept privat care nu existau înainte de decembrie 1989, cum ar fi băncile comerciale, ca în cauza de fața.

În consecința, Curtea constata ca dispozițiile

Decretului nr. 221/1960

referitoare la urmărirea silită a bunurilor și veniturilor persoanelor fizice pentru realizarea creanțelor bănești constatate prin titluri executorii sunt contrare legii fundamentale și, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, deci abrogate, astfel încât excepțiile de neconstituționalitate urmează să fie admise. Executarea silită a creanțelor fostelor organizații socialiste, ca și a oricăror persoane juridice de drept privat urmează să se facă potrivit normelor de drept comun în materie.

Deoarece potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea este competența să soluționeze numai excepțiile de neconstituționalitate vizind legi sau ordonanțe, ea nu este indreptatita să se pronunțe asupra H.C.M. nr. 792/1960. Este însă de observat ca dispozițiile acestui act normativ, fiind norme de aplicare a

Decretului nr. 221/1960 , au devenit caduce în ce privește executarea creanțelor bănești ale organizațiilor socialiste constatate prin titluri executorii.

Fața de aceste considerente și vazind și dispozițiile art. 144 lit. c) și ale art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor

Decretului nr. 221/1960 , ridicate de Bogdan Gheorghe, Bogdan Maria, Barnutiu Ștefan și Barnutiu Gabriela în Dosarul nr. 1.797/C/1995 și de Nagy Francisc Mihai, Nagy Elisabeta, Roșu Grigore, Surugiu Gheorghe și Surugiu Paula în Dosarul nr. 2.503/C/1995, ambele ale Tribunalului Timiș, și constata ca dispozițiile acestuia, referitoare la executarea silită împotriva persoanelor fizice a creanțelor bănești ale organizațiilor socialiste, sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, în prezent fostelor organizații socialiste fiindu-le aplicabile normele de drept comun în materie.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința din 6 decembrie 1995.