Decizia nr. 446/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, excepție ridicată de Silvia Dumitru în Dosarul nr. 2.280/2003 al Tribunalului Constanța - Secția civilă.

La apelul nominal este prezentă partea Societatea Comercială "Tomis" - S.A. din Constanța, prin avocat Daniel Ștefănică, lipsind autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Societății Comerciale "Tomis" - S.A. solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că, prin

Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, Curtea Constituțională a statuat că, chiar dacă s-ar admite că

Legea nr. 22/1969

instituie în sarcina gestionarilor, încadrați în baza unui contract de muncă, o prezumție relativă de culpă pentru daunele directe produse în legătură cu munca lor de gestionare în cadrul unității unde lucrează, nu s-ar putea spune că instituirea unei asemenea prezumții contravine prevederilor constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție. De asemenea, arată că, prin

Decizia nr. 39 din 5 aprilie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 17 iulie 1995, Curtea Constituțională a statuat că scopul legii, în forma rezultată după modificarea ei, este de a proteja în egală măsură ambele forme de proprietate împotriva unor acte prejudiciabile.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că dispozițiile constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție nu au relevanță în cauza dedusă controlului. De asemenea, arată că, potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.280/2003, Tribunalul Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, excepție ridicată de Silvia Dumitru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate încalcă dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție, prin aceea că se instituie în sarcina gestionarilor, încadrați în baza unui contract de muncă, o prezumție relativă de culpă pentru daunele din gestiune, chiar dacă gestionarul nu și-a îndeplinit personal atribuțiile, ci și-a delegat atribuțiile unui terț.

Tribunalul Constanța - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile criticate trebuie privite în contextul noilor reglementări, și anume Codul muncii, care a înlocuit răspunderea materială cu o răspundere patrimonială bazată pe principiile răspunderii civile contractuale, dispozițiile referitoare la decizia de imputare și angajamentul de plată nemaifiind preluate. Angajarea răspunderii patrimoniale poate fi cenzurată pe cale judecătorească, orice aspect privitor la vinovăție putând fi analizat de organele competente. De altfel, Curtea Constituțională a statuat, prin

Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , că prevederile constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție nu pot fi privite ca un obstacol pentru instituirea unei prezumții de culpă în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că

art. 24 din Legea nr. 22/1969

dispune că angajații răspund material, potrivit Codului muncii și prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiuni. Întrucât prin noul Cod al muncii s-au abrogat reglementările privind răspunderea materială a salariaților din vechiul Cod al muncii, rezultă că, în situația prevăzută de dispozițiile de lege criticate, gestionarul are o răspundere integrală patrimonială, potrivit art. 270 și următorul din noul Cod al muncii, întemeiată pe normele și principiile răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa, răspundere care se stabilește numai prin hotărâre judecătorească, pronunțată de către instanța competentă, în cadrul soluționării cererii de chemare în judecată formulate de angajatorul păgubit. De altfel, Curtea Constituțională a statuat, prin

Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , că prevederile constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție nu pot fi privite ca un obstacol pentru instituirea unei prezumții de culpă în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 23 alin. (11) din Constituție consacră prezumția de nevinovăție exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale, această concluzie rezultând nu numai din reglementarea constituțională care face referire explicită la "hotărârea judecătorească de condamnare", dar și din economia reglementărilor, prevederile constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor ce se referă la libertatea individuală. Așa fiind, instituirea prin dispozițiile de lege criticate a răspunderii integrale a gestionarului pentru pagubele cauzate în gestiune și în cazul în care atribuțiile sale sunt exercitate de un delegat sau de o comisie nu contravine prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 26 din Legea nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, publicată în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 18 noiembrie 1969, modificată și completată prin

Legea nr. 54 din 8 iulie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 15 iulie 1994.

Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 26: "Gestionarul răspunde integral și în cazul în care atribuțiile sale fiind exercitate, potrivit dispozițiilor legale, de un delegat sau de o comisie, se constată o pagubă fără a se putea stabili că aceasta s-a produs în absența gestionarului."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 23 alin. (11), ce au următorul conținut:

- Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit

art. 24 din Legea nr. 22/1969 , "angajații răspund material, potrivit codului muncii și prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiunii". Iar, potrivit art. 270 alin. (1) din Codul muncii, "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".

Drepturile și îndatoririle, ca și sarcinile de serviciu, sunt concretizate pentru toate categoriile de salariați, inclusiv pentru gestionari, în contractele individuale de muncă. În cazul producerii unor prejudicii materiale, faptul dacă acestea s-au produs în legătură cu munca anumitor salariați și din vina acestora se examinează în raport cu sarcinile concrete, prevăzute în contractul individual de muncă, și cu modul de îndeplinire a acestora.

Așa fiind, Curtea reține că, în situația reglementată de dispozițiile criticate, gestionarul răspunde patrimonial pentru o pagubă cauzată în gestiune prin fapte ce nu constituie infracțiune, nefiind vorba, în acest caz, despre o răspundere penală, ci despre o răspundere patrimonială.

În ceea ce privește invocarea, de către autorul excepției, a principiului referitor la prezumția de nevinovăție, Curtea constată că acesta nu poate fi desprins din contextul său constituțional. Prezumția de nevinovăție este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind reținerea, arestarea și soluționarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Astfel, prin

Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, Curtea Constituțională, soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 și 25 din Legea nr. 22/1969 , a statuat că art. 23 alin. (11) din Constituție consacră prezumția de nevinovăție, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituționale, făcându-se referire explicită la "hotărârea judecătorească de condamnare", dar și din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor cu privire la "libertatea individuală". Așa fiind, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție nu pot fi considerate un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumții de vinovăție în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, excepție ridicată de Silvia Dumitru în Dosarul nr. 2.280/2003 al Tribunalului Constanța - Secția Civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2004.