Ordin · Ministerul Economiei și Comerțului

Ordinul nr. 872/2004

privind unele măsuri pentru recunoașterea organismelor pentru evaluarea conformității echipamentelor sub presiune transportabile noi, pentru reevaluarea conformității și efectuarea inspecțiilor periodice ale echipamentelor sub presiune transportabile existente și pentru exercitarea funcției de supraveghere

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
16 decembrie 2004
Emitent
Ministerul Economiei și Comerțului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 30 din 10 ianuarie 2005
Modificări
1 act modificator, prima la 24 martie 2005, ultima la 24 martie 2005
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
4 articole, 2 anexe · 5.557 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Completat prin 1

  • Ordinul nr. 120/2005 24 martie 2005 pentru completarea Ordinului ministrului economiei și comerțului nr. 872/2004 privind unel…

În conformitate cu prevederile

art. 20 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 941/2003

privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 5 septembrie 2003,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 738/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul de stat, ministrul economiei și comerțului emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Normele metodologice privind recunoașterea, în vederea desemnării, a organismelor pentru evaluarea conformității echipamentelor sub presiune transportabile noi, pentru reevaluarea conformității și efectuarea inspecțiilor periodice ale echipamentelor sub presiune transportabile existente și pentru efectuarea funcției de supraveghere, prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 2

(1)

Se înființează Comisia de recunoaștere a organismelor pentru evaluarea conformității echipamentelor sub presiune transportabile noi, pentru reevaluarea conformității și efectuarea inspecțiilor periodice ale echipamentelor sub presiune transportabile existente și pentru efectuarea funcției de supraveghere, denumită în continuare Comisia de recunoaștere, care funcționează în cadrul Direcției generale politică industrială.

(2)

Comisia de recunoaștere este organizată și funcționează conform regulamentului de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 2.

(3)

Componența nominală a Comisiei de recunoaștere este prevăzută în anexa nr. 3*).

_____________

Notă

*) Anexa nr. 3 se pune la dispoziție instituțiilor interesate.

Articolul 3

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul de stat,
ministrul economiei și comerțului,
Gavril Baican,
secretar de stat
București, 16 decembrie 2004.
Nr. 872.

Anexa 1 NORMA 16/12/2004

Anexa 2 REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE

a Comisiei de recunoaștere a organismelor pentru evaluarea conformității echipamentelor sub presiune transportabile noi, pentru reevaluarea conformității și efectuarea inspecțiilor periodice ale echipamentelor sub presiune transportabile existente și pentru efectuarea funcției de supraveghere

1. Comisia de recunoaștere funcționează în cadrul Direcției generale politică industrială și are componența redată în anexa nr. 3.

2. Comisia de recunoaștere are următoarele atribuții principale:

- evaluează conform prezentelor norme metodologice organismele care realizează evaluarea conformității echipamentelor noi sau reevaluarea conformității ori inspecțiile periodice ale echipamentelor existente sau efectuează funcția de supraveghere;

- stabilește pentru fiecare organism sarcinile specifice pe care acesta le realizează în aplicarea prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 941/2003

privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile;

- eliberează certificatul de recunoaștere;

- solicită înscrierea organismelor în Registrul organismelor recunoscute;

- propune ministrului economiei și comerțului organismele recunoscute pentru desemnare;

- supraveghează organismele desemnate;

- formulează cererea către Comisia Europeană pentru alocarea numărului de identificare ca organism notificat, după caz.

3. Convocarea Comisiei de recunoaștere se face ori de câte ori este necesar de către președinte sau, în lipsa acestuia, de către vicepreședinte.

4. Convocarea va fi însoțită de ordinea de zi.

5. Comisia de recunoaștere este legal întrunită dacă sunt prezenți cel puțin 4 membri.

6. Deciziile se iau cu majoritatea simplă a membrilor prezenți.

7. Comisia de recunoaștere analizează cererea de recunoaștere și documentele prevăzute la lit. B din anexa nr. 1 și poate decide în ceea ce privește efectuarea unor vizite de verificare la sediul și în spațiile de încercare ale solicitantului, acțiuni în urma cărora ia decizia de acceptare sau de respingere a solicitării de recunoaștere.

8. Deciziile comisiei de recunoaștere se consemnează într-un proces-verbal înscris într-un registru unic, gestionat de Comisia de recunoaștere.

9. În termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii certificatului de recunoaștere, Comisia de recunoaștere solicită înscrierea organismului care a fost aprobat în Registrul organismelor desemnate sau solicită atribuirea numărului de identificare la Comisia Europeană pentru organismele pe care le-a desemnat.

10. Până la data aderării României la Uniunea Europeană, Comisia de recunoaștere propune spre aprobare ministrului economiei și comerțului lista organismelor recunoscute. Lista organismelor aprobate va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 .

________________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.