Decizia nr. 489/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Teodora Sălăgean în Dosarul nr. 9.559/2003 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează Curtea în legătură cu concluziile scrise, depuse la dosar de Teodora Sălăgean, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate de autoarea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 30 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 9.559/2003, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Teodora Sălăgean într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva rezoluției emise în Dosarul nr. 279/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin care s-a respins cererea acesteia de restituire a unui autoturism, ridicat de organele de cercetare penală în baza dispozițiilor art. 96 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție și ale art. 49 alin. (2) [devenit art. 53 alin. (2) ca urmare a revizuirii și republicării Constituției, cu renumerotarea textelor] privind condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât restrânge controlul instanțelor judecătorești asupra actelor și măsurilor procurorului. Astfel, pot fi atacate cu plângere, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, numai rezoluțiile și ordonanțele de netrimitere în judecată, legiuitorul scoțând de sub incidența acestui articol de lege alte acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speța de față, rezoluția de respingere a cererii de restituire a unui autoturism. Se mai arată că nu pot fi supuse controlului instanțelor judecătorești măsurile asigurătorii dispuse de procuror cu privire la bunurile învinuitului, inculpatului sau ale altei persoane și nici actul procurorului cu privire la restabilirea situației anterioare, întemeiat pe dispozițiile art. 170 din Codul de procedură penală. De asemenea, există acte ale procurorului prin care acesta poate da soluții de natura celor prevăzute expres de dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, cum ar fi rechizitoriul, însă, acest act nefiind prevăzut expres de legiuitor în textul de lege criticat (care face referire numai la ordonanțe și rezoluții), împotriva acestor soluții, chiar dacă se încadrează în textul legal criticat, cel interesat nu poate să se adreseze cu plângere instanței judecătorești. În opinia autoarei excepției, restrângerea dreptului de acces liber la justiție, instituită prin textul criticat, nu este necesară într-o societate democratică, fiind așadar contrară prevederilor care reglementează condițiile restrângerii unor drepturi sau libertăți, cuprinse în art. 53 din Constituție.

Judecătoria Oradea apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, critica autoarei excepției fiind determinată de o interpretare eronată a dispozițiilor art. 275-278^1 din Codul de procedură penală. Se arată în acest sens că, atâta vreme cât, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, instanța urmează să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanței sau, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, iar, în temeiul dispozițiilor legale care reglementează materia urmăririi penale, instanța este abilitată să se pronunțe și asupra măsurii confiscării sau restituirii lucrurilor supuse confiscării, nu există nici un impediment ca, în cadrul plângerii reglementate de dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, instanța să-și exercite controlul asupra acestor măsuri. Ca urmare, chiar dacă în redactarea art. 278^1 din Codul de procedură penală nu se reiterează și toate celelalte dispoziții incidente în materie, nu înseamnă că acestea nu se aplică, dispozițiile legale criticate fiind în concordanță cu prevederile art. 21 alin. (1) din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar interpretarea dată de autoarea excepției dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală este eronată. Astfel, ceea ce se atacă în temeiul textului de lege criticat este modul de soluționare a cauzei de către procuror, așadar atât soluția dată în privința acțiunii penale, cât și soluția cu privire la aspectele incidente, a căror rezolvare într-o anumită manieră depinde în mod necesar de soluționarea acțiunii penale. Prin urmare, dacă se atacă rezoluția sau ordonanța procurorului de netrimitere în judecată, instanța are obligația de a soluționa cauza sub toate aspectele, în temeiul principiilor legalității și oficialității, cu luarea în considerare a rolului activ al instanței. Se mai arată că, în ipoteza în care nu se exercită calea de atac prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, accesul liber la justiție este garantat chiar prin dispozițiile art. 168 din Codul de procedură penală, referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii. Se conchide arătându-se că prevederile constituționale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, sunt de aplicație directă, astfel încât acestea se aplică necondiționat de vreo normă subsecventă.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1), ci constituie o aplicare a acestora, întrucât asigură tocmai accesul liber la justiție, respectiv posibilitatea atacării în fața instanței de judecată a rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Totodată, se arată că limitarea, prin textul de lege criticat, a actelor procurorului împotriva cărora se poate face plângere la instanța de judecată reprezintă o problemă de legiferare, iar nu de constituționalitate.

În ceea ce privește critica formulată față de prevederile art. 53 din Constituție, se apreciază că aceasta nu poate fi reținută, întrucât prevederile textului legal supus controlului de constituționalitate nu conțin restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".

Autoarea excepției consideră că aceste dispoziții sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și art. 53 alin. (2), având următorul conținut:

- Art. 21 alin. (1): "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.";

- Art. 53 alin. (2): "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că legiuitorul a reglementat, prin dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, posibilitatea atacării la instanțele judecătorești a acelor măsuri sau acte ale procurorului prin care se soluționează cauza penală, fără ca aceasta să mai ajungă în fața instanței, respectiv a rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Întrucât acestea sunt acte prin care se înfăptuiește justiția, este firesc să fie verificate și confirmate ori infirmate de instanțele judecătorești, singurele autorități prin a căror activitate se realizează justiția, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituție. Așa fiind, Curtea reține că textul de lege criticat nu îngrădește liberul acces la justiție, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept în conformitate cu prevederile art. 21 din Constituție.

Întrucât dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală nu reglementează nici o restrângere a exercițiului vreunui drept ori al unei libertăți, ci dă expresie unui drept constituțional, Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituție, invocate, de asemenea, în motivarea excepției de neconstituționalitate.

În realitate, criticile formulate vizează extinderea prevederilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală și la alte situații neprevăzute de acestea, și anume posibilitatea atacării, pe calea plângerii la instanțele judecătorești, și a altor acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speța de față, rezoluția de respingere a cererii de restituire a unui autoturism ridicat de organul de cercetare penală în baza dispozițiilor art. 96 din Codul de procedură penală. Acceptarea unor astfel de critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în legătură cu constituționalitatea dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, de exemplu, prin

Decizia nr. 411 din 12 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 9 noiembrie 2004, precum și prin

Decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 11 noiembrie 2004. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele deciziilor menționate rămân valabile și în cauza de față.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Teodora Sălăgean în Dosarul nr. 9.559/2003 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2004.