Decizia nr. 411/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Grigore Tomescu în Dosarul nr. 1.258/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că pe calea excepției ridicate în cauză se solicită de fapt completarea normei criticate, ceea ce nu intră în competența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.258/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Grigore Tomescu într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva refuzului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția militară de a-i comunică, respectiv de a emite o ordonanță de revocare a măsurii reținerii efectuate de organele fostului Minister de Interne în noaptea de 21/22 decembrie 1989.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, prin aceea că permite atacarea la instanțele judecătorești numai a rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, legiuitorul scoțând de sub eficiența acestui articol de lege alte acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speța de față, refuzul acestuia de a emite o ordonanță de revocare a măsurii preventive a reținerii. Totodată, se arată că dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 53 din Constituție, republicată, întrucât "în nici un fel restricția stabilită prin art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală nu poate fi asimilată vreuneia din situațiile menționate în acest articol constituțional".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că stabilirea măsurilor și a actelor de urmărire penală împotriva cărora persoana nemulțumită poate face plângere la instanțele judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care este prin urmare singurul în măsură să procedeze la o eventuală extindere a sferei acestora.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale, respectiv celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate de autorul excepției.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2), ci constituie o aplicare a acestora, întrucât asigură tocmai accesul liber la justiție, respectiv posibilitatea atacării în fața instanței de judecată a rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Prin aceste acte și măsuri ale procurorului se pune capăt conflictului de drept penal, ceea ce impune supunerea lor nu numai controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public, ci și controlului din partea instanțelor judecătorești. În ceea ce privește critica aceluiași text formulată față de prevederile art. 53 din Constituție, republicată, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală nu conțin restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți. Se arată totodată că limitarea, prin textul de lege criticat, a actelor procurorului împotriva cărora se poate face plângere la instanța de judecată reprezintă o problemă de legiferare, iar nu de constituționalitate.

În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță."

Autorul excepției consideră că aceste dispoziții sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 53, având următorul conținut:

- Art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și a prevederilor art. 13 din aceeași convenție, privind dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin care legiuitorul a reglementat plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, au fost introduse prin

Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, și exprimă sensul

Deciziei Curții Constituționale nr. 486 din 2 decembrie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998. Prin această decizie, admițând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 278 din Codul de procedură penală, referitoare la plângerea contra actelor procurorului, sunt constituționale numai în măsura în care nu opresc persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești să se adreseze justiției. Curtea a reținut că, fiind vorba de acte prin care se înfăptuiește justiția, este firesc ca acestea să fie verificate și confirmate ori infirmate de instanțele judecătorești, singurele autorități prin a căror activitate se realizează justiția [art. 126 alin. (1) din Constituție, republicată].

Așa fiind, Curtea reține că dispozițiile alin. 1 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluționează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în fața instanței, respectiv împotriva "rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror", nu îngrădesc liberul acces la justiție, așa cum neîntemeiat susține autorul excepției de neconstituționalitate, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept în conformitate cu prevederile art. 21 din Constituție, republicată, respectiv cu prevederile art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât textul de lege criticat nu reglementează nici o restrângere a exercițiului vreunui drept ori al unei libertăți, ci dă expresie unui drept constituțional, prevederile art. 53 din Constituție, republicată, invocate de asemenea în motivarea excepției de neconstituționalitate, nu sunt incidente în cauză.

De altfel, ceea ce se vizează prin criticile formulate este extinderea art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală și la alte situații neprevăzute în acest text legal, în sensul de a se permite atacarea la instanțele judecătorești nu doar a rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, ci și a altor acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speța de față, refuzul acestuia de a emite o ordonanță de revocare a măsurii preventive a reținerii. Or, după cum s-a mai reținut de către Curtea Constituțională în jurisprudența sa, acceptarea acestor critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni prevederilor art. 61 din Constituție, republicată, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Sub acest aspect jurisprudența Curții Constituționale este constantă, statornicind limite ale competenței acesteia, cum ar fi: Curtea "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" ( Decizia nr. 45 din 2 mai 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995), "ea nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică", spre a îndeplini rolul de "legislator pozitiv" ( Decizia nr. 27 din 12 martie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Grigore Tomescu în Dosarul nr. 1.258/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2004.