Decizia nr. 5/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 2 lit. b) și c) din Codul de procedură penală și ale art. 29 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Vida - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209, 221, 222, 223 și ale art. 279 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor
art. 23 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , excepție ridicată de Ion Constantin în Dosarul nr. 3.077/2003 al Judecătoriei Brașov.
La apelul nominal este prezentă partea Dragomir Constantin, prin avocat Silica-Vali Tudor, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează Curtea că partea Dragomir Constantin, prin reprezentant, a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției ca nefondată.
Reprezentanta părții Dragomir Constantin, având cuvântul, învederează că nu are vechimea prevăzută de lege pentru a pune concluzii orale în fața Curții Constituționale, motiv pentru care a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 4 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.077/2003, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209, 221, 222, 223 și ale art. 279 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor
art. 23 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , modificată prin
Legea nr. 138/1997 . Excepția a fost ridicată de Ion Constantin în dosarul menționat, având ca obiect plângerea formulată împotriva lui Gheorghe Dragomir, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și a infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, plângere înregistrată de autorul excepției direct la instanța de judecată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile din Codul de procedură penală criticate instituie o discriminare între cetățeni cu privire la modul în care se soluționează plângerile acestora. Astfel, pentru unele plângeri, cetățenii se pot adresa în mod direct justiției, iar pentru alte plângeri, sunt obligați să se adreseze organelor de cercetare penală. Se arată că, în acest mod, textele criticate încalcă și prevederile art. 21 din Constituție, privind liberul acces la justiție, în opinia autorului excepției fiind "mai rațional și eficient ca toate plângerile [...] să fie adresate instanțelor de judecată pentru a le rezolva, iar instanțele [...] să decidă când să apeleze la efectuarea de cercetări penale acolo unde este cazul". Totodată se susține că aceleași texte legale încalcă principiul separației puterilor în stat, întrucât sensul acestora este "de a institui, prin obligația de a adresa plângerile organelor de cercetare penală, un filtru prin care puterea executivă poate controla justiția, pentru ca anumite dosare să nu fie rezolvate, așa cum cer tratatele internaționale la care România este parte, «într-un termen rezonabil», ci doar atunci când alte interese decât cele ale bunei administrări a justiției vor admite aceasta".
Referitor la dispozițiile
art. 23 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , se susține că, reglementând o serie de cauze de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, încalcă prevederile care reglementează atribuțiile Curții Constituționale, egalitatea în drepturi și liberul acces la justiție, cuprinse în Legea fundamentală. În acest sens se arată că, pentru apărarea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale, trebuie să existe posibilitatea pentru orice persoană de a se adresa justiției, "implicit Curții Constituționale", "cu orice excepție de neconstituționalitate, și nu doar cu acelea de care depinde soluționarea cauzei". De asemenea, în opinia autorului excepției, Curtea Constituțională ar trebui, în conformitate cu dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituție, să hotărască asupra tuturor excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, și nu doar asupra celor care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Se consideră că, în caz contrar, sunt încălcate și prevederile constituționale ce consacră egalitatea în fața legii, prin crearea unei discriminări față de cetățenii care au beneficiat de reglementarea
art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , înainte de modificarea sa prin
Legea nr. 138/1997 . Sub același aspect al discriminării create între cetățeni este criticat și textul
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , care, anterior modificării prin
Legea nr. 138/1997 , nu prevedea obligația instanței, în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, de a nu mai sesiza Curtea Constituțională în situația în care excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Judecătoria Brașov consideră că textele de lege criticate sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției. În susținerea acestei opinii arată că stabilirea unor reguli speciale de procedură privind sesizarea organelor de urmărire penală și a instanței de judecată "nu este contrară principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților, atâta timp cât orice persoană poate adresa o plângere penală organelor abilitate în cazul încălcării drepturilor lor", și nici nu aduce atingere principiului separației puterilor în stat, respectiv dispozițiilor constituționale care consacră supremația Constituției și a legilor statului.
Referitor la critica
art. 23 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , modificată și completată prin
Legea nr. 138/1997 , instanța apreciază că "acest text de lege nu are aplicabilitate în speță, iar soluționarea cauzei nu depinde de aplicarea acestuia", precum și faptul că nu contravine nici unei prevederi constituționale.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că dispozițiile art. 221, 222, 223 și ale art. 279 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu îngrădesc liberul acces la justiție, întrucât realizarea acestui drept este asigurată prin sesizarea instanței de judecată de către procuror, prin rechizitoriu. În cazul în care procurorul dă o soluție de netrimitere în judecată, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate se poate adresa instanței de judecată, accesul liber la justiție fiind pe deplin asigurat. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin aceleași dispoziții legale, a principiului egalității în drepturi în fața legii, se arată că "opțiunea legislativă în reglementarea modalității de sesizare a organelor judiciare nu creează un privilegiu ori vreo discriminare între cetățeni în raport cu vreunul dintre criteriile prevăzute în art. 4 alin. (2) din Constituție, întrucât stabilirea acestor reguli se întemeiază pe natura infracțiunilor care fac obiectul procesului penal, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților și cu asigurarea, în toate cazurile, a accesului liber la justiție [...]".
Totodată se arată că prevederile din
criticate de autorul excepției nu contravin nici unui text constituțional. Aceste norme reprezintă concretizarea limitelor controlului exercitat de către Curtea Constituțională, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, nefiind de natură să încalce liberul acces la justiție, câtă vreme Curtea Constituțională nu este instanță de judecată, ci garantul supremației Legii fundamentale, și nici principiul egalității în drepturi a cetățenilor, deoarece nu creează privilegii sau discriminări.
În concluzie, Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 209, 221, 222, 223 și ale art. 279 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și nu conțin elemente care ar putea determina un tratament inegal sau discriminatoriu între părțile care au aceeași calitate în procesul penal, fiind aplicabile tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare. Totodată se arată că aceste texte de lege nu împiedică accesul liber la justiție și nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor
art. 23 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , se apreciază că este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu conțin norme contrare textelor constituționale invocate.
În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Curtea constată că, deși a fost sesizată în cauză cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 209, 221, 222, 223 și ale art. 279 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, precum și a prevederilor
art. 23 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , modificată prin
Legea nr. 138/1997 , din analiza conținutului motivării excepției de neconstituționalitate rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie, în ceea ce privește textele din Codul de procedură penală criticate, numai art. 279 alin. 2 lit. b) și c), privind organele cărora li se adresează plângerea prealabilă. În legătură cu dispozițiile art. 209, privind competența procurorului în faza urmăririi, ale art. 221, privind modurile de sesizare a organului de urmărire penală, ale art. 222, care reglementează plângerea, și ale art. 223, care reglementează denunțul, nu au fost formulate critici de neconstituționalitate și, ca atare, nu pot fi reținute ca obiect al excepției.
Totodată, Curtea constată că dispozițiile
art. 23 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992
au fost modificate prin
Legea nr. 232/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 3 iunie 2004, intrată în vigoare după data sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. În prezent, ca urmare a republicării
Legii nr. 47/1992 , astfel cum a fost modificată, cu renumerotarea textelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, conținutul normelor criticate de autorul excepției este cuprins în art. 29 alin. (1), (3) și (6) din lege.
Așa fiind, Curtea urmează a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 2 lit. b) și c) din Codul de procedură penală și ale
art. 29 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , care au următorul conținut:
- Art. 279 alin. 2 lit. b) și c) din Codul de procedură penală: "Plângerea prealabilă se adresează: [...]
b) organului de cercetare penală sau procurorului, în cazul altor infracțiuni decât cele arătate la lit. a);
c) organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător și controlor financiar de la camera de conturi județeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arătate în art. 29 pct. 1.";
-
Articolul 29
alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 : "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. [...]
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. [...]
(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Textele constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate au următorul conținut:
- Art. 1 alin. (4) și (5): "(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.
(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";
- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenești vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1), (2) și (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 146 lit. d) teza întâi: "Curtea Constituțională are următoarele atribuții: [...]
d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; [...]".
De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea reține următoarele:
I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 2 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, în motivarea acesteia se susține, în esență, că, prin stabilirea regulii ca, în anumite situații, plângerea prealabilă să fie adresată organelor de cercetare penală sau procurorului, respectiv organului competent să efectueze urmărirea penală, iar nu direct instanței de judecată, aceste texte de lege instituie o discriminare între cetățeni cu privire la soluționarea plângerilor penale, îngrădesc liberul acces la justiție și încalcă dreptul la un proces echitabil prin prelungirea inutilă a duratei de soluționare a plângerilor. În consecință, se consideră că toate plângerile ar trebui să fie adresate instanței de judecată. Se mai arată că diferența de tratament juridic instituită de dispozițiile legale criticate, sub aspectul organelor care soluționează plângerea prealabilă, încalcă și principiul separației puterilor în stat, întrucât instituie "un filtru prin care puterea executivă poate controla justiția".
Examinând aceste susțineri, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, în raport de critici similare, prin
Decizia nr. 134/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 29 aprilie 2004, precum și prin
Decizia nr. 229/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iunie 2004. Cu acele prilejuri, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii, întrucât "stabilirea unor reguli speciale de competență după calitatea persoanei și a unor reguli de procedură diferite pentru anumite situații nu reprezintă o încălcare, ci o confirmare a principiului egalității, care presupune tratamente juridice deosebite pentru situații diferite".
Totodată, Curtea a reținut că aceste dispoziții legale nu îngrădesc dreptul de acces liber la justiție, deoarece prin lege pot fi instituite reguli deosebite în considerarea unor situații diferite, semnificația prevederilor înscrise în alin. (2) al art. 21 din Constituție fiind aceea că "legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
În sfârșit, prin aceleași decizii Curtea a mai statuat că art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu contravine dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, drept garantat și de art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât "nu opresc părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil".
Câtă vreme nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate sunt valabile și în prezenta cauză, atât în ceea ce privește critica dispozițiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, cât și a prevederilor lit. b) a aceluiași alineat, critici fundamentate de autorul excepției pe aceleași argumente.
Nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul separației puterilor în stat. Această susținere, astfel cum a fost argumentată de autorul excepției, nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci dă expresie unor presupuneri ale acestuia privind existența unor "interese" străine bunei administrări a justiției.
De altfel, prin criticile formulate, autorul excepției de neconstituționalitate susține necesitatea unei soluții legislative diferite de cea instituită prin art. 279 alin. 2 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, arătând că ar fi "mai rațional și eficient ca toate plângerile [...] să fie adresate instanțelor de judecată pentru a le rezolva, iar instanțele [...] să decidă când să apeleze la efectuarea de cercetări penale acolo unde este cazul". Or, o asemenea problemă nu este de resortul contenciosului constituțional, sub acest aspect Curtea statuând în jurisprudența sa faptul că nu se poate substitui legiuitorului pentru modificarea reglementărilor adoptate, întrucât, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este "[...] unica autoritate legiuitoare a țării".
II. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , Curtea constată că aceste prevederi legale, care se referă la procedura soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea litigiului dintre părți. În consecință, sub acest aspect, excepția urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul
art. 29 alin. (1) și alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 2 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Constantin în Dosarul nr. 3.077/2003 al Judecătoriei Brașov.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , invocată de același autor în aceeași cauză.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.