Hotărâre · Curtea Constituțională

Hotărârea nr. 24/1996

referitoare la contestația privind înregistrarea candidaturilor domnilor Tudor Mohora și Corneliu Vadim Tudor pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996

prezumat în vigoare

Data actului
19 septembrie 1996
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 228 din 24 septembrie 1996
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 4.944 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Sorin Marinescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea contestației privind înregistrarea candidaturilor domnilor Tudor Mohora și Corneliu Vadim Tudor pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depusa de domnul Rai I. Mircea la Biroul Electoral Central, cu nr. 180 din 16 septembrie 1996.

Contestația a fost înaintată Curții Constituționale și formează obiectul Dosarului nr. 209D/1996.

Curtea a dispus soluționarea contestației fără citarea părților, având în vedere cerința legală a rezolvarii ei în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , art. 11 alin. (2) și (3) și

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la

art. 85 din Legea nr. 68/1992

și coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Magistratul-asistent prezintă obiectul contestației.

În motivarea contestației se arata ca ambii candidați au fost "propulsati" de Partidul Socialist al Muncii, ulterior Partidul Socialist, și, respectiv, Partidul România Mare, care, după alegerile din anul 1992, au sprijinit alianta cu Partidul Democrației Sociale din România și Partidul Unității Naționale Române, în vederea creării unei majorități parlamentare pentru guvernarea tarii. Se susține ca pe parcursul celor patru ani nu s-a reușit să se stopeze declinul economic, care s-a accentuat în perioada guvernarii Roman-Stolojan, "sub supravegherea atenta și impusa din exterior, prin intermediul Președintelui Ion Iliescu", iar ambii candidați, deși au luat poziții critice față de unele neajunsuri, acestea au avut numai un caracter demagogic. Se mai arata ca cei doi candidați, în campania electorală pentru alegerile din anul 1992, nu au dezvaluit adevărul despre evenimentele din decembrie 1989 și rolul decisiv al Președintelui Ion Iliescu în "dirijarea ostilităților", iar prin înregistrarea candidaturilor se urmărește numai mărirea timpului afectat campaniei electorale în favoarea partidelor pe care le reprezintă "pe cheltuiala cetățeanului". În consecința, considera ca domnii Tudor Mohora și Corneliu Vadim Tudor nu îndeplinesc "condițiile de moralitate" necesare înscrierii lor pe lista candidaților pentru alegerile președințiale din anul 1996.

Procurorul, având cuvintul în fond, apreciază ca neîntemeiată contestația, motivele invocate nefiind cauze legale de neeligibilitate, ci simple consideratiuni politice.

CURTEA,

luând în dezbatere contestația înaintată de Biroul Electoral Central, constata ca este competența sa o soluționeze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție, al

art. 27 din Legea nr. 47/1992

și al

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .

Analizînd contestația în raport cu prevederile Constituției, ale

Legii nr. 69/1992

pentru alegerea Președintelui României și vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:

Motivele invocate în contestație nu reprezintă impedimente juridice pentru ca o persoană să poată candida la funcția de Președinte al României, în sensul art. 34 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (3), art. 35 alin. (2) și art. 81 alin. (4) din Constituție, astfel încât nu pot constitui temei legal pentru infirmarea înregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturilor domnilor Tudor Mohora și Corneliu Vadim Tudor la alegerile președințiale din 3 noiembrie 1996. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe hotărâri, cu prilejul alegerilor din anul 1992 și al alegerilor din acest an, neexistand temeiuri pentru a se reveni asupra celor statuate.

Prin natura lor, aceste motive exced atribuțiile Curții Constituționale, definite de Constituție și de

Legea nr. 69/1992 , putind fi, eventual, apreciate numai de corpul electoral cu prilejul exprimarii votului.

În consecința, contestația ce face obiectul judecații de fața urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele arătate și vazind dispozițiile art. 144 lit. d) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a), ale

art. 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , precum și pe cele ale art. 2 alin. (2) și

art. 11 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 69/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația privind înregistrarea candidaturii domnilor Tudor Mohora și Corneliu Vadim Tudor la funcția de Președinte al României, formulată de domnul Rai I. Mircea.

Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Constantin Burada

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.