Decizia nr. 122/1996

Curtea Constituțională a fost sesizată, la data de 23 septembrie 1996, de către 25 de senatori, și anume: domnii Ioan Turlacu, Ion Manea, Andrei Potcoava, Zoltan Hosszu, Nicolae Simescu, Gigel Grigore, Tiberiu Ștefan Incze, Mihail Buracu, Ion Coja, Ștefan-Traian Mocuta, Costel Gheorghiu, Teiu Paunescu, Ivan Sabin, Dumitru Calueanu, Mancia T. Mircea, Viorel Ilisiu, Ignat Florica Doina, Gheorghe Secara, Mircea Valcu, Gabor Kozsokar, Victor Apostolache, Gheorghe Rizescu, Crecan Augustin, Karoly Ferenc Szabo și Teodor Ardelean, în legătură cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituție, în cadrul procedurii de adoptare a Legii privind statutul deputaților și senatorilor.

În sesizare se arata ca motivele obiectiei de neconstituționalitate sunt de ordin procedural și privesc modul cum s-a desfășurat ședința comuna a Camerei Deputaților și Senatului din 11 septembrie 1996. Se susține ca modul în care s-a desfășurat dezbaterea încalcă prevederile art. 76 alin. (2) din Constituție și ale art. 54 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, deoarece, în situația în care raportul comisiei de mediere, în ansamblul sau, nu a întrunit cvorumul prevăzut de lege, într-una dintre Camere, ar fi trebuit ca, în ședința comuna a Parlamentului, să fie supus votului întregul raport al Comisiei de mediere și nu numai textele aflate în divergenta. În sprijinul celor arătate sunt invocate și deciziile anterioare ale Curții Constituționale, și anume: Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995 și Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995. Prin nerespectarea reglementărilor invocate, se considera ca textele din cuprinsul actului normativ nu au dobândit putere de lege. În sensul celor arătate, se precizează ca, în Senat, cu excepția art. 42 alin. (1) din lege, propunerile Comisiei de mediere au fost admise "text cu text", dar, în ansamblu, "raportul de mediere nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea unei legi organice".

Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului spre a-și prezenta punctele de vedere.

În punctul de vedere al Camerei Deputaților se considera ca obiecția de neconstituționalitate nu este intemeiata, pentru adoptarea în forma definitivă a Legii privind statutul deputaților și senatorilor, în ședința comuna a celor două Camere, facindu-se aplicarea corecta a dispozițiilor art. 76 alin. (2) din Constituție. În ședința comuna - se precizează în continuare - divergențele "au fost eliminate punct cu punct, cu votul majorității cerute de lege pentru o lege organică, ceea ce a făcut inutila supunerea raportului Comisiei de mediere unui vot în plenul Camerei Deputaților și Senatului". Deciziile anterioare ale Curții Constituționale la care fac referire semnatarii obiectiei de neconstituționalitate se considera că nu contrazic, ci, dimpotriva, confirma modul de interpretare și aplicare de către cele două Camere a dispozițiilor art. 76 alin. (2) din Constituție.

În punctul de vedere al Senatului se considera ca, potrivit practicii parlamentare, "validată de hotărârile Curții Constituționale", ar fi fost necesară "supunerea la vot a raportului de mediere în cadrul unei ședințe comune a Parlamentului".

Guvernul nu și-a comunicat punctul de vedere.

CURTEA,

având în vedere sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al Camerei Deputaților și al Senatului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Legii privind statutul deputaților și senatorilor, ale Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea este competența să se pronunțe asupra obiectiei de neconstituționalitate, care s-a înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională exercita controlul de constituționalitate asupra legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres și limitativ arătate, între care și un număr de cel puțin 25 de senatori. Întrucît, prin dispozițiile arătate, nu s-a făcut nici o distincție între controlul constituționalității substanței reglementării și controlul constituționalității procedurii de adoptare a legii, rezultă ca obiectul controlului de constituționalitate privește ambele aspecte, deci atât constituționalitatea intrinseca sau interna, cît și cea extrinseca sau externa. Cei 25 de senatori au sesizat tocmai încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituție privind procedura care trebuie urmată atunci când comisia paritara, constituită în vederea medierii, nu ajunge la un acord sau când una dintre Camere nu aproba raportul Comisiei de mediere.

Potrivit art. 76 alin. (2) din Constituție, în ședința comuna a Camerelor se supun dezbaterii "textele aflate în divergenta", pentru a se adoptă "textul definitiv", cu votul majorității prevăzute, după caz, la art. 74 alin. (1) sau (2) din Constituție. Este adevărat ca art. 76 alin. (2) din Constituție se referă și la situația în care una dintre Camere "nu aproba raportul Comisiei de mediere". Aceasta precizare trebuie însă corelata cu celelalte elemente din structura acelorași dispoziții, anume ca, în ședința comuna, Camerele se pronunța asupra "textelor aflate în divergenta". Prin urmare, în principiu, Camerele nu dezbat și nu hotărăsc asupra raportului Comisiei de mediere, ci doar asupra textelor din acest raport rămase încă în divergenta. Camerele, în ședința lor comuna, ar urma să se pronunțe asupra întregului raport, numai dacă una dintre ele, respingând raportul, nu a admis nici una dintre propunerile Comisiei de mediere, dar nu și atunci când unele dintre aceste propuneri au fost însușite prin votul exprimat asupra lor, în condițiile prevăzute de dispozițiile constituționale. Astfel, admițând ca, deși Camerele au adoptat, cu respectarea majorității prevăzute de Constituție, unele dintre textele propuse în raportul Comisiei de mediere, în ședința comuna a acestora urmează să se supună dezbaterii și aprobării întregul raport, ar echivala cu a considera ca ineficiente și deci inutile dezbaterile și votul punctual al fiecărei Camere asupra textelor propuse de comisie, înainte de supunerea la vot a întregului raport. Textele din raport, însușite prin vot și în condițiile prevăzute de legea fundamentală de către fiecare Cameră, trebuie considerate ca fiind dobîndite, exprimind voința Camerelor de a rezolva unele dintre divergențele existente între acestea, procesul medierii continuind numai asupra a ceea ce încă a rămas în divergenta. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile ei adoptate în aceeași problema de constituționalitate. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, s-a spus, între altele: "Împrejurarea ca, în final, raportul Comisiei de mediere a fost aprobat cu o majoritate ce nu era absolută nu înseamnă ca divergențele au rămas intacte, ca și cum nici comisia, nici raportul sau nu ar fi existat. O asemenea concluzie ar contrazice hotărârile succesive luate regulamentar prin vot de către Senat pentru aprobarea fiecărei propuneri cuprinse în raportul de mediere vizind concilierea tuturor divergentelor". Ca urmare, s-a spus în aceeași decizie, "în ședința comuna a Camerelor, convocată potrivit art. 76 din Constituție, reluarea dezbaterilor fără a se tine seama de propunerile Comisiei de mediere, acceptate de cele doua adunări legiuitoare, nu se mai justifica". Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, reia considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995.

Întrucît art. 54 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, adoptat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 3 martie 1992, are în esenta o redactare identică cu aceea a art. 76 alin. (2) din Constituție, examinarea prevederilor regulamentului nu poate conduce la o alta concluzie decît aceea la care s-a ajuns prin examinarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) din Constituție.

Aceste considerente de principiu nu acoperă însă în întregime situația invocată de autorii obiectiei de neconstituționalitate, situație care diferă în anumite privinte de ipotezele examinate.

Legea privind statutul deputaților și senatorilor, fiind o lege organică, ea trebuia adoptată, conform dispozițiilor art. 74 alin. (1) din Constituție, cu majoritate absolută.

În fapt, ca urmare a adoptării Legii privind statutul deputaților și senatorilor în redactari diferite de către cele două Camere, s-a instituit o comisie de mediere, care, în unele situații, a optat pentru textul adoptat de Senat, în alte situații ea a optat pentru textul adoptat de Camera Deputaților și, în fine, a propus unele texte proprii. Cu excepția art. 42 alin. (1) din lege, Senatul și-a insusit propunerile Comisiei de mediere, prin vot punctual asupra acestora, dar, uneori, cu majoritate absolută, alteori cu majoritate simpla. În final, cu 62 de voturi pentru, 21 de voturi împotriva și 21 de abtineri, Senatul nu a adoptat raportul Comisiei de mediere, neintrunindu-se majoritatea absolută impusa de caracterul organic al legii.

Astfel cum rezultă din stenograma ședinței Senatului din 7 mai 1996, unele dintre propunerile Comisiei de mediere au fost adoptate cu majoritate absolută, asa cum stabilește art. 74 alin. (1) din Constituție, cît privește adoptarea legilor organice. În sensul celor arătate, textele astfel adoptate nu mai trebuie supuse dezbaterii și votului în ședința comuna a Camerelor, chiar dacă, în final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritate absolută, întrucît, prin adoptarea respectivelor texte, practic, efectiv unele divergențe au fost soluționate. În condițiile în care, însă în final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritatea absolută, textele propuse în raport, adoptate numai cu majoritate simpla sau pur și simplu neadoptate - cum a fost cazul textului art. 42 alin. (1) din lege - rămân în divergenta, ele nefiind rezolvate cu respectarea procedurilor constituționale. Prin urmare, aceste texte rămase în divergenta trebuie în mod necesar să facă obiectul dezbaterii și al votului în ședința comuna, pentru a se adoptă, asa cum se prevede în art. 76 alin. (2) din Constituție, "textul definitiv". Dacă, dimpotriva, deși unele texte nu au fost adoptate cu majoritate absolută sau nu au fost pur și simplu adoptate, în final, raportul Comisiei de mediere ar fi fost totuși adoptat, în întregime, cu majoritate absolută, s-ar fi putut considera ca astfel toate divergențele au fost rezolvate în sensul celor propuse prin raportul adoptat și, în consecința, nu se justifica aprobarea încă o dată a aceluiași raport în ședința comuna.

În situația invocată, asa cum rezultă din stenograma ședinței Senatului din 30 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 81 din 10 mai 1996, unele dintre textele propuse prin raportul Comisiei de mediere au fost adoptate numai cu majoritate simpla (de exemplu, textele propuse la pct. 9, 9 bis, 11, 22, 26, 28, 37 și 40 din raport), iar art. 42 alin. (1) din lege nu a fost adoptat nici măcar cu majoritate simpla. Raportul Comisiei de mediere fiind, în final, respins în întregime, textele respective au rămas, evident, în divergenta.

În ședința comuna a Camerelor, asa cum rezultă din stenograma publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 145 din 20 septembrie 1996, s-a supus votului numai textul art. 42 alin. (1) din lege, acesta neintrunind majoritatea absolută. Or, în sensul celor arătate, trebuia să se supună dezbaterii și votului toate textele care, efectiv, au rămas în divergenta, prin neadoptarea lor în ședința Senatului potrivit procedurilor constituționale și ca urmare a respingerii în întregime a raportului Comisiei de mediere.

În aceste condiții, obiecția de neconstituționalitate este intemeiata, întrucît nu s-au respectat procedurile constituționale de adoptare a legii.

Având în vedere considerentele expuse, dispozițiile art. 76 alin. (2) și ale art. 144 lit a) din Constituție, precum și prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca Legea privind statutul deputaților și senatorilor este neconstitutionala.

Prezenta decizie se comunică Președintelui României, precum și președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute la art. 145 alin. (1) din Constituție, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 22 octombrie 1996 și la ea au participat: Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu și Romul Petru Vonica, judecători.