Decizia nr. 62/1995

Curtea Constituțională a fost sesizată la data de 25 mai 1995 de către 25 de senatori, și anume: Ionel Aichimoaie, Mircea Boulescu, Aristotel Adrian Cancescu, Dumitru Mugurel Ceraceanu, Ioan Crețu, Alexandru Diaconu, Costel Gheorghiu, Mihai Iurcu, Ștefan-Traian Mocuta, Ovidiu Corneliu Popescu, Vasile Strambu, Ioan Turlacu, Andrei Tugulea, Dan-Constantin Vasiliu, Sorin Adrian Vornicu Nichifor, Cristian Sorin Dumitrescu, Attila Verestoy, Zoltan Hosszu, Iosif Csapo, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Lajos Magyari, Gabor Kozsokar, Karoly Ferenc Szabo, Valentin Corneliu Gabrielescu și Denes Sereș în legătură cu neconstituționalitatea Legii pentru accelerarea procesului de privatizare în ansamblul sau, ca urmare a încălcării art. 76 alin. (2) din Constituție.

La aceeași dată, Curtea a mai fost sesizată de către 29 de senatori, și anume: Corneliu Coposu, Ioan Lup, Ion Manea, Adrian Sarbu, Voicu Valentin Glodean, Șerban Sandulescu, Maria Matilda Tetu, Constantin Moiceanu, Vasile Vetisanu, Dumitru Calueanu, Tanase Tavala, Ștefan Augustin Popa Doinas, Ștefan Radoff, Nicolae Manolescu Apolzan, Nistor Badiceanu, Florin Buruiana, Sabin Ivan, Mihai Buracu, Emilian Buzica, Radu Ceontea, Gheorghe Catuneanu, Constantin Ticu Dumitrescu, Alexandru Popovici, Emil Tocaci, Tiberiu Vladislav, Matei Boila, Ioan Paul Popescu, Andrei Potcoava și Alexandru Paleologu cu privire la neconstituționalitatea Legii pentru accelerarea procesului de privatizare, atât în ansamblul ei, cît și în legătură cu unele prevederi.

Pentru aceleași motive, ca în cea de-a doua obiectie de neconstituționalitate, Curtea a fost sesizată și de un grup de 52 de deputați, și anume: Raymond Luca, Dan-Florin Trepcea, Horia Mircea Rusu, Dinu Patriciu, Mihnea-Tudor Ionita, Teodora Bertzi, Petru Litiu, Constantin-Romeo Dragomir, Gheorghe Todut, Ioan Ghise, Adrian Severin, Victor Babiuc, Radu Mircea Berceanu, Petre Partal, Adriean Videanu, Paula-Maria Ivanescu, Alexandru Sassu, George Iulian Stancov, Vasile Bran, Corneliu Dorin Gavaliugov, Teodor Luputiu, Viorel Lixandroiu, Ioan Adrian Vilau, Victor Bostinaru, Cristian Rădulescu, Mihaita Postolache, Constantin Ionescu, Ion Diaconescu, Mircea Ioan Popa, Gheorghe Cristea, Remus-Constantin Opris, Gavril Dejeu, Sergiu George Rizescu, Mircea-Mihai Munteanu, Mihail Nica, Gabriel Țepelea, Mihail Bucur, Viorel Pavel, George Stanescu, Ion Dinu, Ion Strachinaru, Mircea Popescu, Nestor Calin, Costel Paunescu, Smaranda Dobrescu, Horia Radu Pascu, Ioan Victor Pica, Constantin-Șerban Rădulescu Zonner, Vasile Mandroviceanu, Barbu Pitigoi, Gheorghe Comanescu și Vasile Lupu.

În esenta, obiecțiile de neconstituționalitate referitoare la ansamblul legii sunt următoarele:

- încălcarea art. 76 alin. (2) din Constituție, în legătură cu procedura de soluționare a divergentelor dintre cele două Camere ale Parlamentului, în cadrul ședinței comune a acestor Camere din data de 24 mai 1995;

- încălcarea dreptului de proprietate prevăzut în art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție "prin ignorarea dreptului foștilor proprietari deposedati de regimul comunist";

- încălcarea art. 137 alin. (5) din Constituție, deoarece nu s-au stabilit în lege sursele de finanțare pentru aplicarea ei.

Obiecțiile de neconstituționalitate a unor prevederi ale noii legi se referă la:

- diminuarea dreptului de proprietate prin reglementările cuprinse în capitolul I "Transferul cu titlu gratuit de acțiuni";

- încălcarea principiului neretroactivitatii legii prin prevederile art. 14 alin. (1) din lege;

- încălcarea principiului nediscriminarii prin prevederile art. 2 alin. (2) din lege.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul sau de vedere, președintele Camerei Deputaților considera ca obiecțiile de neconstituționalitate formulate sunt nefondate pentru următoarele motive:

- art. 77 din Legea nr. 58/1991 nu a instituit un drept de despăgubire a foștilor proprietari, ci a statuat numai "o intenție legislativă care ar putea institui un drept de reparații", iar "Legea pentru accelerarea procesului de privatizare nu-l oprește pe legiuitor sa emita o asemenea reglementare";

- privatizarea societăților cu capital de stat nu constituie o încălcare a dreptului foștilor proprietari, cît timp dreptul de proprietate aparține statului;

- critica adusă noii reglementări că nu a instituit reparațiile cuvenite foștilor proprietari constituie o obiectie de neconstituționalitate prin omisiune, care, ținând seama de statutul Curții Constituționale, este inadmisibila;

- regimul proprietății societăților comerciale supuse privatizării nu este incert, asa cum se arata în sesizările formulate, fiind definit prin Legea nr. 15/1990, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 58/1991 și prin alte reglementări legale și conferind statului - contrar celor susținute prin obiecțiile de constituționalitate invocate - "dreptul constituțional de a le privatiza", precum și de a acorda, cu titlu gratuit, cota de 30%, fără ca aceasta să poată fi afectată, în viitor, de eventualele despăgubiri cuvenite foștilor proprietari; sub acest aspect, criticile făcute privesc reglementări anterioare noii legi, ce nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate a legii atacate;

- criticile referitoare la diminuarea dreptului de proprietate "fie ca privesc aplicarea Legii nr. 58/1991, fie ca vizează soluții legislative care pot fi utilizate de orice legiuitor într-un stat de drept, fără a afecta prevederile legii fundamentale", nefiind deci întemeiate;

- dublarea certificatelor de proprietate cu cupoane, în condițiile în care valoarea lor rămâne neschimbata, "nu reprezintă decît o alternativa politica" de competența legiuitorului, fără a afecta dispozițiile Constituției;

- regimul cupoanelor nominative de privatizare nu încalcă prevederile art. 49 din Constituție, deoarece ele nu privesc drepturi constituționale, ci și drepturi de creanta, supuse diferitelor reglementări legale impuse de politica economică a statului și riscurilor inerente în condițiile economiei de piața; în cadrul noii reglementări "o asemenea problema nu se pune, deoarece dublarea certificatelor de proprietate cu cupoane nu modifica valoarea de ansamblu a acestora";

- principiul neretroactivitatii legii nu este încălcat de art. 14 alin. (1) din lege, întrucît critica adusă se întemeiază pe absolutizarea unei interpretări pur gramaticale, care însă este irelevanta atât în practica judiciară, cît și în sens constituțional, ținând seama de "regula potrivit căreia un contract încheiat sub o lege anterioară nu poate fi modificat de o lege posterioară";

- obiecția de constituționalitate legată de acordarea de cupoane celor care nu și-au ridicat certificatele de proprietate și tinerilor care vor împlini vârsta de 18 ani până la data de 31 decembrie 1995, în sensul că aceștia sunt discriminati, întrucît nu li se dau și certificate de proprietate, este inadmisibila, întrucît se referă la o omisiune de legiferare, ceea ce nu intră în statutul constituțional al Curții;

- neprecizarea sursei de finanțare necesare aplicării legii nu constituie o încălcare a prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituție, deoarece noua reglementare nu prevede în nici una dintre prevederile sale suportarea unor cheltuieli de la bugetul de stat, "ceea ce face inoperantă precizarea sursei de finanțare";

- nu au fost incalcate prevederile art. 76 alin. (2) din Constituție, în cadrul ședinței comune a Camerelor pentru soluționarea divergentelor dintre formele adoptate de fiecare în parte, întrucît "dezbaterile din ziua de 24 mai s-au purtat asupra acestor diferențe", iar în finalul lor s-a adoptat, prin vot, propunerea de sistare a dezbaterilor, în temeiul art. 28 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, în care se reglementează aceasta posibilitate. De altfel, se arata ca această măsură era conformă și ordinii de zi a ședinței în care se prevazuse, la pct. 2, "votul final asupra Raportului de mediere la proiectul de lege pentru accelerarea procesului de privatizare", avîndu-se în vedere ca acest raport cuprindea toate divergențele existente. De asemenea, se considera ca scopul dezbaterilor fiind acela "de a dezvălui parlamentarilor semnificatia votului final", acest scop a fost pe deplin realizat în cadrul multiplelor dezbateri ce au avut loc în fiecare Cameră cu prilejul adoptării legii, cît și al discutarii raportului comisiei de mediere, subliniindu-se ca o soluție contrară este de natura sa conducă la crearea unei situații de "blocaj legislativ".

Președintele Senatului, în punctul sau de vedere, apreciază ca motivele de neconstituționalitate invocate în cele trei sesizări, dintre care doua identice, sunt neintemeiate, pentru următoarele considerente:

- nu sunt incalcate drepturile foștilor proprietari și deci dispozițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece prezenta lege instituie numai măsuri de accelerare a procesului de privatizare, pe baza și în cadrul Legii nr. 58/1991, ce nu a fost contestată sub aspectul constituționalității; reiterarea în noua reglementare a art. 77 din Legea nr. 58/1991 este fără ratiune cît timp aceste dispoziții sunt în vigoare; despre drepturi ale foștilor proprietari nu se poate vorbi atita vreme cît nu au fost reconstituite legal, constituționalitatea putind fi apreciată numai în raport cu un drept existent, iar "reparațiile" menționate în art. 77 din Legea nr. 58/1991 urmează a fi rezolvate pe domenii și nu numai prin restituire în natura, ci și prin echivalent;

- obiecția privind "diminuarea dreptului de proprietate" potrivit calculelor prezentate, ca și critica în legătură cu "restrîngerea dreptului de dispoziție" nu au nici o concludenta în legătură cu constituționalitatea legii; de asemenea, dreptul de valorificare a unui singur certificat de persoana, împreună cu cuponul, este de natura sa restabileasca bazele sociale și de echitate avute în vedere de Legea nr. 58/1991;

- susținerea în legătură cu încălcarea principiului neretroactivitatii legii este gresita, deoarece cei ce dobândesc dreptul de proprietate prin privatizare asupra unei unități încheie contractul atât cu Fondul Proprietății de Stat, cît și cu Fondul Proprietății Private respectiv; împrejurarea ca se încheie contractele succesiv cu Fondul Proprietății de Stat și Fondul Proprietății Private nu are relevanta și nu schimba regimul juridic și condițiile de valabilitate a actului de dobândire, astfel ca dispozițiile art. 14 alin. (1) sunt constituționale;

- lărgirea sferei celor care primesc cupoane de privatizare, prin cuprinderea și a tinerilor care vor împlini 18 ani până la 31 decembrie 1995, nu este în dăuna celor care au primit certificate, iar această măsură nu reprezintă o discriminare, ci, dimpotriva, instituie o egalitate de tratament pentru această categorie de cetățeni;

- împrejurarea ca legea nu prevede sursa cheltuielilor pentru aplicarea ei nu este o problemă de constituționalitate, în nici o lege nestabilindu-se cheltuielile de punere în executare și sursa acestora;

- nu au fost incalcate prevederile art. 76 alin. (2) din Constituție, supunerea la votul final, în Camerele reunite, a raportului de mediere fiind legală, deoarece Camera Deputaților a adoptat prin vot raportul de mediere, text cu text, și, în final, acest raport în ansamblul sau, iar Senatul a adoptat raportul de mediere, de asemenea, text cu text, însă nu și în ansamblul sau, neintrunind numărul de voturi în funcție de caracterul de lege organică, al noii reglementări; rezultă deci ca singura diferența dintre cele două Camere a constat numai în ce privește votul final, pe care numai Camera Deputaților l-a realizat, asa încât, în Camerele reunite, s-a trecut direct la votul final asupra raportului de mediere, neexistand nici un temei pentru a se anula votul fiecărei Camere, dat separat, pe texte, prin reluarea dezbaterilor și a votului dat pe texte, cît și a întregului raport de mediere.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca obiecțiile de neconstituționalitate formulate nu au suport real și sunt nefondate, pentru următoarele motive:

- dezbaterea divergentelor dintre cele două Camere s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 76 din Constituție, întrucît textele în divergenta "fuseseră indelung și în detaliu analizate" în doua rinduri de dezbateri, astfel încât scopul urmărit "și anume cunoașterea în detaliu, înaintea votului, de către deputați și senatori a tuturor pozițiilor și opiniilor celorlalți parlamentari a fost pe deplin îndeplinit"; de asemenea, adoptarea prin vot a propunerii de a se trece la votarea raportului comisiei de mediere corespunde principiului autonomiei regulamentare, în temeiul căruia Camerele Parlamentului pot organiza dezbaterile, hotarind sa treacă la adoptarea unei măsuri, dacă cerința cunoașterii tuturor opiniilor exprimate este îndeplinită și nu se aduce atingere "dreptului parlamentarilor de a vota în deplina cunoștința de cauza";

- nu sunt incalcate prevederile art. 41 din Constituție privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate, deoarece criticile formulate privesc, în fond, prevederile Legii nr. 15/1990 și ale Legii nr. 58/1991, și nu ale noii legi, iar invocarea neconstitutionalitatii acestor reglementări este inadmisibila în cadrul controlului anterior promulgării, prevăzut de art. 144 lit. a) din Constituție; de asemenea, nu se poate retine încălcarea unui drept al foștilor proprietari cît timp, ca efect al naționalizarii, bunurile au intrat în proprietatea statului și, în prezent, sunt în patrimoniul societăților comerciale supuse privatizării; totodată, se precizează ca dispozițiile legale invocate în sesizare "privesc adoptarea unor măsuri reparatorii și nu reconstituirea dreptului de proprietate, în forma sa inițială", astfel încât nu poate justifica critica legată de încălcarea dreptului de proprietate;

- reiterarea în noua reglementare a art. 77 din Legea nr. 58/1991 este superflua, cît timp prevederea respectiva nu a fost abrogată, și în programul Guvernului pe 1995 s-a prevăzut elaborarea unui proiect de lege privind regimul juridic aplicabil reparațiilor pentru bunurile preluate în mod abuziv de către stat, iar problema reparațiilor și-a găsit o rezolvare parțială prin unele acte normative, cum sunt Legea fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 15/1990 și Legea nr. 58/1991 în ce privește transmiterea cu titlu gratuit a 30% din capitalul de stat al societăților comerciale, măsura ce are "un caracter reparatoriu pentru toți cetățenii tarii", proiectul de lege, în curs de legiferare, privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuinta, trecute în proprietatea statului, în care se prevăd "măsuri reparatorii combinate, fie de restituire în natura, fie de despăgubiri bănești, după caz"; de aceea se considera ca termenul utilizat de legiuitor - reparații - nu presupune ca acestea sa constea neapărat în cedarea de acțiuni la societățile comerciale, asa cum se susține în doua dintre sesizările formulate;

- nereglementarea în noua lege a surselor de finanțare pentru aplicarea ei se considera că nu este un motiv de neconstituționalitate, nu numai pentru ca privește o omisiune, ceea ce exclude controlul exercitat de Curte, dar și pentru ca acest aspect este reglementat de art. 11 și de art. 26 lit. d) din Legea nr. 58/1991, referitor la resursele Fondurilor, și de art. 17 din Legea nr. 10/1991, referitor la rezerva bugetară aflată la dispoziția Guvernului;

- critica privind diminuarea dreptului de proprietate prin micșorarea valorii cuvenite fiecărui cetățean se considera ca rezultă dintr-o confuzie între dreptul de proprietate și valoarea bunului ce face obiectul acestui drept, care poate suferi fluctuatii; de asemenea, se considera ca micșorarea valorii "nu va avea loc", întrucît neridicarea certificatelor de proprietate nu a condus la diminuarea capitalului social al Fondurilor Proprietății Private, cota cuvenită celor ce nu și-au ridicat certificatele suplimentând valoarea inițială a certificatelor aflate în circulație, iar calculele prezentate în sesizare contravenind prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 10/1992, aprobată și modificată prin Legea nr. 114/1992; de asemenea, se considera ca repunerea în drepturi a celor care și-au înstrăinat certificatele este un act reparatoriu, întrucît aceștia le-au înstrăinat fără a avea reprezentarea valorii lor reale;

- în ce privește urmările pe care le-ar putea avea neridicarea unor cupoane, se precizează ca acestea vor fi reglementate printr-un act normativ special, conform art. 19 din lege, iar în ce privește valoarea fixa a cuponului nominativ se considera ca aceasta nu este o măsura neconstitutionala, fiind de natura a asigura informarea corecta a cetățeanului și evitarea, astfel, a unor consecințe negative produse în legătură cu circulația certificatelor de proprietate;

- în legătură cu influența inflației, se arata ca obiecția formulată nu tine seama de prevederile Legii nr. 15/1990 și ale regulamentului de aplicare a Legii nr. 82/1991, potrivit cărora reevaluarea capitalului social se poate face numai prin acte normative, iar Guvernul nu va iniția o asemenea măsura pe perioada privatizării;

- referitor la acordarea de cupoane celor ce nu și-au ridicat certificatele de proprietate, se menționează că această măsură este justificată de necesitatea de a nu se permanentiza o sancțiune, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 16 din Constituție, iar atribuirea de cupoane tinerilor care împlinesc 18 ani până la data de 31 decembrie 1995, deși ar putea avea ca efect diminuarea valorii acordate celorlalți, este intemeiata pe prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege; de asemenea, a nu extinde legea și la această categorie ar fi însemnat să se încalce prevederile art. 16 din Constituție referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, cît și ale art. 45 din Constituție privind protecția constituțională a tinerilor; totodată, se precizează ca prin această măsură nu se va ajunge la diminuarea drepturilor inițiale ale cetățenilor ca urmare a unor surse suplimentare, și anume: valoarea terenurilor intrate în capitalul social al societăților; profitul net reinvestit sau capitalizat în rezerve legale; valoarea capitalului provenit din reorganizarea unor instituții publice; valoarea alocațiilor bugetare pentru investiții de interes național;

- în ceea ce privește caracterul nominativ al cupoanelor, se arata ca aceste cupoane reprezintă o ofertă publică, asa încât nu se poate retine ca ar restringe un drept preexistent, iar, în plus, caracterul nominativ constituie și o măsura de protecție împotriva unor acțiuni speculative;

- în legătură cu critica privind neretroactivitatea legii, se considera ca ea este generata de o interpretare contrară principiului tempus regit actum, conform căruia contractele încheiate sub regimul legii anterioare sunt supuse în continuare acestui regim;

- referitor la afirmatia ca ținerii, beneficiari ai noii legi, ar fi discriminati, întrucît ei primesc doar un cupon de privatizare, nu și certificate de proprietate, se arata ca în temeiul art. 3 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 1 alin. (2) și art. 24 alin. (1) din noua reglementare, valoarea unica de schimb a cupoanelor pentru această categorie de beneficiari se va face diferențiat, prin sporirea valorii de schimb cu 25.000 lei, reprezentind echivalentul certificatelor de proprietate la care nu sunt îndreptățiți, potrivit Legii nr. 58/1991.

Curtea Constituțională este competența să soluționeze obiecțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituție și al art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992.

Întrucît sesizările privesc aceeași lege, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 80 A/1995 și nr. 83 A/1995 la Dosarul nr. 79 A/1995.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

ținând seama de obiecțiile de neconstituționalitate formulate, de punctele de vedere comunicate, de raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum și de dispozițiile Legii pentru accelerarea procesului de privatizare, de prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În cele trei sesizări se susține ca soluționarea divergentelor dintre cele două Camere în cadrul ședinței comune a acestora s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituție pentru următoarele motive:

- raportul comisiei de mediere a acestor divergențe a fost adoptat de Camera Deputaților, dar nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat de către Senat, astfel încât, în cadrul ședinței comune, trebuiau dezbătute, asa cum prevede art. 76 alin. (2) din Constituție, "textele aflate în divergenta";

- în ședința comuna a Camerelor, însă, s-a supus spre adoptare raportul comisie de mediere, fără o discuție prealabilă a fiecărui text aflat în divergenta, deși s-a solicitat aceasta.

Astfel, în una dintre sesizările formulate de un grup de senatori se arata ca "raportul de mediere a fost adoptat de Camera Deputaților și respins prin vot de Senat, în ședința din 15 mai 1995", ca, în aceasta situație "cele două Camere nu au căzut de acord pentru o formulare unica" și, în consecința, "Parlamentul urma sa ia în dezbatere în mod concret fiecare text divergent pentru a se ajunge la un text unic sau la unul de compromis".

Premisa majoră a acestui rationament - respingerea raportului comisie de mediere de către Senat - nu este însă reală. Toate propunerile comisiei de mediere, vizind eliminarea divergentelor dintre cele două Camere, au fost admise de Senat, text cu text, în cadrul dezbaterilor prilejuite de examinarea raportului prezentat de comisie, aspect ce nu este contestat de nimeni, în nici una dintre sesizări. Or, propunerile comisiei de mediere astfel acceptate nu faceau altceva decît sa consemneze concilierea fiecărei divergențe în parte. Deci Senatul, discutând aceste propuneri și acceptindu-le, nu a făcut în fond decît să constate ca divergențele, rind pe rind, s-au eliminat. Împrejurarea ca, în final, raportul comisiei de mediere a fost aprobat cu o majoritate ce nu era absolută nu înseamnă ca divergențele au rămas intacte, ca și cum nici comisia, nici raportul sau nu ar fi existat. O asemenea concluzie ar contrazice hotărârile succesive luate regulamentar prin vot de către Senat pentru aprobarea fiecărei propuneri cuprinse în raportul de mediere vizind concilierea tuturor divergentelor.

În realitate, neintrunirea majorității absolute în Senat nu poate avea semnificatia reinvierii divergentelor conciliate anterior, prin aprobarea propunerilor comisiei de mediere atât în Senat, cît și în Camera Deputaților, unde, mai mult, se adoptate și legea în noua ei forma rezultată din procedura de mediere, ci doar localizarea procedurii de adoptare în comun de către cele două Camere a acestei legi la problematica votului final.

Ca urmare, în ședința comuna a Camerelor, convocată potrivit art. 76 din Constituție, reluarea dezbaterilor fără a se tine seama de propunerile comisiei de mediere acceptate de cele doua adunări legiuitoare nu se mai justifica. Acesta este și sensul înscrierii în ordinea de zi a ședinței din 24 mai 1995 a punctului 2 intitulat "Votul final asupra Raportului de mediere la proiectul de lege pentru accelerarea procesului de privatizare". După cum se precizează în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, ordinea de zi a fost adoptată cu o mare majoritate, numai cu un vot împotriva și 4 abtineri, ceea ce dovedește acordul parlamentarilor cu privire la soluția propusă de birourile permanente pentru adoptarea textului definitiv al legii, pe baza raportului comisiei de mediere. În aceste condiții, luarea de către plen a hotărârii de a se trece la votarea raportului de mediere, potrivit ordinii de zi aprobate, nu este neconstitutionala cît timp ea corespunde scopului și ratiunii pentru care fusese convocată ședința comuna. De asemenea, această măsură corespunde cerinței ca fiecare membru al corpului legiuitor sa cunoască, înaintea votului, opiniile și pozițiile celorlalți, iar dreptul opoziției de a se exprima nu a fost obstructionat, fiind afirmat public și la tribuna Parlamentului în toate fazele și etapele procedurii legislative parlamentare.

În sesizarea grupului de 29 de senatori și a grupului de deputați se considera ca Legea pentru accelerarea procesului de privatizare este neconstitutionala, fiind ignorate drepturile foștilor proprietari deposedati de regimul comunist, deoarece:

- prin art. 77 din Legea nr. 58/1991 s-a prevăzut ca "Reparațiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială"; în aceste condiții, se considera ca "până la stabilirea drepturilor ce revin foștilor proprietari", regimul de proprietate al societăților comerciale "este incert și nimeni nu este îndreptățit, inclusiv statul, sa dispună în aceasta privinta", astfel încât "Transformarea acestor societăți comerciale în societăți pe acțiuni, vîndute sau atribuite cu titlu gratuit populației", constituie o încălcare a art. 41 alin. (1), (2) și (3) din Constituție;

- nu au fost adoptate amendamentele comisiei de privatizare referitoare la obligația Guvernului "de a elabora o lege în acest sens, de a accepta cu titlu informativ cereri de revendicare din partea foștilor proprietari și de a rezerva un pachet de acțiuni la societățile în cauza în vederea acoperirii reparațiilor pe care legea le va acorda".

Criticile formulate nu sunt întemeiate. Acordarea cu titlu gratuit populației a 30% din capitalul social al societăților comerciale cu capital de stat este o măsura instituită de Legea nr. 15/1990 și de Legea nr. 58/1991, nu de Legea pentru accelerarea procesului de privatizare. Mai mult, Legea nr. 58/1991, instituind, totodată, ca reparațiile pentru bunurile preluate abuziv se reglementează printr-o lege specială, implicit a exclus posibilitatea ca aceste reparații să se facă din cota de 30% cuvenită populației. În orice caz, critica formulată nu privește noua reglementare, ci Legea nr. 15/1990 și Legea nr. 58/1991, adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituției. De asemenea, aceasta din urma lege a permis societăților comerciale să-și înstrăineze active, cît și acțiuni, astfel încât, și sub acest aspect, critica formulată este inadmisibila, întrucît privește, în fond, o reglementare preexistenta și în vigoare care, deci nu poate fi atacată pe calea obiectiei de neconstituționalitate, limitată exclusiv la lege, înainte de promulgare.

În plus, susținerea ca foștii proprietari ar avea un drept de proprietate garantat și ocrotit de art. 41 din Constituție, deși proprietatea lor fusese etatizata, este contrară principiului neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, ce se aplică și legii fundamentale. La aceeași concluzie se ajunge și în funcție de regulile pentru soluționarea conflictului legilor în timp, potrivit cărora, asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 3/1993, "fără retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusă regulii tempus regit actum. De aceea art. 41 din Constituție nu poate fi aplicabil dreptului foștilor proprietari, anterior etatizarii proprietății lor, ceea ce nu impieteaza asupra valabilității soluțiilor instituite în art. 77 din Legea nr. 58/1991 și în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Obiecția de neconstituționalitate ar putea avea în sensul unei critici aduse legii, deoarece nu a reglementat, în concordanta cu prevederile art. 77 din Legea nr. 58/1991, reparațiile pentru actele abuzive pe care le-au suferit foștii proprietari. Îndeosebi, are semnificatia unei asemenea critici imputarea legată de neadoptarea propunerilor comisiei de privatizare, referitoare la reiterarea, în noua lege, a obligației de elaborare a unui proiect de lege în acest sens, de a se accepta cu titlu informativ cererile de revendicare ale foștilor proprietari și de a se rezerva un pachet de acțiuni în vederea acoperirii pretențiilor lor. În substanța sa, aceasta critica constituie o obiectie de neconstituționalitate prin omisiune. Cu alte cuvinte, se considera ca legea ar fi neconstitutionala datorită faptului că nu a reglementat aceste aspecte.

Obiecția de neconstituționalitate prin omisiune excede, însă, competența Curții Constituționale care privește exclusiv, potrivit art. 144 lit. a) din Constituție, legile adoptate, nu și cele ce se considera ca ar fi trebuit adoptate. În caz contrar, ar insemna ca, substituindu-se Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, Curtea sa îndeplinească, ca și acesta, funcția de legislator pozitiv, ceea ce contravine statutului sau constituțional. În acest sens este și practica privind controlul anterior al constituționalității legii, astfel cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 42/1993. De altfel, noua lege nu împiedica legiuitorul sa reglementeze oricând aceste aspecte.

În sesizarea grupului de 29 de senatori și a grupului de deputați se susține ca legea este neconstitutionala, întrucît nu a prevăzut sursele de finanțare necesare pentru aplicarea ei, deși art. 137 alin. (5) din Constituție prevede că nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

Obiecția de neconstituționalitate nu este fondată deoarece, pe de o parte, constituie, de asemenea, invocarea unei neconstitutionalitati prin omisiune, care, asa cum s-a arătat anterior, excede competența Curții Constituționale, iar pe de altă parte, asa cum se arata în punctul de vedere al Guvernului, finanțarea este asigurata prin prevederile altor legi. În fond, art. 137 alin. (5) din Constituție privește exclusiv obligația administrației publice de a asigura sursa de finanțare pentru efectuarea unei cheltuieli publice, asa încât, dacă Guvernul, care este initiatorul legii, nu a solicitat aprobarea unor surse suplimentare, rezultă implicit că nu îi sunt necesare, mai ales ca, potrivit art. 1 din lege, răspunde, împreună cu cele doua Fonduri, de aplicarea ei.

În sesizarea grupului de 29 de senatori și a grupului de deputați se susține ca prevederile legate de cupoanele nominative de privatizare, ce fac obiectul capitolului I "Transferul cu titlu gratuit de acțiuni", sunt neconstituționale, pentru următoarele motive:

- diminuarea globală a capitalului social al Fondului Proprietății Private datorită faptului ca 900.000 de certificate de proprietate vîndute de proprietarii lor, prin valorificarea cărora a fost diminuat capitalul social al Fondului Proprietății Private, vor fi repuse în circulație sub forma de cupoane, 850.000 de cetățeni care nu și-au ridicat certificatele de proprietate vor putea primi cupoane și se presupune ca numai jumătate din aceștia le vor ridica, astfel ca 425.000 de cupoane vor fi anulate, iar rata inflației va determina o creștere a valorii capitalului social al Fondului Proprietății Private ce nu va fi acoperită de valoarea globală a certificatelor și cupoanelor care au valoare fixa;

- diminuarea valorii atribuite fiecărui cetățean, ca urmare a faptului ca 850.000 de cetățeni care nu și-au ridicat certificatele de proprietate vor fi îndreptățiți sa primească cupoane, astfel ca sunt luati în calculul valorii anticipate a cuponului, chiar dacă nu-și vor ridica cuponul la care sunt îndreptățiți, precum și ca urmare a faptului ca se atribuie cupoane și tinerilor ce vor împlini 18 ani până la data de 31 decembrie 1995, largindu-se astfel sfera celor îndreptățiți sa participe la procesul privatizării, față de sfera persoanelor care dețin certificate de proprietate;

- lezarea dreptului de proprietate al investitorilor care au cumpărat certificate de proprietate, atât valoric, prin stabilirea prețului fix de 25.000 lei, cît și în ce privește dreptul de dispoziție.

Diminuarea sau creșterea valorii capitalului social, indiferent cui aparține acesta, este o consecința a economiei de piața, în contextul reglementărilor legale din domeniul economiei, astfel încât aceasta situație nu afectează dreptul de proprietate ca atare. Sunt doua aspecte diferite: dreptul de proprietate și valoarea de circulație a bunurilor ce fac obiectul acestui drept. Garantarea și ocrotirea constituțională a proprietății se referă la dreptul de proprietate și nu la oscilatiile inerente ale valorii de circulație a bunurilor, inclusiv ale valorii capitalului social.

În ce privește certificatele de proprietate, noua reglementare nu este neconstitutionala, neputindu-se nega dreptul legiuitorului de a institui reguli care să modifice regimul dreptului pe parcursul realizării sale, potrivit principiului aplicării legii noi.

Faptul ca noua reglementare acorda posibilitatea de a obține cupoane nominative de privatizare, pentru a participa la procesul de privatizare, unei sfere mai largi de persoane, nu constituie un motiv de neconstituționalitate ci, dimpotriva, o măsura de justiție socială, de atributul exclusiv al legiuitorului.

Astfel, potrivit noii legi, cetățenii care și-au înstrăinat certificatele de proprietate vor primi, ca și celelalte persoane îndreptățite, cupoane nominative de privatizare, asa încât certificatele pe care le-au înstrăinat se regăsesc la cei care le-au cumpărat și care le vor putea preschimba în acțiuni. Din aceasta cauza, nu poate rezultă o diminuare de natura a afecta un drept constituțional.

Sub alt aspect, dacă nu s-ar fi acordat dreptul de a primi cupoane și celor care nu ridicasera certificatele de proprietate înăuntrul termenului de decădere prevăzut de Legea nr. 58/1991, s-ar fi perpetuat o sancțiune, în condițiile în care noua reglementare a instituit un alt instrument de privatizare - cuponul - fără să se poată imputa, referitor la acest instrument, ca cei îndreptățiți nu și-au manifestat în termen interesul de a-l utiliza, ceea ce ar fi fost contrar prevederilor art. 16 din Constituție. De asemenea, includerea și a tinerilor ce împlinesc vârsta de 18 ani la data de 31 decembrie 1995 în sfera persoanelor îndreptățite sa primească cupoane nominative de privatizare este conformă principiului egalității de sanse a tuturor cetățenilor cu capacitate de exercițiu deplina de a participa la procesul de privatizare. Privatizarea nu constituie o "reparatie", ci un proces social de improprietarire, iar soluția legislativă se întemeiază și pe prevederile art. 45 alin. (5) din Constituție privind protecția specială a tinerilor.

Susținerea ca aceste măsuri de largire a sferei celor îndreptățiți sa participe la procesul de privatizare sunt neconstituționale, întrucît diminuează valoarea atribuită, nu poate fi reținută deoarece valoarea cuponului nominativ de privatizare nu afectează un drept constituțional cît timp este egala pentru toți.

Referitor la faptul ca unii cetățeni nu-și vor ridica cupoanele nominative de privatizare, obiecția de neconstituționalitate nu este intemeiata, deoarece, pe de o parte, ea se bazează pe o simpla presupunere, iar pe de altă parte, evident ca, dacă acest fenomen negativ se va întâmplă, el va impune intervenția legiuitorului și, oricum, nu poate avea ca efect încălcarea drepturilor celor care și-au ridicat cupoanele.

În ce privește critica legată de rata inflației, aceasta constituie o problemă de executare a legii, nu de constituționalitate, ce urmează a fi reglementată, dacă acest fenomen se va produce, pe cale normativa, pentru păstrarea echilibrului inițial dintre capitalul neprivatizat și valoarea instrumentelor de privatizare neutilizate.

În legătură cu ultima critica adusă, privind investitorii care au cumpărat certificate de proprietate, într-adevăr măsura legislativă adoptată nu este în favoarea lor, deoarece, deși pot valorifica toate certificatele pe care le dețin, valoarea acestora este fixa, de 25.000 lei. Asa cum se arata în una dintre sesizări, "valoarea la care au fost negociate certificatele a fost derizorie". Indiferent din ce motive s-a ajuns la o asemenea situație, nu poate fi considerată neconstitutionala o măsura având ca scop reinstituirea egalității de sanse a cetățenilor în privatizare, cu titlu gratuit, a 30% din capitalul societăților comerciale supuse privatizării, drept cuvenit potrivit Legii nr. 15/1990 și Legii nr. 58/1991. Privatizarea, în măsura în care este concepută ca un proces democratic, nu poate fi numai în favoarea celor care au acumulat certificate de proprietate, mai ales ca pe baza lor transferul este gratuit, iar conceptia inițială a legii a fost aceea de a asigura acest transfer tuturor cetățenilor îndreptățiți. De aceea, soluția adoptată se justifica, pe plan constituțional, atât în considerarea art. 16 din Constituție, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, cît și a art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este un stat de drept, democratic și social.

În cele doua sesizări, de la grupul de deputați și de la grupul de 29 de senatori, se susține ca art. 2 alin. (2) și (4), precum și art. 4 alin. (2) din lege sunt neconstituționale, întrucît, pe de o parte, cupoanele fiind nominative, înstrăinarea lor este interzisă altfel decît pentru privatizare, iar, pe de altă parte, cupoanele pot fi folosite pentru dobindirea de acțiuni la o singura societate comercială.

Aceste măsuri sunt restrictive, dar nu neconstituționale. Cuponul nominativ de privatizare reprezintă o ofertă publică, astfel încât cel care îl accepta, implicit achieseaza la condițiile pentru folosirea lui. De aceea, în cazul de fața, nu se poate susține ca ar exista o restringere a unui drept, prin ipoteza acesta dobândindu-se numai după ridicarea cuponului. Critica formulată are în vedere regimul de circulație a certificatelor de proprietate potrivit Legii nr. 58/1991. Or, din acest punct de vedere, problema legată de regimul cupoanelor este strict de politica legislativă. Condițiile restrictive de folosire se justifica tocmai prin necesitatea evitării fenomenelor produse de circulația certificatelor de proprietate și reprezintă măsuri de protecție în vederea asigurării egalității de sanse a cetățenilor în procesul privatizării.

În sesizarea celor 29 de senatori și a grupului de deputați se arata ca art. 14 alin. (1) din lege, referindu-se numai la contractele încheiate cu Fondul Proprietății Private și Fondul Proprietății de Stat, implicit exclude contractele valabil încheiate doar cu unul dintre aceste Fonduri.

Întrucît, potrivit principiului neretroactivitatii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, contractele valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot fi desființate de legea noua, ratiunea care justifica art. 14 alin. (1), în ceea ce privește contractele încheiate cu cele doua Fonduri, se regaseste și în ce privește contractele încheiate exclusiv cu unul dintre aceste Fonduri. De aceea art. 14 alin. (1) din lege este constituțional numai în măsura în care se aplică și pentru contractele valabil încheiate cu unul dintre aceste Fonduri, în virtutea principiului neretroactivitatii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

În sesizarea grupului de 29 de senatori și a grupului de deputați se apreciază ca, întrucît ținerii care împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 31 decembrie 1995 vor primi numai cupoane nominative de privatizare, aceștia sunt discriminati față de restul cetățenilor, care au și certificate de proprietate.

Critica formulată nu este justificată, deoarece certificatele de proprietate s-au distribuit potrivit Legii nr. 58/1991, iar cupoanele nominative reprezintă un alt instrument de privatizare, ce urmează a fi distribuit potrivit noii reglementări, fiecare consacrând drepturi diferite. Deci situația creata rezultă din succesiunea în timp a acestor doua reglementări, Legea pentru accelerarea procesului de privatizare acordind cupoane nominative de privatizare atât persoanelor cu certificate de proprietate, cît și altor categorii de cetățeni, a largit sfera celor ce urmează sa participe la procesul de privatizare. Aceasta constituie o măsura în favoarea noilor participanți și nu o măsura discriminatorie, în defavoarea lor.

Având în vedere considerentele arătate, precum și dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 45 alin. (1) și (5), art. 76 alin. (2), art. 137 alin. (5) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Constata ca prevederile Legii pentru accelerarea procesului de privatizare sunt constituționale, cu precizarea ca dispozițiile art. 14 alin. (1) au acest caracter numai în măsura în care se aplică și contractelor valabil încheiate fie cu Fondul Proprietății de Stat, fie cu Fondul Proprietății Private.

2. Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 13 iunie 1995 și la ea au participat Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.