Hotărâre · Biroul Electoral Central

Hotărârea nr. 39/1996

referitoare la aplicarea art. 66 alin. (5) din Legea nr. 68/1992

prezumat în vigoare

Data actului
21 octombrie 1996
Emitent
Biroul Electoral Central
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 270 din 31 octombrie 1996
Citează
2 acte
Structură
0 articole, 1 anexă · 8.129 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Pentru asigurarea interpretării și aplicării uniforme a dispozițiilor legale privitoare la alegerile parlamentare și prezidențiale din 3 noiembrie 1996, Biroul Electoral Central, luând în discuție problemele de pe ordinea de zi,

HOTĂRĂȘTE:

1. Referitor la aplicarea

art. 66 alin. (5) din Legea nr. 68/1992 :

Partea întreaga a citului, rezultat prin împărțirea numărului total al resturilor (voturi neutilizate sau inferioare coeficientului electoral de circumscripție) unui partid politic sau unei aliante politice la coeficientul electoral pe țara, reprezintă numărul de mandate ce se mai cuvin partidului sau aliantei pentru a fi repartizate la nivel de țara.

2. Referitor la aplicarea

art. 66 alin. (6) lit. a) paragraful 4 din Legea nr. 68/1992 :

Partea întreaga a citului supraunitar, rezultat prin împărțirea numărului (produsului) din lista ordonată pe țara (obținută potrivit art. 66 alin. (6) lit. a) paragraful 2) la repartitorul circumscripției de la care provine, reprezintă numărul de mandate ce-i revin partidului politic sau aliantei politice în circumscripția respectiva, în condițiile în care acesta mai are dreptul sa primească mandate și mai are candidați în lista, iar circumscripția mai are mandate nerepartizate.

3. Referitor la aplicarea

art. 66 alin. (6) lit. a) paragraful 6 din Legea nr. 68/1992 :

Dacă numărul (produsul) din lista ordonată pe țara este mai mic decît repartitorul circumscripție (citul rezultat prin împărțirea numărului din lista ordonată pe țara la repartitorul circumscripției este subunitar), se acordă un mandat partidului politic sau aliantei politice în cauza, în condițiile în care acesta mai are dreptul sa primească mandate și mai are cel puțin un candidat în lista, iar circumscripția mai are mandate nerepartizate.

4. Referitor la aplicarea

art. 91 din Legea nr. 68/1992 :

Pentru alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996 NU se aplică prevederile

art. 91 din Legea nr. 68/1992 .

5. Referitor la aplicarea

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 :

Pentru calculul numărului mediu de voturi valabil exprimate pe țara pentru alegerea unui deputat, se insumeaza voturile valabil exprimate obținute de partidele politice, alianțele politice, organizațiile cetățenilor aparținând unei minorități naționale legal constituite, care au întrunit pragul electoral pentru Camera Deputaților, la care se mai adauga voturile valabil exprimate obținute de candidații independenți cărora li s-a repartizat cîte un mandat de deputat.

6. Referitor la aplicarea

art. 62 alin. (1) din Legea nr. 68/1992

și a

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 :

a) După deschiderea urnelor și numărarea voturilor, președintele biroului electoral al secției de votare va încheia, separat pentru Camera Deputaților, Senat și Presedintie, cîte un proces-verbal, în trei exemplare; al treilea exemplar se va afișa la sediul secției de votare într-un loc vizibil.

Pentru stabilirea numărului necesar de procese-verbale prin constatarea rezultatelor votării la secțiile de votare se va avea în vedere ca, pe lângă cele trei exemplare, mai sunt necesare formulare pentru rezolvarea cererilor membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare, intocmindu-se în total cel mult 10 exemplare.

b) La încheierea proceselor-verbale privind constatarea rezultatelor votării la secțiile de votare se vor respecta CHEILE DE CONTROL prezentate în anexa.

Birourile electorale de circumscripție vor transmite la fiecare secție de votare cîte un exemplar din prezenta anexa, o dată cu inminarea exemplarelor proceselor-verbale, și se vor instrui birourile electorale cu privire la calcularea cheilor de control. Comisia Naționala pentru Statistica va ajuta birourile electorale de circumscripție în aceasta activitate.

c) Procesele-verbale ale secțiilor de votare la care nu se închide cheia de control vor fi afișate pe listing separat, înaintea corectării.

7. Referitor la alte chei de control decît cele prevăzute la art. 6:

a) După stabilirea partidelor politice sau a aliantelor politice care au depășit pragul de 3% se va lista, atât la nivel de circumscripție, cît și la nivel de țara:

A - Numărul de voturi pentru partidele politice, alianțele politice și minoritățile care nu au îndeplinit condițiile pentru obținerea de mandate;

B - Numărul de voturi pentru partidele politice, alianțele politice și minoritățile care au îndeplinit condițiile pentru obținerea de mandate;

C - Numărul de voturi pentru candidații independenți;

D - Numărul de voturi valabil exprimate.

Cheie: A + B + C = D

b) După atribuirea de mandate în faza I se vor lista, atât la nivel de circumscripție, cît și la nivel de țara:

A - Numărul de voturi pentru partidele politice, alianțele politice și minoritățile care nu au îndeplinit condițiile pentru obținerea de mandate;

B - Numărul de voturi pentru minoritățile care vor obține un mandat;

C - Numărul de voturi utilizate pentru mandatele acordate în faza I;

D - Numărul de voturi neutilizate;

E - Numărul de voturi valabil exprimate.

Cheie: A + B + C + D = E

PREȘEDINTE,

Costica Ionescu,

judecător

Membri:

Vasile Boroi, judecător

Paul Mitroi, judecător

Maria Roșu, judecător

Florica Robescu, judecător

Ștefan Mateescu, judecător

Mircea Aron, judecător

Gheorghe Cret, Partidul Socialist al Muncii

Tudor Marian, Convenția Democrata Română

Constantin Movanu, Uniunea Naționala de Centru

Ion Segarceanu, Partidul România Mare

Traian Dudas, Partidul Socialist

Iulica Parjolea, Partidul Liber Republican

Gabriel Zamfirescu, Alianta Naționala Liberala (PAC + PL'93)

Iosif Czedly, Uniunea Democrata Maghiara din România

Ion Scurteli, Alianta Naționala Liberala Ecologista (PNL(c) - Ecologistii)

Ionel Buton, Partidul Pensionarilor din România

Vladimir Lazarescu, Partidul Democrației Sociale din România

Dan Marian Lospa, Uniunea Social Democrata

Marioara Margineanu, Partidul Național Democrat Crestin

Ion Chirita, Partidul Socialist Muncitoresc Roman

Zinica Trohonel, Partidul Unității Naționale Române

Constantin Velea, Partidul Național al Automobilistilor

Anexa 1 CHEILE DE CONTROL

ce trebuie asigurate la întocmirea proceselor-verbale ale secțiilor de

votare pentru Camera Deputaților, Senat și Presedintie

A. Numărul alegătorilor, potrivit listelor electorale permanente (pct. 1) trebuie să fie același pe cele trei procese-verbale (CD/SV, S/SV, P/SV).

B. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne (pct. 2) trebuie să fie același pe cele trei procese-verbale (CD/SV, S/SV, P/SV).

C. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne (pct. 2) trebuie să fie egal cu numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne de pe lista electorală permanenta (pct. 2.1) adunat cu numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși pe lista electorală specială (pct. 2.2).

D. Numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. 3) adunat cu numărul voturilor nule (pct. 4) trebuie să fie egal sau mai mic decît numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne (pct. 2).

E. Numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. 3) trebuie să fie egal cu rezultatul adunării numărului de voturi valabil exprimate obținute de fiecare partid politic, alianta politica și de candidați independenți (pct. 5).

F. Numărul buletinelor de vot rămase neintrebuintate și anulate de președintele biroului electoral al secției de votare (pct. 9) adunat cu numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. 3) și cu numărul voturilor nule (pct. 4) trebuie să fie egal sau mai mic decît numărul buletinelor de vot primite (pct. 8).

Precizare:

Alegatorii din secțiile de votare organizate conform

art. 19 din Legea nr. 68/1992

(unități militare, spitale, cămine studențești și altele) vor fi înscriși numai pe lista electorală specială. În aceste cazuri, în procesele-verbale (CD, S, P), la pct. 1 și pct. 2.1 se va trece cifra zero.

---------------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.