Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 135/1996

referitoare la pronunțarea asupra recursului declarat de Simion Nicolae împotriva Deciziei nr. 44 din 24 aprilie 1996

prezumat în vigoare

Data actului
5 noiembrie 1996
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 345 din 17 decembrie 1996
Citat de
14 acte
Citează
6 acte
Structură
1 articol · 9.005 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Simion Nicolae împotriva

Deciziei nr. 44 din 24 aprilie 1996 , prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 din Legea nr. 17/1994

pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 29 octombrie 1996 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 5 noiembrie 1996.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 din Legea nr. 17/1994

pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative.

Pentru a pronunța aceasta soluție, Curtea a reținut în esenta următoarele:

- prevederile

art. 5 din Legea nr. 17/1994 , care exceptează de la prelungire contractele de închiriere în situațiile în care între proprietar și chiriaș exista litigii având ca obiect schimbul prevăzut de

art. 64 din Legea nr. 5/1973 , nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări. În art. 4 alin. (2) din Constituție sunt prevăzute criteriile ce justifica considerarea ca discriminatorie a unei măsuri: rasa, naționalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, apartenența politică, averea sau originea socială. Faptul ca, datorită unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, nu reprezintă discriminări care să afecteze constituționalitatea textelor respective;

- propunerea autorului excepției de neconstituționalitate de a se reglementa punerea la dispoziția chiriașului a unei suprafețe cu același regim juridic, în cadrul proprietății de stat, nu poate fi primită de Curtea Constituțională, deoarece, dacă ea ar condiționa astfel constituționalitatea textului, ar face în esenta opera de legiuitor pozitiv;

- "schimbul fortat" nu poate fi nici el calificat drept neconstitutional, deoarece el reprezintă o măsura de reintregire a atributelor de proprietate, care operează sub autoritatea justiției, instanțele fiind libere sa pronunțe orice hotărâre pe care o considera temeinica în raport cu probele administrate în cauza.

Împotriva acestei decizii Simion Nicolae a declarat, în termen legal, recurs motivat, susținând, în esenta, următoarele:

- prevederile

art. 5 din Legea nr. 17/1994

încalcă principiul egalității cetățenilor, stipulat de art. 16 alin. (1) din Constituție, în sensul că "unii chiriași beneficiază de prelungirea contractelor de închiriere <<de drept>>, iar alții sunt la cheremul proprietarilor, care-i pot forta, în temeiul

art. 64 din Legea nr. 5/1973 , să se mute unde doresc aceștia". Aceasta inegalitate se răsfrânge și asupra dreptului de cumpărare, rezervat celor din imobile proprietate de stat, interzis celor din locuințe aparținând proprietarilor particulari;

- textul de lege a cărui excepție de neconstituționalitate a fost invocată ar fi fost constituțional, în opinia recurentului, dacă chiriașilor li s-ar fi pus la dispoziție suprafețe locative cu același regim juridic ca cel anterior, adică un spațiu "la stat".

CURTEA,

examinînd decizia atacată în raport cu motivul de recurs invocat, cu prevederile Constituției, ale

art. 5 din Legea nr. 17/1994

și ale Legii nr. 47/1992 și vazind raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum și concluziile reprezentantului Ministerului Public, retine următoarele:

Prin

Legea nr. 17/1994

au fost prelungite pe o perioadă de 5 ani contractele de închiriere privind unele suprafețe locative cu destinația de locuințe, indiferent de proprietar, supuse normarii și închirierii conform

Legii nr. 5/1973 , aflate în curs de executare la data legii respective.

Articolul 5

criticat de recurent - exceptează de la prelungire situațiile în care între proprietar și chiriaș exista litigii având ca obiect schimbul prevăzut de

art. 64 din Legea nr. 5/1973 .

Recurentul Simion Nicolae susține ca prin acest text se încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, stipulat de art. 16 alin. (1) din Constituție, în sensul că "unii chiriași beneficiază de prelungirea contractelor de închiriere <<de drept>>, iar alții sunt la cheremul proprietarilor, care-i pot forta, în temeiul

art. 64 din Legea nr. 5/1973 , să se mute unde doresc aceștia".

Aceasta inegalitate, susține recurentul, se răsfrânge și asupra dreptului de cumpărare, rezervat celor din imobile proprietate de stat și interzis celor din locuințe aparținând proprietarilor particulari. În opinia recurentului textul de lege invocat ar fi fost constituțional, dacă li s-ar fi pus la dispoziție suprafețe locative cu același regim juridic ca cel pe care l-au avut, adică un spațiu "la stat".

Critica adusă de recurent sub acest aspect este neîntemeiată. Este de principiu ca egalitatea în drepturi nu înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații diferite. În acest sens, în practica instanței de justiție constituțională s-a decis, în mod constant, ca principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

În speta, legiuitorul a fost liber sa reglementeze prelungirea contractelor de închiriere în curs de executare, pentru o perioadă de timp, cu mențiunea expresă, cuprinsă la art. 1, "indiferent de proprietar". Asadar, încă din primul text al legii, noua reglementare își legitimează caracterul sau perfect echitabil, de natura a nu favoriza posibile discriminări. Excepția instituită prin

art. 5 din Legea nr. 17/1994

și criticata de recurent se întemeiază pe un aspect concret, și anume existenta unui litigiu între proprietar și chiriaș, având ca obiect schimbul prevăzut de

art. 64 din Legea nr. 5/1973 . Prin schimbul de locuințe prevăzut de acest articol se asigura ca proprietarul să se poată muta în locuinta sa în condiții în care chiriașului, potrivit legii, i se oferă o alta locuinta corespunzătoare. De aceea, pe de o parte, în aceasta situație obiectul contractului de închiriere fiind modificat, soluția prevăzută de

art. 5 din Legea nr. 17/1994

este fireasca, altminteri schimbul de locuințe permis de

art. 64 din Legea nr. 5/1973

ar fi devenit, sub aspect juridic, imposibil. Pe de altă parte, chiriașul care se muta în locuinta oferită, conform legii, de proprietar, nu se poate susține ca ar fi discriminat față de chiriașul din locuinta proprietate de stat, din moment ce în noua locuinta în care se muta are aceeași condiție juridică de chiriaș cu aceea din locuinta din care s-a mutat. Aceasta condiție a fost acceptată de chiriaș când a încheiat contractul de închiriere.

În ceea ce privește faptul ca reclamantul ar fi oferit pârâtului un spațiu corespunzător sau ca, în urma Deciziei civile nr. 2.784/1995 a Curții Supreme de Justiție - Secția civilă, reclamantul și-ar fi pierdut calitatea de proprietar al imobilului în discuție, acestea constituie probleme aflate în competența exclusiva a instanței de fond. Potrivit Constituției și legii sale de organizare, Curtea se pronunța numai asupra excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, și nu îi revine atributia să soluționeze pe fond litigiul. De asemenea, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aceasta statuează numai asupra problemelor de drept. În acest sens este și jurisprudenta Curții Constituționale, asa cum rezultă din Decizia nr. 34 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 79 din 14 iulie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 15 septembrie 1994.

Pentru motivele arătate și vazind dispozițiile art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Simion Nicolae împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 44 din 24 aprilie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 1996.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.