Decizia nr. 112/2005

Constantin Doldur - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, ridicată de Emilia Băleanu în Dosarul nr. 12.611/2004 al Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 12.611/2004, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, ridicată de Emilia Băleanu în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

nu reglementează un "plafon al cuantumului taxei care să țină seama de circumstanțele particulare ale fiecărui caz, inclusiv abilitatea părții de a plăti", ceea ce face ca, în anumite situații, "cuantumul taxei să atingă un nivel excesiv, imposibil de plătit". În consecință, "prevederea legală criticată nu garantează obținerea unui just echilibru între interesul indivizilor de a accede la justiție și interesul statului de a percepe taxe", ceea ce contravine obligației statului de a garanta accesul liber la justiție. Se precizează că posibilitatea obținerii de înlesniri la plata taxei judiciare este irelevantă, "deoarece acordarea înlesnirilor se află la discreția instanței", or "un remediu al cărui rezultat se află la discreția autorităților nu poate fi considerat efectiv [...]".

Judecătoria Timișoara consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată, "având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, care s-a mai pronunțat anterior cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 din Legea nr. 146/1997 , raportat la normele constituționale, precum și faptul că în speță nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea practicii Curții".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența constantă a Curții Constituționale în materie, în care s-a statuat că dispozițiile

art. 2 din Legea nr. 146/1997

sunt în concordanță cu prevederile art. 21 din Legea fundamentală. Se mai arată că instituția asistenței judiciare constituie un răspuns real și adecvat la necesitatea de a garanta tuturor accesul la justiție, fiind menită să răspundă situațiilor în care partea, lipsită de mijloace materiale, nu ar putea face față cheltuielilor unui proces.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, în temeiul

art. 21 din Legea nr. 146/1997 , astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, instanța judecătorească, pe baza unor criterii clare și în condițiile prevăzute de art. 74-81 din Codul de procedură civilă, poate acorda înlesniri (scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări) la plata taxelor judiciare de timbru, ca o alternativă la plata anticipată a acestor taxe, ceea ce este de natură să garanteze liberul acces la justiție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: [...]".

Autoarea excepției consideră că aceste prevederi sunt în contradicție cu art. 11 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte".

Se invocă, de asemenea, dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat de Curte, care a respins excepțiile de neconstituționalitate cu acest obiect. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,

Decizia nr. 210 din 10 iulie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 5 noiembrie 2002 și

Decizia nr. 243 din 10 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 iunie 2003.

În deciziile menționate, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit. Astfel, Curtea a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", a arătat Curtea, plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. S-a reținut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept care cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Chiar în Hotărârea Kreuz împotriva Poloniei, 2001, invocată de autoarea excepției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției.

În ceea ce privește susținerea autoarei excepției, în sensul că ar putea exista situații în care părțile să nu poată plăti taxele de timbru din cauza cuantumului excesiv al acestora și, în consecință, să nu se poată adresa justiției, Curtea constată că legiuitorul a instituit, prin dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind, contrar susținerii autoarei excepției, o garanție a liberului acces la justiție. Aprecierea legalității și temeiniciei cererilor întemeiate pe

art. 21 din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către instanța de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituție și legi, pe baza probelor care însoțesc aceste cereri, iar nu în mod "discreționar", așa cum în mod eronat se susține în motivarea excepției.

Având în vedere toate aceste argumente, precum și faptul că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței amintite, nu poate fi reținută pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a liberului acces la justiție, astfel cum este acesta consacrat de dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, nu poate fi reținută, de asemenea, nici o contradicție între textul Convenției și prevederile art. 11 din Constituție.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, ridicată de Emilia Băleanu în Dosarul nr. 12.611/2004 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2005.