Decizia nr. 148/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, ale

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 , ale

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002

și ale

art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 , excepție ridicată de Paraschiva Popovici și alții în Dosarul nr. 3.744/M/2004 al Tribunalului Brașov.

La apelul nominal răspunde Ministerul Justiției, prin consilier juridic, fiind lipsă celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 476D/2004 și nr. 80D/2005, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Gheorghe Burdea și alții în Dosarul nr. 4.122/M/2004 al Tribunalului Brașov, respectiv de Ioan Brutcă și Gherghina Tudor în Dosarul nr. 2.184/2004 al Tribunalului Covasna. De asemenea, Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 88D/2005 și nr. 101D/2005, având ca obiect dispozițiile

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

și ale

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 , respectiv dispozițiile

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

și ale

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 , excepție ridicată de Nicoleta Zettel și alții în Dosarul nr. 9.266/2004 al Tribunalului Suceava, respectiv de Gabriela Aurelia Nedelcu și alții în Dosarul nr. 1.002/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă.

La apelul nominal efectuat în dosarele sus-menționate răspunde Ministerul Justiției, prin consilier juridic, fiind lipsă celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate este, în totalitate sau în parte, identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Ministerul Justiției, prin consilier juridic, este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 476D/2004, nr. 80D/2005, nr 88D/2005 și nr. 101D/2005 la Dosarul nr. 470D/2004, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Ministerul Justiției, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând că dreptul constituțional la concediu de odihnă plătit cuprinde două componente, una de natură nepatrimonială, care constă în însăși efectuarea concediului, în suspendarea obligației salariatului de a presta munca, iar cealaltă de natură patrimonială, constând în indemnizația de concediu și prima de concediu. În consecință, se consideră că suspendarea aplicării prevederilor legale referitoare la prima de concediu duce la suspendarea dreptului constituțional la concediu de odihnă plătit. Astfel, are loc o restrângere nejustificată a acestui drept și, prin urmare, se aduce atingere însăși existenței dreptului, ceea ce este contrar textului constituțional al art. 53.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale

art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002

și ale

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , se apreciază că aceasta este inadmisibilă, întrucât, având în vedere principiul constituțional al anualității bugetului de stat, dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, ele producându-și efectele doar până la expirarea anului bugetar pentru care au fost adoptate. De asemenea, se apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002

este neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 , a

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 , a

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002

și a

art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 , ca fiind inadmisibilă, în conformitate cu

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , întrucât dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare. În acest sens se susține că

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

și-a încetat aplicarea cu începere de la 1 ianuarie 2002, iar legile nr. 743/2001, nr. 631/2002 și nr. 507/2003, fiind legi bugetare, sunt guvernate de principiul anualității bugetului de stat, conform art. 138 din Constituție, și și-au încetat efectele la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate.

Totodată se solicită respingerea ca neîntemeiată a criticii de neconstituționalitate a

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 , întrucât este la aprecierea legiuitorului posibilitatea de a abroga dispozițiile privind acordarea unui drept legal suplimentar. De asemenea, se mai arată că atât timp cât abrogarea prevederilor privind un drept legal suplimentar acordat este posibilă, în speță prin prevederile

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 , nimic nu împiedică legiuitorul să suspende aplicarea acestuia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 11 august 2004, 18 august 2004, 27 ianuarie 2005, 31 ianuarie 2005 și 21 ianuarie 2005, pronunțate în dosarele nr 3.744/M/2004 și nr. 4.122/M/2004 ale Tribunalului Brașov, nr. 2.184/2004 al Tribunalului Covasna, nr. 9.266/2004 al Tribunalului Suceava, nr. 1.002/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, ale

art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale

art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , ale

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , precum și a celor ale

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002

privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, excepție ridicată de Paraschiva Popovici și alții, de Gheorghe Burdea și alții, de Ioan Brutcă și Gherghina Tudor, de Nicoleta Zettel și alții, precum și de Gabriela Aurelia Nedelcu și alții în cadrul unor cauze având ca obiect soluționarea unor conflicte de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile criticate încalcă dispozițiile art. 38 alin. (2) și ale art. 49 din Constituție [devenite, după revizuirea și republicarea Constituției, art. 41 alin. (2), respectiv art. 53], întrucât "drepturile la prima de vacanță au fost suspendate, cu toate că normele constituționale nu prevăd posibilitatea suspendării drepturilor constituționale, între care se numără și dreptul la prima de vacanță, care se include în concediul de odihnă plătit, sau în cel mai rău caz, în «alte situații specifice», prevăzute de art. 38 alin. (2) din Constituție".

Autorii excepției susțin, de asemenea, că "restrângerea dreptului la prima de vacanță este nejustificată, fiind încălcate drepturile puterii judecătorești, atât de către Guvern, prin ordonanța de urgență menționată, cât și de către Parlament, prin legile succesive privitoare la bugetul de stat pe anii 2001, 2002 și 2003". Autorii excepției au arătat, potrivit celor consemnate în încheierea instanței de judecată, că restrângerea unor drepturi constituționale este posibilă "numai în situațiile de excepție prevăzute de art. 49 alin. (1) și (2)". De asemenea, se consideră că prin dispozițiile legale criticate a fost restrâns exercițiul dreptului legal la prima de concediu, fără a exista vreuna dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 53 din Constituție.

Pe de altă parte se invocă în susținerea excepției și încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție [devenit art. 115 alin. (4)], constând în aceea că măsura dispusă prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

nu a fost justificată de o situație excepțională, așa cum prevede Constituția, sau, dacă aceasta a existat, nu a fost adusă la cunoștință prin expunerea de motive, așa cum prevede acum Constituția revizuită. De altfel, subliniază autorii excepției, "nici ulterior, prin legile bugetului nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, nu s-a manifestat o preocupare în acest sens".

Totodată, autorii excepției din Dosarul Curții Constituționale nr. 88D/2005 consideră că prevederile

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002

privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților sunt neconstituționale, întrucât abrogă dispozițiile legale referitoare la prima de concediu.

Tribunalul Brașov și Tribunalul Vrancea - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens se consideră că "prima de vacanță prevăzută de

Ordonanța Guvernului nr. 83/2000

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 50/1996

se încadrează în sintagma «alte situații specifice, stabilite prin lege», prevăzută de art. 41 alin. (2) din Constituția României, având în vedere că aceasta este distinctă de concediul de odihnă plătit, însă este specifică profesiei reclamanților (judecători și, respectiv, personal auxiliar) și prevăzută prin lege specială".

Pe de altă parte se arată că, și în cazul în care "această suspendare ar fi considerată o restrângere temporară, aceasta nu apare ca fiind justificată, prin prisma reglementării constituționale referitoare la circumstanțele în care restrângerea este posibilă". Așadar, instanțele consideră că "restrângerea drepturilor categoriilor profesionale din care fac parte reclamanții apare ca fiind complet nejustificată, cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 53 alin. (2) din Constituția României, în sensul că o asemenea măsură nu este necesară într-o societate democratică; nu se poate stabili dacă aceasta este proporțională cu situația care a determinat-o, întrucât actele normative criticate de reclamanți pe calea excepției de neconstituționalitate nu cuprind nici o expunere de motive care să justifice luarea acestei măsuri; măsura este de natură a conduce la discriminarea autorității judecătorești față de celelalte puteri ale statului, iar luarea măsurii se poate aprecia că aduce atingere dreptului însuși, atâta vreme cât acesta este consfințit din anul 2000, iar suspendările succesive ale exercitării lui, în mod nemotivat și fără suport legitim, afectează substanța dreptului însuși, care nu poate fi realizat, existând doar teoretic, fără a putea fi exercitat".

Tribunalul Covasna apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că, "în speță, nu este vorba de suspendarea unui drept constituțional, ci a unui drept instituit printr-o lege specială", iar dispozițiile constituționale ale art. 53 se referă, în mod exclusiv, numai la drepturile și libertățile reglementate de cap. II al titlului II din Constituție.

Tribunalul Suceava - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prevederile legale criticate fiind în concordanță cu "principiul protecției sociale a muncii garantat de Constituția României". Se mai consideră că "indemnizația de concediu, care este asigurată în continuare [...], nu este identică cu prima de concediu, ce era asigurată de

art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 , alăturat indemnizației de concediu".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 , a dispozițiilor

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 , precum și a celor ale

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002

este inadmisibilă, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003

este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere Guvernul susține că referitor la textele legale criticate, care au fost în vigoare numai pentru perioada anilor bugetari 2001, 2002 și 2003, excepția este inadmisibilă în lumina dispozițiilor

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 .

Pe fond, în ceea ce privește dispozițiile

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , Guvernul apreciază că susținerile autorilor excepției în legătură cu "dreptul la concediul de odihnă plătit", prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituție, republicată, nu sunt fondate. În acest sens Guvernul precizează că "dreptul la concediu de odihnă anual plătit, [...], cuprinde, potrivit

legii organice (Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare) [...], în conținutul său, dreptul salariaților la efectuarea duratei concediului anual de odihnă și, respectiv, dreptul la plata unei indemnizații pentru perioada concediului de odihnă, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale de care salariatul ar fi beneficiat dacă ar fi desfășurat activitate în perioada respectivă". În consecință, Guvernul apreciază că "dispozițiile interne nu aduc nici o atingere dreptului salariaților la concediu de odihnă plătit".

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, Guvernul apreciază că în cauză nu este restrâns și nu este suspendat exercițiul vreunui drept constituțional. Dispozițiile legale criticate "nu aduc atingere dreptului constituțional la concediu de odihnă plătit, ci decalează, cu respectarea dispozițiilor

art. 64 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, data de la care vor fi aplicate prevederile din cuprinsul actelor normative în vigoare ce reglementează acordarea «primei» pentru plecarea în concediul de odihnă, ca supliment pe lângă «indemnizația plătită pentru perioada concediului de odihnă»".

În punctele de vedere exprimate în dosarele Curții Constituționale nr. 80D/2005, nr. 88D/2005 și nr. 101D/2005 Guvernul apreciază, într-o surprinzătoare opoziție față de punctele de vedere exprimate anterior în alte dosare, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

este întemeiată. În acest sens se consideră că, "prin interpretarea coroborată a dispozițiilor Codului muncii și ale

Legii nr. 188/1999 , [se] impune concluzia consacrării legislative a două componente ale dreptului la concediu de odihnă plătit", drept prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituție. Astfel, o primă componentă este una nepatrimonială, care "constă în însăși efectuarea concediului, în suspendarea obligației salariatului de a presta munca", iar cea de-a doua componentă "are o natură patrimonială și acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă". Guvernul apreciază că această ultimă componentă a dreptului la concediu de odihnă plătit include atât indemnizația de concediu, cât și prima de concediu, acestea fiind "ineluctabil asociate". În consecință, suspendarea dreptului la prima de concediu reprezintă "o suspendare a unui drept constituțional fundamental consacrat de art. 41 alin. (2) din Constituție".

Totodată se mai susține că "suspendarea aplicării normei în baza căreia se acordă un drept recunoscut constituțional echivalează cu restrângerea nejustificată" a dreptului constituțional la concediu de odihnă plătit. De asemenea, Guvernul consideră că măsura în discuție aduce "atingere însăși existenței dreptului și încalcă, [astfel], în mod flagrant, dispozițiile art. 53 din Constituție".

În punctul de vedere exprimat în Dosarul Curții Constituționale nr. 80D/2005, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003

este inadmisibilă, întrucât acestea nu mai sunt în vigoare, ele încetându-și efectele la 31 decembrie 2004.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 , Guvernul consideră că aceasta este neîntemeiată, "fiind vorba de o prevedere finală, prin care se abrogă dispozițiile referitoare la salarizarea și la alte drepturi ale magistraților și personalului juridic de specialitate juridică asimilat, potrivit

legii, acestora, din Legea nr. 50/1996

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești". De asemenea, se mai arată că "autorii excepției nu prezintă motivele prin care susțin neconstituționalitatea textului în cauză".

Avocatul Poporului apreciază că "prevederile

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

și ale

art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003

sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate a

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001

și a

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002

este inadmisibilă".

În susținerea punctului său de vedere Avocatul Poporului arată că "suspendarea, prin dispozițiile legale criticate, a dreptului la prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă este conformă dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, care sunt - cum precizează textul constituțional - «stabilite prin lege». Totodată, textele legale indicate instituie o măsură temporară, motivată de faptul că în bugetul de stat pe anul 2004 nu sunt prevăzute sume cu această destinație, stabilirea cuantumului și a principalelor destinații ale alocațiilor bugetare constituind atributul constituțional exclusiv al legiuitorului".

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

și ale

art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003

față de dispozițiile art. 53 din Constituție, Avocatul Poporului menționează că "aceasta nu poate fi reținută, întrucât textele legale criticate nu pun în discuție restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale".

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001

și ale

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002

față de art. 41 alin. (2) și art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului arată că, "potrivit principiului anualității bugetului de stat, care este de natură constituțională ( art. 138 din Constituție), Legea nr. 743/2001

a fost în vigoare în cursul anului 2002, iar

Legea nr. 631/2002 , în cursul anului 2003, perioade pentru care s-a aprobat bugetul de stat". În consecință, Avocatul Poporului, cu privire la aceste două acte normative, arată că devin "incidente prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională se pronunță numai asupra excepțiilor de neconstituționalitate având ca obiect dispoziții legale în vigoare". În acest sens Avocatul Poporului face trimitere la jurisprudența Curții, indicând deciziile nr. 61 din 26 februarie 2002 și nr. 21 din 21 ianuarie 2003.

În punctul de vedere trimis Curții Constituționale în Dosarul nr. 80D/2005 Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003

este inadmisibilă, întrucât acestea nu mai sunt în vigoare, ele încetându-și efectele la 31 decembrie 2004.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 , Avocatul Poporului apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001

privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 martie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 386 din 10 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 17 iulie 2001, ale

art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 11 decembrie 2001, ale

art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 29 noiembrie 2002, ale

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2003, precum și cele ale

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002

privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 347/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003.

Dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale au următorul cuprins:

-