Decizia nr. 3/1997

Viorel Mihai Ciobanu - președinte

Costica Bulai - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 septembrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 2.286/1996, Tribunalul Municipiului București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Decretului nr. 244/1978

privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase, invocată de apelantul-inculpat Popescu Bogdan.

Prin încheierea de sesizare rezultă ca excepția a fost invocată cu referire la prevederile

Decretului nr. 244/1978

care "nu sunt în concordanta cu dispozițiile constituționale privind noțiunea de patrimoniu". Dar din examinarea dosarului cauzei, se constată că excepția privește dispozițiile art. 17 alin. 1, art. 30 alin. 2, art. 50 alin. 1 lit. c) și ale

art. 59 din Decretul nr. 244/1978 . De aceea, având în vedere obligația instanței de judecată de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția privind dispoziția legală de care depinde judecarea cauzei și astfel cum a fost ridicată de părți, potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezultă ca, în vederea soluționării excepției, Curtea urmează să se pronunțe având în vedere aceste dispoziții, chiar dacă motivarea părții nu este suficient de explicita.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile atacate contravin prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituție, care stipulează ca "nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire".

Exprimindu-și opinia, la intervenția Curții Constituționale, instanța de judecată apreciază excepția ca neîntemeiată.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului, precum și cel al Guvernului asupra excepției invocate.

În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata, deoarece dispozițiile

Decretului nr. 244/1978

nu contravin prevederilor constituționale în ce privește noțiunea de patrimoniu. Se mai arata ca în general, Constituția nu conține prevederi referitoare la patrimoniu, acest concept fiind prevăzut doar în Codul civil și în legi speciale, astfel ca afirmatia autorului excepției, în sensul că dispozițiile

Decretului nr. 244/1978

sunt neconstituționale, este nefondata. Cu privire la neconstituționalitatea altor prevederi ale

Decretului nr. 244/1978 , în punctul de vedere al Guvernului se arata că nu se poate exprima o opinie, deoarece nu se cunosc argumentele invocate în susținerea excepției. Se arata totuși ca, în raport cu dispozițiile

art. 150 alin. (1) din Constituție, unele prevederi ale Decretului nr. 244/1978

nu mai sunt în vigoare, însă asupra acestui aspect poate aprecia numai instanța judecătorească. De asemenea, se arata ca prevederile decretului în discuție, referitoare la monopolul de stat asupra deținerii cu orice titlu de metale prețioase, precum și asupra operațiunilor de orice fel cu acestea, sunt abrogate implicit prin dispozițiile art. 18 din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat.

Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile

Decretului nr. 244/1978

raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Deși este vorba de dispoziții preconstitutionale, pe baza lor s-au stabilit raporturi după intrarea în vigoare a Constituției din 1991, astfel ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, art. 23 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția invocată, fiind și legal sesizată.

Din examinarea dosarului se constată că dispozițiile art. 41 alin. (3) din Constituție nu sunt incidente în cauza, deoarece bunurile (bijuteriile) care au constituit obiectul infracțiunii prevăzute în

art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978

nu au fost expropriate, ci confiscate în baza art. 57 din același decret, or art. 41 alin. (8) din Constituție îngăduie confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, în condițiile legii.

Cît privește prevederile

art. 17 din Decretul nr. 244/1978 , referitoare la obligația de predare, la prețurile legale în vigoare, a metalelor prețioase, altele decît cele prevăzute la art. 14 din decret, prevederile art. 30 alin. 2, care reafirma aceasta obligație, și cele ale art. 59, care au în vedere apărarea de răspundere penală a celor care predau metalele prețioase după expirarea termenelor legale, dar înainte de începerea urmăririi penale, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca vadit nefondata. Este adevărat ca aceste dispoziții nu au fost abrogate în mod expres, dar Curtea Constituțională, încă prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, a interpretat dispozițiile decretului în acord cu prevederile constituționale, în sensul că persoanele fizice pot deține orice cantitate de bijuterii cumpărate în țara ori aduse din străinătate sau dobîndite în alt mod, dacă aceste operațiuni s-au făcut în mod legal, potrivit dispozițiilor actuale, și nu în vederea desfășurării unei activități comerciale ilicite.

În legătură cu modul de evaluare a bijuteriilor, care nici nu interesa în speta, fiind vorba de confiscare, Curtea nu are a se pronunța, întrucît este o problemă de fapt, care rămâne la aprecierea instanțelor.

În sfârșit, cu referire la constituționalitatea dispoziției

art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , în temeiul căruia inculpatul a fost condamnat în prima instanța, se constată că ea a mai format obiectul controlului, Curtea Constituțională pronunțăndu-se prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, la care ne-am referit, și prin Decizia nr. 36 din 5 iulie 1993, definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 septembrie 1993.

În esenta, prin cele doua decizii Curtea a constatat ca dispoziția

art. 50 alin. 1 lit c) din Decretul nr. 244/1978 , corelata la speta cu prevederea înscrisă în art. 25 lit. c) din același decret, nu pune în discuție dreptul de proprietate, ci se referă în exclusivitate la efectuarea unor operațiuni interzise de lege, care, fiind săvârșite în anumite circumstanțe, constituie infracțiuni. Este unanim admis ca legiuitorul poate institui, în interes general, un regim special cu privire la producerea, deținerea, circulația unor bunuri de interes național, economic și strategic.

În consecința, cu referire la art. 25 lit. c) și al

art. 50 alin. 1 lit c) din Decretul nr. 244/1978 , care stabilesc ca este infracțiune "vânzarea și cumpărarea de metale prețioase, pietre prețioase și semipretioase, naturale, precum și mijlocirea acestor operații" și raportindu-se numai la operațiuni de acest fel cu bijuterii, astfel cum o obliga cadrul spetei în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, Curtea a apreciat ca textele ar fi neconstituționale, dacă ar fi interpretate în continuare, în sensul că operațiunile cu bijuterii - vînzare, cumpărare, mijlocire - pot fi efectuate numai de agenți economici cu capital de stat. Curtea a interpretat însă textele respective în sensul că este posibil ca orice agent economic să efectueze astfel de operațiuni cu bijuterii, dacă sunt menționate în obiectul de activitate și este autorizat - când este cazul - potrivit legii, textele mai sus menționate având în condițiile actuale rolul de a-i opri pe cei care nu au astfel de abilitari și incearca sa eludeze regimul special instituit cu privire la metalele și pietrele prețioase, precum și alte dispoziții legale, cum sunt cele fiscale sau cele care reglementează îndatoririle profesionale ale comercianților. Pe de altă parte, în rezolvarea unor cazuri concrete, organele de aplicare a legii trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 42/1991, potrivit cărora constituie activitate comercială ilicită și atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz, efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege.

Stabilirea la speta a împrejurării ca bijuteriile s-au cumpărat ori nu în scop de revinzare, a faptului dacă s-a savirsit sau nu o activitate ilicită, precum și dacă este cazul răspunderii contravenționale sau a celei penale nu sunt de competența Curții, ci a instanței judecătorești.

Aceste motive care fundamentează deciziile nr. 19/1993 și nr. 36/1993 subzistă și în acest dosar și, întrucît nu exista nici un nou element care să le infirme și care deci să facă necesară reconsiderarea lor, ținând seama de prevederile art. 145 alin. (2) Constituție, excepția din cauza de fața urmează să fie respinsă ca vadit nefondata.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. 1, ale art. 30 alin. 2, ale art. 50 alin. 1 lit. c și ale

art. 59 din Decretul nr. 244/1978

privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase, invocată de Popescu Bogdan în Dosarul nr. 2.286/1996 al Tribunalului Municipiului București - Secția a II-a penală.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 14 ianuarie 1997.

------------------

prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

Magistrat-asistent,

Doina Suliman