Decizia nr. 212/2005

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Crengănis în Dosarul nr. 3.959/2004 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin avocat Răzvan Cristian Gaube, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Avocatul autorului excepției solicită admiterea acesteia, apreciind că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 20 și 21, precum și reglementărilor internaționale cuprinse în art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că aplicarea imediată a normei criticate dă nastere în practică unor situații în care aceeasi instanță, respectiv curtea de apel, urmează să soluționeze atât apelul, cât și recursul în aceeasi cauză, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a celui la un recurs efectiv, chiar dacă asemenea situații au caracter tranzitoriu.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că susținerea autorului excepției este lipsită de temei, întrucât din examinarea argumentelor acestuia se constată că de fapt critica de neconstituționalitate vizează o situație tranzitorie, reglementată de

art. II din Legea nr. 195/2004 , dispoziții asupra cărora Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, statuând că acestea nu contravin Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.959/2004, Curtea de Apel Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 , excepție ridicată de Ioan Crengănis.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 20 și 21 din Constituție, coroborate cu art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "permite ca aceeasi instanță să soluționeze atât apelul, cât și recursul, dar în compunere diferită (de doi, respectiv trei judecători)".

În acest sens arată că legiuitorul a consacrat în Codul de procedură civilă principiul triplului grad de jurisdicție, principiu potrivit căruia partea nemulțumită de soluția unei instanțe poate să o atace cu apel la o instanță superioară, a cărei soluție este supusă recursului la instanța superioară acesteia. Asa fiind, autorul excepției consideră că procesul este "echitabil", iar recursul este "efectiv" numai în situația în care soluția pronunțată de către curtea de apel este supusă recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea de Apel Bacău - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea opiniei sale arată că textul de lege criticat cuprinde dispoziții procedurale de strictă și imediată aplicare, astfel încât faptul că

Legea nr. 195/2004

a instituit posibilitatea judecării recursului tot de către curtea de apel nu reprezintă o încălcare a prevederilor Constituției, deoarece prin această procedură nu se limitează accesul la justiție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată presedinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, apreciază că prin conținutul său textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la soluționarea echitabilă a cauzei într-un termen rezonabil ori dreptului la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării principiilor invocate. De asemenea, arată că situația reglementată de

art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004

reprezintă un caz de aplicare imediată a noilor reguli de competență, o situație tranzitorie care nu impietează cu nimic asupra exercitării drepturilor procesuale ale părților, întrucât căile de atac se soluționează de complete diferite, într-o altă compunere a instanței. În concluzie, Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate asigură în fapt cadrul legal pentru desfăsurarea judecății căilor de atac cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale celor îndreptățiți să participe la această judecată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Arată în acest sens că dispozițiile

art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004

nu încalcă principiul liberului acces la justiție, respectiv dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale. Totodată, accesul la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Ca atare, instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu este contrară art. 21 din Constituție, atâta timp cât, potrivit

art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 , părților interesate le este asigurată posibilitatea de a ataca atât în apel, cât și în recurs hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar. În acest sens este invocată jurisprudența Curții Constituționale, și anume

Decizia Plenului nr. 1/1994 .

Mai mult, Avocatul Poporului arată că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, astfel încât legiuitorul are libertatea de a stabili competența instanțelor de judecată și normele de procedură judiciară, cu condiția implicită de a nu contraveni altor norme și principii constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, asa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. III alin. (1): "Hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel."

Din examinarea notelor scrise depuse în motivarea excepției reiese că în opinia autorului acesteia textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât "permite ca aceeasi instanță să soluționeze atât apelul, cât și recursul [...]". Curtea constată că, în condițiile în care reglementarea legală în cauză prevede in terminis că "hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel", formulare transantă care nu permite ca aceeasi instanță să poată soluționa ambele căi de atac, critica apare, de plano, lipsită de temei.

În realitate aceasta i-a fost prilejuită autorului excepției de o situație cu caracter tranzitoriu, reglementată în

art. II din Legea nr. 195/2004 , astfel încât, în aceste condiții, Curtea urmează a se pronunța asupra acestor din urmă dispoziții, care au următoarea redactare:

- Art. II: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.

(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților."

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor legale criticate sunt invocate prevederile art. 20 și 21 din Constituție, coroborate cu dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prevederile constituționale invocate au următorul conținut:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

Dispozițiile cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au următoarea redactare:

- Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședințe poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;

b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleasi condiții ca și martorii acuzării;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbeste limba folosită la audiere.";

- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. II din Legea nr. 195/2004

sunt adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2), potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege". Aceste norme legale reglementează o situație cu caracter tranzitoriu constând în aceea că, urmare a modificărilor de competență a instanțelor, potrivit cărora recursul a încetat să constituie apanajul exclusiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificări de imediată aplicare, aceeasi instanță, respectiv Curtea de apel, care, potrivit reglementării anterioare, soluționase apelul împotriva hotărârii judecătoriei, urma, în temeiul noii reglementări, să soluționeze și recursul (într-o compunere diferită a completului) trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție pe al cărei rol se afla, fie pe cale administrativă, fie prin declinare de competență.

Curtea apreciază că într-o asemenea împrejurare legiuitorul nu a făcut decât să aplice și în această materie regula de drept comun consacrată de art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv aplicarea imediată a legii procesuale noi. Chiar dacă prevederea în cauză derogă de la norma instituită prin art. 725 alin. 2 care, în materie de competență, consacră principiul ultraactivității legii vechi, o asemenea derogare este de competența legiuitorului și nu contravine nici unei prevederi constituționale.

În acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 523 din 25 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, și prin

Decizia nr. 46 din 27 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 martie 2005.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Crengănis în Dosarul nr. 3.959/2004 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2005.