Decizia nr. 256/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 128/1997 12 iulie 1997 (prevederi anume) privind Statutul personalului didactic
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a prevederilor
art. 56 din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Eugenia Mariana Toader în Dosarul nr. 11.021/2004 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că instituirea unor condiții diferite pentru ocuparea unor posturi didactice distincte nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (1), apreciază că acestea nu au incidență în cauză.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 11.021/2004, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 56 din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Eugenia Mariana Toader.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că textul de lege criticat, "prin care se impune o probă a aptitudinilor dacă candidații provin din afara învățământului superior și prin care se admite o compensare a vechimii în muncă exclusiv pentru lectori, conferențiari și profesori universitari", contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1) din Constituție.
În esență se susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece instituie o discriminare între persoanele care ocupă posturile de lectori, conferențiari și profesori universitari și celelalte posturi didactice din învățământul universitar, prin aceea că impune verificarea aptitudinilor didactice numai pentru prima categorie, în cazul în care candidații provin din afara învățământului universitar. Mai mult, prin instituirea posibilității compensării vechimii în muncă în funcție de performanțele profesionale, demonstrate, potrivit textului de lege, prin lucrări de specialitate de valoare națională și internațională, legiuitorul instituie, în opinia autorului excepției, "un principiu al meritului profesional individual", ce conduce la exceptarea preparatorilor sau a asistenților universitari de la posibilitatea de a ocupa un astfel de post didactic, în lipsa vechimii necesare. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine și dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție, deoarece "nici legiuitorul nu poate fi mai presus de lege" și nu poate adopta norme juridice, cum este și cazul prevederii de lege criticate, care "să se aplice numai pentru anumite posturi didactice și nu pentru toate".
Este invocată și încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, deoarece prin prevederile
art. 56 din Legea nr. 128/1997
se instituie o "discriminare inadmisibilă și extrem de dăunătoare învățământului universitar".
Se mai arată că textul de lege criticat încalcă și dispozițiile art. 21 din Constituție, deoarece principiul liberului acces la justiție "implică cu obligativitate un cadru legal care asigură și garantează această prevedere constituțională".
Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Se arată că principiul egalității în drepturi a cetățenilor are semnificația "recunoașterii în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de condiții pe care ar trebui să le îndeplinească pentru ocuparea unor locuri de muncă cu specific și importanță diferită", astfel încât opțiunea legiuitorului "de a impune condiții diferite pentru activități diferite nu contravine principiului egalității în drepturi a cetățenilor".
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că textul de lege criticat nu conține discriminări ale unor categorii de candidați, ci este vorba de adoptarea de către legiuitor a unor reglementări diferite, pentru situații diferite. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) și ale art. 16 alin. (2) din Constituție, "argumentele aduse în sprijinul acestor susțineri se bazează pe aceleași considerente relevate de autoarea excepției pentru a demonstra principiul egalității în drepturi a cetățenilor", astfel încât și acestea sunt neîntemeiate. Dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție nu au relevanță în cauză.
Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. Se precizează în acest sens că "persoanele prevăzute în ipoteza normei legale, cu o activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, se află într-o situație diferită față de celelalte persoane care candidează pentru ocuparea funcțiilor didactice din învățământul superior, ceea ce justifică în mod obiectiv și rațional un tratament juridic diferit". Se invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 56 din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997.
Prevederile legale criticate au următorul conținut:
- Art. 56: "(1) Candidatul pentru ocuparea unui post didactic de lector universitar/șef de lucrări, de conferențiar universitar sau de profesor universitar, care provine din afara învățământului superior, trebuie să facă dovada aptitudinilor didactice prin prelegere publică sau prin probe similare, după caz.
(2) Persoanele din învățământul superior care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) și la art. 55 alin. (1), (2) și (8), cu o activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare națională și internațională, pot să se prezinte, cu aprobarea senatului universitar, la concursul pentru ocuparea unui post didactic în învățământul superior, fără îndeplinirea condițiilor de vechime stabilite la art. 55 alin. (6) sau (7), după caz."
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1) din Constituție, al căror conținut este următorul:
- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";
- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (1): "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime."
Autorul excepției susține, în esență, că legiuitorul a instituit prin prevederile legale criticate o dublă discriminare. Mai întâi, între persoanele care candidează pentru posturile de lector universitar/șef de lucrări, de conferențiar universitar sau de profesor universitar și celelalte posturi didactice, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, se arată că, pe de o parte, potrivit prevederilor
art. 56 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 , pentru ocuparea unui post didactic de lector universitar/șef de lucrări, de conferențiar universitar sau de profesor universitar, dacă persoana în cauză provine din afara învățământului superior, legiuitorul impune o probă a aptitudinilor didactice, proba nefiind prevăzută pentru ocuparea celorlalte posturi didactice din învățământul superior, iar pe de altă parte, se mai susține că, potrivit alin. (2) al art. 56 din același act normativ, legiuitorul a admis compensarea lipsei vechimii în muncă cu activitatea științifică deosebită, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare națională și internațională, exclusiv pentru ocuparea posturilor didactice de lector universitar/șef de lucrări, de conferențiar universitar sau de profesor universitar.
Analizând excepția de neconstituționalitate invocată, precum și prevederile
privind Statutul personalului didactic, Curtea constată următoarele:
Potrivit prevederilor
art. 55 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 , pentru ocuparea funcției de asistent universitar se cer a fi îndeplinite condițiile prevăzute în art. 55 alin. (1) și (8), respectiv absolvirea cu diplomă de licență sau cu diplomă echivalentă acesteia a unei instituții de învățământ superior sau a unei instituții academice postuniversitare, deținerea cetățeniei române sau, prin excepție, a altei cetățenii, cu posibilitatea ocupării unor posturi de personal didactic asociat, pe perioadă determinată, și o vechime la catedră de 2 ani în învățământul superior sau în cercetarea științifică de profil ori de 4 ani în învățământul preuniversitar. Pentru candidații care provin din afara învățământului sau a cercetării științifice, se cere o vechime de minimum 5 ani în profilul postului pentru care concurează.
Pe de altă parte,
art. 56 din Legea nr. 128/1997
prevede că pentru ocuparea posturilor didactice de lector universitar/șef de lucrări, de conferențiar universitar sau de profesor universitar se admite posibilitatea compensării vechimii în muncă cu o activitate științifică deosebită în domeniul postului pentru care se concurează, materializată în lucrări de specialitate de valoare națională și internațională.
Curtea constată că, într-adevăr, textul de lege criticat instituie condiții diferite pentru ocuparea unor posturi didactice distincte - asistent universitar, lector universitar/șef de lucrări, conferențiar universitar, profesor universitar, fără însă ca prin acesta să fie încălcat principiul egalității în drepturi a cetățenilor. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, de exemplu
Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, "principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit". Or, în cauză, condițiile distincte stabilite prin lege cu privire la ocuparea unor posturi didactice sunt justificate de existența unor situații diferite.
Pe de altă parte, prevederea legală criticată se aplică în mod egal tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile instituite prin acest text de lege, în vederea ocupării posturilor didactice pentru care candidează, ținând seama de nivelul pregătirii profesionale la care s-a ajuns pentru a ocupa funcția de lector universitar/șef de lucrări, de conferențiar universitar sau de profesor universitar, astfel că nici din acest punct de vedere textul de lege criticat nu este discriminatoriu.
Autorul excepției invocă în susținerea neconstituționalității textului de lege criticat și dispozițiile art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, precum și ale art. 21 alin. (1) referitoare la liberul acces la justiție, însă aceste dispoziții constituționale nu au relevanță în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE :
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 56 din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Eugenia Mariana Toader în Dosarul nr. 11.021/2004 al Curții de Apel Cluj Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Lăpădat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.