Decizia nr. 279/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991 , excepție ridicată de Lăcrămioara Andrei și Nelu Zanfira Ploscaru în Dosarul nr. 6.427/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal se prezintă Nelu Zanfira Ploscaru, prin avocat, precum și partea Mihaela Ene, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru ca atât Guvernul, cât și Avocatul Poporului și președinții celor două Camere ale Parlamentului să își poată exprima punctele de vedere și cu privire la neconcordanța legislativă dintre dispozițiile legale criticate și cele ale

art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 .

Partea Mihaela Ene lasă la aprecierea Curții soluționarea cererii.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei, arătând că autoritățile publice nu au obligația de a transmite Curții Constituționale punctul lor de vedere cu privire la excepția ridicată și prin urmare nu se justifică acordarea unui nou termen.

Examinând cererea, Curtea apreciază că pentru motivele invocate nu se justifică acordarea unui nou termen de judecată, încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituțională fiind comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, astfel încât au fost îndeplinite cerințele dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul autorului excepției pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textul legal criticat încalcă atât prevederile constituționale invocate, cât și pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se subliniază neconcordanța dintre textul criticat și cel al

art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 .

Partea Mihaela Ene lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispoziția legală criticată este o normă de trimitere care nu consacră aplicarea prin analogie a legii penale și nici nu reglementează o nouă infracțiune, ci doar circumstanțiază infracțiunea de fals material la specificul activității contabile. În legătură cu neconcordanța legislativă invocată între textul legal criticat și dispozițiile

art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 , se apreciază că soluționarea acesteia excedează competenței Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6.427/2004, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991 , excepție ridicată de Lăcrămioara Andrei și Nelu Zanfira Ploscaru într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care mai mulți inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și cea prevăzută de

art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 15, ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1) și ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, precum și celor ale art. 26 teza întâi din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. În argumentarea acestei critici, autorii excepției arată că "textul criticat permite aplicarea prin analogie a legii penale", precum și că "acțiunile sau inacțiunile care realizează elementul material al infracțiunii [nu sunt] precis și explicit prevăzute de norma de incriminare", ceea ce este de natură a încălca dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, "care consacră cu valoare constituțională principiul legalității incriminării (nullum crimen sine lege)". Totodată, se susține că "simpla trimitere la lege, cuprinsă în textul legal [criticat], echivalează cu încălcarea principiului consfințit prin art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție".

De asemenea, se apreciază că prin lipsa de rigurozitate a dispozițiilor legale criticate "se creează o suprapunere a [acestora] cu alte reglementări din același domeniu (spre exemplu art. 9 -

art. 11 din Legea nr. 87/1994

pentru combaterea evaziunii fiscale), ceea ce duce la crearea în mod artificial a unui concurs real de infracțiuni prin săvârșirea unei fapte care aduce atingere relațiilor sociale care asigură apărarea bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale)".

Autorii excepției consideră că "reținerea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, în concurs real cu alte două infracțiuni prevăzute în

Legea nr. 82/1991

și în

Legea nr. 87/1994 , constituie o încălcare a principiilor constituționale", precum și a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanța arată că "textul atacat nu vizează și nu afectează dreptul la un proces echitabil, fiind o normă de drept substanțial care nu influențează modul de desfășurare a procesului și accesul liber la justiție". Totodată, se apreciază că dispozițiile legale criticate "nu lezează dreptul la apărare sau vreuna din formele explicite ori implicite de exercitare a acestui drept prevăzut de art. 24 din Constituție".

Instanța consideră că textul criticat nu încalcă prevederile constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h), întrucât "trimiterea la pedeapsa prevăzută pentru falsul intelectual în Codul penal reprezintă o chestiune de tehnică legislativă".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că prevederile

art. 37 din Legea nr. 82/1991 , devenit în urma republicării legii art. 43, nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) și ale art. 24 din Constituție, întrucât cuprind "exclusiv norme de drept substanțial, fără a reglementa aspecte procedurale ce țin de desfășurarea procesului penal".

De asemenea, se mai susține că nu este încălcat nici principiul legalității incriminării, textul de lege criticat fiind o "simplă normă de trimitere, aspect ce ține nu de legalitatea incriminării, ci de tehnica legislativă".

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că textul legal criticat "nu prevede decât o circumstanțiere a elementului material [al infracțiunii de fals intelectual], și nu prevede sancțiuni, care sunt aceleași cu cele aplicabile pentru infracțiunea de fals intelectual din Codul penal". Totodată, se apreciază că textul criticat nu contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât "nu încalcă nici o normă de procedură penală".

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 37 din Legea nr. 82/1991 , devenit în urma republicării legii art. 43, nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens sunt invocate considerentele care au stat la baza deciziilor Curții Constituționale nr. 214 din 7 decembrie 1999 și nr. 78 din 6 martie 2001.

Totodată, se mai susține că nu poate fi reținută nici încălcarea art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, întrucât "prevederile legale indicate vizează, de fapt, o problemă de tehnică legislativă, care constituie atributul exclusiv al legiuitorului". În acest sens, Avocatul Poporului invocă

Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004 .

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002. Anterior sesizării Curții,

Legea nr. 82/1991

a fost republicată, din nou, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, iar soluția legislativă cuprinsă inițial de art. 37 a fost preluată de textul art. 43. În consecință, potrivit jurisprudenței sale, prin prezenta decizie Curtea se va pronunța cu privire la constituționalitatea acestui din urmă text legal, care are următorul cuprins:

"Efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii."

Autorii excepției de neconstituționalitate invocă în susținerea acesteia încălcarea prevederilor art. 15, ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1) și ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție. Curtea observă că în motivarea excepției se invocă și încălcarea principiului legalității incriminării și, în consecință, Curtea va avea în vedere că se contestă constituționalitatea textului criticat și în raport cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție. De asemenea, deși în susținerea excepției s-a invocat întregul text al art. 15 din Constituție, Curtea reține că, astfel cum rezultă din motivarea excepției, autorul acesteia se referă numai la alin. (1) al acestui text constituțional.

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției au următorul cuprins:

- Art. 15 alin. (1): "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 23 alin. (12): "Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 73 alin. (3) lit. h): "(3) Prin lege organică se reglementează: [...]

h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora."

Totodată, autorii excepției de neconstituționalitate invocă în susținerea acesteia și încălcarea prevederilor art. 26 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului, referitoare la egalitatea în drepturi, ratificat prin

Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la "Dreptul la un proces echitabil", ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că, în esență, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că acțiunile sau inacțiunile care constituie elementul material al infracțiunii nu sunt precis și explicit prevăzute de norma de incriminare, precum și că prevederile legale criticate permit aplicarea prin analogie a legii penale, ceea ce este de natură a încălca principiul constituțional al legalității incriminării. Totodată, se mai susține că prin lipsa de rigurozitate a dispozițiilor legale criticate se încalcă dreptul la un proces echitabil.

Curtea reține că reglementarea legală criticată se aplică, în mod nediscriminatoriu, tuturor cetățenilor aflați în situația respectivă. Astfel, nu există o diferențiere de tratament juridic între anumite categorii de cetățeni, acestora aplicându-li-se ipoteza normei în mod nediferențiat și fără excepții, cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea, prin

Decizia nr. 214 din 7 decembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 31 decembrie 1999, a stabilit că "Subiect al infracțiunii, în înțelesul

art. 40 din Legea nr. 82/1991

[devenit art. 43, după a doua republicare a legii], poate fi orice persoană, fără să se prevadă o calitate anume, care efectuează operațiuni contabile și operează cu știință, în această calitate, înregistrări inexacte sau omite cu știință înregistrări, cu consecințele stabilite de această lege. [...]

Întrucât nici legea în întregul său și nici dispozițiile art. 40 din lege [devenit art. 43, după a doua republicare a legii], criticate sub aspectul neconstituționalității lor de către autorul excepției, nu introduc privilegii sau discriminări și nu fac distincție între contabilii angajați la agenți cu capital de stat sau la cei cu capital privat, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează să fie respinsă."

În ceea ce privește critica autorilor excepției, în sensul că dispozițiile criticate permit aplicarea prin analogie a legii penale, fiind în același timp imprecise și neclare, Curtea constată că în cauză nu se pune problema aplicării prin analogie a legi penale. De asemenea, Curtea constată că textul criticat nu prevede alte elemente constitutive ale infracțiunii de fals intelectual reglementată de Codul penal, ci doar face precizări legate strict de obiectul reglementării legii în ansamblul ei, introducând unele noțiuni specifice, care, într-o formulare mai generală, sunt aceleași cu elementele constitutive ale infracțiunii din textul incriminator al Codului penal.

Curtea reține că organizarea activității de contabilitate nu este prevăzută de art. 73 alin. (3) lit. h) și nici de vreun alt text al Constituției ca fiind reglementată prin lege organică. De altfel, în cuprinsul legii nu se regăsesc dispoziții aparținând domeniului de reglementare prin lege organică și nici textul legal criticat nu reglementează o infracțiune distinctă, alta decât cea prevăzută de Codul penal. Astfel, dispozițiile

art. 43 din Legea nr. 82/1991

stabilesc că anumite încălcări ale legii, pe care le menționează, "constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii", adică potrivit art. 289 din Codul penal, la care se face trimitere și care reglementează infracțiunea de fals intelectual. Această infracțiune era și este, deci, reglementată, într-o formulare cu conținut general, în Codul penal, care include și elementele cu caracter tehnic, specific, conținute în textul art. 43 al Legii contabilității. Dispozițiile criticate nu cuprind norme noi, derogatorii cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, ci doar circumscriu, raportat la activitatea specifică de conducere a contabilității agenților economici, elementul material al infracțiunii de fals intelectual.

Curtea reține că textul legal criticat nu conține norme de procedură penală, ci o normă de drept substanțial, iar aplicarea acesteia nu poate duce la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) sau ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, Curtea constată că nu există incompatibilitate între textul de lege criticat și dispozițiile pertinente din pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și, în consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție.

Curtea constată că nici prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție nu sunt încălcate, pedeapsa fiind stabilită și aplicată în temeiul dispozițiilor Codului penal la care se face trimitere prin textul criticat. Totodată, Curtea, având în vedere conținutul dispozițiilor

art. 43 din Legea nr. 82/1991 , reține că prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție nu au incidență în cauză, întrucât nici o dispoziție a textului respectiv nu are legătură cu dreptul la apărare.

În legătură cu invocarea unor interferențe ale textului de lege criticat cu reglementări cuprinse în alte legi, Curtea constată că acest aspect, chiar dacă ar fi real, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de resortul exclusiv al autorității legiuitoare, competentă să asigure coordonarea legislativă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 , excepție ridicată de Lăcrămioara Andrei și Nelu Zanfira Ploscaru în Dosarul nr. 6.427/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 mai 2005.