Decizia nr. 361/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Valeriu Gheorghe în Dosarul nr. 225/2005 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiție, invocând în acest sens jurisprudența constantă a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 225/2005, Curtea de Apel Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004 , aprobată prin

Legea nr. 493/2004 , excepție ridicată de Valeriu Gheorghe, recurent într-un litigiu având ca obiect soluționarea unei cereri de desfacere a căsătoriei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, întrucât recursul declarat în cauză se va judeca de Curtea de Apel Bacău, aceeași instanță care a judecat și apelul declarat în aceeași cauză, ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă.

Curtea de Apel Bacău și-a exprimat opinia în sensul că textul de lege criticat este constituțional.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că situația la care face referire autorul excepției constituie un caz de aplicare de îndată a noilor reguli de competență, potrivit cărora căile de atac exercitate după intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2004

împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță înainte de intrarea în vigoare a acesteia se judecă de instanțele competente potrivit acestei ordonanțe de urgență.

Astfel, dacă în materia aplicării în timp a normelor de competență principiul este acela al ultraactivității legii vechi, actul normativ menționat adoptă o soluție diferită, constând în aplicarea imediată a legii noi. O asemenea derogare este în competența legiuitorului și nu contravine nici unei prevederi constituționale. Legiuitorul nu a făcut decât să aplice și în această materie regula de drept comun consacrată de art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.

Modificarea competenței, aplicarea de îndată a noilor norme și stabilirea normelor tranzitorii nu constituie o încălcare a principiilor constituționale, competența instanței supreme de a soluționa recursuri nefiind prevăzută de Constituție. Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, este la latitudinea legiuitorului reglementarea competenței, a procedurii și a căilor de atac.

Totodată, apreciază că situațiile tranzitorii decurgând din aplicarea imediată a normelor de competență nu impietează asupra exercitării drepturilor procesuale ale părților, întrucât căile de atac se soluționează de complete diferite, într-o altă compunere a instanței și, ca atare, textele criticate asigură un real acces la justiție, mai facil și mai rapid, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale celor îndreptățiți să participe la această judecată.

De altfel, tocmai judecarea recursurilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi fost de natură să impieteze asupra dreptului la un proces echitabil, asupra celerității în materie civilă și, în ultimă instanță, asupra liberului acces la justiție. Așa cum a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa (de exemplu prin

Decizia nr. 129/1995 ), accesul liber la justiție nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconsti-tuționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că stabilirea unor reguli privind competența materială a tribunalelor nu contravine principiului liberului acces la justiție, dreptului la un recurs efectiv, dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, deoarece acestea nu opresc părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, un proces echitabil. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege.

În final arată că stabilirea competenței și procedurii de judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, dispozițiile legale criticate fiind în deplină concordanță cu art. 126 alin. (2) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004 , aprobată prin

Legea nr. 493/2004 .

În realitate, având în vedere susținerile autorului excepției, care este nemulțumit de faptul că recursul este judecat de aceeași instanță care a soluționat apelul declarat în aceeași cauză, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, de fapt, dispozițiile

art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 493/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.071 din 18 noiembrie 2004, dispoziții potrivit cărora "Căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit prezentei ordonanțe de urgență".

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituție, al căror conținut este următorul:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

De asemenea, autorul excepției consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 13 referitoare la dreptul la o cale efectivă de atac din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că dispozițiile legale criticate reglementează modificarea competenței de soluționare a căilor de atac și aplicarea de îndată a noilor norme.

Așadar, dispozițiile legale criticate constituie norme de procedură iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, este la latitudinea legiuitorului reglementarea competenței, a procedurii și a căilor de atac.

Pe de altă parte, având în vedere susținerile autorului, potrivit cărora în litigiul dedus judecății recursul ar trebui judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu de curtea de apel respectivă, care a soluționat apelul în aceeași cauză, Curtea constată că din dispozițiile și principiile constituționale nu reiese competența instanței supreme de a soluționa toate recursurile.

În realitate, este vorba despre reglementarea unor situații tranzitorii, reglementare care nu îngrădește accesul liber la justiție și nici dreptul la un proces echitabil, întrucât căile de atac respective - apelul și recursul - se soluționează de complete diferite, asigurându-se astfel respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că această susținere este nefondată, întrucât părțile au un real acces la toate căile de atac, ordinare sau extraordinare, iar faptul că apelul și recursul sunt judecate de aceeași instanță, dar într-o compunere diferită a completelor, nu are semnificația unei îngrădiri aduse efectivității căilor de atac.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Valeriu Gheorghe în Dosarul nr. 225/2005 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2005.