Decizia nr. 333/2005

Articolul 2

, 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:

- Art. 2: "Tribunalele judecă:

1. în primă instanță:

a) procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani;

b) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară;

b^1) conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

c) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența Curților de Apel;

d) procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială;

e) procesele și cererile în materie de expropriere;

f) cererile pentru încuviințarea, nulitatea sau desfacerea adopției; [...]

i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale;

j) cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite a hotărârilor date în țări străine;

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță:

a) în cererile de divorț;

b) în cererile de împărțeală judiciară, cu excepția celor care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului;

c) în cererile privind raporturile personale dintre părinți și copiii minori;

d) în cererile privind filiația;

e) în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

3. ca instanțe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege.";

- Art. 3: "Curțile de apel judecă:

1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competența autorităților administrației publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel județean, ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, ale autorităților publice județene și a municipiului București;

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;

3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cauze prevăzute de lege;

4. în alte materii date prin lege în competența lor.";

- Art. 299 alin. 3: "În situațiile în care, potrivit dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză sau, după caz, de competența instanței expres prevăzute de lege.";

-

Articolul II

din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă are următorul cuprins:

"(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.

(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților."

Dispozițiile

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, cu excepția art. 17 alin. 1 și 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 și

art. 135, au fost abrogate expres prin Legea nr. 303/2004

privind statutul magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, și prin

Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004.

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 1, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 31, 53, 124 și 126 din Constituție, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 1: "(1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.

(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.";

- Art. 15: "(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.

(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 124: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";

- Art. 126: "(1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

(4) Compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

(5) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare. Prin lege organică pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale."

De asemenea, autorul excepției consideră că se încalcă și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării și art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care au următorul conținut:

- Art. 1: "Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de celelalte în spiritul fraternității.";

- Art. 2: "Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și de toate libertățile proclamate în prezenta Declarație, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine națională sau socială, de avere, de naștere sau decurgând din orice altă situație.

2. Pe lângă aceasta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care aparține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse unei limitări oarecare a suveranității.";

- Art. 6: "Fiecare om are dreptul să-i fie recunoscută calitatea de subiect de drept, oriunde s-ar afla.";

- Art. 7: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.";

- Art. 8: "Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanțelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituție sau prin lege.";

- Art. 10: "Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și public de un tribunal independent și imparțial, care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.";

- Art. 11: "Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care, în momentul în care au fost comise, nu constituiau un act delictuos conform dreptului internațional sau național. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât aceea care era aplicabilă în momentul în care a fost comis actul delictuos.";

- Art. 30: "Nici o prevedere a prezentei Declarații nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat, un grup sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârși vreun act care să conducă la desființarea drepturilor și libertăților enunțate în prezenta Declarație."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Obiectul cauzelor în care au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate îl constituie recursuri împotriva unei hotărâri a Judecătoriei Galați, respectiv împotriva unor sentințe ale Tribunalului Galați, recursuri a căror soluționare, la momentul declarării lor, era de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit

art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă. În urma aprobării cu modificări și completări a acestui act normativ, prin

Legea nr. 195/2004 , recursurile au fost trimise pe cale administrativă instanței devenite competente să le soluționeze, Tribunalul Galați și, respectiv, Curtea de Apel Galați, în conformitate cu dispozițiile

art. II alin. (1) și (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 .

Potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 : "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 2 alin. 1 și 2 și art. 3 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și ale

art. II alin. (2) și (3) teza a doua din Legea nr. 195/2004

nu au legătură cu soluționarea cauzelor deduse judecății, respectiv cu soluționarea recursurilor împotriva hotărârii Judecătoriei Galați și sentințelor Tribunalului Galați. Or, potrivit dispozițiilor alin. (6) al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate contrară prevederilor alin. (1) al aceluiași articol este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

II. Cu privire la critica de neconstituționalitate a

Legii nr. 92/1992 , se constată că dispozițiile sale, cu excepția art. 17 alin. 1 și 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 și

art. 135, au fost abrogate expres prin dispozițiile Legii nr. 303/2004

privind statutul magistraților, ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii. Așadar, cu privire la aceste dispoziții, excepția apare ca fiind inadmisibilă. În ceea ce privește celelalte prevederi ale

Legii nr. 92/1992 , rămase în vigoare, care se referă la compunerea completelor de judecată în primă instanță și în apel (art. 17 alin. 1 și 2), la vechimea în magistratură necesară pentru promovarea în funcția de judecător sau procuror (art. 66), la comunicarea actului care determină încetarea calității de magistrat (art. 131), la sancțiunile disciplinare aplicabile personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției și din Institutul Național al Magistraturii (art. 131^1), respectiv la funcționarea compartimentelor economico-administrative din cadrul tribunalelor și parchetelor (art. 133 alin. 2 și art. 135), acestea nu au legătură cu cauzele deduse judecății, iar excepția de neconstituționalitate referitoare la aceste dispoziții este, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , inadmisibilă.

III. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 3 și 4, art. 3 alin. 3 și 4, art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă și

art. II alin. (1) și (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 , Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea celor ce urmează:

Modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, fiind impusă de o serie de rațiuni majore, care erau afectate de reglementarea anterioară, ce instituia competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie de soluționare a recursurilor. S-a urmărit astfel o mai bună administrare a justiției, o deplină realizare a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil. După cum a decis Curtea Constituțională în

Decizia nr. 523 din 25 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, "dispoziția legală criticată a fost adoptată pentru a se debloca activitatea de soluționare a recursurilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în aplicarea prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , avea competență generală în materia recursului civil, iar din această cauză, dat fiind numărul mare al cauzelor pe rol, se afla în imposibilitate de a asigura soluționarea acestora în termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constituție".

Noua soluție legislativă nu instituie nici o discriminare și, ca atare, nu contravine principiului egalității de tratament între subiectele de drept. Consacrarea posibilității de a exercita o cale de atac împotriva soluției de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competență, la instanța devenită competentă potrivit noii reglementări, ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluționării cauzei, ci, totodată, inutilă față de caracterul imperativ al normelor în materie de competență.

Așa fiind, nu se poate reține încălcarea nici unuia dintre textele constituționale de referință invocate, mai ales că pretinsa atingere adusă majorității acestora ar putea fi reținută numai mediat, ca o consecință a încălcării principiilor constituționale menționate anterior.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, ale

art. II alin. (2) și (3) teza a doua din Legea nr. 195/2004

și ale

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.201/C/2004 al Tribunalului Galați - Secția civilă și în dosarele nr. 83/CM/2005, nr. 112/CM/2005 și nr. 241/CM/2005 ale Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 3 și 4, art. 3 alin. 3 și 4, art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă și

art. II alin. (1) și (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 , excepție ridicată de același autor în aceleași dosare.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2005.