Decizia nr. 502/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 141/2005 al Judecătoriei Roman.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece critica autorului excepției vizează o problemă de interpretare și de aplicare a prevederilor art. 215 din Codul penal și nicidecum o eventuală contradicție a acestora cu dispozițiile din Legea fundamentală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 141/2005, Judecătoria Roman a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Daniel Eugen Muha în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată au interpretat greșit fapta și împrejurările în care aceasta a fost comisă, încadrând-o în infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 din Codul penal. Această situație este, în opinia autorului, de natură a-i îngrădi liberul acces la justiție și dreptul la apărare în derularea unui proces penal care se judecă după norme interpretate și aplicate neunitar.

Judecătoria Roman opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin accesului liber la justiție sau dreptului la apărare. În acest sens a invocat jurisprudența Curții Constituționale, care, prin

Decizia Plenului nr. 1/1994

și

Decizia nr. 16/1999 , a statuat că "liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția".

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate sunt norme de drept substanțial care nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Astfel, prevederile legale supuse controlului de constituționalitate incriminează variante ale infracțiunii de înșelăciune ca o gravă faptă antisocială contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale. De altfel, în toate sistemele de drept înșelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată și sever sancționată.

De asemenea, art. 215 din Codul penal nu conține dispoziții contrare dreptului părților de a beneficia în cursul procesului penal de toate garanțiile dreptului la apărare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 din Codul penal, cu următorul conținut: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.

Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare și ale art. 126 alin. (3) referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că susținerea privind împiedicarea accesului la justiție nu poate fi primită în condițiile în care cauza la care se referă autorul excepției se află chiar la instanța judecătorească, după cum nu poate fi primită nici susținerea privind încălcarea dreptului său la apărare, în condițiile în care, cauza aflându-se în curs de judecată, autorul excepției poate uza de toate mijloacele de apărare prevăzute de lege și poate exercita căile de atac împotriva hotărârii pe care urmează să o pronunțe instanța.

Curtea constată, de asemenea, că, în realitate, autorul excepției nu critică art. 215 din Codul penal, ci încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, ceea ce, în opinia sa, îi încalcă dreptul la apărare și accesul liber la justiție.

Astfel, în cauză se pune o problemă de aplicare a legii, și nu de constituționalitate, deoarece aspectele referitoare la aplicarea legii nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Sunt neconstituționale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției".

În concluzie, având în vedere că problemele de aplicare a legii nu sunt de resortul contenciosului constituțional și că în susținerea excepției nu se reclamă contrarietatea dispozițiilor legale atacate cu prevederile Legii fundamentale, Curtea constată că excepția este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituțe, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 141/2005 al Judecătoriei Roman.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2005.